am stat la masa cu moartea. chiar daca era mai aproape sau tocmai in capatul celalat al lumii, am cochetat hlizindu-ma,
cu moartea.
si cei care au venit mai tarziu erau, implicit, mai vii decat toti partenerii de pahar si m-au rugat sa spun cuvinte, dar moartea m-a tras de maneca si m-a ademenit, mi-a spus, baaai, te invat eu sa vezi si-ai sa vezi
lumea
mama, ce ne-am distrat, eu si moartea mea
cand ne-au iesit in cale caprioarele, cu boturile lor umede adulmecau vantul
omoar-o
mi-a zis ranjind de peste masa, turnand pe gat un alt pahar
si i-am lipit teava de cap. am tras. si-am ras pe urma multe zile si multe nopti am plans
m-ai omorat, a spus in gand moartea
si cei ce au venit si mai taziu erau mai morti decat toti partenerii de pahar si m-au rugat sa tac in serile cu luna goala, dar eu am ras, baaai, intr-o zi am vazut moartea, m-a ademenit,
am impuscat-o in cap, iar caprioarele-au fugit.
de-acum sunt doar eu
si oriunde ma uit, oricand,
vad viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu