nunta in cer si pe pamant

cand m-am asezat la masa, masa impodobita exagerat cu flori verzi, mere verzi, pietricele de plastic verde-smarald, cu servete albe si servetele verzi, cand abia am avut loc sa-mi inghesui, cu bunavointa vecinului din stanga, pachetul de tigari si sa-mi trantesc in farfurie o scrumiera asemanatoare uneia pe care am furat-o, acum vreo 22 de ani de la poiana brasov, scrumiera alba cu dunga albastra pe care scria ont carpati - singura diferenta era ca acum lipsea marca pe atunci inregistrata a turismului romanesc - deci cand m-am asezat la masa, pastrandu-mi pe umeri haina, era racoare in sala placata cu marmura intre timp ciobita, mi-au cazut ochii pe cartonul (verde!) inghesuit intre pahare. si, cu o curiozitate tampita, am luat in mana acel carton (verde) pe care mi-era scris, cu litere mari (negre), numele. si rasucindu-l asa pe toate partile mi-am dat seama
ca el era, de fapt, un plic.
un gest de atentie, nu-i asa, din partea gazdelor, tinerii insuratei care s-au gandit la toate, care ne-au pus cate un plic pe masa, ca sa ne scuteasca pe noi, invitatii, de neplacerea de a scobi prin genti sau de a susoti peste masa in cautarea unei variante civilizate de a inmana ...darul. fiecare cu plicul lui, frumos inscriptionat, sa nu se creeze vreo confuzie, sa stie mirele si mireasa, sa stie socrul mic si soacra mare, exact sa stie ei cine si cu cat a contribuit la bunastarea proaspetei familii.

eu stiu ca asa se face. stiu ca nuntile astea, cu mirese si gurista, cu sarmale si hora, cu vin la carafa si sute de invitati, se fac tocmai pentru ca tanara familie sa stranga acolo, macar de-o excursie in tenerife si-o masina de spalat. desi nu gust, inteleg asta, motiv pentru care aleg, uneori, sa mai asist la cate o nunta si sa particip la achizitionarea frigiderului, mai ales daca port mirelui/miresei o eventuala simpatie.
totusi, la toate aceste fericite evenimente la care m-am imbracat in rochie si m-am asezat la masa, a existat un soi de discretie. de intelegere si acceptare tacita a acestui obicei. ba, de cele mai multe ori, mirii, cand si daca a venit vorba de "cat e tacamul", acest gen de intrebare penibila si stanjenitoare, au refuzat orice fel de discutie pamanteasca pentru o asemenea cereasca uniune. si totul a venit de la sine. macar aparent. si-am fost, pe cuvant, si la nunti frumoase.
dar ieri am fost la nunta unui tanar amic
unde,
lasnd la o parte faptul ca atmosfera m-a dus cu gandul la adolescenta mea presarata cu diverse chefuri prin restaurantele hotelurilor de la sinaia sau neptun (in conditiile in are speram sa nu mai revad vreodata usile alea cu furnirul umflat de la umezeala, "termopanele" romanesti dinainte de 89, cu ramele metalice facute la slatina, bucatile cele de marmura crem cu imbinari jucause, scaunele cu picioare de fier drapate cu panza alba si tavanele casetate, de care atarna lustre de cel mai adanc prost gust, cele din care tronau in apartamentele muncitoresti ale anilor 80), deci lasand la o parte decorul nefericit, am primit peste pane cu gust de gogosi si friptura de porc cruda (si spun asta eu, care sunt amatoare de friptura in sange), in carafe aburite ne-au adus singurul model de vin dulceag si-un gin tonic de la care m-a durut capul amarnic, fara sa fi facut vreun exces, si, pe langa toate orele pierdute in zadar privind cum un dj obosit se chinuia sa mixeze hore cu piese latino, pe langa toate astea
plicul verde deschis m-a urmarit, ranjind had pe masa prea stramta si prea incarcata, toata noaptea. plicul in care trebuia sa pun darul. evident. ostentativ. ordinar.

am fost, ieri, la nunta unui amic ce inca nu a implinit 30 de ani. o nunta de oameni civilizati (?!). o nunta la care mai bine de jumatate dintre invitati erau tineri. o nunta anuntata si pregatita de mai bine de juma de un an. am fost, ieri, la o nunta si m-am simtit ca la inmormantare. la inmormantarea sperantelor mele ca in mentalitatea oamenilor se va schimba ceva. am inghitit tot acest praf in ochi ( si-n gura) aruncat de o proaspata familie, care, cu investitie minima, cu o totala lipsa de respect fata de invitatii-platitori, cu o nesimtire sinistra, au pus-o de-o uniune organizata ca sa scoata un ban. care au gasit ca solutie de criza sa adune aproape 200 de oameni intr-un restaurant dintr-un fost hotel al partidului comunist, sa scurga in carafe vin varsat prost si mancare pe care n-o mai gasesti nici in crasma de la gara titu si sa astepte, in plicuri verzi distribuite pe mese, darul personalizat.

probabil ca, dupa prima jumatate de ora, dupa ce le-am dat nenumarate coate comesenilor in incercarea de a-mi face loc sa ajung pana la scrumiera de pe masa, ori sa las cafeaua (proasta) pe care am cerut-o, cu tupeu si impotriva tuturor regulilor nuntii, motiv pentru care ospatarii au tinut o sedinta scurta, sa vada daca asa ceva le este permis, dupa acea jumatate de ora in care mi-a fost frig si-am inteles ca particip, cu voia mea, la o mascarada ieftina platita scump, ar fi trebuit sa plec. dar, nu ma intrebati de ce, am ramas. si am platit. am pus banii in plicul verde. n-am avut insa puterea sa-l duc, zambind complice, mirilor si sa fac fotografia de final. l-am lasat pe masa, ca la carciuma.

nu ma mai chemati la nunti, prieteni. pentru mine e mai ok sa ne vedem la un bar pe lipscani, unde e aglomeratie si fum, sa bem o bere si sa va dau direct darul. il pun eu in plic, promit.