stii ce am sa-ti spun in ajun de an nou?
ca printre cele mai urate lucruri de pe lumea asta este sa-ti parasesti prietenii.sa te pisi pe oamenii care tin la tine. sa le intorci spatele celor carora le pasa.
nu stiu daca te mai gasesc la adresa asta de mail. de fapt nici nu-mi pasa daca gandurile mele ajung vreodata la tine. le scriu acum ca sa nu ramana nespuse, ca sa nu ma urmareasca, ca sa nu ma mai doara.
te-am considerat atat timp aproape de mine, incat acum, cand esti de atata vreme departe, aproape ca-mi vorbesc mie. am incetat de mult sa mai caut explicatii. nici nu am a te intreba ceva. nici nu conteaza. acum nu mai conteaza.
pastrez in urma ta
un zambet
caci am zambit mereu cand te-am vazut, cand te-am auzit, cand mi-ai fost aproape, cand te-ai plans sau m-am plans eu, cand ne-a fost bine, cand ne-a fost rau, cand ne-am imbatat, cand ne-am trezit, cand am avut drame mai mari sau mai mici sau cand ne-am distrat prosteste amintindu-ne ca am fost odata
tineri.
de fapt, tu ai fost una dintre marile si importantele mele conexiuni cu trecutul. cu tineretea mea. una dintre putinele legaturi pe care le-am avut cu lumea in care, pe vremuri, nu era loc decat pentru ras.
asa am sa te pastrez in inima mea. ca pe o frantura de tinerete, pe care mi-ai adus-o acasa si dupa ce am imbatranit. cald, familiar, nebun si intelegator, egoist si iresponsabil,
doamne,
semanai atat de mult cu mine ca n-am putut sa nu te iubesc. fara sa stii sau sa intelegi, existenta ta mi-a fost sprijin tacit. gandul ca esti acolo, undeva, ca ma cunosti de mult, ca ma stii bine, cu bune si rele, cu jenante sau reconfortante aspecte mi-a multumit nevoia de incredere. de prietenie. de dragoste profunda.
eu sunt prin excelenta un om egoist. dar in egoismul meu te-am iubit pentru ce esti, nu pentru ce reprezentai pentru mine. absenta ta mi-a lasat un gol in viata. mi-ai lipsit fizic, psihic, sentimental. imi lipsesti si acum, intr-o noapte tampita, in care beau whisky cu gheata si scriu un mesaj catre nicaieri. fara tine am fost mai singura pe lume, pe lumea asta care nu prea-mi mai zambeste. in lumea asta pe care nu prea o mai inteleg. in lumea asta in care oamenii isi devin straini.
patetic si inutil, o sa te iubesc mereu. dar nu mai vreau sa te vad. vreau sa stiu ca ti-e bine, ca esti fericit, ca fantomele singuratatii au incetat sa te urmareasca. deseori ma gandesc ca numai o fericire profunda te-a impiedicat sa-mi fii prieten. si atunci ma bucur. si nu pot sa te urasc. si te iert ca m-ai lasat singura. si te iert ca m-ai renegat, ca m-ai sters din inima ta, acolo unde imi imaginez ca am fost vreodata. inteleg.
dar asta nu ma impiedica sa-mi fie dor.
de departe, in liniste, in paharul de whisky cu gheata, in amintirile mele tandre
despre una dintre cele mai frumoase relatii pe care le-am avut cu cineva. si ma recunosc, lucru care nu prea mi se intampla, invinsa.
te urasc pentru ca m-ai abandonat. dar te iubesc pentru ca ai facut-o. mi-ai oferit, astfel, sansa unei suferinte profunde, care ma innobileaza. sunt un om mai bun pentru ca te iubesc si tu m-ai uitat. altfel, as fi fost banala.
de fapt, du-te dracului. nu meritam asta. si nu inteleg. si ma revolt. si sufar. si esti un bou. si eu sunt o vaca pentru ca ii spun ca esti un bou.
dar mi-e mai usor, mai comod si mai linistitor
sa stiu ca viata iti e atat de frumoasa incat in ea nu mai loc de amintiri.
dar in ajun de an nou - a trecut un an deja- am sa-ti spun doar
ca o sa te iubesc mereu. chiar si atunci cand te urasc.
joi, 31 decembrie 2009
sâmbătă, 26 decembrie 2009
gata, ca nu va mai suport!!!!
craciunul, lung prilej de mese intinse. de mancat a disperare. zeci de salate si salate, carne preparata in sute de feluri, cranati, sarmale, caltabosi, aaa, trebuie sa gusti, trebuie. mii de modele de cozonac. ore nesfarsite de stat la masa, pana cand simti cum scaunul iti intra prin oase, pana te inverzesti la fata si numai gandul ca mai urmeaza un fel de mancare iti starneste o migrena. zile in care ies de la naftalina toate rudele vrute si nevrute, verisoara, matusa, unchiul prin alianta, de la an la an mai prafuite si artagoase. se anima discutii vechi de un secol, care n-au nimic din parfumul acelor vremuri, ci doar samanta de scandal
ca-care-nu-a-dat-ca-care-cu-care-s-a certat-si-cum-s-a-impartit-averea-bunicii, apropouri peste piftia de curcan si ironii ascunse in sarmale, draga, dar prajiturile sunt cumparate? cine a facut cozonacul? maioneza nu e destul de acra, de unde sunt muraturile, aaa, nu te ridica de la masa inanintea matusii sanda (era sa zic tamara!), mama, ia-o mai usor cu vinul ca-ti cauzeaza la tensiune, ba geoana, ba basescu, taci ca habar n-ai, daneee, eu te iubesc dar nu vorbi asa cu batrana ta mama, are dreptate, copiii din ziua de azi, ce obraznicaturi, ce lipsa de bun simt, pe vremea noastra, mama, e prea cald, e prea frig, inchide geamul, deschide usa,
profesorii nu mai sunt ce-au fost si stateam cu noptile sa facem sarmale si cozonac, cuuum, nu stii sa faci cozonac? nici sarmale? vai de capul barbatului tau, alte vremuri, mama, femeile s-au emancipat
tu nu te baga in familia mea, ca nici eu n-am zis nimic cand copiii tai au sarit calul, nu e adevarat, eu ti-am cerut doar grigorescu, atat am vrut, un tablou, astia asteapta sa mor ca sa-mi toace averea, dar noi am fost familie longeviva, mama a trait 97 de ani, carnatii sunt prea picanti, cine i-a facut? si acum? ce mai mancam?prajitureleeee, prajitureleeeee!!!!
mult timp am fost necajita ca in familia mea nu era obiceiul meselor festive de craciun, la care sa se adune rudele si sa indoape cu bunatati, sa fim multi si fericiti, sa desfacem cadori, sa radem, sa ne bucuram, sa sarbatorim. din cauza acestui pseudo-complex, an de an, de ani de zile, accept sa merg, in a doua zi de craciun, la masa la soacra-mea. traditie de familie.
craciun fericit si voua.
si acum ma scuzati. ma doare capul ingrozitor si trebuie sa beau o limonada fara zahar. cred ca mi s-a aplecat.
ca-care-nu-a-dat-ca-care-cu-care-s-a certat-si-cum-s-a-impartit-averea-bunicii, apropouri peste piftia de curcan si ironii ascunse in sarmale, draga, dar prajiturile sunt cumparate? cine a facut cozonacul? maioneza nu e destul de acra, de unde sunt muraturile, aaa, nu te ridica de la masa inanintea matusii sanda (era sa zic tamara!), mama, ia-o mai usor cu vinul ca-ti cauzeaza la tensiune, ba geoana, ba basescu, taci ca habar n-ai, daneee, eu te iubesc dar nu vorbi asa cu batrana ta mama, are dreptate, copiii din ziua de azi, ce obraznicaturi, ce lipsa de bun simt, pe vremea noastra, mama, e prea cald, e prea frig, inchide geamul, deschide usa,
profesorii nu mai sunt ce-au fost si stateam cu noptile sa facem sarmale si cozonac, cuuum, nu stii sa faci cozonac? nici sarmale? vai de capul barbatului tau, alte vremuri, mama, femeile s-au emancipat
tu nu te baga in familia mea, ca nici eu n-am zis nimic cand copiii tai au sarit calul, nu e adevarat, eu ti-am cerut doar grigorescu, atat am vrut, un tablou, astia asteapta sa mor ca sa-mi toace averea, dar noi am fost familie longeviva, mama a trait 97 de ani, carnatii sunt prea picanti, cine i-a facut? si acum? ce mai mancam?prajitureleeee, prajitureleeeee!!!!
mult timp am fost necajita ca in familia mea nu era obiceiul meselor festive de craciun, la care sa se adune rudele si sa indoape cu bunatati, sa fim multi si fericiti, sa desfacem cadori, sa radem, sa ne bucuram, sa sarbatorim. din cauza acestui pseudo-complex, an de an, de ani de zile, accept sa merg, in a doua zi de craciun, la masa la soacra-mea. traditie de familie.
craciun fericit si voua.
si acum ma scuzati. ma doare capul ingrozitor si trebuie sa beau o limonada fara zahar. cred ca mi s-a aplecat.
marți, 22 decembrie 2009
dupa 20 de ani
au trecut 20 de ani si inca
ma infior cand revad (pentru a cata oara?) imaginile zilelor si noptilor lui decembrie 89. inca ma sperie zgomotul multimii, vuietul taburilor, urletele. inca ma tem de fantoma lui ceausescu, de securisti, de militieni, de armata. mi-e frica de inghesuiala, de barbati cu veste sub care sunt ascunse revolvere, ma trezesc transpirata in mijlocul unui cosmar in care cineva ma impusca in spate, de aproape si, speriati, oamenii din jur ma calca in picioare strigand pentru libertate, ca vom muri si vom fi.
inca simt gustul fricii din noaptea in care am fugit de suierul gloantelor si de luminile rosii ale trasoarelor. nu pot sa uit amestecul de groaza cu speranta, chipurile ravasite care se perindau pe ecranul televizorului alb-negru, cojoacele de oaie si caciulile rusesti, steagurile gaurite, dictatorul, a fugit dictatorul, aplauze, bucurie, extaz, gloante, teroristi, discursuri, sange, moarte, se trage in piata universitatii, se trage la cc, se trage la televiziune, jos comunismul, am invins, fratilor, am invins.
dupa 20 de ani, n-am uitat nimic, nimic. de craciun ne-am luat ratia de libertate.
pe cea de ulei si zahar am ratat-o, in decembrie 89. am cumparat, in schimb, portocale. ieftin. apoi a nins, zile in sir.
ma infior cand revad (pentru a cata oara?) imaginile zilelor si noptilor lui decembrie 89. inca ma sperie zgomotul multimii, vuietul taburilor, urletele. inca ma tem de fantoma lui ceausescu, de securisti, de militieni, de armata. mi-e frica de inghesuiala, de barbati cu veste sub care sunt ascunse revolvere, ma trezesc transpirata in mijlocul unui cosmar in care cineva ma impusca in spate, de aproape si, speriati, oamenii din jur ma calca in picioare strigand pentru libertate, ca vom muri si vom fi.
inca simt gustul fricii din noaptea in care am fugit de suierul gloantelor si de luminile rosii ale trasoarelor. nu pot sa uit amestecul de groaza cu speranta, chipurile ravasite care se perindau pe ecranul televizorului alb-negru, cojoacele de oaie si caciulile rusesti, steagurile gaurite, dictatorul, a fugit dictatorul, aplauze, bucurie, extaz, gloante, teroristi, discursuri, sange, moarte, se trage in piata universitatii, se trage la cc, se trage la televiziune, jos comunismul, am invins, fratilor, am invins.
dupa 20 de ani, n-am uitat nimic, nimic. de craciun ne-am luat ratia de libertate.
pe cea de ulei si zahar am ratat-o, in decembrie 89. am cumparat, in schimb, portocale. ieftin. apoi a nins, zile in sir.
vineri, 18 decembrie 2009
miercuri, 16 decembrie 2009
marți, 15 decembrie 2009
cum am dat cu nasul de iarna
dupa ce m-am incredintat ca ninge, ninge de-adevaratelea
m-am intors in pat, m-am invelit mai bine
si-am adormit.
dar la scurt timp
visele fierbinti mi-au fost tulburate si,
mama draguta si saritoare, am iesit cu greu din cadura patului, si mai greu din confortul casei
ca sa-mi fac drum pan la vreo 15 kilometri de oras, sa o aprovizionez cu dulciuri pe fiica-mea, care-si petrece vacanta la bunicii unei prietene.
trec peste partea cu gheata de pe geamurile masinii. am avut noroc cu o singura parte de curatat. trec si peste partea cu haosul de la iesirea din oras, trec peste coloane si peste masinile lasate in drum, cu avariile puse,
si ma trezesc in camp, pe o sosea ingusta, pustie, marginita de plopi incerti in bataia vantului, intr-un peisaj fascinant si dezolant
la volanul unui batran bmw din 85, celebrul rechin,
masina serioasa si asezata, caldura ca vara si muzica in surdina
fumez si cant, il vad de departe pe unul cu un logan cum trece nefiresc pe contrasens si o ia de-a latul pe sosea, astept cu sufletul la gura sa-l vad redresat, omuleeee
nu pot sa franez ca ma duc de-a dura cu tractiunea aia pe spate cu tot
desi batran, bmwul se comporta iarna ca un pusti virgin in calduri
la cea mai mica atingere o ia razna
distanta scade considerabil, parca aud tipatul de groaza al loganului care zace neputincios pe mijlocul drumului, asta ar fi culmea, singurele masini care circula pe o sosea pustie sa faca accident, frana de motor, batrane camarad, stiu ca nu-ti place dar n-avem incotro
ma agat de volan ca sa temperez twistul ce va sa-nceapa,
evaluez rapid decorul, just in case
masina icneste si gajaie, da sa danseze miscandu-si provocator curul cel mare
si, cu gratie de patinator, se aseaza de-a latul, paralel cu disperatul logan. la doar cativa metri distanta.
smucesc frana de mana si navalesc afara din masina, sa-i explic eu omului ala incremenit la volan cum e cu neamurile lui, vii sau moarte, cum e cu sofatul pe timp de iarna, cum...
apuc sa pun un picior jos
celalat zboara artistic
loganul, soseaua, plopii
toate imi dispar din raza vizuala, ma simt zgaltaita si privirea mi se aseaza exact pe rizurile cauciucului stanga fata, din pozitia culcat.
cu ultima farama de demnitate incerc sa ma repun in pozitie bipeda
dar imi amintesc insistent de scena cu bambi, faza de pe lacul inghetat
e groaznic de jenant si amuzant,
dar pur si simplu nu ma pot ridica.
soseaua e sticla si eu sunt incaltata de asfalt!!!
acel sofer vinovat si aprig bombanit se dovedeste pana la urma tovaras de nadejde si ma aseaza la volan, facem amandoi manevre de vapoare in port
si, ca pe oua, ne vedem de drum.
am ajuns cu dulciurile la copil si, desigur, inapoi acasa. am preferat insa sa-i las niste bani fiica-mii. in caz ca o mai apuca pofta de dulce, magazinul satesc e la doi pasi. pe jos.
m-am intors in pat, m-am invelit mai bine
si-am adormit.
dar la scurt timp
visele fierbinti mi-au fost tulburate si,
mama draguta si saritoare, am iesit cu greu din cadura patului, si mai greu din confortul casei
ca sa-mi fac drum pan la vreo 15 kilometri de oras, sa o aprovizionez cu dulciuri pe fiica-mea, care-si petrece vacanta la bunicii unei prietene.
trec peste partea cu gheata de pe geamurile masinii. am avut noroc cu o singura parte de curatat. trec si peste partea cu haosul de la iesirea din oras, trec peste coloane si peste masinile lasate in drum, cu avariile puse,
si ma trezesc in camp, pe o sosea ingusta, pustie, marginita de plopi incerti in bataia vantului, intr-un peisaj fascinant si dezolant
la volanul unui batran bmw din 85, celebrul rechin,
masina serioasa si asezata, caldura ca vara si muzica in surdina
fumez si cant, il vad de departe pe unul cu un logan cum trece nefiresc pe contrasens si o ia de-a latul pe sosea, astept cu sufletul la gura sa-l vad redresat, omuleeee
nu pot sa franez ca ma duc de-a dura cu tractiunea aia pe spate cu tot
desi batran, bmwul se comporta iarna ca un pusti virgin in calduri
la cea mai mica atingere o ia razna
distanta scade considerabil, parca aud tipatul de groaza al loganului care zace neputincios pe mijlocul drumului, asta ar fi culmea, singurele masini care circula pe o sosea pustie sa faca accident, frana de motor, batrane camarad, stiu ca nu-ti place dar n-avem incotro
ma agat de volan ca sa temperez twistul ce va sa-nceapa,
evaluez rapid decorul, just in case
masina icneste si gajaie, da sa danseze miscandu-si provocator curul cel mare
si, cu gratie de patinator, se aseaza de-a latul, paralel cu disperatul logan. la doar cativa metri distanta.
smucesc frana de mana si navalesc afara din masina, sa-i explic eu omului ala incremenit la volan cum e cu neamurile lui, vii sau moarte, cum e cu sofatul pe timp de iarna, cum...
apuc sa pun un picior jos
celalat zboara artistic
loganul, soseaua, plopii
toate imi dispar din raza vizuala, ma simt zgaltaita si privirea mi se aseaza exact pe rizurile cauciucului stanga fata, din pozitia culcat.
cu ultima farama de demnitate incerc sa ma repun in pozitie bipeda
dar imi amintesc insistent de scena cu bambi, faza de pe lacul inghetat
e groaznic de jenant si amuzant,
dar pur si simplu nu ma pot ridica.
soseaua e sticla si eu sunt incaltata de asfalt!!!
acel sofer vinovat si aprig bombanit se dovedeste pana la urma tovaras de nadejde si ma aseaza la volan, facem amandoi manevre de vapoare in port
si, ca pe oua, ne vedem de drum.
am ajuns cu dulciurile la copil si, desigur, inapoi acasa. am preferat insa sa-i las niste bani fiica-mii. in caz ca o mai apuca pofta de dulce, magazinul satesc e la doi pasi. pe jos.
vineri, 4 decembrie 2009
doar spectator
in naivitatea adolescentei, am alergat noaptea pe strazi, m-am amestecat cu multimea, am strigat jos comunismul si-am visat prosteste ca fac revolutie. in agitatia primei libertati, am cantat in piata universitatii si-am agitat cheile, m-am ascuns prin tunelele de la metrou ca sa scap de furia dezlantuita a fiilor vaii jiului, am votat liberalii si-am vazut, pentru prima oara, parisul.
am urat cu patima frontul salvarii nationale, am lipit afise cu sageata si mi-am baut mintile in lungi si inutile discutii prin barul de la pnl de pe magheru.
in 1990, la abia 18 ani, nici nu gandeam ca va veni ziua in care, asezata in fata televizorului, cu sonorul oprit, am sa urmaresc, ca intr-un film mut atent regizat, mimica a doi penibil actori, aruncati in arena de aceleasi dibace maini care, la sfarsitul spectacolului, numara incasarile.
mai bine ma uitam la un western. macar avem parte de ceva actiune cu impuscaturi.
am urat cu patima frontul salvarii nationale, am lipit afise cu sageata si mi-am baut mintile in lungi si inutile discutii prin barul de la pnl de pe magheru.
in 1990, la abia 18 ani, nici nu gandeam ca va veni ziua in care, asezata in fata televizorului, cu sonorul oprit, am sa urmaresc, ca intr-un film mut atent regizat, mimica a doi penibil actori, aruncati in arena de aceleasi dibace maini care, la sfarsitul spectacolului, numara incasarile.
mai bine ma uitam la un western. macar avem parte de ceva actiune cu impuscaturi.
miercuri, 2 decembrie 2009
zuzeta plus titina egal love
dezvolt o relatie ciudata cu unul dintre cainii mei. adica nu eu dezvolt, ci ea. ea, titina. e drept, a fost intotdeauna preferata mea. dar de la o vreme lucrurile au luat-o razna.
tintina vrea sa stea numai cu mine. cat mai aproape de mine. lipita de picior daca ma deplasez. urcata pe canapea daca ne uitam la televizor. in pat daca dormim. ar vrea (face eforturi in sensul asta) sa stam si pe acelasi scaun, in cazul in care ma asez la masa din bucatarie. dar titina e mare. e inalta si are deja vreo 45 de kilograme. si, slava -domnului, nu incapem. nu incapem nici in masina, pe scaunul soferului, desi ne luptam pentru el. ea trebuie sa se multumeasca totusi, cu locul din dreapta. nu de altceva, dar nu detine permis. n-are inca varsta.
eu merg doi pasi, ea vine dupa mine. ma opresc, se opreste si ea. ceilalti caini au evident, interzis la apropiere/mangaiere. maraie si le arata coltii. de cateva ori a iesit scandal daca vreunul a indraznit sa-i incalce teritoriul. teritoriul inseamna o zona cu diametru un metru, centrul fiind eu.
trebuie sa stam noi doua, mereu, oricand, oriunde. si in principiu sa tin mana pe ea. daca am alta treaba ori pur si simplu n-am chef, sunt insistet atentionata. cu laba. hai, hai. laba e mare, grea si se termina cu gheare. sunt tandru zgariata pe maini, pe gat. cand si daca indraznesc sa plec fara ea, ma astepta cu orele la poarta. in cazul in care intru in casa si o las in curte, sa se bucure de libertate, se posteaza in fata ferestrei. regulat zgarie geamul. cam la trei secunde.
relatia mea cu ceilalti membri ai familiei e pe cale sa se naruie. intotdeauna intre mine si altcineva e ea. ma urmeaza si la baie, profitand de momentul scurt pana sa inchid usa. daca am apucat sa o inchid, impinge si o deschide.
mi-a cucerit deja si ultimul refugiu, bucataria. a invatat sa deschida usa glisanta catre living. lipeste pe ea botul umed, ca o ventuza, se sprijina cu putere si zmuceste. gata, cale libera. din nou impreuna!!!!
in preajma mea oamenii trebuie sa vorbeasca cat se poate de calm si prietenos. si, de preferat, sa ramana in aceeasi pozitie cand mi se adreseaza. si sa nu stea prea aproape, sa nu faca gesturi bruste care ar putea s-o duca cu gandul la vreun atentat la integritatea mea.
sigur, sunt flatata. e umbra mea, sora mea, fratele meu, copilul meu, iubita mea, paznicul loial, cel mai bun prieten al omului. dar comportamentul ei excesiv a ajuns sa ma ingrijoreze. si-am contactat si eu specialistii in psihologia cainilor. m-am gandit ca exista poate un tratament care s-o scape de aceasta dependenta afectiva si sa-i redea linistea si libertatea. raspunsul a fost, probabil, pe masura intrebarii. cica nu-i nicio problema. titina pur si simplu ma iubeste!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)