vreau

cateodata, imi intra in cap cate o idee, care, relativ repede, se transforma in fixatie. o idee nebuneasca, un proiect nesustinut de nimic in afara unei obsesii pe care o dezvolt, zi de zi, zi de zi. nu ma refer la milioanele de ganduri obisnuite, care-mi fac mintea praf, ci la ideile intr-adevar marete, respectiv cele care-mi par mie decisive pentru cursul ulterior al vietii. si care-mi vin, e drept, destul de rar.
in clipa in care spun "am sa fac asta", am trecut deja printr-un proces chinuitor de gandire, dar absolut inutil. pentru ca, in sinea mea, stiu, din prima clipa in care gandul ala nebunesc mi-a invadat mintea, ca hotararea a fost luata. si nimeni si nimic nu ma poate deturna.
in toata aceasta perioada, de la prima sclipire pana la decisiva hotarare, aparent sunt docila si deschisa dialogului. cer pareri, cantaresc argumente, studiez, analizez. dar in timp ce fac toate lucrurile astea, nu fac altceva decat sa selectez cu atentie argumentele favorabile proiectului meu, sa le asez in rafturi elegante, la vedere, ca sa le pot invoca oricand vreo temere (fireasca) imi zdruncina hotararea. sau daca cineva incearca sa ma opreasca.
imi urmez marile vise cu indarjire. pana acum, ori am avut idei foarte bune, ori pur si simplu noroc. dar eu cred in teoria potrivit careia, in momentul in care iti doresti cu toata puterea fiintei tale ceva, tot universul concura pentru a-ti implini visul. insa, in ultima instanta, numai de tine depinde.