goodbye, my friend

stii ce am sa-ti spun in ajun de an nou?

ca printre cele mai urate lucruri de pe lumea asta este sa-ti parasesti prietenii.sa te pisi pe oamenii care tin la tine. sa le intorci spatele celor carora le pasa.
nu stiu daca te mai gasesc la adresa asta de mail. de fapt nici nu-mi pasa daca gandurile mele ajung vreodata la tine. le scriu acum ca sa nu ramana nespuse, ca sa nu ma urmareasca, ca sa nu ma mai doara.
te-am considerat atat timp aproape de mine, incat acum, cand esti de atata vreme departe, aproape ca-mi vorbesc mie. am incetat de mult sa mai caut explicatii. nici nu am a te intreba ceva. nici nu conteaza. acum nu mai conteaza.
pastrez in urma ta
un zambet
caci am zambit mereu cand te-am vazut, cand te-am auzit, cand mi-ai fost aproape, cand te-ai plans sau m-am plans eu, cand ne-a fost bine, cand ne-a fost rau, cand ne-am imbatat, cand ne-am trezit, cand am avut drame mai mari sau mai mici sau cand ne-am distrat prosteste amintindu-ne ca am fost odata
tineri.
de fapt, tu ai fost una dintre marile si importantele mele conexiuni cu trecutul. cu tineretea mea. una dintre putinele legaturi pe care le-am avut cu lumea in care, pe vremuri, nu era loc decat pentru ras.
asa am sa te pastrez in inima mea. ca pe o frantura de tinerete, pe care mi-ai adus-o acasa si dupa ce am imbatranit. cald, familiar, nebun si intelegator, egoist si iresponsabil,
doamne,
semanai atat de mult cu mine ca n-am putut sa nu te iubesc. fara sa stii sau sa intelegi, existenta ta mi-a fost sprijin tacit. gandul ca esti acolo, undeva, ca ma cunosti de mult, ca ma stii bine, cu bune si rele, cu jenante sau reconfortante aspecte mi-a multumit nevoia de incredere. de prietenie. de dragoste profunda.
eu sunt prin excelenta un om egoist. dar in egoismul meu te-am iubit pentru ce esti, nu pentru ce reprezentai pentru mine. absenta ta mi-a lasat un gol in viata. mi-ai lipsit fizic, psihic, sentimental. imi lipsesti si acum, intr-o noapte tampita, in care beau whisky cu gheata si scriu un mesaj catre nicaieri. fara tine am fost mai singura pe lume, pe lumea asta care nu prea-mi mai zambeste. in lumea asta pe care nu prea o mai inteleg. in lumea asta in care oamenii isi devin straini.

patetic si inutil, o sa te iubesc mereu. dar nu mai vreau sa te vad. vreau sa stiu ca ti-e bine, ca esti fericit, ca fantomele singuratatii au incetat sa te urmareasca. deseori ma gandesc ca numai o fericire profunda te-a impiedicat sa-mi fii prieten. si atunci ma bucur. si nu pot sa te urasc. si te iert ca m-ai lasat singura. si te iert ca m-ai renegat, ca m-ai sters din inima ta, acolo unde imi imaginez ca am fost vreodata. inteleg.
dar asta nu ma impiedica sa-mi fie dor.
de departe, in liniste, in paharul de whisky cu gheata, in amintirile mele tandre
despre una dintre cele mai frumoase relatii pe care le-am avut cu cineva. si ma recunosc, lucru care nu prea mi se intampla, invinsa.
te urasc pentru ca m-ai abandonat. dar te iubesc pentru ca ai facut-o. mi-ai oferit, astfel, sansa unei suferinte profunde, care ma innobileaza. sunt un om mai bun pentru ca te iubesc si tu m-ai uitat. altfel, as fi fost banala.
de fapt, du-te dracului. nu meritam asta. si nu inteleg. si ma revolt. si sufar. si esti un bou. si eu sunt o vaca pentru ca ii spun ca esti un bou.
dar mi-e mai usor, mai comod si mai linistitor
sa stiu ca viata iti e atat de frumoasa incat in ea nu mai loc de amintiri.
dar in ajun de an nou - a trecut un an deja- am sa-ti spun doar
ca o sa te iubesc mereu. chiar si atunci cand te urasc.

gata, ca nu va mai suport!!!!

craciunul, lung prilej de mese intinse. de mancat a disperare. zeci de salate si salate, carne preparata in sute de feluri, cranati, sarmale, caltabosi, aaa, trebuie sa gusti, trebuie. mii de modele de cozonac. ore nesfarsite de stat la masa, pana cand simti cum scaunul iti intra prin oase, pana te inverzesti la fata si numai gandul ca mai urmeaza un fel de mancare iti starneste o migrena. zile in care ies de la naftalina toate rudele vrute si nevrute, verisoara, matusa, unchiul prin alianta, de la an la an mai prafuite si artagoase. se anima discutii vechi de un secol, care n-au nimic din parfumul acelor vremuri, ci doar samanta de scandal
ca-care-nu-a-dat-ca-care-cu-care-s-a certat-si-cum-s-a-impartit-averea-bunicii, apropouri peste piftia de curcan si ironii ascunse in sarmale, draga, dar prajiturile sunt cumparate? cine a facut cozonacul? maioneza nu e destul de acra, de unde sunt muraturile, aaa, nu te ridica de la masa inanintea matusii sanda (era sa zic tamara!), mama, ia-o mai usor cu vinul ca-ti cauzeaza la tensiune, ba geoana, ba basescu, taci ca habar n-ai, daneee, eu te iubesc dar nu vorbi asa cu batrana ta mama, are dreptate, copiii din ziua de azi, ce obraznicaturi, ce lipsa de bun simt, pe vremea noastra, mama, e prea cald, e prea frig, inchide geamul, deschide usa,
profesorii nu mai sunt ce-au fost si stateam cu noptile sa facem sarmale si cozonac, cuuum, nu stii sa faci cozonac? nici sarmale? vai de capul barbatului tau, alte vremuri, mama, femeile s-au emancipat
tu nu te baga in familia mea, ca nici eu n-am zis nimic cand copiii tai au sarit calul, nu e adevarat, eu ti-am cerut doar grigorescu, atat am vrut, un tablou, astia asteapta sa mor ca sa-mi toace averea, dar noi am fost familie longeviva, mama a trait 97 de ani, carnatii sunt prea picanti, cine i-a facut? si acum? ce mai mancam?prajitureleeee, prajitureleeeee!!!!

mult timp am fost necajita ca in familia mea nu era obiceiul meselor festive de craciun, la care sa se adune rudele si sa indoape cu bunatati, sa fim multi si fericiti, sa desfacem cadori, sa radem, sa ne bucuram, sa sarbatorim. din cauza acestui pseudo-complex, an de an, de ani de zile, accept sa merg, in a doua zi de craciun, la masa la soacra-mea. traditie de familie.
craciun fericit si voua.
si acum ma scuzati. ma doare capul ingrozitor si trebuie sa beau o limonada fara zahar. cred ca mi s-a aplecat.

dupa 20 de ani

au trecut 20 de ani si inca
ma infior cand revad (pentru a cata oara?) imaginile zilelor si noptilor lui decembrie 89. inca ma sperie zgomotul multimii, vuietul taburilor, urletele. inca ma tem de fantoma lui ceausescu, de securisti, de militieni, de armata. mi-e frica de inghesuiala, de barbati cu veste sub care sunt ascunse revolvere, ma trezesc transpirata in mijlocul unui cosmar in care cineva ma impusca in spate, de aproape si, speriati, oamenii din jur ma calca in picioare strigand pentru libertate, ca vom muri si vom fi.
inca simt gustul fricii din noaptea in care am fugit de suierul gloantelor si de luminile rosii ale trasoarelor. nu pot sa uit amestecul de groaza cu speranta, chipurile ravasite care se perindau pe ecranul televizorului alb-negru, cojoacele de oaie si caciulile rusesti, steagurile gaurite, dictatorul, a fugit dictatorul, aplauze, bucurie, extaz, gloante, teroristi, discursuri, sange, moarte, se trage in piata universitatii, se trage la cc, se trage la televiziune, jos comunismul, am invins, fratilor, am invins.
dupa 20 de ani, n-am uitat nimic, nimic. de craciun ne-am luat ratia de libertate.
pe cea de ulei si zahar am ratat-o, in decembrie 89. am cumparat, in schimb, portocale. ieftin. apoi a nins, zile in sir.

noapte de iarna

e 3.30 si ninge ca-n povesti.

asteptandu-l pe mos craciun

cum am dat cu nasul de iarna

dupa ce m-am incredintat ca ninge, ninge de-adevaratelea
m-am intors in pat, m-am invelit mai bine
si-am adormit.
dar la scurt timp
visele fierbinti mi-au fost tulburate si,
mama draguta si saritoare, am iesit cu greu din cadura patului, si mai greu din confortul casei
ca sa-mi fac drum pan la vreo 15 kilometri de oras, sa o aprovizionez cu dulciuri pe fiica-mea, care-si petrece vacanta la bunicii unei prietene.
trec peste partea cu gheata de pe geamurile masinii. am avut noroc cu o singura parte de curatat. trec si peste partea cu haosul de la iesirea din oras, trec peste coloane si peste masinile lasate in drum, cu avariile puse,
si ma trezesc in camp, pe o sosea ingusta, pustie, marginita de plopi incerti in bataia vantului, intr-un peisaj fascinant si dezolant
la volanul unui batran bmw din 85, celebrul rechin,
masina serioasa si asezata, caldura ca vara si muzica in surdina
fumez si cant, il vad de departe pe unul cu un logan cum trece nefiresc pe contrasens si o ia de-a latul pe sosea, astept cu sufletul la gura sa-l vad redresat, omuleeee
nu pot sa franez ca ma duc de-a dura cu tractiunea aia pe spate cu tot
desi batran, bmwul se comporta iarna ca un pusti virgin in calduri
la cea mai mica atingere o ia razna
distanta scade considerabil, parca aud tipatul de groaza al loganului care zace neputincios pe mijlocul drumului, asta ar fi culmea, singurele masini care circula pe o sosea pustie sa faca accident, frana de motor, batrane camarad, stiu ca nu-ti place dar n-avem incotro
ma agat de volan ca sa temperez twistul ce va sa-nceapa,
evaluez rapid decorul, just in case
masina icneste si gajaie, da sa danseze miscandu-si provocator curul cel mare
si, cu gratie de patinator, se aseaza de-a latul, paralel cu disperatul logan. la doar cativa metri distanta.
smucesc frana de mana si navalesc afara din masina, sa-i explic eu omului ala incremenit la volan cum e cu neamurile lui, vii sau moarte, cum e cu sofatul pe timp de iarna, cum...
apuc sa pun un picior jos
celalat zboara artistic
loganul, soseaua, plopii
toate imi dispar din raza vizuala, ma simt zgaltaita si privirea mi se aseaza exact pe rizurile cauciucului stanga fata, din pozitia culcat.
cu ultima farama de demnitate incerc sa ma repun in pozitie bipeda
dar imi amintesc insistent de scena cu bambi, faza de pe lacul inghetat
e groaznic de jenant si amuzant,
dar pur si simplu nu ma pot ridica.
soseaua e sticla si eu sunt incaltata de asfalt!!!

acel sofer vinovat si aprig bombanit se dovedeste pana la urma tovaras de nadejde si ma aseaza la volan, facem amandoi manevre de vapoare in port
si, ca pe oua, ne vedem de drum.
am ajuns cu dulciurile la copil si, desigur, inapoi acasa. am preferat insa sa-i las niste bani fiica-mii. in caz ca o mai apuca pofta de dulce, magazinul satesc e la doi pasi. pe jos.

doar spectator

in naivitatea adolescentei, am alergat noaptea pe strazi, m-am amestecat cu multimea, am strigat jos comunismul si-am visat prosteste ca fac revolutie. in agitatia primei libertati, am cantat in piata universitatii si-am agitat cheile, m-am ascuns prin tunelele de la metrou ca sa scap de furia dezlantuita a fiilor vaii jiului, am votat liberalii si-am vazut, pentru prima oara, parisul.
am urat cu patima frontul salvarii nationale, am lipit afise cu sageata si mi-am baut mintile in lungi si inutile discutii prin barul de la pnl de pe magheru.
in 1990, la abia 18 ani, nici nu gandeam ca va veni ziua in care, asezata in fata televizorului, cu sonorul oprit, am sa urmaresc, ca intr-un film mut atent regizat, mimica a doi penibil actori, aruncati in arena de aceleasi dibace maini care, la sfarsitul spectacolului, numara incasarile.
mai bine ma uitam la un western. macar avem parte de ceva actiune cu impuscaturi.

zuzeta plus titina egal love

dezvolt o relatie ciudata cu unul dintre cainii mei. adica nu eu dezvolt, ci ea. ea, titina. e drept, a fost intotdeauna preferata mea. dar de la o vreme lucrurile au luat-o razna.

tintina vrea sa stea numai cu mine. cat mai aproape de mine. lipita de picior daca ma deplasez. urcata pe canapea daca ne uitam la televizor. in pat daca dormim. ar vrea (face eforturi in sensul asta) sa stam si pe acelasi scaun, in cazul in care ma asez la masa din bucatarie. dar titina e mare. e inalta si are deja vreo 45 de kilograme. si, slava -domnului, nu incapem. nu incapem nici in masina, pe scaunul soferului, desi ne luptam pentru el. ea trebuie sa se multumeasca totusi, cu locul din dreapta. nu de altceva, dar nu detine permis. n-are inca varsta.
eu merg doi pasi, ea vine dupa mine. ma opresc, se opreste si ea. ceilalti caini au evident, interzis la apropiere/mangaiere. maraie si le arata coltii. de cateva ori a iesit scandal daca vreunul a indraznit sa-i incalce teritoriul. teritoriul inseamna o zona cu diametru un metru, centrul fiind eu.
trebuie sa stam noi doua, mereu, oricand, oriunde. si in principiu sa tin mana pe ea. daca am alta treaba ori pur si simplu n-am chef, sunt insistet atentionata. cu laba. hai, hai. laba e mare, grea si se termina cu gheare. sunt tandru zgariata pe maini, pe gat. cand si daca indraznesc sa plec fara ea, ma astepta cu orele la poarta. in cazul in care intru in casa si o las in curte, sa se bucure de libertate, se posteaza in fata ferestrei. regulat zgarie geamul. cam la trei secunde.
relatia mea cu ceilalti membri ai familiei e pe cale sa se naruie. intotdeauna intre mine si altcineva e ea. ma urmeaza si la baie, profitand de momentul scurt pana sa inchid usa. daca am apucat sa o inchid, impinge si o deschide.
mi-a cucerit deja si ultimul refugiu, bucataria. a invatat sa deschida usa glisanta catre living. lipeste pe ea botul umed, ca o ventuza, se sprijina cu putere si zmuceste. gata, cale libera. din nou impreuna!!!!
in preajma mea oamenii trebuie sa vorbeasca cat se poate de calm si prietenos. si, de preferat, sa ramana in aceeasi pozitie cand mi se adreseaza. si sa nu stea prea aproape, sa nu faca gesturi bruste care ar putea s-o duca cu gandul la vreun atentat la integritatea mea.
sigur, sunt flatata. e umbra mea, sora mea, fratele meu, copilul meu, iubita mea, paznicul loial, cel mai bun prieten al omului. dar comportamentul ei excesiv a ajuns sa ma ingrijoreze. si-am contactat si eu specialistii in psihologia cainilor. m-am gandit ca exista poate un tratament care s-o scape de aceasta dependenta afectiva si sa-i redea linistea si libertatea. raspunsul a fost, probabil, pe masura intrebarii. cica nu-i nicio problema. titina pur si simplu ma iubeste!!!!

noiembrie

daca as reusi sa ma ridic din pat, sa ies dintre perne si paturi
as face, poate, multe lucruri. daca as reusi sa nu mai privesc cerul de plumb, mi-as regasi zambetul. daca aroma asta de toamna rece nu mi-ar intra in suflet atat de adanc, cu siguranta ca as sti sa spun povesti. mor incet, mor putin cate putin, mor de frig, de nori si de ploaie rece, mor de dor de soare, mor sufocata de neputinta si de fumul tigarilor mele. nu deschie ferestra! nu-mi aduce in casa lumina moarta a lui noiembrie si vaietul pasarilor triste. nu vreau sa respir miros de frunze moarte, nu vreau sa vad cum ziua moare napadita de tristetea amiezei intunecate. ma simt bolnava, urata si batrana, pierduta si uitata, rece si desfrunzita
mi s-au uscat aripile si-au cazut in noroi
ma dor ochii de la atata cenusiu si maine e-atat de aproape incat intind mana si-i simt apasarea.
gandurile-mi sunt pasari calatoare, fugite spre soare. oamenii-mi sunt straini, suflete ascunde sub pelerine de ploaie, orele-mi sunt lungi si intunecate,
adorm si ma trezesc in aceeasi neclintire si-am am obosit ca, ascunsa de lume, sa astept.
daca scap si de toamna asta, am sa traiesc o vesnicie.

nunta in cer si pe pamant

cand m-am asezat la masa, masa impodobita exagerat cu flori verzi, mere verzi, pietricele de plastic verde-smarald, cu servete albe si servetele verzi, cand abia am avut loc sa-mi inghesui, cu bunavointa vecinului din stanga, pachetul de tigari si sa-mi trantesc in farfurie o scrumiera asemanatoare uneia pe care am furat-o, acum vreo 22 de ani de la poiana brasov, scrumiera alba cu dunga albastra pe care scria ont carpati - singura diferenta era ca acum lipsea marca pe atunci inregistrata a turismului romanesc - deci cand m-am asezat la masa, pastrandu-mi pe umeri haina, era racoare in sala placata cu marmura intre timp ciobita, mi-au cazut ochii pe cartonul (verde!) inghesuit intre pahare. si, cu o curiozitate tampita, am luat in mana acel carton (verde) pe care mi-era scris, cu litere mari (negre), numele. si rasucindu-l asa pe toate partile mi-am dat seama
ca el era, de fapt, un plic.
un gest de atentie, nu-i asa, din partea gazdelor, tinerii insuratei care s-au gandit la toate, care ne-au pus cate un plic pe masa, ca sa ne scuteasca pe noi, invitatii, de neplacerea de a scobi prin genti sau de a susoti peste masa in cautarea unei variante civilizate de a inmana ...darul. fiecare cu plicul lui, frumos inscriptionat, sa nu se creeze vreo confuzie, sa stie mirele si mireasa, sa stie socrul mic si soacra mare, exact sa stie ei cine si cu cat a contribuit la bunastarea proaspetei familii.

eu stiu ca asa se face. stiu ca nuntile astea, cu mirese si gurista, cu sarmale si hora, cu vin la carafa si sute de invitati, se fac tocmai pentru ca tanara familie sa stranga acolo, macar de-o excursie in tenerife si-o masina de spalat. desi nu gust, inteleg asta, motiv pentru care aleg, uneori, sa mai asist la cate o nunta si sa particip la achizitionarea frigiderului, mai ales daca port mirelui/miresei o eventuala simpatie.
totusi, la toate aceste fericite evenimente la care m-am imbracat in rochie si m-am asezat la masa, a existat un soi de discretie. de intelegere si acceptare tacita a acestui obicei. ba, de cele mai multe ori, mirii, cand si daca a venit vorba de "cat e tacamul", acest gen de intrebare penibila si stanjenitoare, au refuzat orice fel de discutie pamanteasca pentru o asemenea cereasca uniune. si totul a venit de la sine. macar aparent. si-am fost, pe cuvant, si la nunti frumoase.
dar ieri am fost la nunta unui tanar amic
unde,
lasnd la o parte faptul ca atmosfera m-a dus cu gandul la adolescenta mea presarata cu diverse chefuri prin restaurantele hotelurilor de la sinaia sau neptun (in conditiile in are speram sa nu mai revad vreodata usile alea cu furnirul umflat de la umezeala, "termopanele" romanesti dinainte de 89, cu ramele metalice facute la slatina, bucatile cele de marmura crem cu imbinari jucause, scaunele cu picioare de fier drapate cu panza alba si tavanele casetate, de care atarna lustre de cel mai adanc prost gust, cele din care tronau in apartamentele muncitoresti ale anilor 80), deci lasand la o parte decorul nefericit, am primit peste pane cu gust de gogosi si friptura de porc cruda (si spun asta eu, care sunt amatoare de friptura in sange), in carafe aburite ne-au adus singurul model de vin dulceag si-un gin tonic de la care m-a durut capul amarnic, fara sa fi facut vreun exces, si, pe langa toate orele pierdute in zadar privind cum un dj obosit se chinuia sa mixeze hore cu piese latino, pe langa toate astea
plicul verde deschis m-a urmarit, ranjind had pe masa prea stramta si prea incarcata, toata noaptea. plicul in care trebuia sa pun darul. evident. ostentativ. ordinar.

am fost, ieri, la nunta unui amic ce inca nu a implinit 30 de ani. o nunta de oameni civilizati (?!). o nunta la care mai bine de jumatate dintre invitati erau tineri. o nunta anuntata si pregatita de mai bine de juma de un an. am fost, ieri, la o nunta si m-am simtit ca la inmormantare. la inmormantarea sperantelor mele ca in mentalitatea oamenilor se va schimba ceva. am inghitit tot acest praf in ochi ( si-n gura) aruncat de o proaspata familie, care, cu investitie minima, cu o totala lipsa de respect fata de invitatii-platitori, cu o nesimtire sinistra, au pus-o de-o uniune organizata ca sa scoata un ban. care au gasit ca solutie de criza sa adune aproape 200 de oameni intr-un restaurant dintr-un fost hotel al partidului comunist, sa scurga in carafe vin varsat prost si mancare pe care n-o mai gasesti nici in crasma de la gara titu si sa astepte, in plicuri verzi distribuite pe mese, darul personalizat.

probabil ca, dupa prima jumatate de ora, dupa ce le-am dat nenumarate coate comesenilor in incercarea de a-mi face loc sa ajung pana la scrumiera de pe masa, ori sa las cafeaua (proasta) pe care am cerut-o, cu tupeu si impotriva tuturor regulilor nuntii, motiv pentru care ospatarii au tinut o sedinta scurta, sa vada daca asa ceva le este permis, dupa acea jumatate de ora in care mi-a fost frig si-am inteles ca particip, cu voia mea, la o mascarada ieftina platita scump, ar fi trebuit sa plec. dar, nu ma intrebati de ce, am ramas. si am platit. am pus banii in plicul verde. n-am avut insa puterea sa-l duc, zambind complice, mirilor si sa fac fotografia de final. l-am lasat pe masa, ca la carciuma.

nu ma mai chemati la nunti, prieteni. pentru mine e mai ok sa ne vedem la un bar pe lipscani, unde e aglomeratie si fum, sa bem o bere si sa va dau direct darul. il pun eu in plic, promit.

out of service

dorm noaptea, dorm ziua. dorm la intamplare, ma trezesc si ma culc iar. sunt obosita cum n-am mai fost de-o viata. ascult jazz si beau cafele, joc farmville pe facebook si am scris opt pagini din viitorul meu roman. urasc ploaia, dar o astept si ma indur greu sa-mi schimb caraghioasele haine de casa cu o pereche de blugi, ca sa dau o tura prin civilizatie. stau singura cu zilele si nu fac nimic. nu-mi sun prietenii, nu citesc, nu visez. nu sunt deprimata, nu mi-e dor. ma simt ca scoasa din functiune si mi-e bine. mi-e urat, dar mi-e bine. raman minute in sir cu ochii agatati de fereastra si urmaresc zborul pasarilor. vad iarba cum moare si imi compatimesc trandafirii care, cu o ultima rasuflare de toamna, au inflorit stingheri, printre frunzele palite de bruma.
in linistea miezului de zi, descopar sunete alarmante. frigiderul piuie enervant,ca o alarma de masina, daca il uit deschis. cuptorul cu microunde are cantecul lui. trei piuituri scurte si stridente, pauza, trei piuituri, pauza. un morse al electrocasnicelor, joc in care intra si telefonul fix, pe ale carui taste se aseaza, din intamplare, cainii. piiiiiiiiiuuuuuuuuu. centrala termica sufla ca un pui de vant starnit din senin cand se lupta sa ajunga la temperatura pe care i-o cer: 25 de grade, habitat de luna mai. se aprind becuri, se sting, cica asa e normal. am pictat toate ghivecele din casa si-am lucrat un mozaic pe o bucata de trotuar din curte. nu l-am terminat, ca mi-a fost frig. cainii intra buluc in casa cu miros de toamna. de-acum mi-e somn si pesemne mi s-au copt si capsunile.
in acest noiembrie apasator, supravietuiesc totusi. sunt in stand by. ma tem ca in curand o sa incep sa piui alarmant, daca perna pe care ma sprijin nu e asezata cum trebuie.

repetenta

mai fac odata scoala. asta e pedeapsa pentru ca, la vremea la care am facut-o, nu mi-a placut. ca mi-am bagat picioarele. ca mi s-a parut neimportant, neinteresant. ca ma duceam numai pentru cateva materii si ma mai duceam ca sa ma intalnesc, desigur, cu prietenii.
sunt in clasa a saptea si azi tocmai am luat un 1 la biologie.
am probleme majore cu profa de fizica, istoria nu imi place (am incasat cu greu un 6), la geografie am chiulit cand colegii au dat test, desi stiam lectia. la mate m-a ars cu un 4. la engleza stau bine, la desen la fel, la romana sunt ok, desi ma scoate din minti cand doamna ma pune sa comentez poezii.

doamne, uram lectiile. si acum, seara de seara, trebuie sa fac lectii. invat despre encefal,
bulb rahidian si maduva spinarii, despre relieful, vegetatia si solurile asiei, despre situatia socio-polititico-economica in europa secolului 18, fac tone de exercitii scarboase cu mii de calcule si paranteze, acolade, virgule, fractii. fac fizica si chimie unde nu inteleg nimic, educatie civica si tehnologie si desenez cai verzi pe pereti maro ca sa imbin elegant culorile.
sincer, as prefera in timpul asta sa spal vasele. sau sa gatesc ceva. ori sa citesc. ori sa ma duc dracului prin oras, sa beau o bere.
pot sa renunt, va rog? pe cuvant, am mai trecut odata prin asta. si-am fost fericita c-am scapat. am avut medii bune si totusi am ramas repetenta. si-s abia in clasa a saptea...

fericirea e sapun lichid

(....)
zuzeta(10/21/2009 1:26:53 AM): nu pot sa zic ca-mi pare rau, dar nus nici fericita
Mihai(10/21/2009 1:26:57 AM): cu asta te descurci...
zuzeta(10/21/2009 1:27:02 AM): ma descurc si cu presiunea
zuzeta(10/21/2009 1:27:17 AM): ostilitatea insa ma ucide
Mihai(10/21/2009 1:27:23 AM): fericit nu eshti decat in foarte putzine momente, pe care, in linii mari, le constientizezi dupa..
zuzeta(10/21/2009 1:27:43 AM): a, nu. nus de acord. fericirea e ceva tangibil
zuzeta (10/21/2009 1:27:54 AM): e inside
Mihai (10/21/2009 1:28:04 AM): eshti cand o vezi pe cea mica, cand scrii, cand te iubeshti...
Mihai (10/21/2009 1:28:13 AM): nu mi se par tangibile lucrurile astea...
zuzeta (10/21/2009 1:28:19 AM): cand ma trezesc dimineata si miroase a cafea
zuzeta(10/21/2009 1:28:25 AM): cand e o zi frumoasa
zuzeta (10/21/2009 1:28:30 AM): cand miroase a fan
Mihai(10/21/2009 1:28:36 AM): da, normal...
Mihai (10/21/2009 1:28:44 AM): cand ploua, shi ma ud...
Mihai (10/21/2009 1:28:50 AM): cand alerg prin noroi...
zuzeta(10/21/2009 1:29:01 AM): si astea au dramul lor de fericire
Mihai (10/21/2009 1:29:01 AM): cand ma trezeshte un sarut...
Mihai (10/21/2009 1:29:21 AM): asha...extragi stropul de nectar din orice...
Mihai (10/21/2009 1:29:24 AM): aici e fericirea...
zuzeta(10/21/2009 1:29:38 AM): pai da. de-aia am zis ca e inside
zuzeta(10/21/2009 1:29:48 AM): in romaneste suna naspa
zuzeta(10/21/2009 1:29:50 AM): sa zici
zuzeta(10/21/2009 1:29:52 AM): inauntru
zuzeta (10/21/2009 1:30:01 AM): sau "in tine"
Mihai (10/21/2009 1:30:03 AM): haha
zuzeta(10/21/2009 1:30:05 AM): suna vulgar
Mihai (10/21/2009 1:30:10 AM): da, asta voiam sa zic...
Mihai (10/21/2009 1:30:13 AM): bun..
zuzeta(10/21/2009 1:30:16 AM): fericirea e in tine
Mihai(10/21/2009 1:30:38 AM): in noi, dar a naibii, o atingi greu...o strangi greu in bratze...
Mihai (10/21/2009 1:30:49 AM): itzi scapa...e sapun...
zuzeta (10/21/2009 1:31:03 AM): iti recomand sapun lichid
zuzeta (10/21/2009 1:31:07 AM): e mai eficient
zuzeta(10/21/2009 1:31:13 AM): nu scapa. sta o vreme acolo
Mihai (10/21/2009 1:31:26 AM): mi-e sa nu-l beau...
Mihai (10/21/2009 1:31:31 AM): de sete...
zuzeta (10/21/2009 1:31:31 AM): :)
Mihai (10/21/2009 1:31:33 AM): de fericire...
zuzeta (10/21/2009 1:31:45 AM): da, e riscant
zuzeta (10/21/2009 1:31:50 AM): dar asta e tare
zuzeta (10/21/2009 1:32:06 AM): sa bei sapun lichid si sa te imbolnavasti de fericire
Mihai (10/21/2009 1:32:31 AM): alegoric...
Mihai (10/21/2009 1:32:33 AM): ma bag...
zuzeta (10/21/2009 1:32:38 AM): :)
Mihai (10/21/2009 1:32:40 AM): sa fii bine...
zuzeta (10/21/2009 1:32:47 AM): o sa fiu. si tu

dorinta

dezbracata de soare, lumea e stearsa.
cu privirile plecate oamenii se impleticesc pe strada, au umbrele colorate in loc de chipuri si topaie caraghios
printre balti reci
e frig, frig care se strecoara pe la ceafa si aluneca pe sira spinarii,
lumea mea e plina, lumea mea e goala
pe gresie sunt urme de caini uzi, care-au mers haotic pana la bucatarie si-napoi, aici e cald si ploaia danseaza pe acoperis, uimite florile privesc pe fereastra cerul mohorat, cerul care plange cu praf de lacrimi,
azi toate drumurile sunt lungi si zambetele triste, azi ma invelesc cu amintiri si numere de telefon demult uitate, azi desenez in gand lumi fantastice si dorm in reprize de ploaie, azi, in somnolenta casei, in incremenirea ei, mi-e pofta de vin fiert si galagie.
in gradina, toamna a desenat cu frunze moarte un copac inflorit. te-as chema la mine, azi, sa-mi spui povesti. te-as chema la mine.

intrasem doar sa...

ma innebunesc astea, hipermarketurile, pe bune.
cum trec pragul si vad vanzoleala aia, cursa nebuna pentru mancare, desfasurata pe gresie lucioasa, o nocturna perfecta luminata-n alb laptos,
o iau razna.
incep sa am comportament deviant, de gaina beata.

am si-o schema. incep intotdeauna prin a lega de manerul caruciorului o punga. ca sa nu-l confund. pentru ca, in timp ce cumpar, uit ce am cumparat si nu-l mai recunosc. pentru ca de atatea ori am pus produsele in alte cosuri. pentru ca de nenumarate ori am parasit carutul undeva si-apoi m-am invartit minute in sir fara sa-l regasesc. evident, cu un produs congelat in mana.

(de fapt "schema" cu punga legata e singura. pentru ca apoi se dezlantuie haosul.)

intrasem doar sa cumpar cafea. si zahar. branza, lapte, ceva chifle cu seminte. masline, o ciocolata, bere si poate porumb de floricele,
dar...
mere. imi trebuie mere. iau mere. pere. mmm, pere. (pe dracu, nu-mi plac perele, dar poate mi s-au mai schimbat gusturile). iau pere. morcovi. am morcovi, dar astia sunt asa, foarte oranj, iau cativa. sa iau si-o varza? si-o conopida? ardei (nu mananc ardei). dar iau. ups. imi sar ochii peste culoar, la raftul de paste. iar langa el se labarteaza, tentant, cel de condimente. paste colorate, ei bine, de-astea n-am mai avut de mult. si paste mici. si barilla. nr 8. si fidea. (fidea?!pentru ce e fideaua?). cimbru. mai e, dar de-asta folosesc la orice, busuioc, menta, cuisoare (pentru dulciurile pe care vreodata o sa invat sa le fac. sau nu, dar nu asta e important, cuisoarele miros totusi asa de frumos..) le iau. delikat, mama, mama. doua cutii (n-am putut sa aleg).
raionul cu detergenti mi se pare fascinant. pungi, pungute stralucitoare (cele de 6 kilograme ma tenteaza in mod special) sute de produse de curatat, as vrea si ceva pentru lemn, si pentru suprafete lucioase, si pentru lcd-uri, si uite, un muscolo, instalatorul gel, e bine sa-l ai in casa, nu se stie niciodata, musai niste buretei de vase, servetele umede (astea sunt foarte practice, stiu eu..). la hartie igienica, alta provocare. cu doua foi, cu trei foi, cu patru foi. cu flori, cu fulgi, baby, roz, galbene, pe care, pe care s-o aleg?! la ceaiuri sunt in fibrilatie. la galantarul cu branzeturi la fel.
...un pui. un pui congelat. asa zicea bietul tata, sa ai mereu in casa un pui, cartofi si ceapa. nu-mi place puiul. dar il iau, ca asa zicea tata...
dulciuri, oh, my god. si ritter, si milka. si nutella. si biscuiti. si joe? sa iau o punga de joe? alune. alune de padure. fistic, nu pot sa ma opresc, nu pot sa ma opresc. porumb de floricele. aaaah, aleg ca nebuna inapoi la iaurturi, vreau de mult sa mananc iaurt cu miere si nuci deci
imi trebuie si miere si daca tot am ajuns aici sa iau si-un borcan de gem, pe cel vechi l-am tinut in frigider pana a expirat, o cana? nu mi-ar trebui o cana? cele pictate sunt asa simpatice! scrumiera da. am nevoie. mi s-a spart una ( din cele 20) zilele trecute. apa. plata sau minerala? si plata , si minerala. ceva de la pfanner? mda...
carutul meu e usor de reperat de-acum. produsele, asezate intr-un echilibru instabil, se labarteaza generos peste margini. la coada de la casele de marcat
mai agat din mers
o cutie de guma. o ciocolata. un strugurel pentru erika. si asta? ce dracu e asta? nu stiu, dar arata bine. o iau.

durerea surda pe care o resimt cand cardul dispare in mainiele hraparete ale femeii de la casa ma trezeste la realitate. intrasem doar sa iau zahar. cafea, paine si poate branza. si ceva dulce. fructe. si lamai. poate un peste? voiam si orez, imi trebuia un detergent de rufe, unul de vase. poate si porumb. si alune. si apa. minerala sau plata?!
noroc, totusi, ca ma duc rar la cumparaturi. nu de alta, dar am in casa tot felul de produse...

timp

urc scarile de la metrou si urmaresc cum
poalele fustei danseaza samba cu cizmele, ritmul e fantastic si miscarile unduitoare, aproape ca dau peste batrana care vinde tufanele si-i cumpar tot bratul,
pe urma imi iau covrigi calzi cu mult mac, covrigi fierbinti care miros a copilarie
si pornesc agale, respirand toamna. nu ma grabesc. nu ma mai grabesc. nu mai trebuie sa ajung repede dintr-un loc in alt loc. pot sa-mi tarasc picioarele si sa-mi numar pasii, pot sa-mi simt zambetul. pot sa ascult muzica strazii si sa aud frunzele cum cad.

azi, timpul nu-mi mai e dusman. azi, timpul m-a prins tandru de mana si m-a invitat la dans.
azi, dupa multa vreme, m-am plimbat.

poveste de dragoste

cand am rupt o bucata din luna plina
s-a uitat la mine ciudat
ce faci, ce faci, m-a intrebat dupa ce am inceput s-o sparg in dinti, iar zgomotul de luna sparta m-a infiorat,
dar am continuat s-o mestec
asta mi-a dat curaj sa-i spun adevarul
stii, am furat
am soptit
cand tu dormeai ti-am furat zambetul, l-am tinut strans in pumn. am plecat sa adun nori, dar pe drum m-am intalnit cu vara. mi-a cerut sa-i imprumut ochii mei, doar cat sa nu orbecaie cand trece de cealalta parte a lumii. mi-a dat in schimb soarele, mi l-a trantit, mare si fierbinte in brate si eu,
de teama si de emotie,
am lasat sa-mi cada pe jos
zambetul tau. l-am pierdut.

el se vazuse deunazi in oglinda unei ape, isi pipaise cu degetele locul gol, isi controlase apoi buzunarele largi, insa ridicase din umeri fara o vorba si-si continuase drumul catre cer, sa-mi aduca luna pe care i-o cerusem in dar.

zile in sir n-a zis nimic si tacerea alba a cantat o poveste.
intr-un tarziu a vorbit. stii, mi-a spus, nu-i nimic. nu-mi trebuie zambetul pentru ca oricum nu mai ai ochi sa-l vezi. avem in schimb soarele si luna. o vreme, o sa avem ce manca.

leaving that life

nu mai vreau sa traiesc aici. nu mai vreau sa traiesc in romania. nu mai vreau sa ma impiedic de mitocani la fiecare colt, nu mai vreau sa vad smecheri de cartier, umflati la salile de fitness din colt, cum flegmeaza artistic in piata unirii, nu mai vreau sa vad pustoaice stridente catarate pe o banca, scuipand cu foc pe jos seminte de floarea soarelui, nu mai vreau sa aud orice cioara venita de la furat din spania ascultand manele la maxim in masina cand arde semafoarele pe rosu, nu vreau, dupa ce am condus mii de kilometri pe drumuri civilizate, sa ma claxoneze un bou isteric pentru ca am incetinit sa ocolesc o groapa, nu mai vreau, cand ma asez la o terasa sa beau o cafea, un ospatar obraznic sa se intereseze insinuat daca doar atat mi-am propus sa consum, nu vreau nici sa-mi agat geanta de spatarul scaunului astfel incat sa nu poata fi furata de un aurolac, nu vreau sa mai trec pe langa oameni care put a hoit, m-am saturat de atata gunoi, de atata nesimtire, de atata indolenta si atatea frustrari, de atatea pretentii, de atatea minciuni,
nu mai vreau sa traiesc aici.

nu mai vreau sa aud de povesti politice, cu sume de bani mutate din conturi si ingropate in asflatul drumurilor, de manevre si increngaturi, care fac lucrurile sa se invarta in cercul vicios al nesimtirii, nesigurantei, fricii, depersonalizarii, toate lucrurile astea care transforma oamenii in vite de povara, care transforma vietile in cifre si statistici, care ingusteaza toate orizonturile, care fura zambetele si transforma lumea asta intr-o masa cenusie, inutila, preocupata de cumparaturile saptamanale si programul de la tv, apasarea care nu ne mai lasa sa ridicam privirea dincolo de etajul 10 al blocului din berceni, de apartamentul la care curg ratele, de cursul valutar si stabilizarea leului, nu mai vreau sa aud ca s-au scumpit gazele, painea si ca in invatamant se mai pune de-o reforma, nu mai suport gandul ca niste cretini si-au batut si isi bat joc de mine, cu voia si incurajarea mea, eu, care stau aici si inghit in sec, dupa cate o vacanta petrecuta intr-un alt colt de lume
unde alti oameni se lupta cu alte himere, dar care oameni, in prostia, saracia, indolenta, frica ori nesiguranta lor, se respecta intre ei. isi respecta viata.

si nu mai vreau, ma, sa va aud cum cotcodaciti despre responsabilitatea muncii, cand de fapt va cacati pe voi de frica sa nu va dea sefu - alt om impovarat si speriat - afara, cand lasati capul in jos si ridicati din umeri daca vi se taie din salariu, o data, inca o data, mama, ce bine de noi ca avem serviciu, sa zicem mersi, mentalitate ingusta si paguboasa, care ne ingradeste in cusca suficientei, nu mai vreau sa inteleg
ca traim vremuri grele in mica noastra tara, in care trebuie sa ne pitim in iarba inalta a nesimtirii si sa ne calcam pe cap in speranta oarba a unei iluzorii scapari

si nu mai vreau

mai ales pentru ca, in pizda ma-sii, se poate trai si altfel. am vazut cu ochii mei.

tequilla sunset (I)

coteai pe o strada stramta, pavata cu bucati neregulate de marmura. ascuns de tufe de leandru intinse obraznic peste o fatada de piatra, aproape ca trecea neobservat, daca n-ar fi razbatut dinauntru
muzica, miros de tutun tare, parfumuri amestecate
si inconfundabila aroma de alcool fin.
tunnel
localul unde
dupa miezul notii
dispareau granitele si se legau prietenii eterne, pecetluite cu un shot de tequilla. si fiecare dadea un rand.
la tunnel m-am imprietenit cu doi praghezi, un suedez mi-a desenat povestea vietii lui pe un servetel, un grec care a studiat medicina in romania a dat de baut pana la ultimul euro, o tanara din polonia mi-a daruit bratara ei preferata si tot la tunnel m-a agatat o grecoaica superba.

tinut de un rocas batran, barul avea savoarea unui carnaval cu masti si farmecul implicit al imoralitatii. decorat agresiv cu simboluri grecesti amestecate cu obiecte kitchiste, scaldat in semintuneric, in acorduri de jazz combinat cu blues si rock, tunnel parea o capcana perfecta pentru suflete ratacite. locul unde, dezgolit de false pudori, te afunzi in propriile fantezii. lasi alcoolul sa-ti infierbante sangele, muzica sa-ti agite simturile, lasi o mana straina sa ti se plimbe pe picior si bei pana cand uscatul devine mare si te-nvata pasii de dans ai valurilor.

am ajuns la tunnel in a doua noaptea petrecuta pe insula, atrasi de suzie q-ul de la credence, dansat draceste de doi englezi si-o fata desculta. primul rand de tequilla l-a dat un grec, care a descoperit pe pachetul meu de tigari avertismentul in limba romana si si-a amintit subit de cei sase ani minunati petrecuti la bucuresti. al doilea, dupa vreo ora, l-a dat jan, cehul ce-mi fusese fidel partener la cateva dansuri. urmatorul a fost al nostru, apoi barmanul, fascinat de veselia multinatonala, s-a simtit dator s-o intretina. si-a mai dat un rand. ceva mai tarziu a venit gasca de polonezi, iar marita, fata cu sanii mari si ochii verzi, nu mai inalta decat un copil, a intrat spectaculos in scena, cu tequilla si bere pentru toata lumea.

in noaptea aceea, cand ne-am imbatat crunt si fericit pana in zori, maria, grecoaica cu ochii negri si floare in par, a stat deoparte si-a zambit mereu. i-am zarit deseori privirea si sclipirea alba a dintilor in intuneric. totusi, ea a fost cea care, cand cerul a capatat luminile palide ale diminetii, ne-a invitat sa vedem cu totii apusul, pe plaja. a scris pe o oglinda, cu un ruj rosu carmin, locul si ora. "sunset. gialos beach, 7.30 p.m.". si, desi ciudatul rendez-vous pe o plaja pustie, la 20 de kilometri distanta de locul unde ne aflam, parea o nebunie, cand globul de aur a inceput sa coboare catre marea cea albastra, cand toti cheflii isi dormisera alcoolul si isi spalasera de pe piele urmele de sare ale unei prea scurte zile de plaja,
in mod incredibil si fascinant
ne-am intalnit cu totii acolo.

in toamna

stateam asa, cu spatele sprijinit de un zid si vorbeam despre miros de frunze uscate, despre pastrama si must, despre migrene, rochii de seara si despre venetia
fumam si imi simteam degetele aproape inghetate
cand m-am trezit in pragul unei depresii de toamna.
un asemenea gol m-a coplesit
o asemenea dorinta de a fugi a pus stapanire pe mine
asa de crunt m-a urmarit imaginea unei cabane in mijlocul padurii in care sa zac, invelita intr-o patura, privind dincolo de fereastra frunzele galbene in dansul lor saltat
mi-am amintit de toate gandurile distructive ce incep sa ma macine, toamna
toate sfarsiturile
toate nemultumirile
atat de acut m-au durut toate dezamagirile uitate
ca m-am simt deodata imateriala
fara existenta
atat de rau m-a ingrozit gandul de a ma trezi maine sub apasarea unei perdele de nori, prabusita greu peste fereastra dormitorului meu
ca am decis sa ma imbat si sa uit.
intre timp, insa, am avut atata treaba si, mai tarziu, in drum spre betia mea, m-am apucat sa ma cert crunt cu stefan, incepand de la un tricou care ma everveaza si pe care demult voiam sa i-l arunc si sfarsind cu zacusca de la soacra-mea si sucul de rosii de la mama,
ca am uitat de depresie.
mai tarziu am mancat sarmale in foi de vita si tort de mere cu frisca, mi-am amintit ca peste cinci zile plec la mare, am ras cu prietenii mei si am impacat sucul de rosii cu zacusca, am aflat si ca se incalzeste din nou, apoi am stat pe canapea, invelita cu un sal, cu usa larg deschisa, am adulmecat mirosul de frunze uscate
si-am intrat, linistita, in toamna.

o dimineata de caine

by raluca

azi noapte m-au lasat, in sfarsit, sa dorm in casa. omul ala inalt a insistat, a zis las-o si pe ea, saraca (eu ma prefaceam ca dorm, dar am auzit) si reaua aia cu parul lung, pe care nu ma lasa sa i-l rod, tot batea campii si zicea, mai, ai vazut ce face noaptea, ii innebuneste p-astia - se referea, cred, la animalele alea mari si paroase care se invart pe-aici si-si dau aere, care maraie ca apucatii daca ma joc si eu putin cu ei si-i musc de labele alea imense - dar omul inalt, ziceam, i-a spus aleia de zice ca e mama mea (mereu striga, hai la mama, hai la mama) ca el nu ma mai duce in tarc, sa stau acolo singura
(adevarul este ca nu-mi place acolo, in afara de o patura si o ratusca galbena si urata n-am ce sa rod)
asa ca pana la urma s-a induplecat si eu, ca sa le arat ca sunt cuminte- am dormit toata noaptea pe covor si l-am ros doar un pic, nici nu i-am bagat in seama pe cainii aia care se dau mari si se baga in seama, se duc pe langa patul lor si se tavalesc ca niste caraghiosi
doar dimineata m-am plictisit si am inceput - ce sa zic, mare lucru, sa trag carpa aia de pe canapea. si pe urma ce-am facut, doar am latrat si eu nitel si-am intrat cu picioarele in castronul cu apa - nu l-am vazut, na, ca ma grabeam sa ajung undeva, am ascuns eu o soseta de-a fetei aleia care ma ia mereu in brate si pe urma fuge in sus, pe scara, unde eu nu pot sa ma duc - doamne, astia zic de mine ca nu sunt cuminte, dar pe ea nu stiu cum o suporta, face o galagie ingrozitoare, se aud de acolo tot felul de chestii, cica asculta muzica si mereu tranteste cate ceva, de-mi sare inima
eu m-am tot invartit pe langa pat, dar femeia aia - mama- s-a uitat la mine si s-a intors cu spatele, se prefacea ca doarme
mi-era foame
si am strigat si eu vreaaaau lapteeee, vreau lapteeeeee
(aia mari voiau si ei, dar n-aveau curaj sa zica, abia dupa ce am strigat eu au inceput si ei sa zica, vrem lapteee, vrem lapteeee, toti stateam acolo, langa pat si strigam, s-a ridicat omul ala inalt si a zis ceva de mamele noastre, n-am inteles prea bine ce
dar s-a dus direct la cutia aia argintie care toarce, de unde mereu miroase bine
maaai, un castron mai mare n-ai gasit si pentru mine?!
ma rog pe urma am vrut sa ma joc si eu, dar nesimtitii aia mari s-au urcat pe gramada aia de nisip din curte si o pazeau de ziceai ca e a lor, asa ca m-am dus sa ma joc cu trandafirii, am cules toaate florile la care am ajuns - sunt cam amarui, da, hai, treaca de la mine)
aoleu s-a sculat si mama, ce caraghios ii sta parul
dar e draguta, s-a jucat putin cu mine si m-a luat in brate, dar pe urma a zis pfff, pute (ce sa zic, dar ea cand isi da cu o tona de parfum cum e?)
a venit si cealalta de sus, eu fug repede dupa ea sa vad ce face
dar amadoua susotesc ceva, aud doar cuvantul baie si nu stiu ce inseamna
aaa, ce faci, lasa-ma, lasa-ma
m-a luat pe sus si m-a bagat in ligheanul asta, e caldut si ciudat, astea rad ca proastele, cainii aia mari se holbeaza cum mama ma scarpina aiurea, invers decat normal, da mie imi place, stau in apa pana la gat si ma balacesc
cand mancam? indraznesc sa intreb
dar se face ca n-aude, ma tine intr-un prospop albastru si nu prea imi convine
vreau jos, vreau jos
si acum mi s-a facut somn, iar astia nu ma lasa in pace, se tot invart pe langa mine si spun vaaai, ce draguta e, ce draguta e, de parca acum m-au descoperit
sigur n-or sa ma mai duca in tarc
desi mai bine ma prefac ca adorm, uite, ma intind aici
si adorm, adorm...

chimie

..si a trecut prin spatele meu, impingand usor scaunul
cu o atingere delicata care ma electrizeaza
mi-au coborat fiori de pe ceafa pe sira spinarii
si m-am gandit, futui, e a treia oara in doua zile cand mintea imi fuge subit la sex daca sunt in preajma lui
si intr-o clipa, in sclipirea brusca ochilor, i-am citit gandurile,
senzatiile se intersecteaza undeva acolo, la jumatatea drumului, se intorc cu un val de caldura in stomac
pana si vulgaritatile sunt permise in schimbul scurt de priviri
si suna al dracului de bine
cand auzi gandul
care nu-i deloc tandru, ci doar brutal de senzual
schimba-ti pozitia, domnule, sa ma delectez cu imaginea gatului tau puternic
(intotdeauna am avut o problema cu gatul, cu linia ferma a spatelui ce se prelinge delicat sub tricou)
pana si dara de parfum ce te urmareste e pe gustul meu, te adulmec ca o pisica flamanda (sa mai zica cineva ca nu exista chimie!)
si-am vazut, la dracu, gestul tau de nervozitate, il recunosc in bataia cadentata a tocului meu, e prea multa lume in metrul nostru patrat, prea mult fum de tigara si prea putine cuvinte
ma privesti si eu ma agat de zambetul tau,
dar pe masura ce te indepartezi magia dispare, de la distanta esti doar un barbat oarecare, ce se holbeaza la mine insistent
si de care, sa mor, chiar nu-mi pasa.

fantomele trecutului

ma intorceam, rupta de oboseala, spre casa. nu stiu cat sa fi fost ceasul. poate 12, poate 1. drumul pustiu, aburi, lumini palide. ultima portiune pe care o strabat e maginita de case, intr-o suburbie a orasului, iar noaptea nu mai e picior de om pe-afara. conduceam destul de tare. fara muzica, doar cu ganduri amestecate, fara sa fiu foarte atenta la drumul pe care-l stiu si cu ochii inchisi, cand...
singura masina ce venea din sens invers m-a atentionat cu farurile, m-am gandit ca iar au postat vreun radar si-am incetinit in limite legale
si-apoi, la cateva sute de metri, silueta unei femei, invesmantata in straie albe, largi, o silueta aproape stravezie, a traversat soseaua, alunecand ciudat
parea o femeie batrana, ce mergea repede sprijinita in baston, o vrajitoare alba
n-am mai fost in stare sa gandesc, am urmarit-o cu privirea si-am franat, m-am dus taras, cu ochii lipiti de retrovizoare pana am vazut creatura aceea bizara disparand undeva in tufele de la marginea drumului
ce dracu' mi-am spus si mi-am sucit gatul
in urma mea numai soseaua pustie, palid luminata de o luna galbuie
sunt obosita, mi-am spus, am vedenii
dar nu, o vazusem cu ochii mei
femeia aceea, stravezie si ciudata
care imi taiese calea
nu-s nebuna, era acolo, era acolo...
si...marsarier 100 de metri, pana in locul unde o zarisem.
nimic. am lasat geamul si am ascultat in noapte. nimic. numai bataile inimii mele. si, in camp, cosasii scartaindu-si viorile dezacordate. confuza, ma pregateam sa plec si sa uit, dar in iarba inalta mi-a parut a se misca ceva.
o amintire de demult a navalit abrupt peste mine. am turat motorul si-am pornit in viteza, cu zgomot. dar n-am mers mult. am incetinit si am oprit, am tras pe dreapta si-am stins farurile. n-am numarat 30 de secunde si-au iesit din santul de la marginea soselei. doi pusti cu-un cearsaf mare, alb. radeau in hohote scuturandu-si capetele, alungand cu mainile insectele ce ii napadisera stand acolo, ascunsi in iarba.
asa ne jucam si noi in noptile de vara. furam cearsafuri de-acasa si ne prefaceam fantome, taind calea masinilor, pe strazile din cartier. nu s-au schimbat prea multe de-atunci, vad. doar rolurile...

greece, again

am inceput sa numar zilele
pana cand aroma de pin o sa amestece cu miros de sare, pana cand vantul de toamna o sa-mi umfle parul si pielea o sa-mi capete culori de soare. si intr-o taverna pe malul marii, privind ametita un cer prea instelat, cu mintea incetosata, vag si placut, de un jack cu gheata, o sa ma gandesc la viata. in grecia, din nou. nu mai e mult, nu.

perspectiva

am stat la masa cu moartea. chiar daca era mai aproape sau tocmai in capatul celalat al lumii, am cochetat hlizindu-ma,
cu moartea.
si cei care au venit mai tarziu erau, implicit, mai vii decat toti partenerii de pahar si m-au rugat sa spun cuvinte, dar moartea m-a tras de maneca si m-a ademenit, mi-a spus, baaai, te invat eu sa vezi si-ai sa vezi
lumea
mama, ce ne-am distrat, eu si moartea mea
cand ne-au iesit in cale caprioarele, cu boturile lor umede adulmecau vantul
omoar-o
mi-a zis ranjind de peste masa, turnand pe gat un alt pahar
si i-am lipit teava de cap. am tras. si-am ras pe urma multe zile si multe nopti am plans
m-ai omorat, a spus in gand moartea
si cei ce au venit si mai taziu erau mai morti decat toti partenerii de pahar si m-au rugat sa tac in serile cu luna goala, dar eu am ras, baaai, intr-o zi am vazut moartea, m-a ademenit,
am impuscat-o in cap, iar caprioarele-au fugit.
de-acum sunt doar eu
si oriunde ma uit, oricand,
vad viata.

caine mic

gasit caine mic, mic
in mijlocul drumului.
am franat in ultima clipa, ca mi s-a parut ca-i o carpa murdara
s-a uitat la mine lui ochisorii lui de lapte
si mi-a rupt inima.
abia daca stie sa manance singur, sta cuminte in brate si cauta sa-si tina capul lipit de gatul meu
l-am parcat in noaptea asta la vecini, in tarcul sarei, care a plecat la tara
intre multe paturele s-a cuibarit si a adormit
dar mi-a spus, suspinand, ca ar vrea sa aiba si el o mama. sau un tata...

si stii?

stii ca mi-e dor?
stii ca in miez de noapte iti veghez, uneori, somnul?
stii ca ma doare ca sub aceeasi luna, si eu
si tu
respiram, atat de departe,
in acelasi timp?!
si te iubesc, in felul meu, te iubesc egoist si absurd, profund si restrictiv
te iubesc suficient ca sa ti-o spun, dar nu de-ajuns ca sa tac
te iubesc si mi-e dor de tine, boule
si nu inteleg, sa mor daca inteleg
ce dracu am facut sau n-am facut
ca sa merit departarea, tacerea,
ca sa merit absenta ta.

am crezut mereu ca intre noi nu-i loc de nedumeriri. ca noi, dupa atata vreme, dupa atata viata, ne-am castigat dreptul de a imparti lumea in doua. a ta, a mea. am crezut ca, sprijinindu-mi capul de umarul tau, am capatat linistea unei tacite eternitati. am crezut ca intelegi. am crezut ca zilele in care am cochetat cu o tandrete culpabila, au existat doar pentru ca noi am stiut sa ne jucam de-a dragostea. ca ne-am impacat, eu si cu tine, cu drama si fascinatia acelei sublime prietenii. si ca vom plati pretul unei obsedante atractii pentru a ramane eterni tovarasi. si ca
si daca odata ne-am imbatat
si-am visat,
ziua de dupa ne va aduce apoi in locul in care am descoperit, noi amandoi, ca ne intelegem si ne completam. in locul unde te-am iubit si m-ai iubit
fara sa confundam
acea dragoste batrana a profundei prietenii, cu fiorii senzuali ai unui inceput de amor.
si noaptea lunga in care
ne-am iubit in patul nesfarsit, in care ti-am spus, poate, cuvinte dulci si tu mi-ai lasat, poate, urme adanci pe piele
nu inseamna nimic. si noaptea lunga in care
am uitat ca-mi esti cel mai bun prieten si te-am iubit ca pe-un barbat
nu inseamna ca am anulat
toti anii in care
am impartit cu tine lumea mea, in care ai impartit cu mine lumea ta.

si mi-e dor de tine
si ma doare fiecare zi in care te indepartezi, dar cel mai mult si mai mult ma doare ca, dupa atata amar de vreme, dupa atatea sentimente, ganduri si trairi impartite si despartite, n-a ramas nimic. doar dorul meu, strigat in noapte, catre nicaieri. si-acelasi lucru, exact cu aceleasi cuvinte
ai putea sa-l spui si tu. dar n-o faci.

just life

s-a scurtat ziua. asta seara vantul a suflat a toamna si-a adus miros de frunze uscate. fumez aproape doua pachete de tigari pe zi, conduc ca o dementa, ard toate semafoarele pe galben si viteza legala in oras imi pare a fi 80 de kilometri la ora, nu dorm mai deloc noaptea si am euthanasiat un motan care avea o tumoare in gat. de ziua mea m-am facut praf si am stat pe sezlong, in ploaie, cu ochii la spectacolul de lumina de pe cer, pe urma am adormit imbracata pe canapea, mi-e dor de razvan si nu inteleg de ce nu vrea sa ma mai vada niciodata, nu mai pot sa beau cafea fara lapte si intr-o zi am umblat zece ore prin magazine, nu mi-e dor de mare si n-am rabdare sa citesc, uit ce trebuie sa fac a doua zi si-mi amintesc, tardiv, peste vreo saptamana, n-am mai vazut-o pe fiica-mea de vreo luna, trandafirii imi infloresc a doua oara, unul dintre caini a invatat sa desurubeze cu dintii dopurile sticlelor de plastic, rad mult, visez putin, mi-a intrat in cap sa merg la new york
si nu stiu de ce, nu stiu de ce
pentru prima oara dupa multi ani
nu mi-e frica e toamna.

in lumea ei

a sunat telefonul, indelung a sunat pana am reusit sa-l aud. "mai, am nevoie de ajutorul tau!" mi-a spus brutal femeia a carei voce n-am recunoscut-o. imi cer scuze, dar nu stiu cu cine vorbesc, poate ca ati gresit...
"maaaai", a strigat femeia cu vocea sugrumata
"sunt narcisa"
narcisa!
draga mea, draga mea..
ce faci?

"mai" a continuat vocea aceea, ce era a narcisei, dar nu era a ei, voceea aceea ce mi-o aminteam calda, dar acum imi zgaria timpanul cu inflexiuni stridente
"aici, la mine la bloc, sunt niste copii in carucioare...
pauza....
asa
pauza
spune narcisa, am incurajat-o
(am simtit teama. o teama ciudata, de parca as fi vorbit cu o fantoma)
apoi a reizbucnit, poruncitor, aproape isteric
"trebuie sa faci ceva pentru ei. ei stau aici toata ziua si nu mai suport, trimite-i undeva, in concediu, poate la mare..."
m-am trezit, intreband absurd
cati ani au copiii?
"ei, sunt mari" a raspuns ezitant prietena mea, "au peste 30 de ani, au 32 de ani, 33... sunt sot si sotie. trebuie sa-i trimiti undeva, te rog, te rog..." si glasul i s-a frant in plans.
spune-mi unde esti, i-am zis, spune-mi unde esti si vin acum la tine...
"nu te supara", mi-a raspuns sec "dar nu vreau sa-mi pierd vremea cu tine. ajuta-i pe copii si gata. atat" `

mi-a inchis. o raza de soare, aruncata piezis pe podea, m-a facut sa tresar. parea un drum luminos, un drum catre o alta lume. catre lumea ei. o durere surda mi-a sagetat inima. am sunat inapoi.
narcisa, i-am spus, narcisa
"ce vrei?"
am sa-i ajut pe copiii aia...
"multumesc", a soptit. si-a inchis.

enough

au trecut anii si m-am schimbat. mi s-au tocit coltii, am uitat sa mai scot ghearele. m-am trezit inteleapta, si toleranta, si intelegatoare. n-am mai ridicat piatra, nici macar ca sa ma apar.
o veche prietena mi-a spus odata
ca ma place mai mult asa
ca eram rea,
nepasatoare si egoista, ca eram
un om de care nu te puteai apropia prea tare fara sa te arzi. un om care-si proteja al dracului de bine micul univers.
m-a durut sufeltul cand am inteles
ca sinceritatea-mi si felul abrupt de a privi viata lasasera asemenea urme, grele, urate
si mi-am spus
ca n-am sa mai fiu, nu vreau sa mai fiu vreodata
tanara.
si-atunci am inceput sa imbatranesc
privind cu ochii larg deschisi viata, zambind
lasand sa treaca pe langa mine
cuvinte grele, atitudini prostesti, nervi incordati, ambitii stupide, lupte inutile.
traind asa, mi-am proiectat gandurile in altii. i-am confundat, crezandu-i buni. le-am atribuit calitati pe care nu le-au avut vreodata. le-am tolerat apucaturile, firile dificile, frustrarile, ambitiile. le-am dat dreptul sa-si imagineze ca drumul e lin si viata frumoasa.

dar toleranta-mi a fost luata drept prostie. intelepciunea drept slabiciune. intelegerea drept frica.
alooo, treziti-va. m-am plictisit sa-mbatranesc.

atatea de spus

s-a oprit ploaia si
ma priveste dintr-un colt de cer luna
se uita tinta la mine si-mi spune sa tac
sa inchid ochii si sa tac

tocmai acum, cand am atatea de spus...

evadare

in asta seara asta
lumea e prea mare si eu sunt prea singura
in seara asta am adunat toate revoltele, dezamagirile, toate supararile
intelese sau neintelese
si le-am aruncat in vant
sa-mi bag pula
ca m-am saturat
sa-mi impart viata cu oameni de care nu-mi pasa
si carora nu le pasa de mine
m-am saturat de lucruri false, de imitatii grosolane, de pareri si de pareri de rau
in seara asta evadez
din lumea care ma sugruma si care-mi strange tamplele ca intr-un cerc de fier.

atata amar de vreme
m-am straduit sa nu le fac rau altora
ca am ajuns sa-mi fac mie.

vaaai, ce nebuna esti
nu sunt, bai, nicio nebuna. nu sunt nicicum si sunt in toate felurile, dar asta seara,
sa mor,
m-a ajuns lehamitea
de unii, de altii, dar mai ales de mine.

apropo, mi-am luat liber. toata vara.

olga

pe olga am iubit-o. mi se parea perfecta
imi placea parul ei obraznic, imposibil vreodata de aranjat, ochii negru-taciune, nasul grecesc, de care mereu se plangea ca-i prea mare,
vocea monotona cu inflexiuni indiferente
rasul care-i lumina abrupt chipul serios. imi placeau gandurile ei, tristetile, veseliile. langa ea ma simteam mereu acasa.
imi placea sa stau cu olga. si stateam. ore in sir, zile in sir, saptamani.
am stat ani, vreo sase,
in care ajunsesem sa functionam telepatic
pentru ca olga,
cu aceeasi disperare cu care mi-as fi dorit sa fiu ca ea,
ea, tocmai ea,
ar fi vrut sa fie ca mine.

si azi
cumparand rosii de la o taranca de pe marginea unui drum, rosii mici si gustoase de gradina,
mi-am amintit o scena de acum multi ani,
de cand 2 mai era doar un sat la malul marii
iar eu si olga vindeam rosii in fata portii, vindeam rosii si pepeni
din gradina gazdei, ca femeia sa ne faca o reducere la pretul camerei
si sa mai stam o saptamana in plus in vacanta.

dupa-amiaza plecam pe plaja, sub faleza catre vama de unde soarele fugise deja,
ne intindeam pe nisipul cald si citeam, pe rand, cu voce tare,
romane din biblioteca satului.
seara ne cumparam bere
si mergeam pe dig, ramaneam in tacere pana tarziu in noapte, beam si ascultam valurile, ni se intalneau gandurile si vorbeam fara glas,
uneori ne lipeam de cate un grup strans in jurul unui foc pe plaja si asteptam sa vedem cum, maiestuos, soarele rosu se iveste din apa
si-apoi, cu pielea umeda si miros de sare in suflet, ne ascundeam in patul mare cu cearsafuri aspre din camera varuita, cu ferestrele acoperite de perdele inflorate. dormeam amandoua, cu capetele lipite pe singura perna si n-am sa uit vreodata, n-am sa uit niciodata,
ca parul ei mirosea a fan proaspat cosit.

au trecut mai bine de 15 ani de cand n-am mai vazut-o. a plecat din tara, dupa ce luni de zile a incercat sa ma convinga s-o insotesc. a plecat si nu s-a mai intors vreodata. trec zile, trec luni fara sa ma gandesc la ea, insa in clipa in care imi revine in minte
senzatia e atat de puternica de parca ar sta in fata mea, ii aud glasul si stiu
ca oriunde ar fi, in lumea asta mare, imi zambeste. acum, in miez de noapte cand musc cu pofta dintr-o rosie de gradina, mi-e tare dor de olga. si de mine, la 18 ani.

urme amare si bere la halba

m-am uitat lung la mine
si nu m-am recunoscut
m-am uitat lung la tine, la tine si la tine
m-am uitat la voi, cei care mi-ati trecut prin viata lasandu-mi urme amare,
si-am oftat.

aveam intr-o vreme o carciuma in spate la obor
bodega de mahala, cu aer prafuit si aroma de bere la halba.
in anul in care, zi de zi, am tras obloanele si-am vandut vicii,
am cunoscut atatea franturi de viata, atatea povesti, atatea drame
atatia oameni daramati, necajiti sau resemnati mi-au trecut pragul ca sa-si stinga supararea in alcool
ca multi ani apoi
n-am mai fost in stare sa ascult povesti triste
multi ani apoi
n-am mai fost in stare sa ascult.

dar atunci veneau pentru ca ii ascultam. clienti fideli imi erau mai ales batranii din cartier. apasati de singuratate, pierduti intr-o lume pe care n-o intelegeau, posibilitatea de a-si vorbi viata era, pentru ei, o alinare. si, zi de zi, vreme de un an, aproape ca-mi potriveam ceasul dupa pasii lor tarsaiti. nea fane meserie,care dupa un atac cerebral vorbea greu, ion, cel care muncind la sonde in irak isi pierduse un ochi, vasile, care dupa 10 ani de singuratate inca isi plangea nevasta, tanti maria, fiica unui bogat negustor brailean de peste, nea george, cu parul alb si tunsoare caraghioasa, ce era in stare la orice ora sa fredoneze toate piesele din beatles, mircea, omul care o viata lucrase la gaze si-n ultimul an de munca fusese disponibilizat, lucian, batranul electronist ce se credea urmarit de securitate, rodica, femeia de serviciu de la scoala, nea bebe, ce tara mereu dupa el un carucior de butelii in care-si facea piata, gheorge, primul sifonar din cartier, oh, si altii, si altii,
si-apoi, pe seara, veneau baietii de la morti
toti angajatii de la pompe funebre, o dugheana amarata care prospera
se adunau ca sa uite,
sa astupe mirosul cadavrelor cu alcool
de fiecare data imi aduceau teancuri de prosoape capatate pe la inmormantari si beau de rupeau, incingeau hore in miez de noapte in carciuma stramta
venea uneori si firica, spaima cartierului
fost boxer, ingenuncheat de alcool
statea cuminte, dupa ce intr-o seara de primavara, rupt de beat, isi sparsese capul izbindu-se cu o sticla si-atunci il certasem, ii spusesem ca nu-l mai primesc,
de-acum statea intr-un colt cu privirea pierduta si mormaia injuraturi
avea suflet bun, saracul
venea cu cate o farfurie, sa-mi aduca din mancarea lui
gandindu-se ca, poate, mi-e foame,
iar cand avea zile linistite, plangea amintindu-si de taica-sau.

era iarna si duduia focul in soba de teracota, iar luminile, palide podoabe de craciun, sclipeau in noapte,
se tarau batranii prin troiene sa bea un vin fiert
isi scuturau cu zgomot picioarele si miroseau a caini uzi
si-atunci n-am mai putut, nu, n-am mai putut sa le iau bani. a inceput sa ma apese sentimentul ca
intr-un fel ordinar profit de ei. ca ii amagesc, ca ii pacalesc. si m-am simtit vinovata. in vremea sarbatorilor, totul a fost din partea casei
si intr-o luna am dat faliment.

in spatele pietei, in gura pantelimonului, timpul se scurge altfel si soarele are culoarea berii. atatea suflete insingurate, atatea destine amestecate si vieti frante m-au coplesit pe-atunci. gustul amar mi l-au lasat, insa, alti oameni cu alte povesti. dar ei n-ar fi trecut niciodata pragul carciumii mele din obor.

greseli

eu am gresit
eu, fiinta superficiala si josnica
pentru care lucrurile serioase sunt bancuri stupide de care razi in hohote, dar care-ti lasa gust amar
eu gresesc in fiecare zi
prefacandu-ma ca-mi pasa de tot felul de cacaturi, care de fapt ma lasa rece,
prefacandu-ma ca ce spune ala sau aia e interesant,
prefacandu-ma ca are vreo importanta
doar din dorinta absurda de a-i da cuiva linistea ca e ascultat.
eu voi gresi maine
zambind proastei care ma intreaba tampenii
ca sa facem conversatie
sau lansandu-ma intr-o controversa absurda pe teme literare cu tipul pe care, doar ce-i arunc o privire, mi-l imaginez gol si excitat
si voi gresi cand dimineata, in loc sa dorm imbratisata de vise halucinante,
o sa ma urc in masina
o sa iau traficul in bot
si-o sa ma duc la birou
unde o sa ma gandesc
ca am gresit cand i-am spus aluia, in mijlocul unei tavaleli prin asternuturi,
o magarie legata de excesul de alcool la barbati
si el n-a mai vorbit cu mine niciodata
am gresit si cand mi-am imaginat ca prietenia n-are pret
si-am gresit imaginandu-mi ca e bine sa spui lucrurilor pe nume
gresesc
discutand despre probleme existentiale sau cumparaturi la metro
cu ala care ar vrea sa ma sprijine de primul zid si sa mi-o traga pe la spate sau cu aia care stie toate preturile de la obor,
gresesc si cand raspund la telefon unor oameni care-mi cer bani, dupa ce n-am mai vorbit de-un secol
sau cand ii reped tocmai pe cei care-mi sunt dragi,
gresesc amestecand fericirea cu tristetea si furia cu nepasarea
si voi gresi cand, in loc sa fac ce vreau,
voi face ce tot ce vreau. voi gresi facand ce trebuie in loc sa fac ce trebuie.
cu adevarat relaxant este ca, traind intr-o perpetua greseala,
nu ma tem niciodata ca am sa gresesc. si gresesc.

secvente

la masa din spatele meu plange in hohote o femeie
inabusit, chinuitor
o aud cum sopteste
ce-o sa fac acum, spune-mi, ce-o sa fac
ma inec cu frappe-ul, vreau sa o vad, vreau sa o vad
fac o suta de manevre pana reusesc sa-i zaresc chipul, poarta amintirea unei femei frumoase, dar e chinuita de cearcane adanci si-a renuntat sa-si mai vopseasca parul albit
ma uit la ea si zaresc doar durere,
pe obrajii cenusii i se scurg lacrimi si-mi sucesc si mai mult gatul sa vad cu cine-si imparte masa si durerea
fata ce-o insoteste nu are mai mult de 14 ani, tine capul plecat si-i vad mainile cu pumnii stransi, e fiica-sa, ma gandesc
mi se strange inima.

***
si incepe ploaia
picaturi uriase imi izbesc parbrizul, cerul s-a intunecat a sfarsit de lume
in cateva secunde cineva arunca galeti cu apa peste noi, urla vantul
si nu mai vad nimic, nimic, nimic
merg prosteste urmarind cu privirea stopurile masinii din fata
in zgomotul infernal al grindinei dezlantuite imi aprind o tigara, masina parca-i vapor si imi dau seama ca nici n-as putea sa ma opresc pentru ca in furtuna crunta nu vad nici dreapta, nici stanga, nu vad nimic in afara de stopurile masinii din fata, jarul tigarii mele si potopul de-afara
calauza mea franeaza brusc si aproape ca ma duc gramada peste el
apuc sa vad doar cum scheletul chinuit al unui panou publicitar se rostogoleste pe langa noi si dispare in noapte.

***
hai sa mergem la mine, ii zic
dupa ce-am inghitit zeci de limonade si freshuri
pe urma ne imbatam, cand revelator, cand prosteste pana in zori de zi si filozofam ieftin si bogat
mi se rupe pula ca te-am cunoscut vreodata sau ca nu te-am cunoscut, e tot aia, imi zice
si eu incep sa plang.

***
stau intr-o coloana de masini si ma uit pe fereastra
o vad cand iese din curte, o tiganca ce n-are mai mult de 10, poate 11 ani
pare abia trezita din somn, cu ochii carpiti si parul cuifulit
se opreste in poarta, se scarpina in cap si apoi in cur
isi ridica tricoul dungat si jegos si si-l leaga sub tate, privind in gol
pe urma salta bratele deasupra capului si pare sa ingane un cantec
pe ritmul caruia
incepe sa-si balanseze soldurile. danseaza.

lumina tehnica dinaintea cutremurului

merg pe strada cu anto, e dupa-amiaza si cald
ma duce undeva, in centru, la un magazin de unde sa pot cumpara ”lumina tehnica”, imi doresc de mult, dar n-am vazt pe nicaieri, nici nu stiu cum arata
pe drum incerc sa calculez cam cata vopsea lavabila i-ar trebui sa-si zugraveasca apartamentul
nu stiu de ce o pun sa-mi spuna in metri cubi si-mi zice ca vreo 16.000 ar avea de acoperit
mie mi se pare cam ciudat, e cam mult,
nu mai am timp sa ma gandesc la asta pentru ca ajungem la magazin
e o dugheana inghesuita undeva la parterul blocurilor pe pe bulevardul unirii, arata cam bizar, parca ar fi intr-una dintre cladirile vechi de pe lipscani, pana si mirosul e acelasi, de mucegai
si e semintuneric, abia deslusesc rafturile si pe baiatul de dupa tejgea
anto ma strange de mana si-mi zice victorioasa
”uite, acolo e lumina tehnica, ti-am zis eu”
imi indica un loc de unde razbate catre mine o stralucire albastra
vanzatorul ne iese in intampinare, vede unde ma uit, ia in mana ”lumina tehnica” si mi-o aseaza usor in palme
o studiez fascinata, e o bila de sticla un pic mai mare decat un ou care lumineaza din interior, lumineaza albastru
cand isi schimba culoarea, zice omul
dar nu mai apuca sa termine, mi se incalzeste lumina tehnica in palma si incepe sa palpaie
dar in acelasi timp, in acelasi timp
pamantul incepe sa se zgaltaie cumplit, ne trezim ciudat, in aceeasi formatie, la etajul patru al cladirii care icneste din toate incheieturile, e cutremur, vad pe o fereastra blocul din fata cum danseaza, o strig pe anto sa plece de langa scari, e din ce in ce mai tare si simt cum transpir de frica, nu stiu de ce nu se termina, nu stiu
ma trezesc disperata in timp ce titina, cateaua cea mare si obraznica
urcata in varful patului, se scarpina cu foc
se misca patul cu ea si cu mine
am visat, oh, am visat
lumina tehnica dinaintea cutremurului.

(lumina tehnica?!)

si tandru momentul murea

se invarte casa, la dracu
e prea cald
nu-i aer
orice pozitie devine incomoda,
amintirea paharelor de whisky cu red bull e gretoasa si
bere
de ce dracu am baut apoi bere cu tequilla
deschide toate ferestrele, nu vezi ca mi-e rau
ce romantic, aaa, imi vine sa rad cand imi spui afectat
ca sunt prima femeie care calca pragul micului tau sanctuar
ce tampenie
in asemenea moment important
eu m-am imbatat crita
n-as vrea sa ma tii de mana, eu una nu pot sa stau prea mult intr-o pozitie
si tu ai apucaturi tandre
nuu, nu face asta, n-as vrea nici sa ma strangi in brate, mi se tulbura imaginea, eu am cerut asta? eu am vrut sa vad concertul cu sting? nu-mi amintesc
stinge lumanarea aia parfumata, dragule
ca mi-e greata si daca-mi simt parfumul, pe care altfel il iubesc
si atatea zile
am vizat sa-mi lipesc buzele de pielea ta bronzata
sa-mi asez capul pe umarul tau
si-acum nu-mi doresc decat o pozitie cu perna mai sus in care sa inceteze zgaltaiala asta perversa, de seism de sase grade
nu ma vrei?
sa fiu a naibii, ba da
dar stai in capatul celalat al camerei, nu te misca, nu vorbi, nu respira
si promit
daca reusesc sa adorm
o sa te visez
o sa te iubesc altadata, dragule
si tandru momentul trecea
si tandru momentul murea

acum lasa-ma.

fugile in lumea mea

in zile tulburi si apasatoare, cu nori grei si vant ascuns pe langa rigole
m-apuca fugile.
cu ochii catre ferestra, adulmecand mirosul ploii, ma napadesc. fugi ale mintii, care invariabil imi provoaca zambete. si ganduri de aventura, de emotie, de razvratire, de asteptare,
de dormitor intunecat in dimineata lenesa,
de sosea pustie si uda, de jocul vesel al stergatoarelor,
de muzica in surdina si patura aruncata pe jos,
de vin rosu,
de malul marii si o umbrela albastra,
de baltoace ignorate in fuga catre un hotel catarat pe o strada cu panta abrupta,
de dus fierbinte si prosop cald pe pielea stansa de frigul de mai,
de-o carte cu miros de pagina proaspata, necitita, nedeschisa
de somn la pranz in asternuturi imaculate, cu miros de floare de mar
de strazi pustii,
de pescarusi, de soapte, de rasuflare fierbinte,
de dor, de duca, de tine, de mine,
de urmatoarea zi cu ploaie de mai in care
fugile au sa ma poarte, din nou
in lumea mea.

1 mai, marea

e prima oara, dupa multi ani, cand 1 mai nu ma gaseste la mare. si ma incearca o tristete ce se-ascunde, odata cu soarele, dincolo de norii prevestitori de ploaie. si imi pare rau
si nu pot sa nu-mi amintesc gustul sarat al brizei si dansul pescarusilor
si aroma de scoici cu usturoi si nisipul incalzit de soare
si berea savurata in zgomotul valurilor pierdute printre bolovanii digului
pe care m-am intins, cu ochii inchisi, ca sa visez vara.
si aerul umed de seara, si frigul patrunzator, nemilos insinuat pe sub hanorac, si paharele cu whiskey, si sirena unui vapor, ce-si striga, stingher, drumul in noapte
si ploaia de anul trecut
ce parea ca nu se mai sfarseste, si culoarea marii cotropita de norii grei
de la distanta, zilele reci de primavara pierdute la malul marii par fermecatoare
insa prietenii mei
ce se-ascund acum pe sub umbrele de terase, imprumutandu-si caldura corpurilor si halbele de bere, ma suna sa-mi spuna ca bine ca nu m-am dus, ca e frig si aglomerat, ca e noroi si ploua, ca pana si pescarusii s-au ascuns, goniti de vantul de iarna
dar eu aud, aud
dincolo de vocile lor tanguite,
aud marea.

anii mei tineri...

"auzisem atatea despre tine,
abia asteptam sa te cunosc. tot felul de povesti si nebunii, chefuri demente, aventuri, combinatii, decizii. toti vorbeau despre tine, asa, cu respect si incantare. erai o legenda in viata.
in ziua in care mihai mi-a soptit, uite-o acolo, inima a inceput sa-mi bata mai repede. am cautat cu privirea asteptandu-ma sa vad o persoana impunatoare, mi-era frica, avem emotii. o sa vorbesti cu mine? o sa ma privesti macar? dar nu te vedeam si l-am intrebat in soapta pe mihai...unde-i ma, unde???? aveam vocea gatuita. mi te-a aratat facand un semn cu barbia undeva spre coltul blocului. nu mi-a venit sa cred.
acolo, asezata pe ciuci si cu spatele sprijinit de zid, statea o fata bruneta si subtire. cu blugii aia taiati pana la genunchi si cu un tricou lalai, desculta, intr-o pozitie caraghioasa, erai tu. fumai si te jucai cu un pui de caine, laolalta cu un pusti blond. nu mi-a venit sa cred. mi-a cazut cerul in cap. femeia fatala, prietena tuturor baietilor din cartier, persoana despre care toti spuneau ca e senzationala,
statea desculta in fata blocului, cu parul prins ciudat, intr-un nod la spate, si radea jucandu-se cu un copil si un caine. am fost dezamagita. nici nu ma mai interesa sa te cunosc si stiu ca m-am intrebat ce dracu gaseau toti asa nemaipomenit la tine..."

azi, dupa mai bine de 15 ani, o amica, nevasta de vechi prieten, mi-a povestit cum ne-am intalnit. oricat m-am straduit si eu sa-mi aduc aminte momentul, nu am reusit. stiu ca ieseam adesea desculta din casa, in zilele de vara, si ma jucam cu pisicile sau cainii. stiu ca avem prieteni dragi si ca ne distram nebuneste. n-am stiut insa ca ei, prietenii mei, ma considerau senzationala, dar ma bucur sa aud asta. dupa atata vreme e o confirmare a faptului ca ma iubeau, asa cum ii iubeam si eu. si totusi, de ce i-am pierdut pe cei mai multi?

dezlegare la peste

generale, nu concurez, doar completez cu o campeneasca de florii. vedeta zilei, scrumbie la cuptor cu legume. cuptor de caramida, foc de lemne, campia romana pe malurile udate de neajlovul cel lin curgator. mamaliguta cu lapte, taiata cu ata in felii taman bune de tinut in mana. si vin, si vin...



si bonus(pentru cunoscatori) : fata in iarba

spring time

by erika

marea lehamite

de la un timp nu ma mai regasesc in nimic. adeseori ma simt de parca as fi un vapor caruia, in mijlocul oceanului inghetat, i s-au stricat motoarele. si degeaba-si umfla panzele, ca nicio boare de vant nu-i tulbura nemiscarea. si-atunci, incarcat cu ganduri, amintiri, sperante, pluteste in deriva in cautarea unui tarm prea indepartat, inconjurat de ghetari amenintatori.
traiesc rutinat, fara sa gasesc vechea bucurie a vietii. rar zambesc diminetilor insorite, si mai rar visez in noptile calde si vesele. de ceva vreme orele-mi sunt albe, sunt lungi si chinuite de ganduri negre, de insatisfactii, de intrebari, de dezamagiri. nu mai rad. cateodata nici nu vorbesc. ma copleseste lehamitea si zac.

mi-am zis ca, poate, am imbatranit. si ca am obosit.
mi-am zis ca, poate, m-am schimbat. ca paharul din care intotdeauna am vazut jumatatea plina a fost varsat pe jos de un gest nerabdator al destinului. mi-am facut griji, m-am luptat cu demonii din mintea mea. si, la un moment dat m-am oprit.

dar n-am imbatranit si nici n-am obosit. doar m-am lasat coplesita de marea lehamite a lumii. doar m-am lasat prinsa in vartejul nefericit al nazuintei marunte, in noianul de false probleme si iluzii. doar am tacut cand trebuia sa vorbesc, doar am ras cand trebuia sa plang. doar mi-am tradat sufletul.
din fericire, niciuna dintre aceste greseli nu e iremediabila.
si vaporul ala patetic din mijlocul oceanului inghetat n-are nevoie nici de motoare, nici de vant. si nici de vreun tarm, apropiat sau indepartat. el e-o poveste si are, de rezerva, o pereche mare de aripi albe.

ora in minus

imi lipsesc atatea ore din viata, incat chestia asta cu luatul unui ceas din noapte chiar ma enerveaza. plus ca nu stiu cum dracu se face ca mereu m-a luat prin surprindere. ani de zile m-am dus la cu totul alta ora (uneori si in alt loc, dar asta era deja decizie personala) decat ar fi trebuit in ziua cu pricina.
si tocmai pentru ca atata amar de vreme m-am incurcat
si pentru ca nu-mi sunt confortabile lucrurile care ma gasesc nepregatita,
ieri noapte,
(cu o zi intarziere fata de cand ar fi trebuit, e drept)
am potrivit toate ceasurile din casa
inclusiv pe cele de la telefoane
renuntand de bunavoie la ora furata de vara
dar generos compensata de lumina labartata spre opt seara.

cu totul intamplator si contrar obiceiului si programului de fiecare zi
azi dimineata trebuia sa ma trezesc la opt,
ca sa pot pleca la noua, ca sa pot ajunge la zece.
..si ritualul din zori parea a se desfasura normal
lasa-maaaa sa mai dorm, nu vezi ca-s obositaaaaaaaaaaaa
zece minuteeeeeeeeeeee
in pastele ma-sii de viataaaaaaaaaaaa

si-n vreme ce eram implorata sa ma smulg din bratele lui morfeu
in miros de cafea
soarele stralucea in coltul ferestrei
fapt ce mi-a parut ciudat
si cu un efort supranatural am intins mana dupa telefon
si-am aruncat un ochi la ceas
NOUA!!!!
NOUA!!!

am potrivit toate ceasurile din casa. si pe cele de la telefoanele mobile. de la telefoanele MELE. iubitul meu a ramas pe ora veche. si alarma pentru dimineata era, fireste, setata pe telefonul lui.
iar eu, pe langa faptul ca am trait o ora in minus, am si intarziat azi,
la fel ca in multi alti ani.

m-ascund sub pleoape cand ma cauti

povesti prea multe mi se zbat in minte, si-atunci amutesc, le las sa se spuna, tac ascunsa sub pleoape
de ce taci, de ce taci
insa eu vorbesc si cant, plecata intr-un viitor prea indepartat, unde sunt iar copil si ma joc
nu mi-am dorit niciodata sa prind fluturi
si-i uram pe copiii care
se distrau legand cu o bucata de ata piciorul unui bondar
tac pentru ca nu vreau sa-ti spun
ca nu-mi place sa ma impiedic de papucii tai aruncati langa pat, nu vreau sa-ti spun daca tricoul albastru iti sta bine
si nici sa te intreb, la telefon, daca ai mancat de pranz
veneam de la scoala si imi aruncam ghiozdanul pe scari
fugeam in parc, niciodata nu m-am gandit ca, poate, n-am sa-l mai gasesc
intotdeauna era acolo, abandonat intr-o pozitie caraghioasa si cumva trista, iar cand leaganul rosu si avantat
mi-a venit direct in frunte trantindu-ma la pamant, am simtit gustul nisipului amestecat cu sange, dar
singurul meu gand a fost
ca ghiozdanul are sa ma astepte si ca o sa fie, poate, ingrijorat
si-am inceput sa plang pentru ca mi-era mila de el, cum sta acolo, nelinistit pe scara rece a blocului,
pasii ma poarta acum pe o alee cu tufe inflorite, alerg si sar intr-un picior, cant tare si-mi arunc pantofii, sta sa ploua si n-am umbrela, n-am avut niciodata umbrela sau ceas
la dracu, nu, nu stiu cat e ceasul, da, poate ca-i tarziu,
nu mai stiu pe unde umblam, drumurile s-au amestecat,
fumez prea mult,
dar sunt aici, la nimic, nu ma gandesc la nimic, doar
m-ascund sub pleoape cand ma cauti
si-mi spun povesti.

ganduri in masina de spalat

o sa inchid ochii si zilele au sa dispara.
au sa dispara din mintea mea, or sa-mi iasa din cap prin ochi, or sa curga o data cu lacrimile care ma gadila prosteste pe fata, o sa le pierd in batista si o sa scap de ele, aruncandu-le amintirea alaturi de alte lucuri, in masina de spalat. un timp are sa le tina tovarasie rimelul cu care impart aceeasi batista, peste ele are sa navaleasca apoi apa rece, o sa se incalzeasca la 90 de grade, temperatura la care, nu-i asa, amintirile patate au sa devina imaculate, iar cand lenorul cu parfum de iris o sa le invaluie, eu voi fi uitat
ziua in care am spus da, ziua in care am spus vino, noaptea in care ai venit si cea in care am venit eu,
au sa se stearga urmele mainilor tale pe coapse si ecoul vorbelor tale in minte, or sa se stearga toate gandurile care m-au insotit pentru un timp in lumea ta
care mai intai m-a coplesit, apoi m-a fascinat
si pe urma si-a schimbat forma, nu mi s-a mai potrivit
si-a inceput sa ma doara.
am sa inchid ochii si zilele acelea or sa dispara, iar tu ai sa te intorci in locul unde erai inainte,
de partea cealalta a mesei
in seara in care inca zambeam cand te ascultam, in seara in care te iubeam cald si calm, in seara in care am indraznit sa te cred
cand mi-ai spus ca lucrurile au sa ramana la fel.

si daca amintirea unei dezamagiri nu se poate sterge, iar pe batista au sa ramana urme de lacrimi, am sa desenez, peste ele, cu un marker water-resistent, flori de camp.

profit in vremuri de criza

nu inteleg.
tu vii la mine
mergand taras pe genunchi
esti varza, n-ai idei, n-ai solutii
dai din colt in colt, te agati de mine, imi intri in cap lamentandu-te,
si, in pastele ma-sii de viata,
problema ta devine parte a problemelor mele.
si stau si ma gandesc la o varianta
ca mi-e mila de tine si ca asa sunt eu, o proasta, si te includ in planul meu de viata
pana de curand aveam relatii reci, ne vedeam rar si de multe ori intamplator, nu te iubesc, nu ma iubesti, dar nu puteam sa nu te ajut dupa ce m-ai implorat,
ma consolez cu gandul ca poate fi avantajos, mai mult pentru tine, fireste
dar, la dracu, nu mi-am calculat niciodata viata in avantaje
te bucuri, sari in sus
imi ridici multe statui si-mi promiti o recunostinta vesnica pe care nu mi-o doresc
si acum ce faci, ma??
ce faci, ma???
te-am spalat de noroiul in care te tavaleai,
ti-am oferit un dar de pret care se numeste incredere si o solutie pentru a iesi din bezna in care orbecaiai
si m-am trezit ca mananci cacat
sustinand ca nu vreau decat sa profit de tine in vremuri de criza?
eu? de tine? sa profit?
nu inteleg.

morning has broken

azi m-am trezit derutata, minute bune nu m-am putut dezmetici, auzeam ploaia si cainii latrand, dar nu reuseam sa-mi dau seama ce moment al zilei e, ramasesem, pesemne, agatata de un vis, care o fi fost el, am avut senzatia de vid, asa ar trebui sa fie, cred, senzatia de vid, minute intregi mi-a parut ca-s imateriala, ca plutesc undeva intr-o alta realiate, auzeam ploaia si cainii latrand, ouooo, ieieie, i love you more then i can say, nu stiu ce zi din saptamana e, aveam un prieten ce se dadea scriitor, nu-si putea aduce cuvintele in forma cursiva decat daca bea alcool in zori de zi, apoi era sclipitor, vreo doua ore, victoor, cate sute de mii de ani au trecut din seara in care m-ai asteptat in ninsoare, in coltul strazii, te-am gasit, dupa ce ma razgandisem de zeci de ori, cu o caciula de omat pe cap, infrigurat si speriat, cat ai fi ramas acolo, oare, daca n-as fi venit, daca n-as fi venit, alta dimineata intr-un dormitor strain, pictat prosteste pe pereti cu vopsea rosie si tot dimineata era cand am ajuns la mare si soarele se ridica, maret si solitar din apa albastra a noptii, ochii tai limpezi, chipul tau bland si al tau suflet cald in zadar, nu mai sunt, nu mai sunt, durere sfasietoare in pragul abrupt al unei zile, auzeam ploaia si cainii latrand, fuuugi, fuugi, tavalug de ganduri si imagini, o lume a navalit peste mine azi, in doar cateva secunde, chiar inainte de a deschide ochii. cand m-am ridicat din pat, eram deja obosita. buna dimineata.

vreau

cateodata, imi intra in cap cate o idee, care, relativ repede, se transforma in fixatie. o idee nebuneasca, un proiect nesustinut de nimic in afara unei obsesii pe care o dezvolt, zi de zi, zi de zi. nu ma refer la milioanele de ganduri obisnuite, care-mi fac mintea praf, ci la ideile intr-adevar marete, respectiv cele care-mi par mie decisive pentru cursul ulterior al vietii. si care-mi vin, e drept, destul de rar.
in clipa in care spun "am sa fac asta", am trecut deja printr-un proces chinuitor de gandire, dar absolut inutil. pentru ca, in sinea mea, stiu, din prima clipa in care gandul ala nebunesc mi-a invadat mintea, ca hotararea a fost luata. si nimeni si nimic nu ma poate deturna.
in toata aceasta perioada, de la prima sclipire pana la decisiva hotarare, aparent sunt docila si deschisa dialogului. cer pareri, cantaresc argumente, studiez, analizez. dar in timp ce fac toate lucrurile astea, nu fac altceva decat sa selectez cu atentie argumentele favorabile proiectului meu, sa le asez in rafturi elegante, la vedere, ca sa le pot invoca oricand vreo temere (fireasca) imi zdruncina hotararea. sau daca cineva incearca sa ma opreasca.
imi urmez marile vise cu indarjire. pana acum, ori am avut idei foarte bune, ori pur si simplu noroc. dar eu cred in teoria potrivit careia, in momentul in care iti doresti cu toata puterea fiintei tale ceva, tot universul concura pentru a-ti implini visul. insa, in ultima instanta, numai de tine depinde.

nu vreau

ma framanta in ultima vreme o idee fixa: cum sa fac sa nu mai fac nimic din ce trebuie sa fac?
sunt obosita, sunt plictistita sa fac lucruri. nu vreau sa ma trezesc la 11 dupa ce pe la 5 abia m-a luat somnul. nu vreau sa stau cu masina in coloana. nu vreau sa platesc facturi, nu vreau sa cumpar mancare de la supermarket, nu vreau sa lucrez cu oameni obsedati de functii si salariul care le intra pe card o data pe luna si care nu ajunge niciodata, nu vreau sa lucrez deloc, nu vreau sa inteleg ca asa e mersul, nu vreau imprumut de la fmi, nu vreau sa ma uit la televizor, nu vreau sa fumez tigari mai ieftine, nu, nu vreau sa fac rezervare la carciuma la fumatori cu sapte zile inainte de ziua in care am chef sa mananc, nu vreau sa vad pungi pe camp si jeg pe strada, nu vreau sa bag laptopul in priza, ca pe prospect zice ca are nu stiu ce autonmie, da becul palpaie mult mai repede, nu vreau sa spal pe jos cu mopul, nu vreau sa aud masina de spalat, nu vreau sa intind rufe, nu vreau sa fac ciorba, nu vreau sa numar banii sa vad daca pot sa merg de paste nu stiu unde, nu vreau sa ia erika 5 pe o lectie pe care sustine ca a invatat-o bine, nici cainii sa nu mai zgarie peretele de langa usa, nu vreau sa raspund la telefon, nici sa opresc centrala ziua ca e cald, nu vreau sa fie iar frig, nu vreau sa-mi povestesti ce a zis primarul, nu vreau sa cer de la tanti petruta liliac, nu vreau sa ma enervez, nu vreau sa pun motorina, nu vreau sa vad prosti, nu vreau sa vorbesc cu ei, nu vreau sa iau calciu, nu vreau sa ma odihnesc, nu vreau sa fac nimic din ce trebuie sa fac, nu vreau si gata.
ma gandesc sa-mi iau niste porumbei calatori.

iuli by night

iuli e prieten cu fiica-mea. si, din cate stiu, e si de-o varsta cu ea. 13.
l-am cunoscut asta-vara, a venit in vizita cu maxi-taxi si cu un prieten
un baiat blondut si firav, cu ochelari a la harry potter, dezinvolt si politicos. pe urma m-am mai intersectat cand si cand cu el, ba o data, parca, l-am dus cu masina pana acasa. un baiat cuminte, clar.
deci
iuli e prieten cu erika. sa ne intelegem, e camarad, nu prieten de-ala de tinut de mana. acum, in timpul scolii, nu prea se vad. dar vorbesc pe mess. si la telefon. doar ca iuli o suna pe fiica-mea noaptea, pe mobil. pe la unu jumate, in principiu. si se hlizesc asa, in medie vreo ora. (nu stiu ce-si tot spun, desi sunt tare curioasa. intr-o noapte am urcat tiptil pana la usa dormitorului si-am incercat sa trag cu urechea, dar fiica-mea susotea si radea, asa ca n-am inteles nimic. si, la dracu, scara scartaia crunt!!! )
buun
am avut cateva discutii cu erika. sincera sa fiu, nu ora la care suna ma doare, ci factura de telefon pe care parintii lui iuli trebuie ca o platesc lunar (eu insami sunt arsa, de pe vremea cand erika, pe atunci de vreo opt ani, si-a incercat norocul la jocurile de ghicit nu-stiu-ce la televizor). da cica n-ar fi problema. ma rog.
probabil ca erika a avut (sper eu ..) o discutie cu iuli despre bani si cheltuieli, asa ca, de la o vreme, baiatul a inceput sa sune pe fix, rezon. ora insa a ramas neschimbata.
discutie la telefonul fix, la 2 noaptea, in timpul saptamanii. natural. firesc.

da?
alo, sarumana.
salut
sunt iuli. as putea vorbi cu erika?
doar ce s-a culcat, iuli, imi pare rau. era important?
a, nu...voiam sa vad ce mai face
pai sun-o maine.
da, multumesc mult. auziti?
da
dar dumneavoastra ce mai faceti?

so, no comment!
(innu, mai sunt si-altii pentru care ziua e noaptea. si vin tare din urma!!!)

ziua mea e noaptea

cat e ziua de lunga
mi-e somn, somn greu, as putea adormi oriunde
oriunde e cald si mi-as putea sprijini capul
mi-e somn, casc, beau cafea si mi-e si mai somn
abia astept sa ajung acasa, imi creste inima numai la gandul ca am sa ma ascund de ploaie in spatele jaluzelelor si am sa dorm zile in sir
si ajung greu, e aglomerat si ploua, ma obosesc stergatoarele si lalaiala de la radio,
mi-e atat de somn ca nu mai vad bine
si ajung, ajung
cand intru pe strada si vad luminile casei zambesc obosit
as putea merge pana la pat cu ochii inchisi,
cainii se bucura si sar pe mine
si-n casa e cald
mananc cartofi copti, cartofi fierbinti cu unt
ma trantesc incantata pe canapeaua mea de piele si ma invelesc
am o patura pe care-o iubesc, moale, cu miros de brad
si gata.
nu-mi mai e somn. nici un pic de somn. nici o urma. nu mai casc si-n vreme ce-mi savurez tigara, simt ca ziua mea abia incepe. noaptea.

granita

doar astenie

messenger, ora 15
silP: ce faci, draguta?
zuzeta: sufar de astenie de primavara
silP: si tu?
zuzeta: daaa
la greu
sunt agitata si
am o stare de confuzie
silP: depresie, lipsa de tonus
zuzeta: sentimente de inutilitate, de-alea
silP: ...
zuzeta: traiesc un sentiment tampit, ca pierd vremea
si nu vreau sa imbatranesc
silP: nu imbatranesti... este in interior chestia asta si tu nu poti imbatrini
nu ai cum
zuzeta: sper...
silP: tu o sa fii la fel si la 60 de ani
zuzeta: tot mi-e frica
silP: o sa treaca la un moment dat cand vei vedea ca de fapt nu te schimbi
zuzeta: azi, de exemplu
cand ploua asa, primavaratic si apasator
m-as duce dracului
undeva
unde sa fie liniste
si sa vad pe geam brazi
si sa mi-o trag pana la epuizare cu un tanar !!! :))
silP: da, excelenta imagine
rascolitoare!!!
esti dusa
zuzeta: sa se auda numai ploaia
si ala gafaind
silP: aaa, e clar, esti dusa rau
zuzeta: io ti-am zis ca am astenie....