stii ca mi-e dor?
stii ca in miez de noapte iti veghez, uneori, somnul?
stii ca ma doare ca sub aceeasi luna, si eu
si tu
respiram, atat de departe,
in acelasi timp?!
si te iubesc, in felul meu, te iubesc egoist si absurd, profund si restrictiv
te iubesc suficient ca sa ti-o spun, dar nu de-ajuns ca sa tac
te iubesc si mi-e dor de tine, boule
si nu inteleg, sa mor daca inteleg
ce dracu am facut sau n-am facut
ca sa merit departarea, tacerea,
ca sa merit absenta ta.
am crezut mereu ca intre noi nu-i loc de nedumeriri. ca noi, dupa atata vreme, dupa atata viata, ne-am castigat dreptul de a imparti lumea in doua. a ta, a mea. am crezut ca, sprijinindu-mi capul de umarul tau, am capatat linistea unei tacite eternitati. am crezut ca intelegi. am crezut ca zilele in care am cochetat cu o tandrete culpabila, au existat doar pentru ca noi am stiut sa ne jucam de-a dragostea. ca ne-am impacat, eu si cu tine, cu drama si fascinatia acelei sublime prietenii. si ca vom plati pretul unei obsedante atractii pentru a ramane eterni tovarasi. si ca
si daca odata ne-am imbatat
si-am visat,
ziua de dupa ne va aduce apoi in locul in care am descoperit, noi amandoi, ca ne intelegem si ne completam. in locul unde te-am iubit si m-ai iubit
fara sa confundam
acea dragoste batrana a profundei prietenii, cu fiorii senzuali ai unui inceput de amor.
si noaptea lunga in care
ne-am iubit in patul nesfarsit, in care ti-am spus, poate, cuvinte dulci si tu mi-ai lasat, poate, urme adanci pe piele
nu inseamna nimic. si noaptea lunga in care
am uitat ca-mi esti cel mai bun prieten si te-am iubit ca pe-un barbat
nu inseamna ca am anulat
toti anii in care
am impartit cu tine lumea mea, in care ai impartit cu mine lumea ta.
si mi-e dor de tine
si ma doare fiecare zi in care te indepartezi, dar cel mai mult si mai mult ma doare ca, dupa atata amar de vreme, dupa atatea sentimente, ganduri si trairi impartite si despartite, n-a ramas nimic. doar dorul meu, strigat in noapte, catre nicaieri. si-acelasi lucru, exact cu aceleasi cuvinte
ai putea sa-l spui si tu. dar n-o faci.
5 comentarii:
Zuzeto, s-a mai schimbat ceva?...
Care mai e starea vremii? Știi? Știe?:)
vine toamna, innu! :)
La mine asta ar fi de bine, z. La tine?
pana de curand, mai exact pana anul asta, toamna cu soarele ei de miere din zilele lui septembrie, cu aburul diminetilor de octombrie, cu vantul rece al lui noiembrie si nesfarsitele ploi, ma speria cumplit. anul asta m-am trezit, insa, asteptand-o cu drag.
esti nascuta toamna, innu?
:-< cat de adevarat
Trimiteți un comentariu