asteptare de toamna

imi place
si nu-mi place
ploaia, ploaia asta
ma agita. o nervozitate placuta, o senzatie de asteptare. sentimentul ca se termina ceva, ca incepe altceva, ma tulbura frigul de septembrie care rabufneste in casa de cate ori se deschide usa, miros de struguri, aroma de must proaspat, ploaie, ploaie de toamna.
as sta la caldura in casa, de veghe c-o lumina mica. iar afara, afara, masina cu motorul pornit, zgomot uniform in noapte, evervant si tentant. ca si cum as astepta, ca si cum as auzi
vantul
sau o soapta care sa ma cheme
vino acum, vino.
stiind ca ai sa ma astepti, m-as strecura nevazuta prin toamna,
ca sa primesc in dar amintirea soarelui.

dorul de-atunci

20 septembrie

in grecia toamna vine pe inserat, anuntata de vant bland si aroma de pin cu gust de sare. in amurgul zilei inca fierbinti, soarele se ascunde, rosu, in aburulul umed al marii egee. o pisica se intinde lenevoasa in acorduri de sirtaki abia auzite. sarea imi coloreaza pielea, iar parul imi poarta miros de valuri. pe drumul catre noapte, rasturnata comod pe scaunul impletit al unei taverne, las emotiile sa ma copleseasca.
e ultima seara-n grecia si inima mi se strange de dor. de dor de mare albastra si soarele crud al amiezei, de nisipul albicios si galagia serii in portul unui orasel aruncat pe-o colina arida, cu faleza intesata de terase si comercianti ambulanti care-si striga marfa intr-o limba dulce, necunoscuta, de muzica, muzica veche si tanguitoare, de jale, de dor.
mai mult decat orice, halkidiki mi-a dat sentimentul de libertate. de fericire simpla, compacta. de senzatii intense generate de lucruri marunte. de caldura unui peisaj aspru, de clipa incremenita in ore in care cerul se confunda cu marea, de locul unde zeii iti aud gandurile, iar soaptele marii iti spun povesti de iubire. daca-am sa fug vreodata, aici am sa vin. unde continentul intinde alene trei degete catre mare, intr-un gest bland si senzual. cu forta retinuta a unui urias, uscatul mangaie apa albastra si-i da nuante de culoarea turcoazului. fosnesc maslinii, rostogolindu-si fructele verzi pe pamantul rosiatic, iar parfumul suav al florilor de leandru te urmeaza-n vis. inchid ochii in incercarea de a pastra clipa intacta, de a o pastra asa, o frantura de teama amestecata-n fericire,
pe scaunul impletit al unei taverne, cu marea desfasurata la picioare, cu soarele rosu ascuns in aburi de apa sarata, cu mirosul de pin amestecat cu cel de sare, cu fosnet de maslini si senzatii de apropiere a departarii.

go greece...

...right here!


and I'll be back, someday

acru-dulce la templul soarelui

aveam chef de mancare chinezeasca, asa ca, plecand de la birou, il sun pe stefan si-l convoc la "templu". nimic nu prevestea scandalul ce avea sa urmeze.

(acu, ce sa zic? mie-mi place sa ma cert. si cateodata mi se nazare asa, din senin. dar, daca a apucat sa mi se faca chef de harta, nimic nu-mi sta in cale. nici macar puiul acru-dulce, preferatul meu)
cu stefan ma cert din tot felul de prostii. eu stiu ca-s prostii, si el stie, dar tot ma mananca limba. si, ca o musca enervanta, incep sa sacai. el rezista eroic provocarilor mele, lucru care ma scoate si mai tare din sarite. motiv pentru care ma perfectionez de la un scandal la altul.

comandam complementar, ne intelegem si la aperitive. (in timpul asta trancanim despre vacanta pana la care au mai ramas...vreo 48 de ore, 52 poate. planuri, bani, chestii). eu cer betisoare, stefan tacamuri. ha, atat imi trebuie!
" de ce nu vrei bete" (tonul nu e unul politicos...)
n-am chef de bete
"mancarea chinezeasca fara bete n-are niciun farmec" (de fapt si eu o mananc adesea cu furculita)
mancarea e buna oricum si acum n-am chef de bete.
"cum vine asta? cum adica n-ai chef de bete?"
adica mi-e foame si n-am rabdare sa mananc cu betisoare.
"rabdare?" (sunt indignata) "mancatul cu bete e o arta. "
stefan e calm, eu incep sa dau in clocot, aiurea-n tramvai.
vreau sa mananc cu furculita.
"asta e o tampenie. (ma repliez). dar, ma rog, e chestie de gust. si de educatie. sigur, mamaliga nu trebuie mancata cu bete chinezesti..."
(asta este, stiu, un obicei urat. profit de originile mele sarbesti, ca sa-l atac magareste pe romanul de stefan. dar daca ma incalzesc, tre sa dau si-n clocot...)
l-am iritat, stiam. rad in sinea mea, satisfacuta si pandesc replica. vine instantaneu.
ma rog, la voi se manca direct cu mana, nu?
(asta-i un apropo la copilaria mea petrecuta-n mahalaua bucurestiului, vreme in care stefan batea mingea pe magheru)
clar, se lasa cu scandal.
am de ales. ma apuc si-mi apar mahalaua, o dau cu sarbii si kosovo ori o tin cu chinezii si arta lor straveche. pentru primele doua variante disputa e garantata si in principiu facila. m-am certat de-atatea ori pe temele asta, ca aproape am epuizat toate abordarile. o sucesc, da, ca la ploiesti. sau, ma rog, ca la beijing.
"ai perceptia europeanului de rand asupra unei culturi pe care nu o intelege. de-aia nici n-ai vrut sa mergem in china" (atac frontal. acum cativa ani aveam ca varianta de concediu o excursie la tovarasii cu ochii alungiti conta unei vacante europene. eu am pledat - si insistat- atunci pentru marele zid, dar am fost in minoritate. lovitura de gratie mi-a dat-o tocmai stefan, care a votat pentru europa. da, recunosc, a facut-o din considerente financiare, dar in dragoste si razboi corectitudinea e doar o figura de stil...)

de-acum ne certam. stefan suiera infundat pe deasupra mesei, eu ridic tonul si gesticulez, argumentele de ambele parti sunt din ce in ce mai tampite, ma trezesc aparatoarea din oficiu a chinezilor (dupa care, fie vorba intre noi, nu ma omor), problema devine deja personala, de viata si de moarte, pachetelele de primavara se racesc aburind, sting tigarile la jumatate, nu stiu cum dracu ajung sa afirm ca barbatii chinezi sunt interesanti, probabil ca aveam nevoie de o lovitura in orgoliul masculin al iubitului meu, ma trezesc sa dau exemplu si filmul "amantul" din care nu-mi mai amintesc decat vreo doua-trei scene de amor pe care le descriu in amanunt, am reusit sa-l evervez pe stefan, care-mi tranteste o magarie despre barbatii chinezi si, ca sa ma razbun, ii zic ca o sa testez eu si o sa-i povestesc dup-aia cum a fost....
sunt atat de nervoasa incat trebuie sa ma misc, schimb pozitia scaunului si privirea imi aluneca spre o masa alaturata, un chinez in care si oase, cu parul tepos si fata dolofana inmoaie dumicatul de orez in sos si mustaceste, dar cand sesizeaza ca-l privesc arunca brusc betele, sa retrage intr-un gest de aparare si-mi face explicit un gest rugator, "nu eu, nuuu eu!"
terasa de la templul soarelui se dezlantuie intr-un hohot de ras (la dracu, de-aia era asa liniste, toata lumea asculta incordata discutia noastra prosteasca) scandalul se dezamorseaza brusc, rad pana ma dor falcile si stomacul, rade pana si ospatarita, rade in hotote saltanad in drumul spre masa noastra platoul cu pui acru dulce...

o zi trista

ma pandeste ascunsa intr-un colt al patului,nu ma lasa sa deschid ochii si sa ma dezmeticesc, ca mi se si strecoara in suflet. supararea aspra, grea, supararea de-aseara. nu, n-a plecat furisandu-se in umbra unui vis, nu s-a dus speriata de zorii insoriti. e tot acolo, apasatoare, ma doare dimineata si gustul amar al cafelei.
am inima grea, noaptea n-a fost un sfetnic bun. a fost o noapte de insomnie, cu glas de regrete. o noapte lunga si neagra, cu durere de cap si ganduri triste, cu amintiri suparatoare. o noapte in care, somnul furat spre dimineata nu-i o eliberare, e o continuare a unui cosmar trait cu ochii deschisi.
nu-mi amintesc sa fi visat ceva.
o zi trista e ca o usa inchisa. o usa fara clanta, opaca. nimic nu-i dincolo de ea, nimic inainte. aerul devine tot mai greu de respirat, zambetul doar o amintire indepartata, miscarea si veselia lumii un spectacol care se deruleaza dincolo de peretele gros al indiferentei. si toate gandurile prinse-n caruselul amar al dezamagirii, toate aripile frante, toate pasarile calatoare care obosesc si mor.
si timpul se scurge alene, ma doare ceasul ce-a trecut si mi-e frica de orele ce au sa vina.si drumul catre maine pare fara de sfarsit.
nu-i nimic, nu-i nimic. doar o zi trista din viata mea. din viata mea vesela.