dezvolt o relatie ciudata cu unul dintre cainii mei. adica nu eu dezvolt, ci ea. ea, titina. e drept, a fost intotdeauna preferata mea. dar de la o vreme lucrurile au luat-o razna.
tintina vrea sa stea numai cu mine. cat mai aproape de mine. lipita de picior daca ma deplasez. urcata pe canapea daca ne uitam la televizor. in pat daca dormim. ar vrea (face eforturi in sensul asta) sa stam si pe acelasi scaun, in cazul in care ma asez la masa din bucatarie. dar titina e mare. e inalta si are deja vreo 45 de kilograme. si, slava -domnului, nu incapem. nu incapem nici in masina, pe scaunul soferului, desi ne luptam pentru el. ea trebuie sa se multumeasca totusi, cu locul din dreapta. nu de altceva, dar nu detine permis. n-are inca varsta.
eu merg doi pasi, ea vine dupa mine. ma opresc, se opreste si ea. ceilalti caini au evident, interzis la apropiere/mangaiere. maraie si le arata coltii. de cateva ori a iesit scandal daca vreunul a indraznit sa-i incalce teritoriul. teritoriul inseamna o zona cu diametru un metru, centrul fiind eu.
trebuie sa stam noi doua, mereu, oricand, oriunde. si in principiu sa tin mana pe ea. daca am alta treaba ori pur si simplu n-am chef, sunt insistet atentionata. cu laba. hai, hai. laba e mare, grea si se termina cu gheare. sunt tandru zgariata pe maini, pe gat. cand si daca indraznesc sa plec fara ea, ma astepta cu orele la poarta. in cazul in care intru in casa si o las in curte, sa se bucure de libertate, se posteaza in fata ferestrei. regulat zgarie geamul. cam la trei secunde.
relatia mea cu ceilalti membri ai familiei e pe cale sa se naruie. intotdeauna intre mine si altcineva e ea. ma urmeaza si la baie, profitand de momentul scurt pana sa inchid usa. daca am apucat sa o inchid, impinge si o deschide.
mi-a cucerit deja si ultimul refugiu, bucataria. a invatat sa deschida usa glisanta catre living. lipeste pe ea botul umed, ca o ventuza, se sprijina cu putere si zmuceste. gata, cale libera. din nou impreuna!!!!
in preajma mea oamenii trebuie sa vorbeasca cat se poate de calm si prietenos. si, de preferat, sa ramana in aceeasi pozitie cand mi se adreseaza. si sa nu stea prea aproape, sa nu faca gesturi bruste care ar putea s-o duca cu gandul la vreun atentat la integritatea mea.
sigur, sunt flatata. e umbra mea, sora mea, fratele meu, copilul meu, iubita mea, paznicul loial, cel mai bun prieten al omului. dar comportamentul ei excesiv a ajuns sa ma ingrijoreze. si-am contactat si eu specialistii in psihologia cainilor. m-am gandit ca exista poate un tratament care s-o scape de aceasta dependenta afectiva si sa-i redea linistea si libertatea. raspunsul a fost, probabil, pe masura intrebarii. cica nu-i nicio problema. titina pur si simplu ma iubeste!!!!
3 comentarii:
CRICRI
Ce ti-ai putea dori mai mult? Frumos povestit, minunata iubirea ei!!!
Uite de aia nu o să ne tăvălim noi două în frunze în nicio toamnă.:))
Ultima oară când m-a asigurat un amic de-al meu că nu-mi face nimic lupanul lui, neamțul păros a sărit pe mine. E drept că, după aia a primit bătăiță și a fost încuiat pe-afară, dar asta nu m-a putut apăra de faptul că, de atunci, mi-e mai puțin teamă de câinii comunitari, decât de geloșii câini cu aparținător.
ba o sa ne tavalim in zapada, ca e de sezon!!
pentru ca, pe parcursul oricarei vizite, monstrii gelosi locuiesc in tarc special amenajat, tocmai pentru ca gelozia ii face imprevizibili.
spre deosebire de amicul tau, eu nu risc :)
Trimiteți un comentariu