olga

pe olga am iubit-o. mi se parea perfecta
imi placea parul ei obraznic, imposibil vreodata de aranjat, ochii negru-taciune, nasul grecesc, de care mereu se plangea ca-i prea mare,
vocea monotona cu inflexiuni indiferente
rasul care-i lumina abrupt chipul serios. imi placeau gandurile ei, tristetile, veseliile. langa ea ma simteam mereu acasa.
imi placea sa stau cu olga. si stateam. ore in sir, zile in sir, saptamani.
am stat ani, vreo sase,
in care ajunsesem sa functionam telepatic
pentru ca olga,
cu aceeasi disperare cu care mi-as fi dorit sa fiu ca ea,
ea, tocmai ea,
ar fi vrut sa fie ca mine.

si azi
cumparand rosii de la o taranca de pe marginea unui drum, rosii mici si gustoase de gradina,
mi-am amintit o scena de acum multi ani,
de cand 2 mai era doar un sat la malul marii
iar eu si olga vindeam rosii in fata portii, vindeam rosii si pepeni
din gradina gazdei, ca femeia sa ne faca o reducere la pretul camerei
si sa mai stam o saptamana in plus in vacanta.

dupa-amiaza plecam pe plaja, sub faleza catre vama de unde soarele fugise deja,
ne intindeam pe nisipul cald si citeam, pe rand, cu voce tare,
romane din biblioteca satului.
seara ne cumparam bere
si mergeam pe dig, ramaneam in tacere pana tarziu in noapte, beam si ascultam valurile, ni se intalneau gandurile si vorbeam fara glas,
uneori ne lipeam de cate un grup strans in jurul unui foc pe plaja si asteptam sa vedem cum, maiestuos, soarele rosu se iveste din apa
si-apoi, cu pielea umeda si miros de sare in suflet, ne ascundeam in patul mare cu cearsafuri aspre din camera varuita, cu ferestrele acoperite de perdele inflorate. dormeam amandoua, cu capetele lipite pe singura perna si n-am sa uit vreodata, n-am sa uit niciodata,
ca parul ei mirosea a fan proaspat cosit.

au trecut mai bine de 15 ani de cand n-am mai vazut-o. a plecat din tara, dupa ce luni de zile a incercat sa ma convinga s-o insotesc. a plecat si nu s-a mai intors vreodata. trec zile, trec luni fara sa ma gandesc la ea, insa in clipa in care imi revine in minte
senzatia e atat de puternica de parca ar sta in fata mea, ii aud glasul si stiu
ca oriunde ar fi, in lumea asta mare, imi zambeste. acum, in miez de noapte cand musc cu pofta dintr-o rosie de gradina, mi-e tare dor de olga. si de mine, la 18 ani.