narcisa

pe narcisa am cunoscut-o pe vremea cand aveam soarele in par si rasul in inima. mi-a intrat in suflet firesc, prin usa intredeschisa a varstei. mi-a zambit si m-a intrebat simplu, “tu cine esti?”. ascultam aceeasi muzica, ne placeau aceiasi barbati, aveam fluturii colorati in nuante asemanatoare. ne-am imprietenit.
18 ani si o prietena ca narcisa, oh, o combinatie ucigatoare. in urmatorii ani lumea a fost a noastra. nu-mi amintesc sa ne fi certat vreodata, desi am impartit totul. da, totul. rasul, plansul, o garsoniera, vreo doi barbati, sticla de "vodka" luata pe datorie, vinetele de la maica-sa, ninsoarea, nebunia. Doamne. Doamne Dumnezeule!
n-am nicio poza cu narcisa. n-aveam timp de poze pe-atunci. nici nu-mi trebuie vreo poza cu ea, caci lumea noastra era construita din imagini, bucati de viata colorata pe care le port in albumul sufletului meu.

ne-am pierdut pe drum, fiecare pe drumul ei.

acum cativa ani m-a cautat. m-a dibuit sunand la vechiul numar de telefon al parintilor mei. eram undeva la o petrecere, mobilul pierdea semnalul, alcoolul imi juca feste si narcisa plangea.
m-a sunat din nou in seara zilei in care s-a stins motu pittis. avea vocea sugrumata, sufletul chinuit. nu m-am mirat. si eu ma gandisem la ea, printre amintirile cu muzica si adolescenta. mi-a spus cuvinte calde, mi-a rascolit prin suflet, m-a facut sa plang. telefonul nu mi-a mai fost de-ajuns. “hai in lume”, i-am zis, “hai sa ne vedem acum, peste o ora, peste doua..” “nu pot acum, am parul alb”, mi-a soptit narcisa. “o sa te caut eu”

in zilele urmatoare, la telefonul de la care ma apelase n-a mai raspuns nimeni .“abonatul nu poate fi contactat, nu, abonatul nu poate fi contactat…”

am regasit-o pe mama narcisei acolo unde o lasasem in urma cu multi ani. doar ca parul ii era nins si frumosii ei ochi albastri acoperiti de valul unei adanci suferinte. m-a tinut indelung de mana. “oh, Doamne, fata mea, biata fata mea. e atat de bolnava, saracuta”. m-am cutremurat. “nu prea mai recunoaste pe nimeni. nici pe ea. de multe ori nu stie cine e. din ce in ce mai rar are momente de luciditate. are schizofrenie. de ani de zile umbla din spital in spital. si acum e internata, de doua saptamani, de cand a avut ultima criza…”

Doamne, narcisa! din adancul sufletului tau zbuciumat, fragil si zbuciumat, din ratacirile mintii tale, din noaptea gandurilor ascunse sub o boala ingrozitoare, mi-ai vorbit. mi-ai spus ca n-ai uitat nimic. mi-ai spus ca totul va fi bine. am inima sfasiata de toate clipele in care nu te mai cunosti, de toate orele tale negre, de toate durerile tale reale sau imaginare. dincolo de toate, intr-unul dintre putinele tale momente de luciditate, ne-am intalnit.

dincolo de noi, mai presus de noi, sunt sufletele noastre.