bucharest city challenge

n-am ce face. piata unirii e in drumul meu. vin dinspre cosbuc, intru pe regina maria, traversez piata si ma inscriu in sus, catre calea calarasi. de-acolo mai am o bucata de mers, dar rezonabila chiar si-n zilele foarte aglomerate.
in mod normal asta fac.
azi nu. nu, nu.
coloana se labarteaza ca un sarpe multicolor, obosit si galagios, cu miros de fum si scrasnete de roti, pe toata calea rahovei. sunt a 17-a masina la semaforul de la intersectia cu ferentari, si raman a 17-a masina vreo 15 minute. in afara de un cor infernal de claxoane si injuraturi nu se intampla nimic. trei tigari. cinci metri, doua tigari, zece minute. la dracu, fac dreapta. respir drumul vreun kilometru si-apoi fac stanga, stiu eu un drum paralel cu rahova, de curand asfaltat si de obicei pustiu. intuitie corecta, doar vreo 20 de soferi au avut aceasi idee, suntem tot incolonati, dar inaintam. doar patru-cinci minute la intersectia cu trafic greu, parfum. mai la vale o iau pe o straduta si incerc sa intep catre unirii, dar ma blochez aliniata intre masini. din sens invers un taximetrist milos opreste in dreptul meu si ma sfatuieste sa renunt, ca-i aglomerat pret de vreo ora de asteptare. intorc cu manevre spectaculoase intre un logan si un peugeot cu soferi intelegatori, care dealtfel ma urmeaza imediat. ma scurg pe stradute catre budapesta, claxonez frenetic odata cu un tramvai, lasa-ma frate sa ma bag si eu, profit de manevra stangace a unui domn cu un audi cat o barca si ma inscriu pe bulevard, catre pasajul marasesti. aud la radio rutele recomandate pentru ocolirea zonei cu restrictii, sunt chiar pe una dintre ele, ce noroc pe capul meu, ce noroc pe capul sutelor de soferi care au ales sa circule pe aici. trec cu greu intersectia , ne inghesuim cu totii ca sa trecem de la trei benzi la una, nu ma bag in pasaj, pe sus nu-i nici urma de masina, ma bucur, da, da, merg catre stanga, apoi si imi vine un gand sa merg spre udriste, ca sa ajung totusi pe calea calarasi, vad coloana, vad coloana incremenita, ma razgandesc, o tin pe bulevardul unirii, ating fabuloasa viteza de 50 de ora, stanga spre traian, stanga spre traian, pff, coada. ma aliniez si eu precum bucuresteanul, mai bag doua tigari, traian, foisorul de foc. n-am ceas, dar ma uit la telefon. cand ma inscriu pe eminescu aflu ca am plecat de-acasa de exact 85 de minute. bucata de drum pe care o mai am de parcurs e floare la ureche, cu toate semafoarele, coloanele si claxoanele ei.
mai rau este ca, tot azi, trebuie sa ma si intorc!

nopti de vara

ma trezesc si mi-e soare, mi-e lene, dar dor de duca, beau cafea amesecata cu somn, conduc agale, agale, ar trebui sa ma grabesc, dar nu-mi pasa, ce daca ajung mai tarziu, mi-e soare, mi-e soare
si cald
beau apa, fumez, beau apa, visez, nu ma grabesc, nu,
parca traiesc in reluare, sunt ca o pisica mare trezita din somn, toata ziua plutesc printre ganduri iar seara
seara mi se ascut simturile
adulmec
pandesc
aroma noptii ma copleseste, noapte de vara
bloody mary cu gheata si stele
regina noptii
o mana calda pe gat
o mangaiere
un zambet, o soapta
sssst
asculta greierii
si-o pasare de noapte isi canta singuratatea, ori isi cheama perechea, strigatul ei strabate intunericul cald, iar vantul, vantul spune povesti
povesti de iubire pierduta, cu valuri si tresariri, povesti fara sfarsit
povesti ale verii
unice, senzuale, calde
ca o imbratisare furata in noapte, care-ti taie respiratia, pe care continui s-o simti, ore in sir, zile,
care te urmareste si te obliga s-o retraiesti,
o clipa cat o noapte intreaga, cat o noapte de vara,
noapte de vara
care te invaluie bland si te ameteste cu parfum de soare ramas pe piele,
care te cheama intr-o alta lume, asculta,
ssst,
asculta greierii.

oameni si ursi

ce dracu faceti voi, aia, de la protectia animalelor in afara ca sugeti niste bani pe "fonduri"? pe unde erati cand dobitocii aia impuscau un urs care mancase de cateva zile numa iarba? pe la ce televiziuni militati pentru drepturile celor care nu cuvanta si nu se pot apara singure?
ca, daca ar putea, v-ar spune
ca acolo vin ei, ursii
pentru ca fiintele alea ciudate si rele, care merg pe doua picioare, lasa mereu cate ceva de mancare
apoi se ingramadesc
scot sunete ciudate
indreapta spre ei tot felul de obiecte care fac lumina alba
si ca ei, ursii, se sperie
se sperie si cand arunca in ei cu sticle si pietre
cand fluiera ori pocnesc petarde
apoi rad ca prostii
dar lor, ursilor, le e foame
si, chiar daca le e frica, chiar daca simt pericolul, chiar daca sunt siliti sa atace pentru a se apara, continua sa isi urmeze instinctul
de fiare.

cat dracu costa un gard de sarma cu impulsuri de curent electric, care sa impiedice animalele sa coboare in zonele cu gunoaiele oamenilor?
e mai ieftin sa impuscam ursii, nu-i asa?
dar ei n-au nicio vina. nici una.