urme amare si bere la halba

m-am uitat lung la mine
si nu m-am recunoscut
m-am uitat lung la tine, la tine si la tine
m-am uitat la voi, cei care mi-ati trecut prin viata lasandu-mi urme amare,
si-am oftat.

aveam intr-o vreme o carciuma in spate la obor
bodega de mahala, cu aer prafuit si aroma de bere la halba.
in anul in care, zi de zi, am tras obloanele si-am vandut vicii,
am cunoscut atatea franturi de viata, atatea povesti, atatea drame
atatia oameni daramati, necajiti sau resemnati mi-au trecut pragul ca sa-si stinga supararea in alcool
ca multi ani apoi
n-am mai fost in stare sa ascult povesti triste
multi ani apoi
n-am mai fost in stare sa ascult.

dar atunci veneau pentru ca ii ascultam. clienti fideli imi erau mai ales batranii din cartier. apasati de singuratate, pierduti intr-o lume pe care n-o intelegeau, posibilitatea de a-si vorbi viata era, pentru ei, o alinare. si, zi de zi, vreme de un an, aproape ca-mi potriveam ceasul dupa pasii lor tarsaiti. nea fane meserie,care dupa un atac cerebral vorbea greu, ion, cel care muncind la sonde in irak isi pierduse un ochi, vasile, care dupa 10 ani de singuratate inca isi plangea nevasta, tanti maria, fiica unui bogat negustor brailean de peste, nea george, cu parul alb si tunsoare caraghioasa, ce era in stare la orice ora sa fredoneze toate piesele din beatles, mircea, omul care o viata lucrase la gaze si-n ultimul an de munca fusese disponibilizat, lucian, batranul electronist ce se credea urmarit de securitate, rodica, femeia de serviciu de la scoala, nea bebe, ce tara mereu dupa el un carucior de butelii in care-si facea piata, gheorge, primul sifonar din cartier, oh, si altii, si altii,
si-apoi, pe seara, veneau baietii de la morti
toti angajatii de la pompe funebre, o dugheana amarata care prospera
se adunau ca sa uite,
sa astupe mirosul cadavrelor cu alcool
de fiecare data imi aduceau teancuri de prosoape capatate pe la inmormantari si beau de rupeau, incingeau hore in miez de noapte in carciuma stramta
venea uneori si firica, spaima cartierului
fost boxer, ingenuncheat de alcool
statea cuminte, dupa ce intr-o seara de primavara, rupt de beat, isi sparsese capul izbindu-se cu o sticla si-atunci il certasem, ii spusesem ca nu-l mai primesc,
de-acum statea intr-un colt cu privirea pierduta si mormaia injuraturi
avea suflet bun, saracul
venea cu cate o farfurie, sa-mi aduca din mancarea lui
gandindu-se ca, poate, mi-e foame,
iar cand avea zile linistite, plangea amintindu-si de taica-sau.

era iarna si duduia focul in soba de teracota, iar luminile, palide podoabe de craciun, sclipeau in noapte,
se tarau batranii prin troiene sa bea un vin fiert
isi scuturau cu zgomot picioarele si miroseau a caini uzi
si-atunci n-am mai putut, nu, n-am mai putut sa le iau bani. a inceput sa ma apese sentimentul ca
intr-un fel ordinar profit de ei. ca ii amagesc, ca ii pacalesc. si m-am simtit vinovata. in vremea sarbatorilor, totul a fost din partea casei
si intr-o luna am dat faliment.

in spatele pietei, in gura pantelimonului, timpul se scurge altfel si soarele are culoarea berii. atatea suflete insingurate, atatea destine amestecate si vieti frante m-au coplesit pe-atunci. gustul amar mi l-au lasat, insa, alti oameni cu alte povesti. dar ei n-ar fi trecut niciodata pragul carciumii mele din obor.