visez, dar...

in gradina n-am o floare...

ma pregatesc sa-mi amenajez curtea. de vreo doua saptamani fac schite, scheme, aleg locuri si plante, le schimb.
penultimul proiect era bun, dar am ratacit foile pe care-am desenat. si intre timp m-am gandit la alte sapte variante care mi s-au amestecat in minte.
vreau tuia. sunt frumosi si mereu verzi. si tuia de-aia care nu cresc in inaltime vreau, ca-n herestrau. se labarteaza pe pamant, mici insule simpatice, aiurite.
trandafiri. numai rosii.
trandafiri agatatori. galbeni
pietre mari. pietre mici, pietris.
un brad, obligatoriu, pe care sa-l impodobesc iarna.

vreau si flori de camp, salbatice si voluntare.
si neaparat o tufa de liliac.
regina noptii.
gazon.
ortensii mov, din cele cu floarea imensa.

lalele, narcise. iar vara, in locul lor altceva, care sa infloreasca pana toamna tarziu.
vita de vie, pergola cum am vazut eu la ostrov.
un tei, un mar. un prun poate si un corcodus, sa-mi aminteasca de copilarie.
in spate un nuc, da cica nu-i bun ca are iod si nu mai creste nimic sub el.
si-am vazut eu la hornbach niste accesorii pentru gradina, care mi-au rupt inima. doar ca deocamdata nu stiu ce-as putea sa fac cu ele.

pana sambata viitoare ar trebui sa ma hotarasc. altfel, lunga vara fierbinte am s-o petrec cu buruienile. care au si ele farmecul lor...

evadari

duminica seara. pe canapele (fiecare pe-a lui). la televizor. calmi si zambitori. linistiti.
pe la vreo 10,30 iau laptopul in brate si imi bag nasul pe messenger sa schimb si eu o vorba cu lumea.
nici n-apuc sa ma dumiresc bine cine e on-line, ca buzz, prietena mea ma cere.

ei, prietena asta a mea.
ne stim de ani de zile, multi ani.
de-a lungul vremii am impartit multe, si bune si rele.
mi-e draga. si eu ei.
nu ne-am mai vazut de multa vreme. ani. ingrozitor.
vorbim des, ba la telefon ba pe net. dar n-am apucat sa ne vedem.

si aseara, buzz.
fara nicio introducere zice: "vrei sa iesim?"
"sigur ca vreau", zic eu.
hai, ne vedem la universitate, ma duc sa ma imbrac.
si eu.
atat.

discutie scurta si plina de emotii. duminica seara, ora 10,30.

"iubitule," si vocea mi se unduieste mieros, "eu ies...putin..."
privire mirata, spranceana ridicata.
"stii, ma intalnesc cu o prietena..."
liniste, privire dezaprobatoare.
"nu stau mult" zic si-o tulesc sa ma imbrac.

"nu mi se pare normal, e duminica, e noapte... ", zice cand trag usa in urma mea. e imbufnat. mai bombane ceva, dar nu inteleg.

orasul e pustiu. e muzica si zambesc.
revederea e spectaculoasa. oh, anii s-au oprit in loc.
o intreb: cum ai plecat de-acasa? ceva probleme?
"hm", zice ea. "m-am dus langa el si i-am spun incet: vezi ca eu ies"
si el ce-a zis?
"nu cred ca e cazul"
si tu?
"am iesit!!!"

ura in stare pura

ii urasc pe oamenii care chinuie animalele. ii urasc profund, cu toata puterea, din tot sufletul. urasc ranjetul lor cretin, sufletele lor meschine.
nu-i consider semenii mei, nu pot.

singurele momente in care simt gustul aprig al urii, in forma pura, sunt cele in care intalnesc astfel de personaje.

somn de dimineata

ma trezesc greu.
te simt miscandu-te prin casa, simt mirosul cafelei proaspete, o aud pe titina, cainele meu preferat, latrand.
pe fereastra se strecoara soarele.
ma trezesc greu.
ziua ce m-asteapta mi-e draga, beau cafeaua pe terasa, la soare. fumez si aroma tigarii mele ma face sa zambesc.
da, e soare azi si haina groasa am s-o uit in cuier.
ma trezesc greu.
iubesc zgomotul motorului si mirosul pielii cu tutun din masina, vag amestecate cu iz de vanilie. imi place sa conduc, sa-mi vajie drumul pe la urechi.
sa ma gandesc cu drag unde si cu cine am sa manac de pranz.
dar ma trezesc greu.
iubesc zambetele sincere si promisiunea unei aventuri in fiecare zi.
stiu ca zilele imi sunt frumoase, ca ma bucur de cuvinte si lucruri marunte, ca nu ma plictisesc, n-am timp sa ma plictisesc.
iubesc dupa-amiezele cu soarele care se-ascunde rosu dupa acoperisurile caselor. clipa in care se insinueaza mirosul serii.
serile-s intotdeauna promitatoare, serile zambesc linistit, insinuant ori tandru in asteptarea noptilor.
dar ma trezesc greu.

caldura patului cu asternuturi parfumate discret, perna moale, farmecul somnului de dimineata, prelungirea unui vis nebun, gandurile ratacite intre somn si realitate, toate secventele care-mi galopeaza prin minte cand m-agat de amintirea somnului,
toate striga cu glasul meu, dimineata, mai lasa-ma sa dorm, iubitule, mai lasa-ma un minut.
si ma trezesc greu,
dar ma trezesc
cu gandul ca maine dimineata am sa dorm, am sa intarzii lenesa in pat
in vreme ce o sa te simt miscandu-te prin casa si o sa simt mirosul cafelei proaspete....

zapada in dar

ieri m-am trezit spunand..."mi-as fi dorit sa mai ninga o data"

si, desi asteptam primavara cu sufletul mangaiat de soarele firav, m-am bucurat de zapada. iar asta-seara am stat pe-afara ca intr-o noapte de primavara amanata. am facut foc de tabara si-am visat zile albastre, in inima ninsorii dezlantuite.

si totusi eu iubesc vara!
si totusi eu iubesc.

niciodata

"nu vreau sa te mai vad niciodata. nici sa te aud. nu vreau sa mai stiu despre tine nimic. niciodata."

asa mi-a spus. asa mi-a spus un om care s-a suparat - nejustificat, zic eu - pe mine. un om care mi-a pretins sinceritate si-apoi n-a suportat-o.
mult timp m-au durut cuvintele strigate-n noapte, palme peste adevaruri rostite in soapta, in lumina zilei.
multe nopti n-am dormit intrebandu-ma cum si unde am gresit.
multe ganduri mi-am facut si desfacut.

...dar omul ala mi-a zis "niciodata" cu ura si restentimente. si, in fata unei asemenea hotarari nedrepte, m-am plecat. si am plecat.

astazi, dupa mult timp, m-a sunat. pentru ca a trecut cu masina pe langa mine si m-a zarit cu coada ochiului. lalaiam, pe stefan cel mare, o punga de floricele si zambeam soarelui.
a tras pe dreapta si m-a sunat spunandu-mi ca l-au napadit amintirile.

n-am stiut ce sa zic. pentru ca pe mine m-a napadit tristetea. si am tacut asa cum nu tac niciodata...

azi

sufar, sufar
sufar de astenie de primavara...

fara cuvinte

uite, tu stai acolo, eu aici.
tu ma poti privi, eu te deslusesc cu coada ochiului.

intre noi e-un spatiu mic si-un munte de tacere. chiar daca nu te vad, stiu ca ma studiezi. simt cum privirea iti pleaca de pe ceafa, de sub cocul neglijent legat c-o bandana colorata, cum imi aluneca pe umar, apoi urmeaza ca intr-o mangaiere linia spatelui. urmareste cu un gand bratul, ma gadila pe degete.
intarzie pe mijloc, acolo unde tricoul imi lasa mereu spatele dezgolit. simt pe piele adiera respiratiei tale.
se invarte sovaitoare, se muta pe coapsa, zambesti albastru si privirea ta capata culoarea blugilor mei.
oftezi si oftez si eu, un gand ratacit intr-un spatiu mic.
ascuns intr-un munte de tacere.

cand te ridici, te urmaresc cu privirea.
doamne, fesele unui barbat sunt cateodata in stare sa-ti ia mintile...

la familia (altuia)

daca iubitul meu ar citi insemnarea asta, tare s-ar supara pe mine.
nu pentru ca m-am vazut cu un alt barbat care, pe deasupra mi-e si prieten vechi, ci pentru felul in care am facut-o. si, pentru ca, zice el, am un talent incredibil de a intra in tot felul de situatii imposibile.

buun. un bun prieten de-al meu TREBUIE sa onoreze invitatia familiei. partintii lui implinesc vreo 40 de ani de casnicie, e petrecere mare, vin rude - toate de sange-albastru, pur-sange sau mai stiu eu cum, vin prieteni de familie sus-pusi, vin oameni importanti,von, de, sir, ce mai, aristocratia europei.
"nu pot sa merg singur" zice el, altfel un mare consumator de femei. de femei de consumatie. "toata lumea o sa creada ca-s poponar. sau ratat."
ba poti, zic eu. un barbat singur nu e neaparat poponar. nici ratat.
"la mine in familie asa e considerat " sustine el si-mi inchide gura. "hai, rochie eleganta, pantofi. si prinde-ti parul ala cumva. ne vedem la 12,00."
nu ma pricep sa refuz o invitatie atat de directa. si-s prietena cu "printul" asta de vreo 15 ani. in plus, sunt curioasa sa-i cunosc parintii cei nobili. unde mai pui ca mi se pare si amuzanta situatia.

masa mare, rosenthal-uri, argintarie, cutite de peste, lingurite de cafea, pahare de cristal de bohemia. lumanari in sfesnice, parol. conversatii elegante si spumoase, doamne cu violet de gentiana in parul alb, impecabil coafat, domni cu pipa si butoni. mirosuri ametitoare. mancare delicioasa. alta lume, venita dintr-un alt timp.
stau cuminte la locul meu, discut cu vecinii de masa, glumesc, rad, imi spun (sincer) parerea despre americani, despre orientul mijlociu si despre traian basescu. intru in rol, schimb priviri tandre si zambete timide cu prietenul care, se vede treaba, e tare mandru de mine, caci se apuca sa ma prezinte tuturor rudelor.
de buna seama ca am facut o impresie frumoasa, consider ca a venit momentul sa ma retrag in plina glorie, l-am scos elegant din impas pe amicul meu - motiv pentru care o sa-mi fie recunoscator toata viata. sau asa ar trebui.
dar nu, nu-i atat de simplu cum mi-am imaginat. parintii lui, oameni extrem de eleganti si politicosi, ma abordeaza direct, imi explica ce multumiti sunt ca fiul lor a terminat cu viata de desfrau, isi exprima speranta ca ne vom cunoaste mai bine si...
si ma invita sambata urmatoare la masa.

ii arunc amicului meu o privire criminala, el ma ciupeste violent de brat si-mi suiera..."taci". apoi, cu cel mai fermecator zambet din lume ii raspunde galant mamei sale..."nimic n-o sa ne stea in cale. venim negresit..."

poftim situatie,
la dracu.

joia oarba

stau intr-un cartier nou, la margine de bucuresti. un cartier rezidential - daca e sa tin seama de cat a ajuns metrul patrat de teren. dar asfalt n-avem. si toate stradaniile noastre de a face strazile cat de cat circulabile esueaza lamentabil dupa o ploaie mai zdravana.
senzatii tari la plecare, si mai tari la intoarcere, pe intuneric.
off-road, sa nu ne plictisim.
cu tot noroiul de pe ulite, cartierul nostru ramane tentant.
i-a tentat pana si pe tinerii care vor senzatii mai tari decat off-road-ul.
de ceva vreme, la noi in cartier, au aparut hotii.

joi noapte ma intorceam de la metro. sa fi fost 12 jumate, daca nu mai bine.
parasesc asfaltul si virez stanga, sa intru in cartier. incetinesc, fireste. merg ca pe oua, ca am pamantul la doar sapte centimetri de baia de ulei. pe urma iar stanga. asa-i drumul.
observ pe dreapta o masina pe care n-o cunosc. sta cu motorul pornit si cu pozitiile aprinse intr-o zona unde nu-i nicio casa. numerele de inmatriculare-s acoperite cu noroi.
dau dovada de o perspicacitate iesita din comun si inteleg ca astia-s hotii aia, spaima cartierului. trec incet pe langa ei si trag cu ochiul. la volan e-un pusti cu gluga, in dreapta lui unul ceva mai in varsta.
si iar fac stanga. intru pe strada mea. nici n-am virat bine, ca masina hotilor se pune in miscare. dupa mine.
nu intru in panica si-mi spun ca a venit momentul sa-i prind, sa fiu eroul cartierului. imi sun barbatul rapid si-i spun sa iasa la poarta. "mama, sunt hotii aia, stii tu, se tin dupa mine". imi continui drumul, ajung in dreptul casei mele, trag usor catre dreapta si ma opresc. trec si eu pe pozitii si las motorul pornit.
masina hotilor se strecoara incet pe langa mine. amandoi ma privesc.
ma uit dupa ei, iese si barbatul meu, e agitat, ii zic sa ia masina lui si sa-i urmareasca, timp in care eu intorc, il sun pe vecinul cornel din capatul celalat, nu-l trezesc, stiu ca se culca tarziu, ii spun si lui sa iasa cu masina sa bareze drumul, repede, repede, ca-s hotii aia-n cartier si ca-i incercuim.
toata lumea se mobilizeaza, trei masini urla in noapte, cornel a barat drumul, barbatul meu e in spatele lor, eu ii iau din lateral, i-am prins.
masina murdara a hotilor icneste scurt si se opreste. de la distanta la care sunt, il vad pe barbatul din dreapta coborand precipitat si indreptandu-se spre vecinul cornel. barbatul meu mai are vreo suta de metri, eu vreo 300. accelerez, bag faza mare. i-am prins exact la rascruce de drumuri.
dar, in lumina farurilor mele, ale barbatului meu si ale vecinului cornel, ii vad clar pe hotii incoltiti cum rad tinandu-se cu mainile de burta.
nu stiu ce se intampla, dar cand ajung in dreptul lor inteleg.
sunt tata si fiu, proprietarii casei portocalii, cea care a fost calcata de hoti acu' vreo trei seri. se intorceau din oras si, pana sa ajunga catre casa lor, m-au zarit. in miez de noapte, mergand ca pe oua. nu cunosteau masina, iar numerele de inmatriculare erau murdare de noroi. au tras pe dreapta gandindu-se ca poate-s hotii aia, m-au asteptat, apoi s-au luat dupa mine. e drept, eu n-aveam gluga pe cap. aveam sapca...
au remarcat ca m-am oprit in dreptul unei case si ca-s femeie, asa ca si-au vazut de drum...

gand

uneori mi-e dor de tine.
uneori.
de tine sau de mine.
de noi, cand reuseam sa ne intalnim. de noi.
de dorinta, de asteptare.
de prea mult, de prea putin.

imi vine sa te strig, uneori, sa te chem.
alteori te urasc, te detest si te ascund printre cele mai banale amintiri.

dar, de cele mai multe ori, ma gandesc sa te uit.
si nu pot.
si nici nu vreau. de ce te-as uita?

underground tango

"underground" a fost, pentru mine, un mod de viata. mult timp.
underground.
noaptea mi-a fost zi. si-o piatra slefuita de valuri amuleta.
baruri cu fum si muzica buna. locuri unde, in zori, lumina cruda e intampinata c-o tequilla. plaje pustii. woodstock.
o lume cu oameni ciudati, nebuni si ciudati. cu altfel de repere, de multe ori neacceptate de societate.
"underground" m-am simtit, intotdeauna, libera.

in urma cu vreo 12 ani, un coleg sincer, mi-a marturisit ca sunt "altfel".
ca hainele mele erau intotdeauna altfel decat ale oamenilor din secventele rutinei. parul, cerceii ori bratarile pe care le purtam, muzica pe care o ascultam, felul in care ma adresam. felul in care "nu-mi pasa", felul in care "pluteam". eram, in ochii lui de baiat absolut normal, atat de "altfel" incat m-a intrebat daca sunt, poate, venita din alta tara. din alta lume.
m-am speriat. mie totul imi parea firesc.

mai tarziu am inteles altceva.

pentru oamenii din jur, oameni de care ma loveam zilnic, le vorbeam ori le zambeam fara sa-i vad,
de la distanta eram fascinanta.
in intimitate, insuportabila.
lumea mea n-avea aproape nimic in comun cu lumea reala.

cu timpul, insa, am devenit "sociala". am inceput sa traiesc "normal" si sa am repere asemanatoare cu ale celorlalti oameni "normali".
dar ascult tot muzica de-atunci si-mi plac plajele pustii. si barurile cu fum si tequilla.
iar la gat, in locul pietrei slefuite, port un medalion c-o floare.

si
de curand, un coleg tanar si sincer, mi-a marturisit ca sunt "altfel". si ca, fara sa vrea si fara sa stie de ce, ma asociaza de fiecare data cu un dans. cu un tango. underground tango...