te-ai schimbat, mi-a zis razvan, trecandu-si balnd palma peste obrazul meu. te-ai schimbat mult.
ceva din tonul lui ma ingrijoreaza. sigur ca m-am schimbat. si mai mult ca sigur ca prietenul meu razvan vede limpede asta, ca ne stim de 20 de ani.
de 20 de ani!!!!
...si, intr-un amestec fascinant de nostalgie cu zambete, simt cum inima mi se umple de bucurie.
drumul nu mi-a fost usor si, mai mult decat viata, eu mi-am pus piedici. eu, care intotdeauna am cautat ceva, altceva. eu, care mi-am impins la extrem limitele, care m-am catarat pe stanci fara coarda de siguranta, care am sarit in apa de pe trambulinele cele mai inalte, care am plecat in lume cu banii de paine, eu care i-am inselat pe unii si i-am convins pe altii sa insele, eu care n-am stiut cand si cum sa ma opresc, care-am gustat bucuria si tristetea ce-au fost mereu totale,
trairea magica am cautat-o, acea clipa unica in care iti pierzi mintile,
am dansat pe sarma, am iubit si am urat
am cochetat cu nebunia, am pierdut, am castigat, am riscat
jucand inconstient la ruleta vietii
si intr-o buna zi, intr-o buna zi
m-am oprit.
sigur ca m-am schimbat, r. si tu te-ai schimbat.
ne mai bem mintile si-acum. si ne dam cu motorul prin rape noroioase. si cand ne certam ies scantei. si suntem in stare sa dansam toata noaptea, dupa o sticla de tequilla. si acum, acum, sa plecam catre o provocare cu miros de mare
dar razvan,
si tu, si eu
am castigat mai mult decat am pierdut. am avut noroc, prietene.
si daca cineva m-ar intreba
daca am curaj
sa joc acum tot ce-am castigat
cred c-as raspunde
pas.
marți, 30 decembrie 2008
duminică, 28 decembrie 2008
pauza
casc de-mi trosnesc falcile
mi-e somn de mor
si n-am chef sa dorm, ma joc cu mintea
ma gandesc cum ar fi ca pentru cateva zile, trei zile, patru, cinci
nimeni sa nu mai faca nimic, pur si simplu
toata lumea sa doarma, sa stea cu ochii pe pereti, sa stea.
sa incremeneasca tramvaiele pe linii si troleele suspendate de firele lor,
televizorul sa emita heterodina (parca-asa era denumirea stiintifica a piuelii)
sa nu sune telefoane si curentul electric sa se opreasca, si gazele, si apa.(daca se opreste curentul, s-a terminat si cu heterodina, ma rog)
dar ar fi liniste,
sa fie liniste
coloane de masini nemiscate, obloane grele la vitrine
ce-as face eu? ce-am face noi?
cu o rezerva zdravana de lumanari, motorina pentru generator, baxuri de apa minerala si cateva sticle cu vin primite de craciun, o juma de kil de tequilla si frigiderul aproape plin
as sta, poate, linistita
as citi, as asculta linistea, as merge pe jos..
cafea? cum as bea cafea? nu-mi place nessul, nu-l suport. si m-ar fi frig, sigur mi-ar fi frig fara centrala, nu? si telefonul? sa nu pot suna? sa nu ma sune nimeni? nu, asta nu-i bine. daca mi-e rau? daca ma imbolnavesc? nu pot sa merg cu masina? sa cumpar o ciocolata? tigarile, mi se termina tigarile...
si cainii? ce-au sa manance cainii? si la protv era un film pe care-as fi vrut sa-l vad. si oamenii care n-au mancare? si care n-au lumanari, si nici lemne sa faca foc? ce-ar face ei?
s-a dus dracului filozofia. in orice caz, ar fi de preferat ca nimeni sa nu faca nimic in alt anotimp, cel mai bine vara. si nu trei , patru, cinci zile. cred ca una ar fi de-ajuns. si n-ar fi rau sa fim si noi anuntati, sa apucam sa luam una, alta.
deocamdata am gasit solutia. ma culc. nu fac nimic, doar visez. e si asta o varianta. mult mai comoda, zic eu.
mi-e somn de mor
si n-am chef sa dorm, ma joc cu mintea
ma gandesc cum ar fi ca pentru cateva zile, trei zile, patru, cinci
nimeni sa nu mai faca nimic, pur si simplu
toata lumea sa doarma, sa stea cu ochii pe pereti, sa stea.
sa incremeneasca tramvaiele pe linii si troleele suspendate de firele lor,
televizorul sa emita heterodina (parca-asa era denumirea stiintifica a piuelii)
sa nu sune telefoane si curentul electric sa se opreasca, si gazele, si apa.(daca se opreste curentul, s-a terminat si cu heterodina, ma rog)
dar ar fi liniste,
sa fie liniste
coloane de masini nemiscate, obloane grele la vitrine
ce-as face eu? ce-am face noi?
cu o rezerva zdravana de lumanari, motorina pentru generator, baxuri de apa minerala si cateva sticle cu vin primite de craciun, o juma de kil de tequilla si frigiderul aproape plin
as sta, poate, linistita
as citi, as asculta linistea, as merge pe jos..
cafea? cum as bea cafea? nu-mi place nessul, nu-l suport. si m-ar fi frig, sigur mi-ar fi frig fara centrala, nu? si telefonul? sa nu pot suna? sa nu ma sune nimeni? nu, asta nu-i bine. daca mi-e rau? daca ma imbolnavesc? nu pot sa merg cu masina? sa cumpar o ciocolata? tigarile, mi se termina tigarile...
si cainii? ce-au sa manance cainii? si la protv era un film pe care-as fi vrut sa-l vad. si oamenii care n-au mancare? si care n-au lumanari, si nici lemne sa faca foc? ce-ar face ei?
s-a dus dracului filozofia. in orice caz, ar fi de preferat ca nimeni sa nu faca nimic in alt anotimp, cel mai bine vara. si nu trei , patru, cinci zile. cred ca una ar fi de-ajuns. si n-ar fi rau sa fim si noi anuntati, sa apucam sa luam una, alta.
deocamdata am gasit solutia. ma culc. nu fac nimic, doar visez. e si asta o varianta. mult mai comoda, zic eu.
vineri, 26 decembrie 2008
zile lungi de sarbatoare
imi plac sarbatorile, jur
dar ma epuizeaza.
nebunia incepe din ajun.
suna tudor, ajung in vreo ora ce sa aduc, vin alb, vin rosu, suna petre, vin sa va colind, suna ioana, pe la 8 e bine, sun-o pe tania, pune cadourile alea in pungi, aaa, domnu razvan, la multi ani, da, pe 26 te asteptam, baga cainii, scoate cainii, alo, da, da mama, heiii, e doctorul, craciun fericit si tie omule, mesaj, ah, tre sa raspund, e vlad din valea doftanei, schimba muzica, scimba muzica, am adus peste, facem gratar, vine mosuuu, vine mosuuuu, bianca n-ai voie pe scari, pune-ti caciula, mami, daca stai afara, unde-i cd-ul cu sinatra, nu-l mai am, lasa-ma cu muzica frantuzeasca in ajun de craciun romanesc, pune farfurii, pune pahare, ce bei, vrei salata, hai sa-ti pun o lingura de-asta, e excelenta, da-mi o bere neagra, cand s-a facut trei, fa patul sus, cara asternutul, unde-s pernele, ne uitam si noi la un film, culca-te ca e cinci jumate, vise amestecate, aoleuuu, e 11, du-te si ia-o pe mama, fata de masa cu brazi, unde-s servetelele de craciun, ca stiu ca le-am pus bine, la multi ani, la multi ani, suna telefonul, sunteti acasa, da, acum ne asezam la masa, erika, lasa calculatorul mama, salata asta, am luat reteta din practic in bucatarie, e cu pui si cu praz, hai, sa-ti pun si cateva sarmale, unde-i smantana, acum friptura, uite ai hrean, vin alb, vin rosu,la multi ani, la multi ani, ce frumos ai impodobit bradul, iti place parfumul, iti place esarfa, iti plac papucii, te-am nimerit la culoare, ce bine iti sta parul, aduc dulciurile, cozonac cu mac, mmmm, prajitura cu lamaie e minunata, nu mai pot sa respir, mi-am desfacut doi nasturi de la pantaloni, mama, de ce te-ai vopsit, parca esti tiganca, stefan, du-o pe mama acasa, du-o si pe maica-ta, spala vase, spala vase, sa vii repede inapoi ca la opt tre sa fim in titan, eeiii, la multi ani, asta-i pentru tine, asta-i pentru mine, nu vreau piftie, multumesc, nu ma mai pot misca, hai, taie un pic de lebar, vin rosu da-mi, iti sta bine cu parul rosu, mama mi-a zis ca parca sunt tiganca, multumim ca ati venit, ne vedem sambata, daaa, de sfantul stefan v-asteptam la noi,cat s-a facut ceasul, iar e trei, cum trece timpul, trezeste-te ca-i 12, la cat vine razvan, a zis ca dupa doua si vezi ca vine si dan cu fiica-sa, la dracu, nu i-am luat cadou, fac salata de varza sau salata de salata, desfa-mi o bere, iubitule, o beau la cafea, imi trag sufletul
mai am vreo ora la dispozitie
dupa care intru iar in vrie, vine si reli azi, sper ca n-ai uitat, mami, pot s-o chem pe larisa pe la mine, alo, daaa, ne vedem maine, v-asteptam, v-asteptam, la multi ani si voua
de-acum va las prieteni
trebuie sa bag berea la rece si sarmalele la cuptor, e-a doua zi de craciun doar. si maine e ziua iubitului meu.
daca-s obosita intrebi? da, dar sunt fericita.
alo, daaa, la muti ani, dragilor!!!! stefaaaan, baga cainii ca ajunge dan, a sunat, e la colt....
dar ma epuizeaza.
nebunia incepe din ajun.
suna tudor, ajung in vreo ora ce sa aduc, vin alb, vin rosu, suna petre, vin sa va colind, suna ioana, pe la 8 e bine, sun-o pe tania, pune cadourile alea in pungi, aaa, domnu razvan, la multi ani, da, pe 26 te asteptam, baga cainii, scoate cainii, alo, da, da mama, heiii, e doctorul, craciun fericit si tie omule, mesaj, ah, tre sa raspund, e vlad din valea doftanei, schimba muzica, scimba muzica, am adus peste, facem gratar, vine mosuuu, vine mosuuuu, bianca n-ai voie pe scari, pune-ti caciula, mami, daca stai afara, unde-i cd-ul cu sinatra, nu-l mai am, lasa-ma cu muzica frantuzeasca in ajun de craciun romanesc, pune farfurii, pune pahare, ce bei, vrei salata, hai sa-ti pun o lingura de-asta, e excelenta, da-mi o bere neagra, cand s-a facut trei, fa patul sus, cara asternutul, unde-s pernele, ne uitam si noi la un film, culca-te ca e cinci jumate, vise amestecate, aoleuuu, e 11, du-te si ia-o pe mama, fata de masa cu brazi, unde-s servetelele de craciun, ca stiu ca le-am pus bine, la multi ani, la multi ani, suna telefonul, sunteti acasa, da, acum ne asezam la masa, erika, lasa calculatorul mama, salata asta, am luat reteta din practic in bucatarie, e cu pui si cu praz, hai, sa-ti pun si cateva sarmale, unde-i smantana, acum friptura, uite ai hrean, vin alb, vin rosu,la multi ani, la multi ani, ce frumos ai impodobit bradul, iti place parfumul, iti place esarfa, iti plac papucii, te-am nimerit la culoare, ce bine iti sta parul, aduc dulciurile, cozonac cu mac, mmmm, prajitura cu lamaie e minunata, nu mai pot sa respir, mi-am desfacut doi nasturi de la pantaloni, mama, de ce te-ai vopsit, parca esti tiganca, stefan, du-o pe mama acasa, du-o si pe maica-ta, spala vase, spala vase, sa vii repede inapoi ca la opt tre sa fim in titan, eeiii, la multi ani, asta-i pentru tine, asta-i pentru mine, nu vreau piftie, multumesc, nu ma mai pot misca, hai, taie un pic de lebar, vin rosu da-mi, iti sta bine cu parul rosu, mama mi-a zis ca parca sunt tiganca, multumim ca ati venit, ne vedem sambata, daaa, de sfantul stefan v-asteptam la noi,cat s-a facut ceasul, iar e trei, cum trece timpul, trezeste-te ca-i 12, la cat vine razvan, a zis ca dupa doua si vezi ca vine si dan cu fiica-sa, la dracu, nu i-am luat cadou, fac salata de varza sau salata de salata, desfa-mi o bere, iubitule, o beau la cafea, imi trag sufletul
mai am vreo ora la dispozitie
dupa care intru iar in vrie, vine si reli azi, sper ca n-ai uitat, mami, pot s-o chem pe larisa pe la mine, alo, daaa, ne vedem maine, v-asteptam, v-asteptam, la multi ani si voua
de-acum va las prieteni
trebuie sa bag berea la rece si sarmalele la cuptor, e-a doua zi de craciun doar. si maine e ziua iubitului meu.
daca-s obosita intrebi? da, dar sunt fericita.
alo, daaa, la muti ani, dragilor!!!! stefaaaan, baga cainii ca ajunge dan, a sunat, e la colt....
miercuri, 24 decembrie 2008
poveste de craciun
tatalui meu
de astazi cred in minuni. dragostea face minuni. dragostea, cea care supravietuieste mortii.
e al doilea craciun de cand tata nu mai e langa noi. tata, cel mai drag parinte, cel mai bun camarad. tatal meu, cu barba si ochi blanzi, sprijin la necaz, sfatuitor de taina, tovaras de glume si nopti albe, complice la prostii, partener de tigara si cafea, ritual tainic al inimilor noastre. a plecat lasandu-mi in suflet, pentru totdeauna, un loc gol.
cimitirul e pustiu in ajun de craciun. palpaie pe ici colo candele, mangaiate de vant bland, iar norii deseneaza pe cer jocuri de lumina. fiica-mea merge in urma si bombane, asemenea iarna fara zapada, macar daca ar ninge putin, macar putin. taraste cu greu dupa ea creanga mare de brad si lasa printre morminte miros de rasina.
imi stapanesc cu greu lacrimile. nu vreau sa plang. are sa inceapa si ea si n-o mai pot opri. l-a iubit mult pe tata, mosul craciun al copilariei ei.
lumanarea raspandeste aroma de vanilie. lui ii placea. miros de brad in casa, iz de vanilie, dar mai ales, mai ales, aroma sarmalelor din cuptor. tata iubea craciunul.
de-acum suntem pline de noroi pe ghete, pe maini. intr-un fel ciudat, simt cum ma cuprinte o liniste adanca, un sentiment cu iluzie de fericire. fumez sprijinita de crucea rece de piatra in vreme ce o alta tigara arde mocnit pe pamanul afanat si-mi pare ca sunt usoara, ca toate necazurile ori probleme lumii imi sunt ridicate, de o mana nevazuta, de pe umeri. erika tropaie in loc. a inghetat.
mergem, ii zic, acum mergem.
in clipa in care trec breteaua gentii peste umar
se intampla.
incepe sa ninga. incepe sa ninga deodata, cu fulgi mari, mari si desi. ninge ca intr-o poveste. si eu, si ea ne privim fara cuvinte. pe obrajii mei, pe obrajii ei curg lacrimi.
ninge, ninge incredibil si din celalat colt de cer soarele arunca raze piezise peste morminte. pe aleea lunga dintre cruci suntem numai noi. si fulgii de zapada ne insotesc pasii pana la iesire. e ireal, e inaltator. e o minune, sopteste erika. bunicul mi-a facut cadou de craciun o ninsoare. stia ca-mi doresc. o constatare. o rosteste natural, convinsa de adevarul spuselor ei. un cadou pe care-l primeste cu drag, de dincolo de moarte.
in clipa in care am parasit cimitirul, ninsoarea s-a oprit, lasand pe cer locul soarelui, un soare clar si aramiu, soare de vara. in ajunul craciunului, am simtit mangaierea tatalui meu. in ajun de craciun, a nins pentru erika.
mos craciun exista. mos craciun exista si zambeste bland, ca tata.
de astazi cred in minuni. dragostea face minuni. dragostea, cea care supravietuieste mortii.
e al doilea craciun de cand tata nu mai e langa noi. tata, cel mai drag parinte, cel mai bun camarad. tatal meu, cu barba si ochi blanzi, sprijin la necaz, sfatuitor de taina, tovaras de glume si nopti albe, complice la prostii, partener de tigara si cafea, ritual tainic al inimilor noastre. a plecat lasandu-mi in suflet, pentru totdeauna, un loc gol.
cimitirul e pustiu in ajun de craciun. palpaie pe ici colo candele, mangaiate de vant bland, iar norii deseneaza pe cer jocuri de lumina. fiica-mea merge in urma si bombane, asemenea iarna fara zapada, macar daca ar ninge putin, macar putin. taraste cu greu dupa ea creanga mare de brad si lasa printre morminte miros de rasina.
imi stapanesc cu greu lacrimile. nu vreau sa plang. are sa inceapa si ea si n-o mai pot opri. l-a iubit mult pe tata, mosul craciun al copilariei ei.
lumanarea raspandeste aroma de vanilie. lui ii placea. miros de brad in casa, iz de vanilie, dar mai ales, mai ales, aroma sarmalelor din cuptor. tata iubea craciunul.
de-acum suntem pline de noroi pe ghete, pe maini. intr-un fel ciudat, simt cum ma cuprinte o liniste adanca, un sentiment cu iluzie de fericire. fumez sprijinita de crucea rece de piatra in vreme ce o alta tigara arde mocnit pe pamanul afanat si-mi pare ca sunt usoara, ca toate necazurile ori probleme lumii imi sunt ridicate, de o mana nevazuta, de pe umeri. erika tropaie in loc. a inghetat.
mergem, ii zic, acum mergem.
in clipa in care trec breteaua gentii peste umar
se intampla.
incepe sa ninga. incepe sa ninga deodata, cu fulgi mari, mari si desi. ninge ca intr-o poveste. si eu, si ea ne privim fara cuvinte. pe obrajii mei, pe obrajii ei curg lacrimi.
ninge, ninge incredibil si din celalat colt de cer soarele arunca raze piezise peste morminte. pe aleea lunga dintre cruci suntem numai noi. si fulgii de zapada ne insotesc pasii pana la iesire. e ireal, e inaltator. e o minune, sopteste erika. bunicul mi-a facut cadou de craciun o ninsoare. stia ca-mi doresc. o constatare. o rosteste natural, convinsa de adevarul spuselor ei. un cadou pe care-l primeste cu drag, de dincolo de moarte.
in clipa in care am parasit cimitirul, ninsoarea s-a oprit, lasand pe cer locul soarelui, un soare clar si aramiu, soare de vara. in ajunul craciunului, am simtit mangaierea tatalui meu. in ajun de craciun, a nins pentru erika.
mos craciun exista. mos craciun exista si zambeste bland, ca tata.
marți, 23 decembrie 2008
luni, 22 decembrie 2008
copilarie cu ciorapi trei-sferturi
o poni, poni, poni
stau la coada intr-o coloana de masini si, din colbul copilariei, cantecelul mi se insinueaza in minte. strabate in viteza anii. un joc cu batai de palme, ritmice si complicate.
academa mustafa
musta fa-fa-fa
come ga-ga-ga
dintr-un sertar prafuit al mintii, cuvintele caraghioase navalesc cu o acuratete incredibila.
undi epe, epe, epe
come tepe tepe tepe
undi ooooo
come goooo.
am 10 ani si ciorapii trei-sferuri imi atarna caraghios in jurul gleznelor. port parul prins in coada-de-cal pe care mi-o starnge mama cu un elastic. mereu protestez, caci elasticul imi agata dureros fire rebele de par. am genunchii permanent juliti de la "gardiana 10", jocul ala in care ne alergam ca dementii, si de la elastic, la care am luat campionatul la bloc. strang animale parasite, negociez la sange cu tata sa ma lase sa le tin macar o noapte, pe altele le ingrijesc in cutii de carton ascunse prin tufisuri. am doua prietene si o sleahta de pustani, care ma fluiera insistent sa ies la joaca. la scoala mi-au scazut nota la purtare ca am aruncat o punga cu apa in capul unor colegi din careu si ca l-am intepat cu un varf de compas pe baiatul din fata, in timpul orei de mate. pe deasupra i-a mancat pachetul de cateva ori blandului coleg marian,iar uniforma-mi sta mereu stramb. asa ca n-am putut sa iau premiul intai chiar daca aveam cea mai mare medie din clasa, spre disperarea mamei, sub zambetul complice al tatalui si invidia fatisa a tovarasilor de joaca pentru ca n-am luat bataie acasa. nu ma omor dupa jocurile astea cu batut din palme, dar sunt la moda si am invatat toate cantecele. zeci de cantece.
pe altele nu reusesc sa mi le amintesc. pe asta,insa, l-am fredonat azi toata ziua.
o poni, poni, poni
academa mustafa
musta-fa-fa-fa
come ga-ga-ga
undi epe epe epe
come tepe tepe tepe
undi oooo
come gooo...
stau la coada intr-o coloana de masini si, din colbul copilariei, cantecelul mi se insinueaza in minte. strabate in viteza anii. un joc cu batai de palme, ritmice si complicate.
academa mustafa
musta fa-fa-fa
come ga-ga-ga
dintr-un sertar prafuit al mintii, cuvintele caraghioase navalesc cu o acuratete incredibila.
undi epe, epe, epe
come tepe tepe tepe
undi ooooo
come goooo.
am 10 ani si ciorapii trei-sferuri imi atarna caraghios in jurul gleznelor. port parul prins in coada-de-cal pe care mi-o starnge mama cu un elastic. mereu protestez, caci elasticul imi agata dureros fire rebele de par. am genunchii permanent juliti de la "gardiana 10", jocul ala in care ne alergam ca dementii, si de la elastic, la care am luat campionatul la bloc. strang animale parasite, negociez la sange cu tata sa ma lase sa le tin macar o noapte, pe altele le ingrijesc in cutii de carton ascunse prin tufisuri. am doua prietene si o sleahta de pustani, care ma fluiera insistent sa ies la joaca. la scoala mi-au scazut nota la purtare ca am aruncat o punga cu apa in capul unor colegi din careu si ca l-am intepat cu un varf de compas pe baiatul din fata, in timpul orei de mate. pe deasupra i-a mancat pachetul de cateva ori blandului coleg marian,iar uniforma-mi sta mereu stramb. asa ca n-am putut sa iau premiul intai chiar daca aveam cea mai mare medie din clasa, spre disperarea mamei, sub zambetul complice al tatalui si invidia fatisa a tovarasilor de joaca pentru ca n-am luat bataie acasa. nu ma omor dupa jocurile astea cu batut din palme, dar sunt la moda si am invatat toate cantecele. zeci de cantece.
pe altele nu reusesc sa mi le amintesc. pe asta,insa, l-am fredonat azi toata ziua.
o poni, poni, poni
academa mustafa
musta-fa-fa-fa
come ga-ga-ga
undi epe epe epe
come tepe tepe tepe
undi oooo
come gooo...
sâmbătă, 20 decembrie 2008
scrisoare catre ea, vaca dracului
daca in drumurile tale
banale si triste
intre birou si casa
te opresti pe-aici, asculta-ma bine.
esti o vita. un gen de persoana pe care il detest. cu coltii ascutiti ascunsi sub mierea lipicioasa manjita pe buze, cu interese meschine si viata ieftina.
m-ai pacalit, da, mai bine de un an m-ai dus de nas. si stii de ce? pentru ca eu sunt o proasta.
eu te-am crezut, te-am bagat in seama. te-am crezut, da, si te-am ajutat.
si aveai nevoie de ajutor, asa-i? te-apropai de 30 de ani si nu erai in randul lumii, la casa ta, radeau colegele de tine si maica-ta facea presiuni, o, il iubesc atat de mult
ni ni ni, ni ni ni
na na na, na na na
una-doua telefon, trei-patru vizita, cinci-sase azi iesim in oras
bem, mancam, dansam, hai la mare, hai la munte, imi cade capul de oboseala, dar voiam sa te vad, atat de mult voiam sa te vad, o, da, venim la voi, dormim la voi, mancam la voi, ti-am luat un medalion, e genul tau, eu mi-am luat fusta ca a ta, o, tu esti extraordinara, cum sa fac, ce sa fac, esti prietena mea
in traducere libera
esti cea mai buna prietena a barbatului pe care vreau sa-l conving sa ma ia de nevasta
si-atunci fac frumos
ca stiu ca el te asculta, ca tine cont de ce spui, da, ai influenta asupra lui
pastele ma-tii de nesimtita
te-ai prefacut ca te imprietenesti cu mine, ai vrut sa-ti fiu aliat,
ti-ai concentrat minciunile si interesul atata vreme, ipocrita si rea, femeia dracului,
cum de n-am observat?
ni, ni, ni
na, na, na
da, ma, e fata buna
si te iubeste mult
daca tu esti convins, ia-o
te-ai maritat, te-ai scos
si-acum barbatul tau se-ascunde ca sa vorbeasca la telefon cu mine, fuge de la serviciu ca sa putem bea o cafea si sa schimbam doua vorbe despre vreme,
nici unul dintre noi nu-ti pronunta numele
si uite cum in toiul noptii eu iti scriu pe blog scrisoare, vaca dracului
ca sa-ti spun ca, in ciuda faptului ca l-ai prostit,
prietenul meu e un barbat inteligent. sau cel putin asa sper.
banale si triste
intre birou si casa
te opresti pe-aici, asculta-ma bine.
esti o vita. un gen de persoana pe care il detest. cu coltii ascutiti ascunsi sub mierea lipicioasa manjita pe buze, cu interese meschine si viata ieftina.
m-ai pacalit, da, mai bine de un an m-ai dus de nas. si stii de ce? pentru ca eu sunt o proasta.
eu te-am crezut, te-am bagat in seama. te-am crezut, da, si te-am ajutat.
si aveai nevoie de ajutor, asa-i? te-apropai de 30 de ani si nu erai in randul lumii, la casa ta, radeau colegele de tine si maica-ta facea presiuni, o, il iubesc atat de mult
ni ni ni, ni ni ni
na na na, na na na
una-doua telefon, trei-patru vizita, cinci-sase azi iesim in oras
bem, mancam, dansam, hai la mare, hai la munte, imi cade capul de oboseala, dar voiam sa te vad, atat de mult voiam sa te vad, o, da, venim la voi, dormim la voi, mancam la voi, ti-am luat un medalion, e genul tau, eu mi-am luat fusta ca a ta, o, tu esti extraordinara, cum sa fac, ce sa fac, esti prietena mea
in traducere libera
esti cea mai buna prietena a barbatului pe care vreau sa-l conving sa ma ia de nevasta
si-atunci fac frumos
ca stiu ca el te asculta, ca tine cont de ce spui, da, ai influenta asupra lui
pastele ma-tii de nesimtita
te-ai prefacut ca te imprietenesti cu mine, ai vrut sa-ti fiu aliat,
ti-ai concentrat minciunile si interesul atata vreme, ipocrita si rea, femeia dracului,
cum de n-am observat?
ni, ni, ni
na, na, na
da, ma, e fata buna
si te iubeste mult
daca tu esti convins, ia-o
te-ai maritat, te-ai scos
si-acum barbatul tau se-ascunde ca sa vorbeasca la telefon cu mine, fuge de la serviciu ca sa putem bea o cafea si sa schimbam doua vorbe despre vreme,
nici unul dintre noi nu-ti pronunta numele
si uite cum in toiul noptii eu iti scriu pe blog scrisoare, vaca dracului
ca sa-ti spun ca, in ciuda faptului ca l-ai prostit,
prietenul meu e un barbat inteligent. sau cel putin asa sper.
joi, 18 decembrie 2008
out of time
zi libera
m-am trezit pe la doua, nesigura, nu stiam daca-i dimineata sau pe inserat
am avut chef sa ascult dean martin si-am revazut catava secvente din casablanca
am mancat mai intai pilaf cu ciuperci si-apoi mi-am facut cafea
mi-am analizat in oglinda firele albe de par
incercand sa aman momentul in care sa testez rosul-aprins de la palette
acum zece ani aveam 26
si ma simt mult mai tanara decat atunci
mi-e lene sa ma imbrac si sa ies din casa, stiu ca la 5 trebuia sa ne intalnim, vin data viitoare, promit
stau pe canapea, e cald si miroase a portocale, privesc pe fereastra norii,
cainii dorm cu burtile-n sus
mai e o saptamana pana la craciun, prieteni
si azi am chef sa impodobesc bradul.
m-am trezit pe la doua, nesigura, nu stiam daca-i dimineata sau pe inserat
am avut chef sa ascult dean martin si-am revazut catava secvente din casablanca
am mancat mai intai pilaf cu ciuperci si-apoi mi-am facut cafea
mi-am analizat in oglinda firele albe de par
incercand sa aman momentul in care sa testez rosul-aprins de la palette
acum zece ani aveam 26
si ma simt mult mai tanara decat atunci
mi-e lene sa ma imbrac si sa ies din casa, stiu ca la 5 trebuia sa ne intalnim, vin data viitoare, promit
stau pe canapea, e cald si miroase a portocale, privesc pe fereastra norii,
cainii dorm cu burtile-n sus
mai e o saptamana pana la craciun, prieteni
si azi am chef sa impodobesc bradul.
marți, 16 decembrie 2008
claudiu
am iubit, de-a lungul (si de-a latul) vietii mele, destui barbati. dar nici unul nu mi-a ramas atat de adanc scris in inima. si atat de clar intiparit in minte.
dupa atata vreme, c-au trecut ani de-atunci, inca respir adanc cand gandu-mi il cauta printre amintiri. si intotdeauna il asociez cu mirosul de frunze al toamnei. si cu cel al iernii, in paris. dar tocmai despre asta am a povesti.
azi am vazut un tip pe strada, un barbat a carui silueta mi-a amintit de claudiu. cum dracu de n-am nicio poza cu el? si cum de-l pot recompune atat de bine? vorba cu vorba, gest cu gest, de parca ar fi fost ieri.
am intepenit cand l-am vazut prima oara, era o seara de toamna, pe o terasa din bucuresti. mirosea afara a frunze uscate, era racoare si statea sa ploua. eram o gramada, stransi unii in altii la o masa. stiu ca radeam in hohote si mai stiu cum am tresarit si mi-a inghetat rasul cand l-am privit. mi-a cazut capul. mi-a cazut si s-a facut bucati.
avea 23 de ani pe-atunci. de loc dintr-un oras din ardeal, statea de aproape un an la paris, statea ilegal si muncea "la negru". era barman intr-un local italienesc. dar asta aveam sa aflu cateva ore mai tarziu, fumand amandoi dintr-o tigara, ascunsi pe balconul de la apartamentul prietenei mele, la o petrecere ad-hoc pe care a suportat-o in acea seara, biata fata, obligata de mine.
claudiu, claudiu. l-am zarit in secunda in care a aparut in campul meu vizual. mi-a furat privirile. inima a prins a-mi bate mai repede. cand am inteles ca are sa stea la masa cu noi, caci era in vizita la bucuresti taman la un amic de-al meu, am innebunit, am innebunit. m-am topit.
n-am sa uit, n-am sa uit niciodata. usor timid, usor infrigurat, purta o geaca de blugi albastra. avea parul negru, discret grizonat in ciuda varstei si tuns scurt, tenul inchis, ten de marocan si contrastul senzational cu ochii, ochi verzi-galbui, ochi incredibili, ochi atenti. ochi de pisica. fata prelunga, pometii ferm conturati, nasul drept, zambet fantastic, zambet care lumineaza fata. maini superbe, voce calma si joasa cu accentul molcom al ardelenilor, cantat cu senzualitate de francez. imi amintesc ca m-a fascinat. era asezat in fata mea, la mica distanta si nu ma puteam impiedica sa-l privesc. nu mai vorbeam, nu mai respiram. eram pierduta, ametita, beata de el.
am smucit-o pe prietena mea si-am tarat-o dupa mine la baie. "m-am indragostit". imi ardeau ochii. "mie nu mi se pare cine stie ce", mi-a spus si am urat-o. dar aveam deja un plan. "vreau sa dam o petrecere la tine". stiam ca-i sunt parintii plecati, stiam. "cand?" m-a intrebat mirata. "azi". imi zvacneau tamplele. "nici gand". am rugat-o, m-a refuzat. am implorat-o, am amenintat-o, m-a refuzat, i-am promis fusta mea de piele, senzationala mea fusta de piele neagra, am convins-o. era joi seara, joia oarba...
a acceptat pe loc invitatia, fara nicio intrebare, fara niciun comentariu. trei luni mai tarziu, in miez de noapte, in patul mare dintr-o camera stramta de pe rue saint-jacques din paris, claudiu mi-a povestit ca, in vreme ce eram la baie, i-a cerut numarul meu de telefon amicului nostru comun. ca voia sa ma mai vada. ca TREBUIA sa ma mai vada. provocare? noroc? intamplare ? chimie? sau pur si simplu dragoste, dragoste la prima vedere? nu stiu. n-am sa stiu niciodata.
stiu doar ca in seara aceea, in drum spre cheful aranjat in toaleta unui local, mergand pe jos prin toamna, claudiu si-a potrivit pasul cu al meu si mi-a oferit bratul.
dupa doua zile il insoteam in gara de nord. pleca, pleca purtand in minte sufletul meu. ne iubeam, incredibil, enorm, prosteste, absurd, ne iubeam dupa o mie de cuvinte si imbratisari furate pe la colturi de strada. chipul lui frumos, itit in dreptunghiul ferestrei de tren, ochii palizi inotand in lacrimi retinute, durerea sfasietoare din suflet pe peronul devenit pustiu, toate m-au urmarit multa vreme, umbre lungi in nopti albe, negre nopti.
in luna decembrie a anului 1991, primeam o invitatie semnata de un cetatean francez cu nume italian. aprig si sentimental, patronul lui claudiu se saturase de imensele notele de plata de la telefonul din bar. si-i facuse hatarul angajatului din romania care iubea o fata de departe...
trei saptamani. trei saptamani de iubire, in prima luna a lui 1992. clipele s-au dilatat si-au umplut lumea. nu-mi amintesc decat fericire. ochii lui claudiu in intuneric. mana mea pierduta intr-a lui. iubire, iubire. si mirosul de iarna la paris.
pe urma eu n-am vrut sa raman, pe urma el n-a vrut sa se intoarca, pe urma am plans amadoi, pe urma m-a durut, pe urma ne-am scris, pe urma am sperat, pe urma, oh, pe urma durerea s-a stins, arsa de soarele verii, pe urma...
trei ani la rand, in luna ianuarie, am primit aceeasi carte postala. nesemnata. o sepia cu o imbratisare sfasietoare pe un pod. era iarna, la fel ca atunci. in fotografie nu, nu eram noi, dar locul mi-l aminteam. si imbratisarea. de fapt mi-o amintesc si-acum.
la paris, insa, n-am mai fost niciodata.
dupa atata vreme, c-au trecut ani de-atunci, inca respir adanc cand gandu-mi il cauta printre amintiri. si intotdeauna il asociez cu mirosul de frunze al toamnei. si cu cel al iernii, in paris. dar tocmai despre asta am a povesti.
azi am vazut un tip pe strada, un barbat a carui silueta mi-a amintit de claudiu. cum dracu de n-am nicio poza cu el? si cum de-l pot recompune atat de bine? vorba cu vorba, gest cu gest, de parca ar fi fost ieri.
am intepenit cand l-am vazut prima oara, era o seara de toamna, pe o terasa din bucuresti. mirosea afara a frunze uscate, era racoare si statea sa ploua. eram o gramada, stransi unii in altii la o masa. stiu ca radeam in hohote si mai stiu cum am tresarit si mi-a inghetat rasul cand l-am privit. mi-a cazut capul. mi-a cazut si s-a facut bucati.
avea 23 de ani pe-atunci. de loc dintr-un oras din ardeal, statea de aproape un an la paris, statea ilegal si muncea "la negru". era barman intr-un local italienesc. dar asta aveam sa aflu cateva ore mai tarziu, fumand amandoi dintr-o tigara, ascunsi pe balconul de la apartamentul prietenei mele, la o petrecere ad-hoc pe care a suportat-o in acea seara, biata fata, obligata de mine.
claudiu, claudiu. l-am zarit in secunda in care a aparut in campul meu vizual. mi-a furat privirile. inima a prins a-mi bate mai repede. cand am inteles ca are sa stea la masa cu noi, caci era in vizita la bucuresti taman la un amic de-al meu, am innebunit, am innebunit. m-am topit.
n-am sa uit, n-am sa uit niciodata. usor timid, usor infrigurat, purta o geaca de blugi albastra. avea parul negru, discret grizonat in ciuda varstei si tuns scurt, tenul inchis, ten de marocan si contrastul senzational cu ochii, ochi verzi-galbui, ochi incredibili, ochi atenti. ochi de pisica. fata prelunga, pometii ferm conturati, nasul drept, zambet fantastic, zambet care lumineaza fata. maini superbe, voce calma si joasa cu accentul molcom al ardelenilor, cantat cu senzualitate de francez. imi amintesc ca m-a fascinat. era asezat in fata mea, la mica distanta si nu ma puteam impiedica sa-l privesc. nu mai vorbeam, nu mai respiram. eram pierduta, ametita, beata de el.
am smucit-o pe prietena mea si-am tarat-o dupa mine la baie. "m-am indragostit". imi ardeau ochii. "mie nu mi se pare cine stie ce", mi-a spus si am urat-o. dar aveam deja un plan. "vreau sa dam o petrecere la tine". stiam ca-i sunt parintii plecati, stiam. "cand?" m-a intrebat mirata. "azi". imi zvacneau tamplele. "nici gand". am rugat-o, m-a refuzat. am implorat-o, am amenintat-o, m-a refuzat, i-am promis fusta mea de piele, senzationala mea fusta de piele neagra, am convins-o. era joi seara, joia oarba...
a acceptat pe loc invitatia, fara nicio intrebare, fara niciun comentariu. trei luni mai tarziu, in miez de noapte, in patul mare dintr-o camera stramta de pe rue saint-jacques din paris, claudiu mi-a povestit ca, in vreme ce eram la baie, i-a cerut numarul meu de telefon amicului nostru comun. ca voia sa ma mai vada. ca TREBUIA sa ma mai vada. provocare? noroc? intamplare ? chimie? sau pur si simplu dragoste, dragoste la prima vedere? nu stiu. n-am sa stiu niciodata.
stiu doar ca in seara aceea, in drum spre cheful aranjat in toaleta unui local, mergand pe jos prin toamna, claudiu si-a potrivit pasul cu al meu si mi-a oferit bratul.
dupa doua zile il insoteam in gara de nord. pleca, pleca purtand in minte sufletul meu. ne iubeam, incredibil, enorm, prosteste, absurd, ne iubeam dupa o mie de cuvinte si imbratisari furate pe la colturi de strada. chipul lui frumos, itit in dreptunghiul ferestrei de tren, ochii palizi inotand in lacrimi retinute, durerea sfasietoare din suflet pe peronul devenit pustiu, toate m-au urmarit multa vreme, umbre lungi in nopti albe, negre nopti.
in luna decembrie a anului 1991, primeam o invitatie semnata de un cetatean francez cu nume italian. aprig si sentimental, patronul lui claudiu se saturase de imensele notele de plata de la telefonul din bar. si-i facuse hatarul angajatului din romania care iubea o fata de departe...
trei saptamani. trei saptamani de iubire, in prima luna a lui 1992. clipele s-au dilatat si-au umplut lumea. nu-mi amintesc decat fericire. ochii lui claudiu in intuneric. mana mea pierduta intr-a lui. iubire, iubire. si mirosul de iarna la paris.
pe urma eu n-am vrut sa raman, pe urma el n-a vrut sa se intoarca, pe urma am plans amadoi, pe urma m-a durut, pe urma ne-am scris, pe urma am sperat, pe urma, oh, pe urma durerea s-a stins, arsa de soarele verii, pe urma...
trei ani la rand, in luna ianuarie, am primit aceeasi carte postala. nesemnata. o sepia cu o imbratisare sfasietoare pe un pod. era iarna, la fel ca atunci. in fotografie nu, nu eram noi, dar locul mi-l aminteam. si imbratisarea. de fapt mi-o amintesc si-acum.
la paris, insa, n-am mai fost niciodata.
luni, 15 decembrie 2008
festival 39
ma duc destul de des la festival 39
tanarul de la intrare zambeste cu toti dintii, ma stie de-acum, ca-i scap mereu cate un ban de hartie elegant indoit, ca sa stau linistita ca de pe o masa teoretic ocupata dispare brusc cartonul ala cu rezervat, nu incurajez spaga, dar n-am incotro, ajung acolo la o ora de varf, la opt seara toata lumea vrea sa se ascunda in localul ala cu ferestre catre piata unirii, cu lumina difuza si zdranganit de pian
imi place cum miroase, a cafea, a fresh de portocale si a mancare condimentata
imi place clinchetul paharelor si ador conversatiile de la mese, purtate cu voce scazuta, rasetele
uneori, seara
cu un pahar de vin in fata, in compania unor prieteni dragi
nu mai am nevoie sa spun nimic
imi pare ca vorbele devin inutile, vreau doar sa stau asa, cu privirea catre luminile din piata, sa fumez, sa respir sentimentul ala de bucurie discreta, calda, calma. festival 39 e unul dintre putinele localuri din bucuresti care reuseste sa ma rupa de context. nu mai conteaza ora, ziua, luna. nici anul. e o capsula a timpului, de unde am iesit intotdeauna zambind, indiferent de cat am baut.
tanarul de la intrare zambeste cu toti dintii, ma stie de-acum, ca-i scap mereu cate un ban de hartie elegant indoit, ca sa stau linistita ca de pe o masa teoretic ocupata dispare brusc cartonul ala cu rezervat, nu incurajez spaga, dar n-am incotro, ajung acolo la o ora de varf, la opt seara toata lumea vrea sa se ascunda in localul ala cu ferestre catre piata unirii, cu lumina difuza si zdranganit de pian
imi place cum miroase, a cafea, a fresh de portocale si a mancare condimentata
imi place clinchetul paharelor si ador conversatiile de la mese, purtate cu voce scazuta, rasetele
uneori, seara
cu un pahar de vin in fata, in compania unor prieteni dragi
nu mai am nevoie sa spun nimic
imi pare ca vorbele devin inutile, vreau doar sa stau asa, cu privirea catre luminile din piata, sa fumez, sa respir sentimentul ala de bucurie discreta, calda, calma. festival 39 e unul dintre putinele localuri din bucuresti care reuseste sa ma rupa de context. nu mai conteaza ora, ziua, luna. nici anul. e o capsula a timpului, de unde am iesit intotdeauna zambind, indiferent de cat am baut.
...invie din propria-i cenusa
la dracu, doar sunt femeie.
cand vreodata o femeie a spus "oh,,,n-am sa mai fac asta, sau ailalta" si s-a si tinut de cuvant???
mi-am schimbat
laptopul
serviciul si-s pe cale sa-mi schimb si
culoarea parului
naravul ba.
mi-era dor de voi, de mine mi-era dor
acum cainele titina a navalit peste mine pe canapea(ua de piele bruna, pe care am dat sute de euro in vremea in care eram suficient de credula incat sa-mi imaginez ca n-am sa primesc cainii in casa si-am sa-i las sa doarma, precum cainii, in cotetele lor din curte)
am baut patru beri tuborg christmans brew in sticla blue si m-am enervat cand un amic mi-a explicat motivele pentru care vrea sa se-nsoare la anu'
erika a luat 9 la teza la romana si tot 9 la mate
mare performanta
pentru care a cerut de la mos craciun un telefon nokia saptemii si ceva
am o noua pasiune, pentru pene siciliene
un tip de la serviciul asta nou tot incearca sa m-agate
si pe altul il stiu dintr-un pat stramt, dintr-o garsoniera inchiriata
dar ne zambim politicos, complice si insinuant
stefan m-a enervat zilele astea mai rau decat de obicei, ne-am certat sistematic, seara incepand cu ora 10, e iarna sau ce dracu e asta, nici macar nu ninge
acum mi-e somn, mi-e somn
dar zuzeta
doar ce s-a trezit. bine v-am regasit, prieteni.
cand vreodata o femeie a spus "oh,,,n-am sa mai fac asta, sau ailalta" si s-a si tinut de cuvant???
mi-am schimbat
laptopul
serviciul si-s pe cale sa-mi schimb si
culoarea parului
naravul ba.
mi-era dor de voi, de mine mi-era dor
acum cainele titina a navalit peste mine pe canapea(ua de piele bruna, pe care am dat sute de euro in vremea in care eram suficient de credula incat sa-mi imaginez ca n-am sa primesc cainii in casa si-am sa-i las sa doarma, precum cainii, in cotetele lor din curte)
am baut patru beri tuborg christmans brew in sticla blue si m-am enervat cand un amic mi-a explicat motivele pentru care vrea sa se-nsoare la anu'
erika a luat 9 la teza la romana si tot 9 la mate
mare performanta
pentru care a cerut de la mos craciun un telefon nokia saptemii si ceva
am o noua pasiune, pentru pene siciliene
un tip de la serviciul asta nou tot incearca sa m-agate
si pe altul il stiu dintr-un pat stramt, dintr-o garsoniera inchiriata
dar ne zambim politicos, complice si insinuant
stefan m-a enervat zilele astea mai rau decat de obicei, ne-am certat sistematic, seara incepand cu ora 10, e iarna sau ce dracu e asta, nici macar nu ninge
acum mi-e somn, mi-e somn
dar zuzeta
doar ce s-a trezit. bine v-am regasit, prieteni.
marți, 18 noiembrie 2008
cand un blog moare
azi, la ceas de seara
ma extrag discret din lumea asta
virtuala.
infig in inima blogului un cutit lung, cu lama ascutita,
il omor.
zuzeta a fost o poveste frumoasa, o parte din sufletul meu aruncat pe ici pe colo, ganduri de-amor, drame si regasiri, doruri si plictiseli
asa cum am zis am si facut, m-am intalnit din cand in cand cu mine,
dar sufletul meu locuieste totusi in alta parte
tastele astea nu simt
de fapt
nici durere, nici incordare,
pe monitor lacrimile nu se vad, iar rasul nu se-aude.
dar eu exist si-s de gasit. zuzeta4you@yahoo.com
ma extrag discret din lumea asta
virtuala.
infig in inima blogului un cutit lung, cu lama ascutita,
il omor.
zuzeta a fost o poveste frumoasa, o parte din sufletul meu aruncat pe ici pe colo, ganduri de-amor, drame si regasiri, doruri si plictiseli
asa cum am zis am si facut, m-am intalnit din cand in cand cu mine,
dar sufletul meu locuieste totusi in alta parte
tastele astea nu simt
de fapt
nici durere, nici incordare,
pe monitor lacrimile nu se vad, iar rasul nu se-aude.
dar eu exist si-s de gasit. zuzeta4you@yahoo.com
joi, 13 noiembrie 2008
erika's photos
despre ce scrii pe blogul ala al tau? s-a interesat fiica-mea
...despre viata.
pui si fotografii?
uneori
bine, o sa-ti pregatesc cateva...
coniac arad
imi aduc aminte de seara aceea
era noiembrie, ploua mocaneste, ploua urat si trist
mergeam pe strada plangand
cu rimelul intins pe obraji
fara sa-mi pese de mine, de lume
calcam haotic prin balti noroioase si parul ud mi se lipea de fata, eram murata pan la piele, plangeam, plangeam
sa fi avut vreo 16 ani
si sufeream amarnic,
considerand ca mi se furase identitatea, ca nu intelegeam lumea, ca lumea nu ma intelegea, ca viata avea sa se termine intr-o buna zi,
plangeam ca ploua si sufeream ca dupa noapte vine zi
depresie de toamna
profunda si nemotivata.
oh, viata parea ca mi se scurge lent cand am descuiat usa casei
ma durea sufletul in adancul lui
si-mi simteam trupul gol, carcasa peste nimic
in fund, pe covor, cu spatele sprijinit de un fotoliu verde
pe intuneric si in zgomot de ploaie pe pervazul de tabla
singura in casa ma simteam singura pe lume
si m-am imbatat ingrozitor
tragand boschetareste, dusca dupa dusca, dintr-o sticla de coniac arad.
cand totul a inceput sa se clatine in jurul meu, tavanul sa joace-n ritm de vals, iar stomacul sa mi se zbata-n gat
am inceput sa rad isteric, am scris rapid o poezie despre ploaie
cu litere nesigure de tipar
am deschis toate ferestrele si am aprins luminile
am dat cateva telefoane ca sa anunt ca mor
de moarte buna, caci mi-a venit sorocul
am plans apoi, la inmormantarea mea
pe urma nu mai stiu nimic
nimic.
stiu doar ca ani de zile, ani de zile de atunci
n-am suportat mirosul de coniac.
era noiembrie, ploua mocaneste, ploua urat si trist
mergeam pe strada plangand
cu rimelul intins pe obraji
fara sa-mi pese de mine, de lume
calcam haotic prin balti noroioase si parul ud mi se lipea de fata, eram murata pan la piele, plangeam, plangeam
sa fi avut vreo 16 ani
si sufeream amarnic,
considerand ca mi se furase identitatea, ca nu intelegeam lumea, ca lumea nu ma intelegea, ca viata avea sa se termine intr-o buna zi,
plangeam ca ploua si sufeream ca dupa noapte vine zi
depresie de toamna
profunda si nemotivata.
oh, viata parea ca mi se scurge lent cand am descuiat usa casei
ma durea sufletul in adancul lui
si-mi simteam trupul gol, carcasa peste nimic
in fund, pe covor, cu spatele sprijinit de un fotoliu verde
pe intuneric si in zgomot de ploaie pe pervazul de tabla
singura in casa ma simteam singura pe lume
si m-am imbatat ingrozitor
tragand boschetareste, dusca dupa dusca, dintr-o sticla de coniac arad.
cand totul a inceput sa se clatine in jurul meu, tavanul sa joace-n ritm de vals, iar stomacul sa mi se zbata-n gat
am inceput sa rad isteric, am scris rapid o poezie despre ploaie
cu litere nesigure de tipar
am deschis toate ferestrele si am aprins luminile
am dat cateva telefoane ca sa anunt ca mor
de moarte buna, caci mi-a venit sorocul
am plans apoi, la inmormantarea mea
pe urma nu mai stiu nimic
nimic.
stiu doar ca ani de zile, ani de zile de atunci
n-am suportat mirosul de coniac.
vineri, 7 noiembrie 2008
frica de toamna
se-agata de ferestre, grea, apasatoare
cu ceata si vant starnit din frunze moarte
beau pinot noir din paharul inalt cu picior, imi ard obrajii
si imi furisez privirea catre toamna intunecata
cand clapele pianului imi picura in inima nostalgii de vara pierduta
mi-e cald si-mi simt sufletul inghetat
umbre lungi de vise
cu gust demidulce
ma inconjoara din unghere intunecate, in lumina calda a lumanarilor,
felinare tandre
ce-arunca umbre pierdute pe chipuri
afara o lume se prabuseste, copacii se strang unul in altul sa-si tina de cald
cerul a coborat pe pamant si suiera a vijelie,
s-a oprit timpul , a incremenit intr-o clipa cenusie
e noiembrie de-acum
si vant pustiu imi bate prin suflet
tine-ma de mana, iubitule
mi-e frica de vant
de ploi si de frig
mi-e frica de toamna. si mai adu-un pahar
cu vin rosu
in el stau ascunse
un apus de soare la mare
si stralucirea verii
dulceata diminetilor calde
si ameteala zilelor fierbinti.
mi-e frica
si vreau sa ma-mbat cu vara, iubitule
in seara asta plina
de toamna grea.
cu ceata si vant starnit din frunze moarte
beau pinot noir din paharul inalt cu picior, imi ard obrajii
si imi furisez privirea catre toamna intunecata
cand clapele pianului imi picura in inima nostalgii de vara pierduta
mi-e cald si-mi simt sufletul inghetat
umbre lungi de vise
cu gust demidulce
ma inconjoara din unghere intunecate, in lumina calda a lumanarilor,
felinare tandre
ce-arunca umbre pierdute pe chipuri
afara o lume se prabuseste, copacii se strang unul in altul sa-si tina de cald
cerul a coborat pe pamant si suiera a vijelie,
s-a oprit timpul , a incremenit intr-o clipa cenusie
e noiembrie de-acum
si vant pustiu imi bate prin suflet
tine-ma de mana, iubitule
mi-e frica de vant
de ploi si de frig
mi-e frica de toamna. si mai adu-un pahar
cu vin rosu
in el stau ascunse
un apus de soare la mare
si stralucirea verii
dulceata diminetilor calde
si ameteala zilelor fierbinti.
mi-e frica
si vreau sa ma-mbat cu vara, iubitule
in seara asta plina
de toamna grea.
joi, 6 noiembrie 2008
viata ca o cursa
nu am rabdare. nu am chef sa astept mersul firesc al lucrurilor, succesiunea domoala a zilelor, calmul serilor de toamna. nu pot sa traiesc altfel decat agitat. in asteptare, in dorinta, in speranta. incalcesc lucrurile si-apoi sa ma chinui sa le descurc, imi fixez misiuni imposibile, amestec intre ele personajele din viata mea, iar propria viata mi-o amestec prin destinele altora.
sunt nelinistita si cand sunt linistita, vreau ceva si-apoi nu-mi mai trebuie, ma adun si ma risipesc
mi-e teama de norii negri, dar ma fascineaza
jocul furtunii
ma enerveaza toamna, iubesc blandetea ei, ma dor frunzele ce cad, dar respir cu frenezie aroma lor pe strazile pustii. un gand furisat pe-ascuns in mintea mea imi provoaca nostalgii in masura in care imi trezeste si dorinte, adorm visand si ma trezesc la realitate, sunt vesela si trista azi, nu pot sa stau, nu vreau sa ma opresc,
alerg, alerg prin viata
sunt iremediabil prinsa-n cursa ei.
sunt nelinistita si cand sunt linistita, vreau ceva si-apoi nu-mi mai trebuie, ma adun si ma risipesc
mi-e teama de norii negri, dar ma fascineaza
jocul furtunii
ma enerveaza toamna, iubesc blandetea ei, ma dor frunzele ce cad, dar respir cu frenezie aroma lor pe strazile pustii. un gand furisat pe-ascuns in mintea mea imi provoaca nostalgii in masura in care imi trezeste si dorinte, adorm visand si ma trezesc la realitate, sunt vesela si trista azi, nu pot sa stau, nu vreau sa ma opresc,
alerg, alerg prin viata
sunt iremediabil prinsa-n cursa ei.
miercuri, 5 noiembrie 2008
pur si simplu
la ora asta din ziua de maine
ma uit cu bucurie catre ieri
am avut o zi grea, sunt epuizata
dar sunt fericita.
ma uit cu bucurie catre ieri
am avut o zi grea, sunt epuizata
dar sunt fericita.
luni, 3 noiembrie 2008
prietenul meu, narcis
merg cu narcis la terasa, sa ne lalaim, sa pierdem vremea si sa radem. ne rasturnam in scaune, ne aprindem tigarile si comandam. pe urma vorbim. narcis imi spune ce simpatica sunt eu, eu ii spun lui ce tip extraordinar este el, ce isteata sunt eu, da, da , si el are un bun simt iesit din comun si tot asa pret de cateva ore, ne intelegem de minune.
eu cred ce-mi spune narcis, narcis crede ce-i spun eu, si eu cred ca e adevarat ce spune narcis despre mine, si narcis crede ca-i corect ce spun eu despre el. si vorbim asa, si radem, narcis bea bere, eu in general ceai ca-s cu masina, sau fresh, sau frappe, eu am dreptate, narcis are dreptate, noi avem dreptate amandoi. si radem, si radem si tot asa mai trece-un anotimp, ne mutam de pe teresa inauntru, e cald si bine, eu ii spun lui narcis ce tip extraordinar e el, el imi spune mie ce minunata sunt,
e armonie, deplina armonie!!!
deci, prietene narcis, diseara iesim pe undeva?!
eu cred ce-mi spune narcis, narcis crede ce-i spun eu, si eu cred ca e adevarat ce spune narcis despre mine, si narcis crede ca-i corect ce spun eu despre el. si vorbim asa, si radem, narcis bea bere, eu in general ceai ca-s cu masina, sau fresh, sau frappe, eu am dreptate, narcis are dreptate, noi avem dreptate amandoi. si radem, si radem si tot asa mai trece-un anotimp, ne mutam de pe teresa inauntru, e cald si bine, eu ii spun lui narcis ce tip extraordinar e el, el imi spune mie ce minunata sunt,
e armonie, deplina armonie!!!
deci, prietene narcis, diseara iesim pe undeva?!
joi, 30 octombrie 2008
ziua buna...
tinand cont de faptul ca spre dimineata am visat cum lovesc cu masina un pieton imbracat in haina de ploaie maro, ca el se rostogoleste artistic prin aer si-mi aterizeaza pe parbriz, ca eu franez si masina nu se opreste, iar in fata mea se casca, asa, in mijlocul soselei, un lac verde-matasea broastei
ca m-am trezit cu respiratia taiata si-am baut apa minerala trezita, c-am uitat aseara sa strang dopul
pe urma, pe intuneric, am bajbait dupa tigari
si inca marcata de accidentul din vis
am aprins filtrul
(pff, ce gust, ce miros)
ca la urmatoarea tigara (tot pe intuneric) mi-am parlit o suvita de par,
ca m-am lovit ingrozitor la genunchi cand m-am intors in pat
si ca apoi, fix la ora 9 dis-de-dimineata
m-am trezit nauca in momentul in care cainii mari au navalit peste mine in pat
m-au calcat pe cap cu labele
intr-un acces de dragoste matinala, m-au tras de par cu dintii
m-au zgariat pe fata
am sarit ca arsa
ca n-am stiut ce se intampla (alaturi de mine stefan dormea lemn, ca si cum dezastrul din patul conjugal ar fi fost doar un nou vis de-al meu)
dar nu, era real, al dracului de real
cainii erau veseli, dadeau aprig din cozi, incantati de asemenea isprava
tinand cont, deci, de toate aceste intamplari petrecute intr-o singura dimineata, plus cafeaua varsata in poala cand eram gata de plecare si telefonul scapat in chiuveta de la bucatarie, fix intr-un castron
as putea sa spun
ca am avut, totusi, o zi destul de buna.
ca m-am trezit cu respiratia taiata si-am baut apa minerala trezita, c-am uitat aseara sa strang dopul
pe urma, pe intuneric, am bajbait dupa tigari
si inca marcata de accidentul din vis
am aprins filtrul
(pff, ce gust, ce miros)
ca la urmatoarea tigara (tot pe intuneric) mi-am parlit o suvita de par,
ca m-am lovit ingrozitor la genunchi cand m-am intors in pat
si ca apoi, fix la ora 9 dis-de-dimineata
m-am trezit nauca in momentul in care cainii mari au navalit peste mine in pat
m-au calcat pe cap cu labele
intr-un acces de dragoste matinala, m-au tras de par cu dintii
m-au zgariat pe fata
am sarit ca arsa
ca n-am stiut ce se intampla (alaturi de mine stefan dormea lemn, ca si cum dezastrul din patul conjugal ar fi fost doar un nou vis de-al meu)
dar nu, era real, al dracului de real
cainii erau veseli, dadeau aprig din cozi, incantati de asemenea isprava
tinand cont, deci, de toate aceste intamplari petrecute intr-o singura dimineata, plus cafeaua varsata in poala cand eram gata de plecare si telefonul scapat in chiuveta de la bucatarie, fix intr-un castron
as putea sa spun
ca am avut, totusi, o zi destul de buna.
luni, 27 octombrie 2008
mesaj
mi-am intins aripile devreme, deci zbor de mult.
n-am obosit si nu m-am plictisit
mi-au mai smuls, unii, altii
penele
au mai rupt bucati din mine, mi-au scos ochii, mi-au infipt in inima sageti
ori mi-au agatat de picior cate-un bolovan
eu insami am zburat uneori in directii gresite si am obosit in zadar
ori m-am luat prosteste dupa stoluri straine
si-am intrat in bataia vantului
care m-a izbit de pamant
dar vreau sa va spun atat, voua
vanatori de pasari in zbor
ca ma hranesc cu gloantele voastre
si cresc.
n-am obosit si nu m-am plictisit
mi-au mai smuls, unii, altii
penele
au mai rupt bucati din mine, mi-au scos ochii, mi-au infipt in inima sageti
ori mi-au agatat de picior cate-un bolovan
eu insami am zburat uneori in directii gresite si am obosit in zadar
ori m-am luat prosteste dupa stoluri straine
si-am intrat in bataia vantului
care m-a izbit de pamant
dar vreau sa va spun atat, voua
vanatori de pasari in zbor
ca ma hranesc cu gloantele voastre
si cresc.
miercuri, 22 octombrie 2008
atunci
atunci,
in timpul in care ziua era noapte
si fluturii imi insoteau pasii
cand prietenii radeau si pierdeam sirul berilor si-al barurilor de noapte
cand maine trecea zburand catre un nou drum
iar ziua de ieri, pierduta printr-un asternut strain, zambea discret in febra musculara a prelungitelor partide de sex in pozitii incomode
cand ne vedeam atat de des
incat ne amestecam numele si vietile
atunci
recunosteam de cu seara gustul diminetilor fericite si abuzam de cafea neagra in asteptarea noptilor lungi
monica, tampito
ca despre tine am vorbit azi
si mi-am amintit de toate nebuniile pe care le-am facut
in anii aia stralucitori
toate iubirile si disperarile, intrebarile si raspunsurile
si flaviu, dragostea mea
asfaltul fierbinte sub talpi
(oh, ti-amintesti cand am tras cu pusca de la tir in turistii din parcul de distractii de la mamaia? si cand am fugit de suedezii care sperau la o noapte fierbinte de-amor, dupa ce platisera sampania? tii minte cum radeam?
monica, ti-amintesti cand adormeam in zori, claie peste gramada, inlantuiti in patul mare din garsoniera din vitan? )
si maine era o noua zi, si maine era o noua zi...
atunci
atunci lumea era simpla
si-avea culoarea rosu-aprins
era a mea si o-mparteam cu toti
la dracu,
ce frumusete, ce nebunie era viata
atunci.
in timpul in care ziua era noapte
si fluturii imi insoteau pasii
cand prietenii radeau si pierdeam sirul berilor si-al barurilor de noapte
cand maine trecea zburand catre un nou drum
iar ziua de ieri, pierduta printr-un asternut strain, zambea discret in febra musculara a prelungitelor partide de sex in pozitii incomode
cand ne vedeam atat de des
incat ne amestecam numele si vietile
atunci
recunosteam de cu seara gustul diminetilor fericite si abuzam de cafea neagra in asteptarea noptilor lungi
monica, tampito
ca despre tine am vorbit azi
si mi-am amintit de toate nebuniile pe care le-am facut
in anii aia stralucitori
toate iubirile si disperarile, intrebarile si raspunsurile
si flaviu, dragostea mea
asfaltul fierbinte sub talpi
(oh, ti-amintesti cand am tras cu pusca de la tir in turistii din parcul de distractii de la mamaia? si cand am fugit de suedezii care sperau la o noapte fierbinte de-amor, dupa ce platisera sampania? tii minte cum radeam?
monica, ti-amintesti cand adormeam in zori, claie peste gramada, inlantuiti in patul mare din garsoniera din vitan? )
si maine era o noua zi, si maine era o noua zi...
atunci
atunci lumea era simpla
si-avea culoarea rosu-aprins
era a mea si o-mparteam cu toti
la dracu,
ce frumusete, ce nebunie era viata
atunci.
luni, 20 octombrie 2008
scoala noastra cea de toate zilele
de maio
asta a fost partea amuzanta a povestii
daca vrei sa-ti vorbesc despre realitatea cruda a scolii din zilele noastre, imi trebuie spatiu
ca sa ma revolt. asa ca iti raspund aici.
de la an la an sunt din ce in ce mai ingrozita.
pentru ca manualele sunt- in majoritate- de doi lei. prost structurate, prost scrise. regret ca n-am istoria de a VI-a la indemana, sa-ti citez o fraza care incepe pe o pagina si se termina pe cealalata. si-ti trebuie vreo juma de ora ca sa-i prinzi sensul, da pai sa-l mai si retii.
pentru ca profesorii sunt de multe ori acriti - si de si mai multe ori depasiti, pentru ca se duc la scoala si presteaza la misto, pentru ca nu au nici cel mai mic interes de a-i stimula ori invata ceva pe elevi, care, la randul lor, n-au nicio tragere de inima sa invete ceva bagat in felul asta pe gat.
pentru ca programa, renumita programa e o mare frectie. si aici revin la povestea de la biologie.
in care vina e impartita, juma-juma, intre profesor si programa asta, dracu s-o ia.
cum sa ii dai de invatat unui copil de 12 ani, de la o zi la alta, patru dintre cele mai importante aparate ale organismului animal? care e scopul, pana la urma, al materiei respective si al scolii, in general? normal ca invata (ca doar are test), dar saptamana viitoare, fac pariu, nu mai tine minte nici jumatate. si peste o luna a uitat tot. de ce nu se predau toate aparatele astea (ma rog, tot organismul animalului) pe parcursul unui an scolar? poate asa chiar s-ar alege cu ceva. o lectie precum aparatul circulator presupune, dupa mintea mea, mai multe ore de predare, de discutii, de desene, de planse. dar cica asa e programa, in clasa a sasea sa invete nu-stiu-cat. norma, frate.
si profesorara.
bai, daca esti dascal si vrei sa faci ceva pentru copiii aia, o mai lasi in pastele ma-sii de programa, da? dar cand profesorii isi consulta ceasul din cinci minute asteptand, mai ceva decat elevii, sfarsitul orei, sfarsitul calvarului, cand isi baga picioarele si turuie repede lectie ori le spun copiilor -"copiati voi din carte, faceti rezumat" ca trebuie sa trecem mai departe, cand un profesor (un matur, nu?) nu reuseste sa capteze atentia elevilor (copii, da?) macar pentru o jumatate din ora de curs
atunci ce asteptari sa ai?
eu inteleg problemele profesorilor, da. nu zic ca-i usor sa ai salariu de 10 milioane sau 12, sau 14 si sa te duci la "serviciu" cu un zambet larg pe fata si plin de elan , sa daruiesti viitoarei generatii cu drag cunostintele tale. dar nu mi se pare corect ca aceasta revolta a dascalilor sa se rasfranga asupra copiilor.
la fel de bine am si un altfel de exemplu
unul dintre profesorii fiicei mele, un om de care copiii sunt cuceriti. castiga aceiasi bani ca si ceilalti dascali. poate si mai putin, pentru ca-i mai tanar. dar la ora lui, ora de geografie (si aia politica e uneori greoaie si deloc interesanta pentru pusti)e fermecatoare. asta e parerea elevilor, care stau muti, cu gura cascata. si invata cea mai mare parte a lectiei din clasa. si tin minte.
pentru ca profesorul asta e daruit. ii place ce face. isi documenteaza atent fiecare lectie, cauta desene si povesti, legende si intamplari, isi adapteaza stilul in functie de fiecare clasa la care preda. si reuseste.
dar asta se intampla, la scoala fetei mele, la o singura materie.
asta a fost partea amuzanta a povestii
daca vrei sa-ti vorbesc despre realitatea cruda a scolii din zilele noastre, imi trebuie spatiu
ca sa ma revolt. asa ca iti raspund aici.
de la an la an sunt din ce in ce mai ingrozita.
pentru ca manualele sunt- in majoritate- de doi lei. prost structurate, prost scrise. regret ca n-am istoria de a VI-a la indemana, sa-ti citez o fraza care incepe pe o pagina si se termina pe cealalata. si-ti trebuie vreo juma de ora ca sa-i prinzi sensul, da pai sa-l mai si retii.
pentru ca profesorii sunt de multe ori acriti - si de si mai multe ori depasiti, pentru ca se duc la scoala si presteaza la misto, pentru ca nu au nici cel mai mic interes de a-i stimula ori invata ceva pe elevi, care, la randul lor, n-au nicio tragere de inima sa invete ceva bagat in felul asta pe gat.
pentru ca programa, renumita programa e o mare frectie. si aici revin la povestea de la biologie.
in care vina e impartita, juma-juma, intre profesor si programa asta, dracu s-o ia.
cum sa ii dai de invatat unui copil de 12 ani, de la o zi la alta, patru dintre cele mai importante aparate ale organismului animal? care e scopul, pana la urma, al materiei respective si al scolii, in general? normal ca invata (ca doar are test), dar saptamana viitoare, fac pariu, nu mai tine minte nici jumatate. si peste o luna a uitat tot. de ce nu se predau toate aparatele astea (ma rog, tot organismul animalului) pe parcursul unui an scolar? poate asa chiar s-ar alege cu ceva. o lectie precum aparatul circulator presupune, dupa mintea mea, mai multe ore de predare, de discutii, de desene, de planse. dar cica asa e programa, in clasa a sasea sa invete nu-stiu-cat. norma, frate.
si profesorara.
bai, daca esti dascal si vrei sa faci ceva pentru copiii aia, o mai lasi in pastele ma-sii de programa, da? dar cand profesorii isi consulta ceasul din cinci minute asteptand, mai ceva decat elevii, sfarsitul orei, sfarsitul calvarului, cand isi baga picioarele si turuie repede lectie ori le spun copiilor -"copiati voi din carte, faceti rezumat" ca trebuie sa trecem mai departe, cand un profesor (un matur, nu?) nu reuseste sa capteze atentia elevilor (copii, da?) macar pentru o jumatate din ora de curs
atunci ce asteptari sa ai?
eu inteleg problemele profesorilor, da. nu zic ca-i usor sa ai salariu de 10 milioane sau 12, sau 14 si sa te duci la "serviciu" cu un zambet larg pe fata si plin de elan , sa daruiesti viitoarei generatii cu drag cunostintele tale. dar nu mi se pare corect ca aceasta revolta a dascalilor sa se rasfranga asupra copiilor.
la fel de bine am si un altfel de exemplu
unul dintre profesorii fiicei mele, un om de care copiii sunt cuceriti. castiga aceiasi bani ca si ceilalti dascali. poate si mai putin, pentru ca-i mai tanar. dar la ora lui, ora de geografie (si aia politica e uneori greoaie si deloc interesanta pentru pusti)e fermecatoare. asta e parerea elevilor, care stau muti, cu gura cascata. si invata cea mai mare parte a lectiei din clasa. si tin minte.
pentru ca profesorul asta e daruit. ii place ce face. isi documenteaza atent fiecare lectie, cauta desene si povesti, legende si intamplari, isi adapteaza stilul in functie de fiecare clasa la care preda. si reuseste.
dar asta se intampla, la scoala fetei mele, la o singura materie.
sâmbătă, 18 octombrie 2008
bio(logic)
miercuri seara
invatam la biologie, pentru test
aparatul respirator, aparatul circulator, aparatul excretor, aparatul reproducator la iepuras
si-l repetam pe cel digestiv
si celula, tesutul, sistemul osos si cel muscular, plus cel nervos, la dracu
e o nebunie, ma doare pe mine capul
biata fiica-mea e ametita de atatea vene cave, ventricule, uretere, trahee, bronhii, ovule, ovare, faringe, mica si marea circulatie, alveola pulmonara
e trecut de miezul noptii
(confunda haotic encefalul cu esofagul)
ma lasa nervii
strig la ea
mama, ce dracu e in uter, mamaaaaa????
si candida, cu ochii de caprioara agatati de privirea mea incendiara
raspunde dintr-o suflare
OVULA OU, mami, OVULA OU !!!!
invatam la biologie, pentru test
aparatul respirator, aparatul circulator, aparatul excretor, aparatul reproducator la iepuras
si-l repetam pe cel digestiv
si celula, tesutul, sistemul osos si cel muscular, plus cel nervos, la dracu
e o nebunie, ma doare pe mine capul
biata fiica-mea e ametita de atatea vene cave, ventricule, uretere, trahee, bronhii, ovule, ovare, faringe, mica si marea circulatie, alveola pulmonara
e trecut de miezul noptii
(confunda haotic encefalul cu esofagul)
ma lasa nervii
strig la ea
mama, ce dracu e in uter, mamaaaaa????
si candida, cu ochii de caprioara agatati de privirea mea incendiara
raspunde dintr-o suflare
OVULA OU, mami, OVULA OU !!!!
duminică, 5 octombrie 2008
re(cunoastere)
inca din copilarie am avut animale acasa. pisici, multe pisici. generatii intregi de pisici. nu stiu cum le-am ales numele. spontan de cele mai multe ori, dupa moaca haioasa sau apucaturile ingrozitoare. si am avut si-un obicei pe care l-am pastrat pana-n ziua de azi: acela de a le schimba, in timp, numele.
motanul care a trait 19 ani (si toti la mine in casa) a fost, pe rand domnul, prince, coty, comisarul, luca, frank. asa si fratele lui, petre. a fost doamna bodnea (semana fantastic cu invatatoarea mea din scoala generala), rica, bebe, mirel si, in cele din urma, petre.
acum nu mai am pisici. am caini, dar si ei trec, sarmanii, prin botezuri succesive. in interval de doi ani billy a devenit bilenku, apoi lenku, apoi L, pilu, iar acum fica-mea ii spune alin.
asa si titina, tesa (de la printesa) si-acum cu mandrie poarta numele luiza.
toate animalele mele si-au insusit noile nume, dar le-au retinut si pe cele anterioare.
avand sub ochi asemenea obiceiuri, nici nu-i de mirare ca zilele trecute fiica-mea m-a anuntat ca ar vrea si ea sa-si schimbe numele.
de ce sa faci asa ceva, am intrebat-o sincer nedumerita
pentru ca m-am plictisit de numele meu. vreau sa ma cheme si altfel
pai nu se poate, am concluzionat ferma
de ce sa nu se poata?
(ei, na, iata incurcatura)
pai...pentru ca oamenii n-au sa mai stie ca e vorba despre tine.
aaa, vrei sa spui ca, daca de maine ma cheama altfel, cand ma duc la scoala si intru in clasa, colegii n-au sa mai stie ca sunt eu? ce, oamenii se recunosc dupa nume? cainii o sa stie ca sunt tot eu.
si ziceai ca suntem mai inteligenti decat animalele. pfff.. (pufnet dispretuitor).si-apoi concluzia. hai, luiza, afara, ca eu te recunosc oricare ti-ar fi numele. ce bine de tine....
si tranteste ostentativ usa ostentativ in urma ei.
motanul care a trait 19 ani (si toti la mine in casa) a fost, pe rand domnul, prince, coty, comisarul, luca, frank. asa si fratele lui, petre. a fost doamna bodnea (semana fantastic cu invatatoarea mea din scoala generala), rica, bebe, mirel si, in cele din urma, petre.
acum nu mai am pisici. am caini, dar si ei trec, sarmanii, prin botezuri succesive. in interval de doi ani billy a devenit bilenku, apoi lenku, apoi L, pilu, iar acum fica-mea ii spune alin.
asa si titina, tesa (de la printesa) si-acum cu mandrie poarta numele luiza.
toate animalele mele si-au insusit noile nume, dar le-au retinut si pe cele anterioare.
avand sub ochi asemenea obiceiuri, nici nu-i de mirare ca zilele trecute fiica-mea m-a anuntat ca ar vrea si ea sa-si schimbe numele.
de ce sa faci asa ceva, am intrebat-o sincer nedumerita
pentru ca m-am plictisit de numele meu. vreau sa ma cheme si altfel
pai nu se poate, am concluzionat ferma
de ce sa nu se poata?
(ei, na, iata incurcatura)
pai...pentru ca oamenii n-au sa mai stie ca e vorba despre tine.
aaa, vrei sa spui ca, daca de maine ma cheama altfel, cand ma duc la scoala si intru in clasa, colegii n-au sa mai stie ca sunt eu? ce, oamenii se recunosc dupa nume? cainii o sa stie ca sunt tot eu.
si ziceai ca suntem mai inteligenti decat animalele. pfff.. (pufnet dispretuitor).si-apoi concluzia. hai, luiza, afara, ca eu te recunosc oricare ti-ar fi numele. ce bine de tine....
si tranteste ostentativ usa ostentativ in urma ei.
joi, 2 octombrie 2008
concluzie
discutie cu narcis, pe strada
eu: bai, ma doare genunchiul drept, ma rupe. ma trezesc noaptea de durere
narcis: sa incerci si un antireumatic, ceva
eu: lasa, ma, ca am incercat. n-are efect. ma doare de parca imi infige cineva cutite in rotula
narcis: aoleu, pai sa mergem mai incet...
eu: nu, ma, ca acum nu ma doare. uite, merg normal
narcis: aaa, am inteles. te doare numai cand ajungi acasa !!!
eu: bai, ma doare genunchiul drept, ma rupe. ma trezesc noaptea de durere
narcis: sa incerci si un antireumatic, ceva
eu: lasa, ma, ca am incercat. n-are efect. ma doare de parca imi infige cineva cutite in rotula
narcis: aoleu, pai sa mergem mai incet...
eu: nu, ma, ca acum nu ma doare. uite, merg normal
narcis: aaa, am inteles. te doare numai cand ajungi acasa !!!
sâmbătă, 27 septembrie 2008
asteptare de toamna
imi place
si nu-mi place
ploaia, ploaia asta
ma agita. o nervozitate placuta, o senzatie de asteptare. sentimentul ca se termina ceva, ca incepe altceva, ma tulbura frigul de septembrie care rabufneste in casa de cate ori se deschide usa, miros de struguri, aroma de must proaspat, ploaie, ploaie de toamna.
as sta la caldura in casa, de veghe c-o lumina mica. iar afara, afara, masina cu motorul pornit, zgomot uniform in noapte, evervant si tentant. ca si cum as astepta, ca si cum as auzi
vantul
sau o soapta care sa ma cheme
vino acum, vino.
stiind ca ai sa ma astepti, m-as strecura nevazuta prin toamna,
ca sa primesc in dar amintirea soarelui.
si nu-mi place
ploaia, ploaia asta
ma agita. o nervozitate placuta, o senzatie de asteptare. sentimentul ca se termina ceva, ca incepe altceva, ma tulbura frigul de septembrie care rabufneste in casa de cate ori se deschide usa, miros de struguri, aroma de must proaspat, ploaie, ploaie de toamna.
as sta la caldura in casa, de veghe c-o lumina mica. iar afara, afara, masina cu motorul pornit, zgomot uniform in noapte, evervant si tentant. ca si cum as astepta, ca si cum as auzi
vantul
sau o soapta care sa ma cheme
vino acum, vino.
stiind ca ai sa ma astepti, m-as strecura nevazuta prin toamna,
ca sa primesc in dar amintirea soarelui.
miercuri, 24 septembrie 2008
dorul de-atunci
20 septembrie
in grecia toamna vine pe inserat, anuntata de vant bland si aroma de pin cu gust de sare. in amurgul zilei inca fierbinti, soarele se ascunde, rosu, in aburulul umed al marii egee. o pisica se intinde lenevoasa in acorduri de sirtaki abia auzite. sarea imi coloreaza pielea, iar parul imi poarta miros de valuri. pe drumul catre noapte, rasturnata comod pe scaunul impletit al unei taverne, las emotiile sa ma copleseasca.
e ultima seara-n grecia si inima mi se strange de dor. de dor de mare albastra si soarele crud al amiezei, de nisipul albicios si galagia serii in portul unui orasel aruncat pe-o colina arida, cu faleza intesata de terase si comercianti ambulanti care-si striga marfa intr-o limba dulce, necunoscuta, de muzica, muzica veche si tanguitoare, de jale, de dor.
mai mult decat orice, halkidiki mi-a dat sentimentul de libertate. de fericire simpla, compacta. de senzatii intense generate de lucruri marunte. de caldura unui peisaj aspru, de clipa incremenita in ore in care cerul se confunda cu marea, de locul unde zeii iti aud gandurile, iar soaptele marii iti spun povesti de iubire. daca-am sa fug vreodata, aici am sa vin. unde continentul intinde alene trei degete catre mare, intr-un gest bland si senzual. cu forta retinuta a unui urias, uscatul mangaie apa albastra si-i da nuante de culoarea turcoazului. fosnesc maslinii, rostogolindu-si fructele verzi pe pamantul rosiatic, iar parfumul suav al florilor de leandru te urmeaza-n vis. inchid ochii in incercarea de a pastra clipa intacta, de a o pastra asa, o frantura de teama amestecata-n fericire,
pe scaunul impletit al unei taverne, cu marea desfasurata la picioare, cu soarele rosu ascuns in aburi de apa sarata, cu mirosul de pin amestecat cu cel de sare, cu fosnet de maslini si senzatii de apropiere a departarii.
duminică, 7 septembrie 2008
vineri, 5 septembrie 2008
acru-dulce la templul soarelui
aveam chef de mancare chinezeasca, asa ca, plecand de la birou, il sun pe stefan si-l convoc la "templu". nimic nu prevestea scandalul ce avea sa urmeze.
(acu, ce sa zic? mie-mi place sa ma cert. si cateodata mi se nazare asa, din senin. dar, daca a apucat sa mi se faca chef de harta, nimic nu-mi sta in cale. nici macar puiul acru-dulce, preferatul meu)
cu stefan ma cert din tot felul de prostii. eu stiu ca-s prostii, si el stie, dar tot ma mananca limba. si, ca o musca enervanta, incep sa sacai. el rezista eroic provocarilor mele, lucru care ma scoate si mai tare din sarite. motiv pentru care ma perfectionez de la un scandal la altul.
comandam complementar, ne intelegem si la aperitive. (in timpul asta trancanim despre vacanta pana la care au mai ramas...vreo 48 de ore, 52 poate. planuri, bani, chestii). eu cer betisoare, stefan tacamuri. ha, atat imi trebuie!
" de ce nu vrei bete" (tonul nu e unul politicos...)
n-am chef de bete
"mancarea chinezeasca fara bete n-are niciun farmec" (de fapt si eu o mananc adesea cu furculita)
mancarea e buna oricum si acum n-am chef de bete.
"cum vine asta? cum adica n-ai chef de bete?"
adica mi-e foame si n-am rabdare sa mananc cu betisoare.
"rabdare?" (sunt indignata) "mancatul cu bete e o arta. "
stefan e calm, eu incep sa dau in clocot, aiurea-n tramvai.
vreau sa mananc cu furculita.
"asta e o tampenie. (ma repliez). dar, ma rog, e chestie de gust. si de educatie. sigur, mamaliga nu trebuie mancata cu bete chinezesti..."
(asta este, stiu, un obicei urat. profit de originile mele sarbesti, ca sa-l atac magareste pe romanul de stefan. dar daca ma incalzesc, tre sa dau si-n clocot...)
l-am iritat, stiam. rad in sinea mea, satisfacuta si pandesc replica. vine instantaneu.
ma rog, la voi se manca direct cu mana, nu?
(asta-i un apropo la copilaria mea petrecuta-n mahalaua bucurestiului, vreme in care stefan batea mingea pe magheru)
clar, se lasa cu scandal.
am de ales. ma apuc si-mi apar mahalaua, o dau cu sarbii si kosovo ori o tin cu chinezii si arta lor straveche. pentru primele doua variante disputa e garantata si in principiu facila. m-am certat de-atatea ori pe temele asta, ca aproape am epuizat toate abordarile. o sucesc, da, ca la ploiesti. sau, ma rog, ca la beijing.
"ai perceptia europeanului de rand asupra unei culturi pe care nu o intelege. de-aia nici n-ai vrut sa mergem in china" (atac frontal. acum cativa ani aveam ca varianta de concediu o excursie la tovarasii cu ochii alungiti conta unei vacante europene. eu am pledat - si insistat- atunci pentru marele zid, dar am fost in minoritate. lovitura de gratie mi-a dat-o tocmai stefan, care a votat pentru europa. da, recunosc, a facut-o din considerente financiare, dar in dragoste si razboi corectitudinea e doar o figura de stil...)
de-acum ne certam. stefan suiera infundat pe deasupra mesei, eu ridic tonul si gesticulez, argumentele de ambele parti sunt din ce in ce mai tampite, ma trezesc aparatoarea din oficiu a chinezilor (dupa care, fie vorba intre noi, nu ma omor), problema devine deja personala, de viata si de moarte, pachetelele de primavara se racesc aburind, sting tigarile la jumatate, nu stiu cum dracu ajung sa afirm ca barbatii chinezi sunt interesanti, probabil ca aveam nevoie de o lovitura in orgoliul masculin al iubitului meu, ma trezesc sa dau exemplu si filmul "amantul" din care nu-mi mai amintesc decat vreo doua-trei scene de amor pe care le descriu in amanunt, am reusit sa-l evervez pe stefan, care-mi tranteste o magarie despre barbatii chinezi si, ca sa ma razbun, ii zic ca o sa testez eu si o sa-i povestesc dup-aia cum a fost....
sunt atat de nervoasa incat trebuie sa ma misc, schimb pozitia scaunului si privirea imi aluneca spre o masa alaturata, un chinez in care si oase, cu parul tepos si fata dolofana inmoaie dumicatul de orez in sos si mustaceste, dar cand sesizeaza ca-l privesc arunca brusc betele, sa retrage intr-un gest de aparare si-mi face explicit un gest rugator, "nu eu, nuuu eu!"
terasa de la templul soarelui se dezlantuie intr-un hohot de ras (la dracu, de-aia era asa liniste, toata lumea asculta incordata discutia noastra prosteasca) scandalul se dezamorseaza brusc, rad pana ma dor falcile si stomacul, rade pana si ospatarita, rade in hotote saltanad in drumul spre masa noastra platoul cu pui acru dulce...
(acu, ce sa zic? mie-mi place sa ma cert. si cateodata mi se nazare asa, din senin. dar, daca a apucat sa mi se faca chef de harta, nimic nu-mi sta in cale. nici macar puiul acru-dulce, preferatul meu)
cu stefan ma cert din tot felul de prostii. eu stiu ca-s prostii, si el stie, dar tot ma mananca limba. si, ca o musca enervanta, incep sa sacai. el rezista eroic provocarilor mele, lucru care ma scoate si mai tare din sarite. motiv pentru care ma perfectionez de la un scandal la altul.
comandam complementar, ne intelegem si la aperitive. (in timpul asta trancanim despre vacanta pana la care au mai ramas...vreo 48 de ore, 52 poate. planuri, bani, chestii). eu cer betisoare, stefan tacamuri. ha, atat imi trebuie!
" de ce nu vrei bete" (tonul nu e unul politicos...)
n-am chef de bete
"mancarea chinezeasca fara bete n-are niciun farmec" (de fapt si eu o mananc adesea cu furculita)
mancarea e buna oricum si acum n-am chef de bete.
"cum vine asta? cum adica n-ai chef de bete?"
adica mi-e foame si n-am rabdare sa mananc cu betisoare.
"rabdare?" (sunt indignata) "mancatul cu bete e o arta. "
stefan e calm, eu incep sa dau in clocot, aiurea-n tramvai.
vreau sa mananc cu furculita.
"asta e o tampenie. (ma repliez). dar, ma rog, e chestie de gust. si de educatie. sigur, mamaliga nu trebuie mancata cu bete chinezesti..."
(asta este, stiu, un obicei urat. profit de originile mele sarbesti, ca sa-l atac magareste pe romanul de stefan. dar daca ma incalzesc, tre sa dau si-n clocot...)
l-am iritat, stiam. rad in sinea mea, satisfacuta si pandesc replica. vine instantaneu.
ma rog, la voi se manca direct cu mana, nu?
(asta-i un apropo la copilaria mea petrecuta-n mahalaua bucurestiului, vreme in care stefan batea mingea pe magheru)
clar, se lasa cu scandal.
am de ales. ma apuc si-mi apar mahalaua, o dau cu sarbii si kosovo ori o tin cu chinezii si arta lor straveche. pentru primele doua variante disputa e garantata si in principiu facila. m-am certat de-atatea ori pe temele asta, ca aproape am epuizat toate abordarile. o sucesc, da, ca la ploiesti. sau, ma rog, ca la beijing.
"ai perceptia europeanului de rand asupra unei culturi pe care nu o intelege. de-aia nici n-ai vrut sa mergem in china" (atac frontal. acum cativa ani aveam ca varianta de concediu o excursie la tovarasii cu ochii alungiti conta unei vacante europene. eu am pledat - si insistat- atunci pentru marele zid, dar am fost in minoritate. lovitura de gratie mi-a dat-o tocmai stefan, care a votat pentru europa. da, recunosc, a facut-o din considerente financiare, dar in dragoste si razboi corectitudinea e doar o figura de stil...)
de-acum ne certam. stefan suiera infundat pe deasupra mesei, eu ridic tonul si gesticulez, argumentele de ambele parti sunt din ce in ce mai tampite, ma trezesc aparatoarea din oficiu a chinezilor (dupa care, fie vorba intre noi, nu ma omor), problema devine deja personala, de viata si de moarte, pachetelele de primavara se racesc aburind, sting tigarile la jumatate, nu stiu cum dracu ajung sa afirm ca barbatii chinezi sunt interesanti, probabil ca aveam nevoie de o lovitura in orgoliul masculin al iubitului meu, ma trezesc sa dau exemplu si filmul "amantul" din care nu-mi mai amintesc decat vreo doua-trei scene de amor pe care le descriu in amanunt, am reusit sa-l evervez pe stefan, care-mi tranteste o magarie despre barbatii chinezi si, ca sa ma razbun, ii zic ca o sa testez eu si o sa-i povestesc dup-aia cum a fost....
sunt atat de nervoasa incat trebuie sa ma misc, schimb pozitia scaunului si privirea imi aluneca spre o masa alaturata, un chinez in care si oase, cu parul tepos si fata dolofana inmoaie dumicatul de orez in sos si mustaceste, dar cand sesizeaza ca-l privesc arunca brusc betele, sa retrage intr-un gest de aparare si-mi face explicit un gest rugator, "nu eu, nuuu eu!"
terasa de la templul soarelui se dezlantuie intr-un hohot de ras (la dracu, de-aia era asa liniste, toata lumea asculta incordata discutia noastra prosteasca) scandalul se dezamorseaza brusc, rad pana ma dor falcile si stomacul, rade pana si ospatarita, rade in hotote saltanad in drumul spre masa noastra platoul cu pui acru dulce...
marți, 2 septembrie 2008
o zi trista
ma pandeste ascunsa intr-un colt al patului,nu ma lasa sa deschid ochii si sa ma dezmeticesc, ca mi se si strecoara in suflet. supararea aspra, grea, supararea de-aseara. nu, n-a plecat furisandu-se in umbra unui vis, nu s-a dus speriata de zorii insoriti. e tot acolo, apasatoare, ma doare dimineata si gustul amar al cafelei.
am inima grea, noaptea n-a fost un sfetnic bun. a fost o noapte de insomnie, cu glas de regrete. o noapte lunga si neagra, cu durere de cap si ganduri triste, cu amintiri suparatoare. o noapte in care, somnul furat spre dimineata nu-i o eliberare, e o continuare a unui cosmar trait cu ochii deschisi.
nu-mi amintesc sa fi visat ceva.
o zi trista e ca o usa inchisa. o usa fara clanta, opaca. nimic nu-i dincolo de ea, nimic inainte. aerul devine tot mai greu de respirat, zambetul doar o amintire indepartata, miscarea si veselia lumii un spectacol care se deruleaza dincolo de peretele gros al indiferentei. si toate gandurile prinse-n caruselul amar al dezamagirii, toate aripile frante, toate pasarile calatoare care obosesc si mor.
si timpul se scurge alene, ma doare ceasul ce-a trecut si mi-e frica de orele ce au sa vina.si drumul catre maine pare fara de sfarsit.
nu-i nimic, nu-i nimic. doar o zi trista din viata mea. din viata mea vesela.
am inima grea, noaptea n-a fost un sfetnic bun. a fost o noapte de insomnie, cu glas de regrete. o noapte lunga si neagra, cu durere de cap si ganduri triste, cu amintiri suparatoare. o noapte in care, somnul furat spre dimineata nu-i o eliberare, e o continuare a unui cosmar trait cu ochii deschisi.
nu-mi amintesc sa fi visat ceva.
o zi trista e ca o usa inchisa. o usa fara clanta, opaca. nimic nu-i dincolo de ea, nimic inainte. aerul devine tot mai greu de respirat, zambetul doar o amintire indepartata, miscarea si veselia lumii un spectacol care se deruleaza dincolo de peretele gros al indiferentei. si toate gandurile prinse-n caruselul amar al dezamagirii, toate aripile frante, toate pasarile calatoare care obosesc si mor.
si timpul se scurge alene, ma doare ceasul ce-a trecut si mi-e frica de orele ce au sa vina.si drumul catre maine pare fara de sfarsit.
nu-i nimic, nu-i nimic. doar o zi trista din viata mea. din viata mea vesela.
marți, 19 august 2008
bucharest city challenge
n-am ce face. piata unirii e in drumul meu. vin dinspre cosbuc, intru pe regina maria, traversez piata si ma inscriu in sus, catre calea calarasi. de-acolo mai am o bucata de mers, dar rezonabila chiar si-n zilele foarte aglomerate.
in mod normal asta fac.
azi nu. nu, nu.
coloana se labarteaza ca un sarpe multicolor, obosit si galagios, cu miros de fum si scrasnete de roti, pe toata calea rahovei. sunt a 17-a masina la semaforul de la intersectia cu ferentari, si raman a 17-a masina vreo 15 minute. in afara de un cor infernal de claxoane si injuraturi nu se intampla nimic. trei tigari. cinci metri, doua tigari, zece minute. la dracu, fac dreapta. respir drumul vreun kilometru si-apoi fac stanga, stiu eu un drum paralel cu rahova, de curand asfaltat si de obicei pustiu. intuitie corecta, doar vreo 20 de soferi au avut aceasi idee, suntem tot incolonati, dar inaintam. doar patru-cinci minute la intersectia cu trafic greu, parfum. mai la vale o iau pe o straduta si incerc sa intep catre unirii, dar ma blochez aliniata intre masini. din sens invers un taximetrist milos opreste in dreptul meu si ma sfatuieste sa renunt, ca-i aglomerat pret de vreo ora de asteptare. intorc cu manevre spectaculoase intre un logan si un peugeot cu soferi intelegatori, care dealtfel ma urmeaza imediat. ma scurg pe stradute catre budapesta, claxonez frenetic odata cu un tramvai, lasa-ma frate sa ma bag si eu, profit de manevra stangace a unui domn cu un audi cat o barca si ma inscriu pe bulevard, catre pasajul marasesti. aud la radio rutele recomandate pentru ocolirea zonei cu restrictii, sunt chiar pe una dintre ele, ce noroc pe capul meu, ce noroc pe capul sutelor de soferi care au ales sa circule pe aici. trec cu greu intersectia , ne inghesuim cu totii ca sa trecem de la trei benzi la una, nu ma bag in pasaj, pe sus nu-i nici urma de masina, ma bucur, da, da, merg catre stanga, apoi si imi vine un gand sa merg spre udriste, ca sa ajung totusi pe calea calarasi, vad coloana, vad coloana incremenita, ma razgandesc, o tin pe bulevardul unirii, ating fabuloasa viteza de 50 de ora, stanga spre traian, stanga spre traian, pff, coada. ma aliniez si eu precum bucuresteanul, mai bag doua tigari, traian, foisorul de foc. n-am ceas, dar ma uit la telefon. cand ma inscriu pe eminescu aflu ca am plecat de-acasa de exact 85 de minute. bucata de drum pe care o mai am de parcurs e floare la ureche, cu toate semafoarele, coloanele si claxoanele ei.
mai rau este ca, tot azi, trebuie sa ma si intorc!
in mod normal asta fac.
azi nu. nu, nu.
coloana se labarteaza ca un sarpe multicolor, obosit si galagios, cu miros de fum si scrasnete de roti, pe toata calea rahovei. sunt a 17-a masina la semaforul de la intersectia cu ferentari, si raman a 17-a masina vreo 15 minute. in afara de un cor infernal de claxoane si injuraturi nu se intampla nimic. trei tigari. cinci metri, doua tigari, zece minute. la dracu, fac dreapta. respir drumul vreun kilometru si-apoi fac stanga, stiu eu un drum paralel cu rahova, de curand asfaltat si de obicei pustiu. intuitie corecta, doar vreo 20 de soferi au avut aceasi idee, suntem tot incolonati, dar inaintam. doar patru-cinci minute la intersectia cu trafic greu, parfum. mai la vale o iau pe o straduta si incerc sa intep catre unirii, dar ma blochez aliniata intre masini. din sens invers un taximetrist milos opreste in dreptul meu si ma sfatuieste sa renunt, ca-i aglomerat pret de vreo ora de asteptare. intorc cu manevre spectaculoase intre un logan si un peugeot cu soferi intelegatori, care dealtfel ma urmeaza imediat. ma scurg pe stradute catre budapesta, claxonez frenetic odata cu un tramvai, lasa-ma frate sa ma bag si eu, profit de manevra stangace a unui domn cu un audi cat o barca si ma inscriu pe bulevard, catre pasajul marasesti. aud la radio rutele recomandate pentru ocolirea zonei cu restrictii, sunt chiar pe una dintre ele, ce noroc pe capul meu, ce noroc pe capul sutelor de soferi care au ales sa circule pe aici. trec cu greu intersectia , ne inghesuim cu totii ca sa trecem de la trei benzi la una, nu ma bag in pasaj, pe sus nu-i nici urma de masina, ma bucur, da, da, merg catre stanga, apoi si imi vine un gand sa merg spre udriste, ca sa ajung totusi pe calea calarasi, vad coloana, vad coloana incremenita, ma razgandesc, o tin pe bulevardul unirii, ating fabuloasa viteza de 50 de ora, stanga spre traian, stanga spre traian, pff, coada. ma aliniez si eu precum bucuresteanul, mai bag doua tigari, traian, foisorul de foc. n-am ceas, dar ma uit la telefon. cand ma inscriu pe eminescu aflu ca am plecat de-acasa de exact 85 de minute. bucata de drum pe care o mai am de parcurs e floare la ureche, cu toate semafoarele, coloanele si claxoanele ei.
mai rau este ca, tot azi, trebuie sa ma si intorc!
luni, 11 august 2008
nopti de vara
ma trezesc si mi-e soare, mi-e lene, dar dor de duca, beau cafea amesecata cu somn, conduc agale, agale, ar trebui sa ma grabesc, dar nu-mi pasa, ce daca ajung mai tarziu, mi-e soare, mi-e soare
si cald
beau apa, fumez, beau apa, visez, nu ma grabesc, nu,
parca traiesc in reluare, sunt ca o pisica mare trezita din somn, toata ziua plutesc printre ganduri iar seara
seara mi se ascut simturile
adulmec
pandesc
aroma noptii ma copleseste, noapte de vara
bloody mary cu gheata si stele
regina noptii
o mana calda pe gat
o mangaiere
un zambet, o soapta
sssst
asculta greierii
si-o pasare de noapte isi canta singuratatea, ori isi cheama perechea, strigatul ei strabate intunericul cald, iar vantul, vantul spune povesti
povesti de iubire pierduta, cu valuri si tresariri, povesti fara sfarsit
povesti ale verii
unice, senzuale, calde
ca o imbratisare furata in noapte, care-ti taie respiratia, pe care continui s-o simti, ore in sir, zile,
care te urmareste si te obliga s-o retraiesti,
o clipa cat o noapte intreaga, cat o noapte de vara,
noapte de vara
care te invaluie bland si te ameteste cu parfum de soare ramas pe piele,
care te cheama intr-o alta lume, asculta,
ssst,
asculta greierii.
si cald
beau apa, fumez, beau apa, visez, nu ma grabesc, nu,
parca traiesc in reluare, sunt ca o pisica mare trezita din somn, toata ziua plutesc printre ganduri iar seara
seara mi se ascut simturile
adulmec
pandesc
aroma noptii ma copleseste, noapte de vara
bloody mary cu gheata si stele
regina noptii
o mana calda pe gat
o mangaiere
un zambet, o soapta
sssst
asculta greierii
si-o pasare de noapte isi canta singuratatea, ori isi cheama perechea, strigatul ei strabate intunericul cald, iar vantul, vantul spune povesti
povesti de iubire pierduta, cu valuri si tresariri, povesti fara sfarsit
povesti ale verii
unice, senzuale, calde
ca o imbratisare furata in noapte, care-ti taie respiratia, pe care continui s-o simti, ore in sir, zile,
care te urmareste si te obliga s-o retraiesti,
o clipa cat o noapte intreaga, cat o noapte de vara,
noapte de vara
care te invaluie bland si te ameteste cu parfum de soare ramas pe piele,
care te cheama intr-o alta lume, asculta,
ssst,
asculta greierii.
duminică, 3 august 2008
oameni si ursi
ce dracu faceti voi, aia, de la protectia animalelor in afara ca sugeti niste bani pe "fonduri"? pe unde erati cand dobitocii aia impuscau un urs care mancase de cateva zile numa iarba? pe la ce televiziuni militati pentru drepturile celor care nu cuvanta si nu se pot apara singure?
ca, daca ar putea, v-ar spune
ca acolo vin ei, ursii
pentru ca fiintele alea ciudate si rele, care merg pe doua picioare, lasa mereu cate ceva de mancare
apoi se ingramadesc
scot sunete ciudate
indreapta spre ei tot felul de obiecte care fac lumina alba
si ca ei, ursii, se sperie
se sperie si cand arunca in ei cu sticle si pietre
cand fluiera ori pocnesc petarde
apoi rad ca prostii
dar lor, ursilor, le e foame
si, chiar daca le e frica, chiar daca simt pericolul, chiar daca sunt siliti sa atace pentru a se apara, continua sa isi urmeze instinctul
de fiare.
cat dracu costa un gard de sarma cu impulsuri de curent electric, care sa impiedice animalele sa coboare in zonele cu gunoaiele oamenilor?
e mai ieftin sa impuscam ursii, nu-i asa?
dar ei n-au nicio vina. nici una.
ca, daca ar putea, v-ar spune
ca acolo vin ei, ursii
pentru ca fiintele alea ciudate si rele, care merg pe doua picioare, lasa mereu cate ceva de mancare
apoi se ingramadesc
scot sunete ciudate
indreapta spre ei tot felul de obiecte care fac lumina alba
si ca ei, ursii, se sperie
se sperie si cand arunca in ei cu sticle si pietre
cand fluiera ori pocnesc petarde
apoi rad ca prostii
dar lor, ursilor, le e foame
si, chiar daca le e frica, chiar daca simt pericolul, chiar daca sunt siliti sa atace pentru a se apara, continua sa isi urmeze instinctul
de fiare.
cat dracu costa un gard de sarma cu impulsuri de curent electric, care sa impiedice animalele sa coboare in zonele cu gunoaiele oamenilor?
e mai ieftin sa impuscam ursii, nu-i asa?
dar ei n-au nicio vina. nici una.
joi, 31 iulie 2008
all inclusive
nu inteleg. nu inteleg si pace.
in jurul meu, lumea se-agita pentru ultimele detalii ale concediului de vara, pe ultima suta de metri.
fie ca-i bulgaria, turcia (mai ales turcia!) sau grecia, vacanta trebuie sa fie cat mai scumpa. cinci stele , all inclusive. oh, merg la cinci stele, all inclusive. costa, da'...na, sunt cinci stele. cum se numeste statiunea? pff, amanunte. in ce zona? nu-i important. in serviciile incluse este si piscina gratis, si sporturi. Ce daca eu nu fac niciodata sport? poate fac, ca-s moca. si la discoteca intrarea e gratis, si sucurile free. doar ca de la agentie mi-au zis ca trebuie sa mergem dis-de -dimineata la piscina, sa ocupam seslong. pe la 7 jumate sa fim acolo...dar nu costa nimic. e all inclusive. de-aia am platit, nu? sa am lumea la picioare. (ciudata viziune, ha!)
nu mai are importanta ca pana deunazi te imprumutai ca sa treci luna. nu conteaza ca ai lasat masina-n parcare in favoarea metroului, ca-i mai ieftin. nu conteaza ca numeri in gand banii din portofel sa te dumiresti daca poti sa mergi cu gasca la o bere pe lipscani. nu conteaza ca esti un parlit de roman de rand si ca strangi din cur un an intreg pentru cele sapte zile de all inclusive. sapte zile de all inclusive care costa de te-ndoaie. dar mergi cu avionul, da, da. ce daca avionul nu te lasa la destinatie si de-acolo mai calatoresti vreo 200 de kilometri cu un autocar? all inclusive. cinci stele. o saptamana sunt boier...
(si dup-aia luni in sir te imprumuti, iti refuzi micile bucurii sau placeri, nu poti sa fugi un weekend la mare sau la munte in patrie, de-o delta ce sa mai vorbim, ca n-ai, n-ai bani, ca doar ai fost in concediu..., dar te uiti la fotografii, le arati rudelor si prietenilor, tot anul vorbesti despre cum a fost la mare, o, extraordinar, mancam de cinci ori pe zi si aveam seslong chiar langa piscina...
si concluzia, concluzia ma infurie cel mai tare, "oh, m-am scarbit de romania. toate concediile am sa la fac de-acum afara")
n-am sa dau dovada de patriotism ieftin spunand ca-n tara asta sunt locuri si zone de o frumusete incredibila. pe care TREBUIE sa le vezi macar o data intr-o viata de om. n-am sa tin lectii despre "descopera romania", desi as putea s-o fac. si sa ne intelegem. n-am ceva impotriva vacantelor de cinci stele, daca ti le permiti. cu atat mai putin impotriva tarilor straine, daca stii sa le descoperi.
dar ca sa-ti rupi viata de la gura luni de zile ca sa "traiesti" o saptamana, in aparatamentul de la etajul 11 al unui hotel din Turcia (fara vedere la mare, ca ala e mai scump), mi se pare aberant. ca sa nu mai spun ca pentru mine un seslong pe marginea piscinei, chiar daca alaturi zace ingropat in gheata cocktailul cu pepene galben, si minibarul din dormitorul zugravit in cele mai frumoase culori de pe pamant, nu reprezinta un schimb echitabil daca le asez fata in fata cu locuri pe care poti sa le respiri, cu senzatii pe care poti sa le traiesti, sa le lasi sa te mangaie ori sa te infioare. oriunde ar fi ele, oricat ar costa.
de-aia spun, nu inteleg. vacanta de cinci stele nu se regaseste in pretul hotelului sau in numarul de mese pe zi. intr-un sac de dormit, pe o plaja superba, cu miros sarat si briza blanda , numarul stelelor creste considerabil. trebuie doar sa-ti ridici privirea catre cer, noaptea.
in jurul meu, lumea se-agita pentru ultimele detalii ale concediului de vara, pe ultima suta de metri.
fie ca-i bulgaria, turcia (mai ales turcia!) sau grecia, vacanta trebuie sa fie cat mai scumpa. cinci stele , all inclusive. oh, merg la cinci stele, all inclusive. costa, da'...na, sunt cinci stele. cum se numeste statiunea? pff, amanunte. in ce zona? nu-i important. in serviciile incluse este si piscina gratis, si sporturi. Ce daca eu nu fac niciodata sport? poate fac, ca-s moca. si la discoteca intrarea e gratis, si sucurile free. doar ca de la agentie mi-au zis ca trebuie sa mergem dis-de -dimineata la piscina, sa ocupam seslong. pe la 7 jumate sa fim acolo...dar nu costa nimic. e all inclusive. de-aia am platit, nu? sa am lumea la picioare. (ciudata viziune, ha!)
nu mai are importanta ca pana deunazi te imprumutai ca sa treci luna. nu conteaza ca ai lasat masina-n parcare in favoarea metroului, ca-i mai ieftin. nu conteaza ca numeri in gand banii din portofel sa te dumiresti daca poti sa mergi cu gasca la o bere pe lipscani. nu conteaza ca esti un parlit de roman de rand si ca strangi din cur un an intreg pentru cele sapte zile de all inclusive. sapte zile de all inclusive care costa de te-ndoaie. dar mergi cu avionul, da, da. ce daca avionul nu te lasa la destinatie si de-acolo mai calatoresti vreo 200 de kilometri cu un autocar? all inclusive. cinci stele. o saptamana sunt boier...
(si dup-aia luni in sir te imprumuti, iti refuzi micile bucurii sau placeri, nu poti sa fugi un weekend la mare sau la munte in patrie, de-o delta ce sa mai vorbim, ca n-ai, n-ai bani, ca doar ai fost in concediu..., dar te uiti la fotografii, le arati rudelor si prietenilor, tot anul vorbesti despre cum a fost la mare, o, extraordinar, mancam de cinci ori pe zi si aveam seslong chiar langa piscina...
si concluzia, concluzia ma infurie cel mai tare, "oh, m-am scarbit de romania. toate concediile am sa la fac de-acum afara")
n-am sa dau dovada de patriotism ieftin spunand ca-n tara asta sunt locuri si zone de o frumusete incredibila. pe care TREBUIE sa le vezi macar o data intr-o viata de om. n-am sa tin lectii despre "descopera romania", desi as putea s-o fac. si sa ne intelegem. n-am ceva impotriva vacantelor de cinci stele, daca ti le permiti. cu atat mai putin impotriva tarilor straine, daca stii sa le descoperi.
dar ca sa-ti rupi viata de la gura luni de zile ca sa "traiesti" o saptamana, in aparatamentul de la etajul 11 al unui hotel din Turcia (fara vedere la mare, ca ala e mai scump), mi se pare aberant. ca sa nu mai spun ca pentru mine un seslong pe marginea piscinei, chiar daca alaturi zace ingropat in gheata cocktailul cu pepene galben, si minibarul din dormitorul zugravit in cele mai frumoase culori de pe pamant, nu reprezinta un schimb echitabil daca le asez fata in fata cu locuri pe care poti sa le respiri, cu senzatii pe care poti sa le traiesti, sa le lasi sa te mangaie ori sa te infioare. oriunde ar fi ele, oricat ar costa.
de-aia spun, nu inteleg. vacanta de cinci stele nu se regaseste in pretul hotelului sau in numarul de mese pe zi. intr-un sac de dormit, pe o plaja superba, cu miros sarat si briza blanda , numarul stelelor creste considerabil. trebuie doar sa-ti ridici privirea catre cer, noaptea.
duminică, 27 iulie 2008
vineri, 18 iulie 2008
somn de (ne)voie
somn. ploaie deasa pe acoperis in lumina sura a zorilor. somn. lume multa amestecata in vis, intamplari ciudate. o raza de lumina, latratul unui caine. o gura de apa furata intr-un moment de luciditate din sticla de plastic rasturnata langa pat. somn. soare pe perete intr-un desen geometric, ticait de ceas. somn. tunete indepartate, cer plumburiu strecurat pe langa perdelele inflorate. alt vis, cu un vapor. cu o croaziera. drum scurt pana la baie, orbecaind in lumina tot mai difuza. somn. intuneric, racoare, pilota trasa bine pe umeri, somn.
dimineata celeilalte zile m-a gasit buimaca.
am dormit de la ora 5 in zorii zilei de marti pana la 10 dimineata in ziua de miercuri. 29 de ore am numarat. cand m-am trezit mi-era atat de somn incat am crezut ca-i tot marti si ca am reusit sa ma odihnesc abia 5 ore. m-am tarat cu greu pana in curte, am respirat amintirea ploii (cand o fi plouat?), i-am dat ceva de mancare lui piticu, cainele pripasit pe langa casa si m-am intors in pat. sa mai trag un pui de somn. am deschis totusi telefonul mobil (pe cel personal numai) si m-au napadit nenumarate mesaje, pe tonuri din ce in ce mai grave. "esti bine?" "ce-i cu tine?" "raspunde!" "ai patit ceva?" "hei, da un semn de viata sa stiu ca esti ok" "zuzeta, ce s-a intamplat?"
ce dracu' atata ingrijorare? - mi-am spus iritata, fireste.instantaneu telefonul a sunat, exact cand ma pregateam sa ma enervez pentru ca, oh, mi-am spus, am dreptul , nu-i asa, sa-mi inchid si eu telefonul pentru cateva ore, sa ma odihnesc...
29 de ore. am dormit 29 de ore. cine sa ma creada?
"la ce imaginatie ai, ai fi putut sa gasesti ceva mai credibil..." mi s-a spus dupa ce mi-am explicat, spasita, absenta.
m-a pufnit rasul si n-am mai putut sa dorm.
dimineata celeilalte zile m-a gasit buimaca.
am dormit de la ora 5 in zorii zilei de marti pana la 10 dimineata in ziua de miercuri. 29 de ore am numarat. cand m-am trezit mi-era atat de somn incat am crezut ca-i tot marti si ca am reusit sa ma odihnesc abia 5 ore. m-am tarat cu greu pana in curte, am respirat amintirea ploii (cand o fi plouat?), i-am dat ceva de mancare lui piticu, cainele pripasit pe langa casa si m-am intors in pat. sa mai trag un pui de somn. am deschis totusi telefonul mobil (pe cel personal numai) si m-au napadit nenumarate mesaje, pe tonuri din ce in ce mai grave. "esti bine?" "ce-i cu tine?" "raspunde!" "ai patit ceva?" "hei, da un semn de viata sa stiu ca esti ok" "zuzeta, ce s-a intamplat?"
ce dracu' atata ingrijorare? - mi-am spus iritata, fireste.instantaneu telefonul a sunat, exact cand ma pregateam sa ma enervez pentru ca, oh, mi-am spus, am dreptul , nu-i asa, sa-mi inchid si eu telefonul pentru cateva ore, sa ma odihnesc...
29 de ore. am dormit 29 de ore. cine sa ma creada?
"la ce imaginatie ai, ai fi putut sa gasesti ceva mai credibil..." mi s-a spus dupa ce mi-am explicat, spasita, absenta.
m-a pufnit rasul si n-am mai putut sa dorm.
marți, 15 iulie 2008
singuratate
mai bine de-o ora am incercat sa surprind intr-o fotografie dansul fantastic al licuricilor. nicio imagine nu a reusit sa se apropie de spectacolul luminilor vii, amestecate printre brazi. si am renuntat. mi s-a facut frig, in ciuda sacului de dormit aruncat pe umeri si m-am ascuns in casa.
sunetul tastelor, lovite in ritm de litere, suna bizar in linistea incredibilia de la poalele muntelui. incremenita in noapte, pana si padurea tace, tace adanc, tace promitator, tace infricosator. liniste. linistea asta ma nelinisteste. ma sperie brazii batrani ce capata forme ireale prin dreptunghiul ferestrei si latratul indepartat al unui caine capata proportii de cosmar. am stins luminile lasand de veghe doar lumanarea palida cu aroma de vanilie. e placut in casa, dar mi-e rece, un fior de teama se furiseaza in odaie, il zaresc cu coada ochiului traversand in graba incaperea. se ascunde sub masa, sub scrinul vechi din care se revarsa miros de levantica, umbre lungi se amesteca pe pereti, flacara lumanarii palpaie ingrijorata.
mi-e frica.
noaptea se labarteaza dizgratioasa in patul insomniei mele. orele sunt lungi, nesfarsite, minutele se scurg odata cu bataile inimii. imi alearga prin minte amintiri stranii, ganduri dezlegate, tresariri. adun mainile palnie si-mi lipesc fruntea de geam, intuneric, intuneric si vant, rascolesc cu privirea in bezna, ma intorc la masa mare, de stejar, fumez, verific telefoanele mobile, am semnal, am semnal. imi vine sa rad de mine, ras nervos, stiu ca as putea sa formez un numar, sa aud o voce, sa ascult muzica, nu, asta m-ar impiedica sa aud alte zgomote, podeaua scartaie a jale, pandesc, pandesc.
nu stiu de ce ma tem. am fugit de-acasa si-am venit intr-un suflet. mi-a tresarit inima din departare cand am vazut casa, singuratica, casa mica si varuita in alb, napadita de vita cataratoare si brazii, brazii care ating de-acum cu varfurile lor cerul. am respirat liniste si fericirea incredibila a unui cer instelat mangaiat in solitudine. am trait bucuria intensa a apropierii de perfectiune.
si m-am trezit in miez de noapte dezorientata, nesigura, pierduta.
acompaniata de vaietul prelung al unei cucuvele, am inteles, tarzie revelatie,
ca mi-e frica de singuratate.
sunetul tastelor, lovite in ritm de litere, suna bizar in linistea incredibilia de la poalele muntelui. incremenita in noapte, pana si padurea tace, tace adanc, tace promitator, tace infricosator. liniste. linistea asta ma nelinisteste. ma sperie brazii batrani ce capata forme ireale prin dreptunghiul ferestrei si latratul indepartat al unui caine capata proportii de cosmar. am stins luminile lasand de veghe doar lumanarea palida cu aroma de vanilie. e placut in casa, dar mi-e rece, un fior de teama se furiseaza in odaie, il zaresc cu coada ochiului traversand in graba incaperea. se ascunde sub masa, sub scrinul vechi din care se revarsa miros de levantica, umbre lungi se amesteca pe pereti, flacara lumanarii palpaie ingrijorata.
mi-e frica.
noaptea se labarteaza dizgratioasa in patul insomniei mele. orele sunt lungi, nesfarsite, minutele se scurg odata cu bataile inimii. imi alearga prin minte amintiri stranii, ganduri dezlegate, tresariri. adun mainile palnie si-mi lipesc fruntea de geam, intuneric, intuneric si vant, rascolesc cu privirea in bezna, ma intorc la masa mare, de stejar, fumez, verific telefoanele mobile, am semnal, am semnal. imi vine sa rad de mine, ras nervos, stiu ca as putea sa formez un numar, sa aud o voce, sa ascult muzica, nu, asta m-ar impiedica sa aud alte zgomote, podeaua scartaie a jale, pandesc, pandesc.
nu stiu de ce ma tem. am fugit de-acasa si-am venit intr-un suflet. mi-a tresarit inima din departare cand am vazut casa, singuratica, casa mica si varuita in alb, napadita de vita cataratoare si brazii, brazii care ating de-acum cu varfurile lor cerul. am respirat liniste si fericirea incredibila a unui cer instelat mangaiat in solitudine. am trait bucuria intensa a apropierii de perfectiune.
si m-am trezit in miez de noapte dezorientata, nesigura, pierduta.
acompaniata de vaietul prelung al unei cucuvele, am inteles, tarzie revelatie,
ca mi-e frica de singuratate.
vineri, 11 iulie 2008
mea culpa
sunt ipocrita.
nu stiu de ce-am ajuns asa. din comoditate, din prostie, din oboseala. din conveniente sociale. in urma cu niste ani nu m-as fi suportat. acum imi pare ca m-am obisnuit cu mine, maine, poimaine ma trezesc ca incepe chiar sa-mi placa.
ih, ce personaj urat am devenit. ma uit la ala, ma uit la el si-mi vine sa-i strig: baaaai boule, du-te acasa. lasa-te de meseria asta, fa agricultura sau taximetrie, nu vezi ca esti varza? varza? si-n schimb ii spun, dragule, nu-i bine asa, incearca sa abordezi altfel, in fiecare zi ii spun, degeaba ii spun, nimic nu intra, nimic nu iese si eu zambesc, un rictus obosit si tac, si tac.
iar ala, ala, bai animalule, nu te mai holba in decolteu si la toate pozele cu tate de pe internet, ca tot nu intelegi ce inseamna un gest senzual sau un act sexual. nu intelegi nimic si ranjesti penibil, incantat ca-n pantaloni iti creste respectul de sine cand vezi o femeie dezgolita, te-ai scos.
si tu, tu, tipi cu vocea cea pitigaiata incercand sa te impui, dar dupa usa apartamentului tau te-asteapta maica-ta cu tigaia, sa te arda c-ai intarziat acasa si n-ai luat paine fara sare. si-ti spun, te rog, eu inteleg ca esti nervos, controleaza-te prietene, in loc sa-ti spun taaaci in dumnezeii ma-tii de amarat, obositule, taaaci ca esti vai steaua ta de nefericit si chinuit si vii si-ti strigi frustrarile pe culoare, taaaci.
mai fato, mai lasa-ma. nu te mai tine dupa mine. nu vreau sa fumez, nu vreau sa beau cafea, nu vreau sa mananc, nu vreau sa mergem la o bere. vreau sa-ti spun, esti proasta facuta gramada, nu intelegi nici bancurile cu bula si ma obosesti cu toate povestile tale liniare despre vecini si crema de fata de la avon.
si tu, tu crezi ca esti spiritual, la dracu, nu te mai baga in sufletul meu cand imi vorbesti, ce dracu stau si ascult toate prostiile tale de care nu-mi pasa?
zambesc politicos, zambesc subtire, zambesc prefacut si raspund ceva, la intampalare ceva, conventional, am treaba acum, spun ca sa scap, vorbim mai tarziu, nu, nu mananc, nu fumez, oh, ma doare capul, sunt obosita, nu, n-am nimic, nimic.
si-acum stau si scriu aici, ca o tampita, fireste
neinteleasa
obosita
dar mai ales, mai ales
ipocrita
o ipocrita.
nu stiu de ce-am ajuns asa. din comoditate, din prostie, din oboseala. din conveniente sociale. in urma cu niste ani nu m-as fi suportat. acum imi pare ca m-am obisnuit cu mine, maine, poimaine ma trezesc ca incepe chiar sa-mi placa.
ih, ce personaj urat am devenit. ma uit la ala, ma uit la el si-mi vine sa-i strig: baaaai boule, du-te acasa. lasa-te de meseria asta, fa agricultura sau taximetrie, nu vezi ca esti varza? varza? si-n schimb ii spun, dragule, nu-i bine asa, incearca sa abordezi altfel, in fiecare zi ii spun, degeaba ii spun, nimic nu intra, nimic nu iese si eu zambesc, un rictus obosit si tac, si tac.
iar ala, ala, bai animalule, nu te mai holba in decolteu si la toate pozele cu tate de pe internet, ca tot nu intelegi ce inseamna un gest senzual sau un act sexual. nu intelegi nimic si ranjesti penibil, incantat ca-n pantaloni iti creste respectul de sine cand vezi o femeie dezgolita, te-ai scos.
si tu, tu, tipi cu vocea cea pitigaiata incercand sa te impui, dar dupa usa apartamentului tau te-asteapta maica-ta cu tigaia, sa te arda c-ai intarziat acasa si n-ai luat paine fara sare. si-ti spun, te rog, eu inteleg ca esti nervos, controleaza-te prietene, in loc sa-ti spun taaaci in dumnezeii ma-tii de amarat, obositule, taaaci ca esti vai steaua ta de nefericit si chinuit si vii si-ti strigi frustrarile pe culoare, taaaci.
mai fato, mai lasa-ma. nu te mai tine dupa mine. nu vreau sa fumez, nu vreau sa beau cafea, nu vreau sa mananc, nu vreau sa mergem la o bere. vreau sa-ti spun, esti proasta facuta gramada, nu intelegi nici bancurile cu bula si ma obosesti cu toate povestile tale liniare despre vecini si crema de fata de la avon.
si tu, tu crezi ca esti spiritual, la dracu, nu te mai baga in sufletul meu cand imi vorbesti, ce dracu stau si ascult toate prostiile tale de care nu-mi pasa?
zambesc politicos, zambesc subtire, zambesc prefacut si raspund ceva, la intampalare ceva, conventional, am treaba acum, spun ca sa scap, vorbim mai tarziu, nu, nu mananc, nu fumez, oh, ma doare capul, sunt obosita, nu, n-am nimic, nimic.
si-acum stau si scriu aici, ca o tampita, fireste
neinteleasa
obosita
dar mai ales, mai ales
ipocrita
o ipocrita.
vineri, 4 iulie 2008
...pentru noptile cu iasomie
vreau sa dorm, sa dorm
atat, sa dorm.
dar nu dorm.
toaaata ziua ma gandesc cu jind la pat, la perna, la glasurile suave ale greierilor ce razbat din gradina prin ferestra intredeschisa,
oh, ma gandesc cum o sa adorm,
intinsa in patul mare care miroase frumos
mi se inchid ochii si visez, visez
la clipa in care o sa dorm
astept noaptea ca pe-o eliberare.
dar nu dorm.
nu dorm.
nu mai dorm de zile, de saptamani.
zorii albiciosi ma gasesc cu privirea atarnata de cer, cu gandurile obosite amestecate in ziua ce-a venit, cu dorul de somn lipit de gene.
fur vreo trei ore de toropeala, cu soarele strecurat discret prin par
ma trezesc dezamagita, iar n-am apucat sa dorm si incep ziua cu gandul ca diseara, diseara
o sa dorm, o sa, o ...
atat, sa dorm.
dar nu dorm.
toaaata ziua ma gandesc cu jind la pat, la perna, la glasurile suave ale greierilor ce razbat din gradina prin ferestra intredeschisa,
oh, ma gandesc cum o sa adorm,
intinsa in patul mare care miroase frumos
mi se inchid ochii si visez, visez
la clipa in care o sa dorm
astept noaptea ca pe-o eliberare.
dar nu dorm.
nu dorm.
nu mai dorm de zile, de saptamani.
zorii albiciosi ma gasesc cu privirea atarnata de cer, cu gandurile obosite amestecate in ziua ce-a venit, cu dorul de somn lipit de gene.
fur vreo trei ore de toropeala, cu soarele strecurat discret prin par
ma trezesc dezamagita, iar n-am apucat sa dorm si incep ziua cu gandul ca diseara, diseara
o sa dorm, o sa, o ...
joi, 26 iunie 2008
razbunarea florilor
asta primavara deci, pe cand bateam gradinile, pepinierele ori magazinele
in cautarea celor mai frumoase plante
am zis: numai trandafiri, numai trandafiri rosii si galbeni.
nu mi-au facut cu ochiul nici frumosii albi, nici ghirlandele cu degradeuri
si, nici vorba, trandafirii roz desenati elegant pe rasaduri (asa se numesc, parca). caci asa cumperi, o bucata de tulpina cu radacina impachetata. mergi pe incredere.
asadar
nu-mi plac trandafirii roz, nu mi-au placut niciodata. parca-s bomboane fondante (al caror gust il ador, dar a caror culoare m-a ingrozit intotdeauna). nu-mi plac si pace.
asa ca am decretat: nici urma de trandafir roz in gradina mea!
au inflorit, maiestuos, galbenii. inalti si demni, cu floarrea cat o cupa de sampanie. splendid.
dupa primele flori am observat alti boboci pe tulpina. multi boboci. numai la unul am numarat 25. fericirea a durat doua zile. pana au inceput sa pocneasca. de-acolo, de sub sepale, s-au itit petalele. oh, petalele roz...
fiecare trandafir galben mi-a rezervat o surpriza de alte 20 de flori roz. asta asa, ca sa ma invat minte sa mai conditionez natura...
lunga vara fierbinte
respir cu vara fierbinte tolanita la picioarele mele. dogoreste in culori calde si-mi picura in ganduri miros de iarba incinsa. e cald si-mi place. nu ma ascund disperata pe sub copaci, nici nu caut inselatoarea racoare a aerului expirat printr-un aparat agatat in perete. stau in soare, in soare si adun caldura.
e fierbinte, aerul e fierbinte, pielea imi arde, respiratia ma doare, stau in soare, in soare si ma bucur de vara. pamantul se crapa, bietele flori palesc, apa se incalzeste instantaneu in pahar, capat culori de cafea, nu ma doare capul, nu transpir, nu visez la dusuri reci, nici la racoarea placuta a piscinei. nu visez, doar traiesc vara, am asteptat-o un an intreg, am ascuns-o pe timp de iarna prin toate colturile casei si ale sufletului, am chemat-o-n soapta in noptile incerte de primavara.
iubesc vara. vara asta lunga si fierbinte, cu zile incinse si asfalt topit, cu iarba parjolita si dor de mare si de talpi goale pe nisip, cu parfum de iubire trecuta.
chiar daca ma oboseste
vara asta fierbinte, vara cu furtuni cumplite iscate din senin, vara banala, vara sufocanta si capricioasa, vara pe care-o astepti cand nu e si vrei s-o gonesti cand te-apasa, vara cu suflet de femeie frumoasa, frumoasa si apasatoare, atata iubire,
atata iubire, iti vine sa-i zici, mai lasa-ma sa respir, lasa-ma.
la primele ploi triste de toamna
o sa te iubesc cu imagini de soare
vara dogoreste, intinsa la picioarele mele
o adun pe toata acum, pe toata
sa-mi tina de cald, de urat, de frumos,
sa-mi tina de soare, macar pan' la vara.
e fierbinte, aerul e fierbinte, pielea imi arde, respiratia ma doare, stau in soare, in soare si ma bucur de vara. pamantul se crapa, bietele flori palesc, apa se incalzeste instantaneu in pahar, capat culori de cafea, nu ma doare capul, nu transpir, nu visez la dusuri reci, nici la racoarea placuta a piscinei. nu visez, doar traiesc vara, am asteptat-o un an intreg, am ascuns-o pe timp de iarna prin toate colturile casei si ale sufletului, am chemat-o-n soapta in noptile incerte de primavara.
iubesc vara. vara asta lunga si fierbinte, cu zile incinse si asfalt topit, cu iarba parjolita si dor de mare si de talpi goale pe nisip, cu parfum de iubire trecuta.
chiar daca ma oboseste
vara asta fierbinte, vara cu furtuni cumplite iscate din senin, vara banala, vara sufocanta si capricioasa, vara pe care-o astepti cand nu e si vrei s-o gonesti cand te-apasa, vara cu suflet de femeie frumoasa, frumoasa si apasatoare, atata iubire,
atata iubire, iti vine sa-i zici, mai lasa-ma sa respir, lasa-ma.
la primele ploi triste de toamna
o sa te iubesc cu imagini de soare
vara dogoreste, intinsa la picioarele mele
o adun pe toata acum, pe toata
sa-mi tina de cald, de urat, de frumos,
sa-mi tina de soare, macar pan' la vara.
joi, 19 iunie 2008
marți, 17 iunie 2008
somewhere, over the rainbow
vorbesc
cu gust de bere
despre viata.
nu stiu daca-am imbatranit. tanara ma simt, dar am facut si am trait atatea lucruri
incat incep sa ma-ndoiesc de propriile amintiri.
in toate secventele bizare, pe care le evoc acum, eram tot eu.
eu sa fi fost?
ce dracu am facut? ce n-am facut?
insir povesti si-mi amintesc
de mine intr-un fel, sunt eu, dar nu sunt eu
nu stiu si nici nu-i important.
dar am trait bucati de aventuri
si capete de lume
ireala.
am cautat, m-am cautat
si m-am gasit
de-atatea ori si in atatea ipostaze
incat ma tem
ca m-am pierdut de tot
dar tot mai stiu
sa rad, sa plang si sa privesc, zambind, un curcubeu.
cu gust de bere
despre viata.
nu stiu daca-am imbatranit. tanara ma simt, dar am facut si am trait atatea lucruri
incat incep sa ma-ndoiesc de propriile amintiri.
in toate secventele bizare, pe care le evoc acum, eram tot eu.
eu sa fi fost?
ce dracu am facut? ce n-am facut?
insir povesti si-mi amintesc
de mine intr-un fel, sunt eu, dar nu sunt eu
nu stiu si nici nu-i important.
dar am trait bucati de aventuri
si capete de lume
ireala.
am cautat, m-am cautat
si m-am gasit
de-atatea ori si in atatea ipostaze
incat ma tem
ca m-am pierdut de tot
dar tot mai stiu
sa rad, sa plang si sa privesc, zambind, un curcubeu.
duminică, 15 iunie 2008
ce mai faci?
ce mai faci?
politicoasa intrebarea pluteste
dupa zile sau luni de absenta, dupa ani uneori
straina si impersonala.
ce mai fac?
nu stiu ce sa raspund
nu stiu cum sa inghesui in cateva vorbe o bucata de viata
mai mare sau mai mica
ce mai fac?
ma bucur de ploaia de vara, plang la filme, respir regina noptii, beau bere si dansez sub clar de luna mincinoasa, m-ascund de unii, ma bucur de altii, ma joc si-amestec norii, ascult povesti, mi-e dor, mi-e frica, mi-a urat, visez ca zbor si ma trezesc zambind, trisez la carti, m-agit la meci, caut cuvinte potrivite si le-asez gresit, ma cert si tip, ma supar si tac, rad, alerg, mananc, cumpar prostii, mi-e dor de-o plaja pustie si de vant, ascult timpul cum se scurge in fire de par albe aparute peste noapte, la dracu, inca unul, nirvana, da, a ramas inghetata mea preferata si anul asta, tot carlsberg beau si whisky cu red bull, nu, nu m-am tuns, doar ca m-am ingrasat, vreo patru kilograme am luat, s-au dus direct pe cur, interesant- crede stefan, dar blugii intra greu, de nico nu mai stiu nimic si pe razvan il vad mereu, prieteni vechi, prieteni noi, dezamagiri, surprize, plictiseli
cum sa-ti raspund?
sunt bine e de-ajuns
sunt bine, multumesc.
dar tu?
tu ce mai faci?
politicoasa intrebarea pluteste
dupa zile sau luni de absenta, dupa ani uneori
straina si impersonala.
ce mai fac?
nu stiu ce sa raspund
nu stiu cum sa inghesui in cateva vorbe o bucata de viata
mai mare sau mai mica
ce mai fac?
ma bucur de ploaia de vara, plang la filme, respir regina noptii, beau bere si dansez sub clar de luna mincinoasa, m-ascund de unii, ma bucur de altii, ma joc si-amestec norii, ascult povesti, mi-e dor, mi-e frica, mi-a urat, visez ca zbor si ma trezesc zambind, trisez la carti, m-agit la meci, caut cuvinte potrivite si le-asez gresit, ma cert si tip, ma supar si tac, rad, alerg, mananc, cumpar prostii, mi-e dor de-o plaja pustie si de vant, ascult timpul cum se scurge in fire de par albe aparute peste noapte, la dracu, inca unul, nirvana, da, a ramas inghetata mea preferata si anul asta, tot carlsberg beau si whisky cu red bull, nu, nu m-am tuns, doar ca m-am ingrasat, vreo patru kilograme am luat, s-au dus direct pe cur, interesant- crede stefan, dar blugii intra greu, de nico nu mai stiu nimic si pe razvan il vad mereu, prieteni vechi, prieteni noi, dezamagiri, surprize, plictiseli
cum sa-ti raspund?
sunt bine e de-ajuns
sunt bine, multumesc.
dar tu?
tu ce mai faci?
duminică, 1 iunie 2008
accident
in anii in care ma indeletniceam cu sportul cu patine de gheata incasam cateva cazaturi pe saptamana. ca un facut, toate in genunchiul drept.
au trecut ani de cand m-am lasat (de patinaj), dar nu si de cazaturi. pentru ca am experimentat pe rand tot felul de sporturi extreme. cele mai aprige busituri le-am tras de pe motor, ultima dintre ele nu mai departe de inceputul acestei frumoase primaveri.
niciodata, insa, n-am cazut asa, aiurea.
pana ieri.
telefonul suna turbat pe masa din curte
eu purtam triumfatoare un castron, capsuni cu multa frisca
am rupt-o la fuga
cu grija sa nu pierd pretiosul continut, nici pretiosul apel sa nu-l ratez
am zburat de pe terasa, cu bataie pe dreptul
si cand sa aterizez in siguranta ceva s-a intamplat
mi-am dat seama ca am a alege
desertul sau integritatea fizica
nu m-am putut hotari
am aterizat spectaculos, pe genunchiul stang, durerea ascutita mi-a luat rasuflarea, mi-am facut praf podul palmei drepte
doar doua trei fructe s-au rostogolit in praf
si soneria telefonului a incetat.
o umflatura obraznica s-a asezat peste genunchi, ma doare crunt fiecare miscare
dar partea cea mai neplacuta este
ca-i la stangul, piciorul de ambreiaj
exact in ziua in care masina mea era gata sa se-ntoarca in trafic
si, pe deasupra, nici capsunile alea n-au fost cine stie ce.
au trecut ani de cand m-am lasat (de patinaj), dar nu si de cazaturi. pentru ca am experimentat pe rand tot felul de sporturi extreme. cele mai aprige busituri le-am tras de pe motor, ultima dintre ele nu mai departe de inceputul acestei frumoase primaveri.
niciodata, insa, n-am cazut asa, aiurea.
pana ieri.
telefonul suna turbat pe masa din curte
eu purtam triumfatoare un castron, capsuni cu multa frisca
am rupt-o la fuga
cu grija sa nu pierd pretiosul continut, nici pretiosul apel sa nu-l ratez
am zburat de pe terasa, cu bataie pe dreptul
si cand sa aterizez in siguranta ceva s-a intamplat
mi-am dat seama ca am a alege
desertul sau integritatea fizica
nu m-am putut hotari
am aterizat spectaculos, pe genunchiul stang, durerea ascutita mi-a luat rasuflarea, mi-am facut praf podul palmei drepte
doar doua trei fructe s-au rostogolit in praf
si soneria telefonului a incetat.
o umflatura obraznica s-a asezat peste genunchi, ma doare crunt fiecare miscare
dar partea cea mai neplacuta este
ca-i la stangul, piciorul de ambreiaj
exact in ziua in care masina mea era gata sa se-ntoarca in trafic
si, pe deasupra, nici capsunile alea n-au fost cine stie ce.
miercuri, 28 mai 2008
fuga
in urma cu vreo trei ani, cand am decis sa ma mut in afara orasului, "nu mai suport bucurestiul" era mai degraba o figura de stil.
voiam casa pe pamant, de spaima cutremurelor, de oboseala de vecini nesimtiti, de dragul unui seslong pe terasa in soarele de dimineata, de bucuria mirosului de pamant, de gradina udata pe seara, de loc unde s-alerge cainii, de nevoia de spatiu, de fascinatia focului de tabara, de muzica tare sau linistea teribila.
de anul trecut, de cand in sfarsit am reusit sa fug vreo patru kilometri dincolo de margine
m-am uitat deseori, in dupa-amiezele linistite
catre siluetele indepartate ale blocurilor, catre pacla cenusie de deasupra orasului, catre amintirea zarvei din centru
si uneori am avut nostalgia citadina
eu sunt o fata de oras
imi place sa vad oameni, sa pierd vremea la terase, sa bat magazinele, sa ies la plimbare in miez de noapte, sa ma amestec in multime, sa stau la coada la gogosi si sa intru in vorba cu floraresele, zgomotul tramvaiului de dimineata nu m-a deranjat niciodata
dar nu mi-a parut nicio clipa rau
ca am plecat
am ales corect.
asta seara, la masa de lemn din curte, in bataia vantului si-n lumina lampii cu gaz pe care de curand am cumparat-o de la hornbach
am facut bilantul celor doua zile in care am (re)simtit orasul de-aproape. fara masina, multe scari si inghesuiala la metrou, zgaltaieli si inghesuiala in tramvai, inghesuiala in praf si soare, mirosuri ciudate in taxiuri si deruta in mijlocul unor oameni deloc asemanatori celor din nostalgiile mele
o lume pestrita si obosita
nervoasa, un oras pestrit si obosit, bantuit de miros de mucegai si ulei incins
gust de praf si nepasare de beton.
asta seara, la masa de lemn din curte
am privit inapoi
imi amintesc cu drag strada copilariei mele, garsoniera din militari pe care-am impartit-o cu primul iubit, tufele de liliac de pe venerei, cluburile de la subsol pe unde mi-am pierdut noptile, vecinii de bloc, cartierul, piata obor si parcul ioanid, tramvaiul zgomotos si valurile de lume de pe magheru, centrul vechi si terasa de la dud, sala dalles si strazile pietruite, mirosul de asfalt incins din noptile de vara, scarnetul franelor din diminetile ploioase.
de-acum stiu, stiu si pot sa spun
iubesc bucurestiul, orasul frumos al amintirilor mele
dar nu-l vreau inapoi.
voiam casa pe pamant, de spaima cutremurelor, de oboseala de vecini nesimtiti, de dragul unui seslong pe terasa in soarele de dimineata, de bucuria mirosului de pamant, de gradina udata pe seara, de loc unde s-alerge cainii, de nevoia de spatiu, de fascinatia focului de tabara, de muzica tare sau linistea teribila.
de anul trecut, de cand in sfarsit am reusit sa fug vreo patru kilometri dincolo de margine
m-am uitat deseori, in dupa-amiezele linistite
catre siluetele indepartate ale blocurilor, catre pacla cenusie de deasupra orasului, catre amintirea zarvei din centru
si uneori am avut nostalgia citadina
eu sunt o fata de oras
imi place sa vad oameni, sa pierd vremea la terase, sa bat magazinele, sa ies la plimbare in miez de noapte, sa ma amestec in multime, sa stau la coada la gogosi si sa intru in vorba cu floraresele, zgomotul tramvaiului de dimineata nu m-a deranjat niciodata
dar nu mi-a parut nicio clipa rau
ca am plecat
am ales corect.
asta seara, la masa de lemn din curte, in bataia vantului si-n lumina lampii cu gaz pe care de curand am cumparat-o de la hornbach
am facut bilantul celor doua zile in care am (re)simtit orasul de-aproape. fara masina, multe scari si inghesuiala la metrou, zgaltaieli si inghesuiala in tramvai, inghesuiala in praf si soare, mirosuri ciudate in taxiuri si deruta in mijlocul unor oameni deloc asemanatori celor din nostalgiile mele
o lume pestrita si obosita
nervoasa, un oras pestrit si obosit, bantuit de miros de mucegai si ulei incins
gust de praf si nepasare de beton.
asta seara, la masa de lemn din curte
am privit inapoi
imi amintesc cu drag strada copilariei mele, garsoniera din militari pe care-am impartit-o cu primul iubit, tufele de liliac de pe venerei, cluburile de la subsol pe unde mi-am pierdut noptile, vecinii de bloc, cartierul, piata obor si parcul ioanid, tramvaiul zgomotos si valurile de lume de pe magheru, centrul vechi si terasa de la dud, sala dalles si strazile pietruite, mirosul de asfalt incins din noptile de vara, scarnetul franelor din diminetile ploioase.
de-acum stiu, stiu si pot sa spun
iubesc bucurestiul, orasul frumos al amintirilor mele
dar nu-l vreau inapoi.
marți, 27 mai 2008
pieton prin bucuresti
hai, hai
sa prindem verde, sa trec si eu
semaforul palpaie descurajator, apas pedala, am timp, am timp
fractiune de secunda
am trecut, am trecut
neasteptat renaultul kangoo visiniu franeaza brusc, un pieton i s-a aruncat in fata, franeaza brusc, vad in fata ochilor stopurile rosii, stopurile rosii
franez, prea tarziu
un metru, doi, nu, n-o sa se opreasca
taras, cu frana la podea
cu frana scrasnind a disperare
intru in plin in curul lui plat.
impact previzibil.
cioburi de la farul meu stang se-amasteca in praf
capota zambeste had, saltata ca o cocoasa de camila, omul isi pune mainile-n cap
imi vine sa rad
dar mi-e ciuda, in juma de ora am sedinta
mi-e foame si dupa-amiaza am o intalnire in capatul celalat al orasului
la dracu
ii zic omului, la accidente usoare mergem la noapte
pe la 11, 12 se mai domolesc tamponarile
urc masina pe-o bordura, stinghera si caraghioasa
respir adanc
si pornesc, dupa o pauza de vreo cinci ani,
pieton prin bucuresti.
sa prindem verde, sa trec si eu
semaforul palpaie descurajator, apas pedala, am timp, am timp
fractiune de secunda
am trecut, am trecut
neasteptat renaultul kangoo visiniu franeaza brusc, un pieton i s-a aruncat in fata, franeaza brusc, vad in fata ochilor stopurile rosii, stopurile rosii
franez, prea tarziu
un metru, doi, nu, n-o sa se opreasca
taras, cu frana la podea
cu frana scrasnind a disperare
intru in plin in curul lui plat.
impact previzibil.
cioburi de la farul meu stang se-amasteca in praf
capota zambeste had, saltata ca o cocoasa de camila, omul isi pune mainile-n cap
imi vine sa rad
dar mi-e ciuda, in juma de ora am sedinta
mi-e foame si dupa-amiaza am o intalnire in capatul celalat al orasului
la dracu
ii zic omului, la accidente usoare mergem la noapte
pe la 11, 12 se mai domolesc tamponarile
urc masina pe-o bordura, stinghera si caraghioasa
respir adanc
si pornesc, dupa o pauza de vreo cinci ani,
pieton prin bucuresti.
sâmbătă, 24 mai 2008
timp
sunt obosita
si zilele trec prea repede n-am timp
n-am timp n-am timp n-am timp
ma enervezi dimineata
vreau sa dorm si insisti
de ce dracu trebuie sa ma scol
ma apesi pe stomac ma gadili si ma doare capul
ia mana
tip
lasa-ma-n pace
sunt obosita
pe urma imi pare rau si te sun de zece ori in jumatate de ora
sa-ti povestesc ce vad pe fereastra cum oamenii sunt cenusii si mie mi-e dor
de tine
atatea cuvinte rostesc intr-o zi
cu atata lume vorbesc inutil
urc scarile calculatorul mesaje cafea suna telefonul
hai sa fumam tot felul de lucruri de care nu-mi pasa
bem cafea bem ce mancam azi ala nu m-a sunat soacra-mea a spart paharul ei preferat oh copilul mi-a spus literele
suna telefonul suna telefonul
zic ne vedem sambata tuturor le zic ne vedem sambata
as bea o bere la halba cu spuma de-un deget
hai draga sa mancam la citygril am vazut tricouri super la kenvelo s-a aprins un bec pe bordul masinii o sa fie furtuna concediu in tunisia ala are un cur beton m-a enervat sefu nevasta-mea nu spala vasele unde iesim sa dansam m-am imbatat rau ma las de fumat regimul disociat e cel mai bun cat costa asta nu mai am bani cine te enerveaza mai mama fa-ti lectiile draga ti-ai facut tatuaj am stat o ora la coafor tampita aia nu mi-a dat restul
suna telefonul suna telefonul
bancul e prost iti dau un film nu mai sunt locuri la gradinita primarii care au sanse unde ne vedem pe lipscani pene arabiata nu mai rade m-am calcat pe fusta
vreau sa dorm
in hamac
vreau sa dorm
iubitule ajung tarziu azi sau hai tu in centru sa bem bere la terasa
nu sunt obosita nu sunt obosita
e trei noaptea vino in pat
nu vin
e intuneric si liniste ma odihnesc
privesc cerul prin fereastra de pe acoperis si respir acum taci
n-am timp sa-ti spun ce simt
dar o sa te sun maine dupa ce tip sa ma lasi in pace
o sa te sun sa-ti spun ca mi-e dor de tine
dar azi n-am timp n-am timp
si zilele trec prea repede n-am timp
intr-o zi insa
o sa am
sigur o sa am.
si zilele trec prea repede n-am timp
n-am timp n-am timp n-am timp
ma enervezi dimineata
vreau sa dorm si insisti
de ce dracu trebuie sa ma scol
ma apesi pe stomac ma gadili si ma doare capul
ia mana
tip
lasa-ma-n pace
sunt obosita
pe urma imi pare rau si te sun de zece ori in jumatate de ora
sa-ti povestesc ce vad pe fereastra cum oamenii sunt cenusii si mie mi-e dor
de tine
atatea cuvinte rostesc intr-o zi
cu atata lume vorbesc inutil
urc scarile calculatorul mesaje cafea suna telefonul
hai sa fumam tot felul de lucruri de care nu-mi pasa
bem cafea bem ce mancam azi ala nu m-a sunat soacra-mea a spart paharul ei preferat oh copilul mi-a spus literele
suna telefonul suna telefonul
zic ne vedem sambata tuturor le zic ne vedem sambata
as bea o bere la halba cu spuma de-un deget
hai draga sa mancam la citygril am vazut tricouri super la kenvelo s-a aprins un bec pe bordul masinii o sa fie furtuna concediu in tunisia ala are un cur beton m-a enervat sefu nevasta-mea nu spala vasele unde iesim sa dansam m-am imbatat rau ma las de fumat regimul disociat e cel mai bun cat costa asta nu mai am bani cine te enerveaza mai mama fa-ti lectiile draga ti-ai facut tatuaj am stat o ora la coafor tampita aia nu mi-a dat restul
suna telefonul suna telefonul
bancul e prost iti dau un film nu mai sunt locuri la gradinita primarii care au sanse unde ne vedem pe lipscani pene arabiata nu mai rade m-am calcat pe fusta
vreau sa dorm
in hamac
vreau sa dorm
iubitule ajung tarziu azi sau hai tu in centru sa bem bere la terasa
nu sunt obosita nu sunt obosita
e trei noaptea vino in pat
nu vin
e intuneric si liniste ma odihnesc
privesc cerul prin fereastra de pe acoperis si respir acum taci
n-am timp sa-ti spun ce simt
dar o sa te sun maine dupa ce tip sa ma lasi in pace
o sa te sun sa-ti spun ca mi-e dor de tine
dar azi n-am timp n-am timp
si zilele trec prea repede n-am timp
intr-o zi insa
o sa am
sigur o sa am.
joi, 15 mai 2008
vise
visez tot felul de lucruri si intamplari.
dorm putin si visez
obositor de mult si ciudat.
unele vise par atat de reale incat ma trezesc uneori derutata
cand o fi fost ala in patul meu, baiatul ala pe care nu l-am mai vazut de-un secol
m-a imbratisat tandru
dimineata parfumul lui atarna ireal, agatat de perna
pe urma
mirosul marii, in cabina stramta a unui iaht
si sertarul la care m-am repezit dimineata, sa caut siragul de perle pe care-l ascunsesem in vis
am cautat cateva zile sandalele cu sireturi
le purtasem la o petrecere, pe pontonul terasei dintr-o insula greceasca
imi aminteam perfect muzica, rochia alba care-mi venea bine, luminile calde reflectate-n mare
imi doresc sa merg in casa in care am fost de-atatea ori, in care tapetul e de fiecare data altul si mobila altfel asezata, dar eu o recunosteam, o recunosc
de fiecare data ajung acolo noaptea
si n-am reusit niciodata sa-mi amintesc strada, strada ingusta cu pavaj de piatra cubica
deja-vu, un flash
eu stiu ca asta s-a mai intamplat candva, la fel, la fel
cand?
de multe ori in vis
dar s-a intamplat.
dorm putin si visez
obositor de mult si ciudat.
unele vise par atat de reale incat ma trezesc uneori derutata
cand o fi fost ala in patul meu, baiatul ala pe care nu l-am mai vazut de-un secol
m-a imbratisat tandru
dimineata parfumul lui atarna ireal, agatat de perna
pe urma
mirosul marii, in cabina stramta a unui iaht
si sertarul la care m-am repezit dimineata, sa caut siragul de perle pe care-l ascunsesem in vis
am cautat cateva zile sandalele cu sireturi
le purtasem la o petrecere, pe pontonul terasei dintr-o insula greceasca
imi aminteam perfect muzica, rochia alba care-mi venea bine, luminile calde reflectate-n mare
imi doresc sa merg in casa in care am fost de-atatea ori, in care tapetul e de fiecare data altul si mobila altfel asezata, dar eu o recunosteam, o recunosc
de fiecare data ajung acolo noaptea
si n-am reusit niciodata sa-mi amintesc strada, strada ingusta cu pavaj de piatra cubica
deja-vu, un flash
eu stiu ca asta s-a mai intamplat candva, la fel, la fel
cand?
de multe ori in vis
dar s-a intamplat.
miercuri, 30 aprilie 2008
marea, marea
peste cateva ore plec la mare.
am emotii, asa cum am de fiecare data. drumul are sa-mi para prea lung si, pentru ca in masina voi avea privilegiul de a sta in dreapta, il voi pacali cu niste cutii de bere, cumparate din vreme si deja atacate. si-o s-o pun pe janis joplin sa-mi cante pana la disperare. si n-o sa obosesc.
am cu marea o relatie speciala. prea speciala.
fascinatia pe care o exercita asupra mea e aproape nefireasca.
nu-mi pasa cum are sa fie vremea. marea e frumoasa oricand si-mi trezeste sentimente unice. undeva, la o masa de lemn, ametita de senzatii si gust de sare pe buze, am s-o privesc inclinandu-ma. am s-o respir. am s-o simt, o s-o traiesc.
pentru mine marea inseamna iubire.
si in fata acestui sentiment maret raman muta.
si-as vrea s-o am, si-as vrea o-nteleg. e dincolo de mine si-atat de aproape incat o confund cu viata. marea tresare in respiratie de rasarit si suspina cand soarele se-ascunde. marea are culoarea dorului. si consistenta lui.
marea ma doare ca o absenta. sau ca o prezenta.
marea e mai mult decat mare. e nasfarsita si ma pierd in ea.
si am nevoie sa ma pierd.
peste cateva ore am sa ma pierd.
am emotii, asa cum am de fiecare data. drumul are sa-mi para prea lung si, pentru ca in masina voi avea privilegiul de a sta in dreapta, il voi pacali cu niste cutii de bere, cumparate din vreme si deja atacate. si-o s-o pun pe janis joplin sa-mi cante pana la disperare. si n-o sa obosesc.
am cu marea o relatie speciala. prea speciala.
fascinatia pe care o exercita asupra mea e aproape nefireasca.
nu-mi pasa cum are sa fie vremea. marea e frumoasa oricand si-mi trezeste sentimente unice. undeva, la o masa de lemn, ametita de senzatii si gust de sare pe buze, am s-o privesc inclinandu-ma. am s-o respir. am s-o simt, o s-o traiesc.
pentru mine marea inseamna iubire.
si in fata acestui sentiment maret raman muta.
si-as vrea s-o am, si-as vrea o-nteleg. e dincolo de mine si-atat de aproape incat o confund cu viata. marea tresare in respiratie de rasarit si suspina cand soarele se-ascunde. marea are culoarea dorului. si consistenta lui.
marea ma doare ca o absenta. sau ca o prezenta.
marea e mai mult decat mare. e nasfarsita si ma pierd in ea.
si am nevoie sa ma pierd.
peste cateva ore am sa ma pierd.
luni, 28 aprilie 2008
amor subit
m-am indragostit.
iubitule, iarta-ma. n-am vrut sa se intample asa. pur si simplu mi-a luat mintile. din momentul in care l-am atins am simtit ca mi-am gasit perechea.
felul in care se misca, cu siguranta si gratie in ciuda siluetei masive, senzatiile pe care mi le ofera, faptul ca-i puternic, dar delicat
toate astea, toate astea
m-au facut, pentru o clipa, sa te reneg
oh, tu stii. iti port o profunda afectiune. te-am iubit nebuneste din prima zi si inca mai avem, noi doi, momente incredibile de tandrete. suntem buni camarazi si te admir
nu, n-am sa te parasesc
dar sa nu suferi daca pe plaja din vama veche ai sa ma surprinzi privind in zare cu un zambet trist
caci gandul are sa-mi fuga la el
si la toate lucrurile fantastice pe care le-am fi facut noi amandoi, noaptea, pe luna plina
lucruri pe care tu nu poti, nu stii sa le faci
cu tot diferentialul tau autoblocant
iubitule, tu care te chinui sa trecem si-o groapa
n-ai sa poti niciodata sa alergi pe unde valurile mangaie tarmul si nici sa iesi de pe plaja
cand nisipul iti zgarie burta si nenorocita aia de baie de ulei.
el poate, el poate
stie sa faca tot felul de lucruri
ne-am plimbat pe un drum desfundat si mi-a soptit
"ia-ma acasa si-am sa te fac fericita"
stiu, dragule. stiu.
ieri m-am indragostit de un nissan patrol. azi m-am trezit cu singurul gand de a-l mana nitel pe hartoape, mi-a crescut pulsul si-am simtit fluturi in stomac
din curte bmw-ul meu m-a privit trist.
m-am indragostit. dar devotamentul meu se dovedeste mai puternic.
nu, multumesc. pastreaza-ti nissanul, prietene. vechiul meu camarad abia asteapta sa merga la mare. si stie singur drumul.
iubitule, iarta-ma. n-am vrut sa se intample asa. pur si simplu mi-a luat mintile. din momentul in care l-am atins am simtit ca mi-am gasit perechea.
felul in care se misca, cu siguranta si gratie in ciuda siluetei masive, senzatiile pe care mi le ofera, faptul ca-i puternic, dar delicat
toate astea, toate astea
m-au facut, pentru o clipa, sa te reneg
oh, tu stii. iti port o profunda afectiune. te-am iubit nebuneste din prima zi si inca mai avem, noi doi, momente incredibile de tandrete. suntem buni camarazi si te admir
nu, n-am sa te parasesc
dar sa nu suferi daca pe plaja din vama veche ai sa ma surprinzi privind in zare cu un zambet trist
caci gandul are sa-mi fuga la el
si la toate lucrurile fantastice pe care le-am fi facut noi amandoi, noaptea, pe luna plina
lucruri pe care tu nu poti, nu stii sa le faci
cu tot diferentialul tau autoblocant
iubitule, tu care te chinui sa trecem si-o groapa
n-ai sa poti niciodata sa alergi pe unde valurile mangaie tarmul si nici sa iesi de pe plaja
cand nisipul iti zgarie burta si nenorocita aia de baie de ulei.
el poate, el poate
stie sa faca tot felul de lucruri
ne-am plimbat pe un drum desfundat si mi-a soptit
"ia-ma acasa si-am sa te fac fericita"
stiu, dragule. stiu.
ieri m-am indragostit de un nissan patrol. azi m-am trezit cu singurul gand de a-l mana nitel pe hartoape, mi-a crescut pulsul si-am simtit fluturi in stomac
din curte bmw-ul meu m-a privit trist.
m-am indragostit. dar devotamentul meu se dovedeste mai puternic.
nu, multumesc. pastreaza-ti nissanul, prietene. vechiul meu camarad abia asteapta sa merga la mare. si stie singur drumul.
vineri, 25 aprilie 2008
vinerea mare
prima oara m-am trezit pe la 12. e drept, c-o seara inainte somnul ma rapise abia pe la patru, in zgomot de pasari trezite dis-de-dimineata.
n-am baut cafea pentru ca mi-era prea foame. cas cu ridichi si ceapa verde si o ameteala placuta in soarele bland de la pranz. si, cu promisiunea ca mai stau doar o jumatate de ora in pat, somn de voie pana pe la sase dupa-amiaza.
m-am trezit mirata, cu soarele de partea cealalta a casei.
vreo ora m-am ocupat de cafeaua (de dimineata!!!) si alta ora am vorbit la telefon cu diversi prieteni. s-a inserat.
si iata cum, in seara din vinerea mare, m-am apucat de treaba.
oua nu vopsesc. ma indeletniceam cu asta prin adolescenta cand, cu prietena mea cristina, legam cu ciorapul frunze de ceapa pe oua, fire de iarba ori frunzulite de patrunjel in modele incredibile. si-am mai vopsit oua, o noapte intreaga, cand o alta prietena indragostita si trista si-a varsat tot amarul in bucataria mea, in miros de otet, cafele si sticle de bere golite printre lacrimi. (au iesit caraghioase, insa noaptea a fost de neuitat). n-am mai facut asta de ani de zile. nici n-as mai avea, probabil, rabdare. buuun. cu ouale am terminat. mi le vopseste mama.
drob nu stiu sa fac. si mi se pare si complicat, sa stau sa toc atatea chestii pe care mai intai ar trebui sa le fierb si-apoi sa le bag la cuptor. asta-i treaba de soacra.
stufat facea tata, saracul. ar fi un sacrilegiu sa ma apuc eu...
cozonac si pasca am comandat deja la o cofetarie. am incredere, ca am mai luat.
miel. asta trebuie sa fac eu, friptura de miel.
am mai facut si-n alti ani, dar nu am o reteta pentru asta. deocamdata am varsat un vin (unul rosu, fugit spre otet) peste pulpele cumparate de la carrefour. si-am pus menta, foi de dafin si piper. si usturoi. si-am sa-l las asa pana duminica dimineata, asa mi-a spus mie un libanez, mare bucatar.
anul asta, pentru prima oara, ma risc la un bors. am sunat-o pe soacra-mea, care mi-a zis ca-i simplu, doar fierb chestiile alea, zarzavaturile, ca la o ciorba normala. si-mi trebuie leustean. om vedea.
pana una-alta n-am zarzavaturi. si-am sa plec la real (non-stop) sa-mi fac, in mijloc de noapte, cumparaturile de zi! (desi am auzit ca s-a invatat lumea la non-stop. mi-a zis o prietena ca ieri noapte, pe la doua, erau cozi de-o ora la case)
asta fuse vinerea mea mare.
anyway, wish me luck!
si paste fericit tuturor!!! :))
update. cand sa plec, primesc telefon de la o alta prietena. zice ca tocmai ce se urca-n masina sa se duca la cumparaturi. am convins-o sa vina si ea, tot la real. ca, din cumparatura-n cumparatura, o dam in altele. asta-i muzica ce-mi place, ca doar e vinerea mare! si unde mai pui ca-s si odihnita-bec, ca doar am dormit toooata ziua! :)) ciorba? ei, poate sa mai astepte...
n-am baut cafea pentru ca mi-era prea foame. cas cu ridichi si ceapa verde si o ameteala placuta in soarele bland de la pranz. si, cu promisiunea ca mai stau doar o jumatate de ora in pat, somn de voie pana pe la sase dupa-amiaza.
m-am trezit mirata, cu soarele de partea cealalta a casei.
vreo ora m-am ocupat de cafeaua (de dimineata!!!) si alta ora am vorbit la telefon cu diversi prieteni. s-a inserat.
si iata cum, in seara din vinerea mare, m-am apucat de treaba.
oua nu vopsesc. ma indeletniceam cu asta prin adolescenta cand, cu prietena mea cristina, legam cu ciorapul frunze de ceapa pe oua, fire de iarba ori frunzulite de patrunjel in modele incredibile. si-am mai vopsit oua, o noapte intreaga, cand o alta prietena indragostita si trista si-a varsat tot amarul in bucataria mea, in miros de otet, cafele si sticle de bere golite printre lacrimi. (au iesit caraghioase, insa noaptea a fost de neuitat). n-am mai facut asta de ani de zile. nici n-as mai avea, probabil, rabdare. buuun. cu ouale am terminat. mi le vopseste mama.
drob nu stiu sa fac. si mi se pare si complicat, sa stau sa toc atatea chestii pe care mai intai ar trebui sa le fierb si-apoi sa le bag la cuptor. asta-i treaba de soacra.
stufat facea tata, saracul. ar fi un sacrilegiu sa ma apuc eu...
cozonac si pasca am comandat deja la o cofetarie. am incredere, ca am mai luat.
miel. asta trebuie sa fac eu, friptura de miel.
am mai facut si-n alti ani, dar nu am o reteta pentru asta. deocamdata am varsat un vin (unul rosu, fugit spre otet) peste pulpele cumparate de la carrefour. si-am pus menta, foi de dafin si piper. si usturoi. si-am sa-l las asa pana duminica dimineata, asa mi-a spus mie un libanez, mare bucatar.
anul asta, pentru prima oara, ma risc la un bors. am sunat-o pe soacra-mea, care mi-a zis ca-i simplu, doar fierb chestiile alea, zarzavaturile, ca la o ciorba normala. si-mi trebuie leustean. om vedea.
pana una-alta n-am zarzavaturi. si-am sa plec la real (non-stop) sa-mi fac, in mijloc de noapte, cumparaturile de zi! (desi am auzit ca s-a invatat lumea la non-stop. mi-a zis o prietena ca ieri noapte, pe la doua, erau cozi de-o ora la case)
asta fuse vinerea mea mare.
anyway, wish me luck!
si paste fericit tuturor!!! :))
update. cand sa plec, primesc telefon de la o alta prietena. zice ca tocmai ce se urca-n masina sa se duca la cumparaturi. am convins-o sa vina si ea, tot la real. ca, din cumparatura-n cumparatura, o dam in altele. asta-i muzica ce-mi place, ca doar e vinerea mare! si unde mai pui ca-s si odihnita-bec, ca doar am dormit toooata ziua! :)) ciorba? ei, poate sa mai astepte...
marți, 22 aprilie 2008
luni, 21 aprilie 2008
cand timpul se opreste
vantul miroase ciudat, a migdale amare. si-a briza sarata.
asta seara vantul miroase a migdale amare si eu imi par tare straina mie.
nu-s trista, nici vesela nu-s.
privesc in intuneric si adulmec viata. port o armura de ganduri si-un sac greu de amintiri. asta seara viitorul n-are culoare. nici importanta.
asta seara sunt prinsa in hora nasfarsita a minutelor. asta seara sunt timpul ascuns intr-un ceas de buzunar legat cu lantul auriu al trecutului de un ipotetic viitor. pendulez intre azi si maine cu nepasarea muta a clipei.
o secunda.
intr-o secunda o lume se schimba. o secunda trece pe nesimtite
si numar in gand
cate vieti se aprind sau se sting
cate iubiri se irosesc, cate cuvinte raman nespuse.
din cauza unei secunde.
o imagine. maslini pe un deal insorit. si alta. spuma unui val pe o stanca batrana. un zambet. o privire. un zgomot. o adiere. un parfum. un gand. o frica. o bucurie. noua secunde. intuneric, lumina, unsprezece. catargul unui vapor.
vantul miroase obsedant a migdale amare si-a briza sarata, treisprezece.
pierd prea mult timp cu prea multe vise si castig in schimb clipe de viata.
asta seara nu-mi pasa de maine.
cand timpul se-opreste, sirenele canta. si cantecul lor ciudat
fura mintile pamantenilor.
cand timpul se opreste, inimile continua sa bata.
asta seara vantul miroase a migdale amare si eu imi par tare straina mie.
nu-s trista, nici vesela nu-s.
privesc in intuneric si adulmec viata. port o armura de ganduri si-un sac greu de amintiri. asta seara viitorul n-are culoare. nici importanta.
asta seara sunt prinsa in hora nasfarsita a minutelor. asta seara sunt timpul ascuns intr-un ceas de buzunar legat cu lantul auriu al trecutului de un ipotetic viitor. pendulez intre azi si maine cu nepasarea muta a clipei.
o secunda.
intr-o secunda o lume se schimba. o secunda trece pe nesimtite
si numar in gand
cate vieti se aprind sau se sting
cate iubiri se irosesc, cate cuvinte raman nespuse.
din cauza unei secunde.
o imagine. maslini pe un deal insorit. si alta. spuma unui val pe o stanca batrana. un zambet. o privire. un zgomot. o adiere. un parfum. un gand. o frica. o bucurie. noua secunde. intuneric, lumina, unsprezece. catargul unui vapor.
vantul miroase obsedant a migdale amare si-a briza sarata, treisprezece.
pierd prea mult timp cu prea multe vise si castig in schimb clipe de viata.
asta seara nu-mi pasa de maine.
cand timpul se-opreste, sirenele canta. si cantecul lor ciudat
fura mintile pamantenilor.
cand timpul se opreste, inimile continua sa bata.
duminică, 20 aprilie 2008
just a perfect day
trezit spre pranz, cu amintirea chefului de azi-noapte. si durerea de cap vaga, de doar cateva beri. carlsberg.
nori furisati pe un cer spalacit. cafea calda in curte, cu miros vag de liliac (de la vecinul din dreapta) si aroma de gratar diurn (de la vecinul din spate).
seslong, pui de somn ratacit printre paginile unei carti, aroma de iarba cruda. soare, nori. caini tolaniti.
zvon de sosea in departare, estompat de galceava de vrabii.
prietenii de ora 5, fugiti din blocurile prea cenusii pentru o zi de primavara . ceafa de porc, pastrama de berbecut, mici arabesti, oaie amestecata cu vita, frigarui cu ceapa si ardei, carnati picanti.
gratar incins si prima masa a zilei, intinsa-n curte pe la 7.
ploaie de primavara, cu fulgere, ivita clasic, cand toata lumea-i asezata si carnea fierbinte. panica si rasete.
cina mutata pe veranda, in buna-dispozitie generala, cu spectacol fantastic pe cer.
meci de box spectaculos, galerie ad hoc pentru diaconu, bere pentru invangator.
e trecut de 12.
in miros de pamant proaspat si luminata de cate-un fulger ratacit, incepe-o noua zi.
nori furisati pe un cer spalacit. cafea calda in curte, cu miros vag de liliac (de la vecinul din dreapta) si aroma de gratar diurn (de la vecinul din spate).
seslong, pui de somn ratacit printre paginile unei carti, aroma de iarba cruda. soare, nori. caini tolaniti.
zvon de sosea in departare, estompat de galceava de vrabii.
prietenii de ora 5, fugiti din blocurile prea cenusii pentru o zi de primavara . ceafa de porc, pastrama de berbecut, mici arabesti, oaie amestecata cu vita, frigarui cu ceapa si ardei, carnati picanti.
gratar incins si prima masa a zilei, intinsa-n curte pe la 7.
ploaie de primavara, cu fulgere, ivita clasic, cand toata lumea-i asezata si carnea fierbinte. panica si rasete.
cina mutata pe veranda, in buna-dispozitie generala, cu spectacol fantastic pe cer.
meci de box spectaculos, galerie ad hoc pentru diaconu, bere pentru invangator.
e trecut de 12.
in miros de pamant proaspat si luminata de cate-un fulger ratacit, incepe-o noua zi.
joi, 17 aprilie 2008
parola catre mine
sunt bine, multumesc.
doar ca uitasem parola. deodata, intr-o zi, mi s-a stes din minte. m-am trezit tastand tot felul de chestii, inclusiv un pin de la un card. degeaba.
nu am reusit sa-mi amintesc
desi pun parole simple, logice, cu legaturi clare cu mine sau cu evenimente importante din viata mea, ba le spun si prietenilor mei ca sa-i pot ruga sa-mi aduca aminte
sau le notez pe tot felul de biletele pe care le pun bine
si nu le gasesc niciodata
pentru ca uit unde le-am ascuns
si le descopar dupa multe luni , ce dracu am vrut sa spun, de ce am scris un nume ori un numar pe o hartiuta, la ce mi-o fi folosit
vreo saptamana m-am chinut sa-mi aduc aminte un nume important pe care mi-am spus ca-l retin, ce e usor
pe un bilet ratacit intr-un buzunar imi notasem 18,19, 20
nici acum nu stiu ce inseamna, am jucat numerele si la loto,
in schimb stiu perfect un cuvant inventat in joaca, de mine si prietena mea din copliarie, aveam vreo 12 ani, am scris pe coperta unui caiet "micilentonacistaric" si-am facut pariu care-l retine, am vorbit cu ea in urma cu doua luni, il stia la fel bine ca mine, "micilentonacistaric" am spus amadoua la telefon si ne-a pufnit rasul, nu inteleg cum oamenii spun ca am memorie buna, stiu tot felul de detalii aiurite ale unei intamplari, culoarea cerului dintr-o anumita zi si victor, numele colegului de banca din clasa intai
dar am uitat parola de la blog, am ramas incuiata pe-afara in fata propriei vieti
n-am putut sa-mi mai accesez gandurile
n-am mai stiut parola de la blog.
din senin si fara sa ma gandesc nici macar o clipa
azi mi-am amintit-o.
doar ca uitasem parola. deodata, intr-o zi, mi s-a stes din minte. m-am trezit tastand tot felul de chestii, inclusiv un pin de la un card. degeaba.
nu am reusit sa-mi amintesc
desi pun parole simple, logice, cu legaturi clare cu mine sau cu evenimente importante din viata mea, ba le spun si prietenilor mei ca sa-i pot ruga sa-mi aduca aminte
sau le notez pe tot felul de biletele pe care le pun bine
si nu le gasesc niciodata
pentru ca uit unde le-am ascuns
si le descopar dupa multe luni , ce dracu am vrut sa spun, de ce am scris un nume ori un numar pe o hartiuta, la ce mi-o fi folosit
vreo saptamana m-am chinut sa-mi aduc aminte un nume important pe care mi-am spus ca-l retin, ce e usor
pe un bilet ratacit intr-un buzunar imi notasem 18,19, 20
nici acum nu stiu ce inseamna, am jucat numerele si la loto,
in schimb stiu perfect un cuvant inventat in joaca, de mine si prietena mea din copliarie, aveam vreo 12 ani, am scris pe coperta unui caiet "micilentonacistaric" si-am facut pariu care-l retine, am vorbit cu ea in urma cu doua luni, il stia la fel bine ca mine, "micilentonacistaric" am spus amadoua la telefon si ne-a pufnit rasul, nu inteleg cum oamenii spun ca am memorie buna, stiu tot felul de detalii aiurite ale unei intamplari, culoarea cerului dintr-o anumita zi si victor, numele colegului de banca din clasa intai
dar am uitat parola de la blog, am ramas incuiata pe-afara in fata propriei vieti
n-am putut sa-mi mai accesez gandurile
n-am mai stiut parola de la blog.
din senin si fara sa ma gandesc nici macar o clipa
azi mi-am amintit-o.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)