leaving that life

nu mai vreau sa traiesc aici. nu mai vreau sa traiesc in romania. nu mai vreau sa ma impiedic de mitocani la fiecare colt, nu mai vreau sa vad smecheri de cartier, umflati la salile de fitness din colt, cum flegmeaza artistic in piata unirii, nu mai vreau sa vad pustoaice stridente catarate pe o banca, scuipand cu foc pe jos seminte de floarea soarelui, nu mai vreau sa aud orice cioara venita de la furat din spania ascultand manele la maxim in masina cand arde semafoarele pe rosu, nu vreau, dupa ce am condus mii de kilometri pe drumuri civilizate, sa ma claxoneze un bou isteric pentru ca am incetinit sa ocolesc o groapa, nu mai vreau, cand ma asez la o terasa sa beau o cafea, un ospatar obraznic sa se intereseze insinuat daca doar atat mi-am propus sa consum, nu vreau nici sa-mi agat geanta de spatarul scaunului astfel incat sa nu poata fi furata de un aurolac, nu vreau sa mai trec pe langa oameni care put a hoit, m-am saturat de atata gunoi, de atata nesimtire, de atata indolenta si atatea frustrari, de atatea pretentii, de atatea minciuni,
nu mai vreau sa traiesc aici.

nu mai vreau sa aud de povesti politice, cu sume de bani mutate din conturi si ingropate in asflatul drumurilor, de manevre si increngaturi, care fac lucrurile sa se invarta in cercul vicios al nesimtirii, nesigurantei, fricii, depersonalizarii, toate lucrurile astea care transforma oamenii in vite de povara, care transforma vietile in cifre si statistici, care ingusteaza toate orizonturile, care fura zambetele si transforma lumea asta intr-o masa cenusie, inutila, preocupata de cumparaturile saptamanale si programul de la tv, apasarea care nu ne mai lasa sa ridicam privirea dincolo de etajul 10 al blocului din berceni, de apartamentul la care curg ratele, de cursul valutar si stabilizarea leului, nu mai vreau sa aud ca s-au scumpit gazele, painea si ca in invatamant se mai pune de-o reforma, nu mai suport gandul ca niste cretini si-au batut si isi bat joc de mine, cu voia si incurajarea mea, eu, care stau aici si inghit in sec, dupa cate o vacanta petrecuta intr-un alt colt de lume
unde alti oameni se lupta cu alte himere, dar care oameni, in prostia, saracia, indolenta, frica ori nesiguranta lor, se respecta intre ei. isi respecta viata.

si nu mai vreau, ma, sa va aud cum cotcodaciti despre responsabilitatea muncii, cand de fapt va cacati pe voi de frica sa nu va dea sefu - alt om impovarat si speriat - afara, cand lasati capul in jos si ridicati din umeri daca vi se taie din salariu, o data, inca o data, mama, ce bine de noi ca avem serviciu, sa zicem mersi, mentalitate ingusta si paguboasa, care ne ingradeste in cusca suficientei, nu mai vreau sa inteleg
ca traim vremuri grele in mica noastra tara, in care trebuie sa ne pitim in iarba inalta a nesimtirii si sa ne calcam pe cap in speranta oarba a unei iluzorii scapari

si nu mai vreau

mai ales pentru ca, in pizda ma-sii, se poate trai si altfel. am vazut cu ochii mei.