joi, 31 decembrie 2009

goodbye, my friend

stii ce am sa-ti spun in ajun de an nou?

ca printre cele mai urate lucruri de pe lumea asta este sa-ti parasesti prietenii.sa te pisi pe oamenii care tin la tine. sa le intorci spatele celor carora le pasa.
nu stiu daca te mai gasesc la adresa asta de mail. de fapt nici nu-mi pasa daca gandurile mele ajung vreodata la tine. le scriu acum ca sa nu ramana nespuse, ca sa nu ma urmareasca, ca sa nu ma mai doara.
te-am considerat atat timp aproape de mine, incat acum, cand esti de atata vreme departe, aproape ca-mi vorbesc mie. am incetat de mult sa mai caut explicatii. nici nu am a te intreba ceva. nici nu conteaza. acum nu mai conteaza.
pastrez in urma ta
un zambet
caci am zambit mereu cand te-am vazut, cand te-am auzit, cand mi-ai fost aproape, cand te-ai plans sau m-am plans eu, cand ne-a fost bine, cand ne-a fost rau, cand ne-am imbatat, cand ne-am trezit, cand am avut drame mai mari sau mai mici sau cand ne-am distrat prosteste amintindu-ne ca am fost odata
tineri.
de fapt, tu ai fost una dintre marile si importantele mele conexiuni cu trecutul. cu tineretea mea. una dintre putinele legaturi pe care le-am avut cu lumea in care, pe vremuri, nu era loc decat pentru ras.
asa am sa te pastrez in inima mea. ca pe o frantura de tinerete, pe care mi-ai adus-o acasa si dupa ce am imbatranit. cald, familiar, nebun si intelegator, egoist si iresponsabil,
doamne,
semanai atat de mult cu mine ca n-am putut sa nu te iubesc. fara sa stii sau sa intelegi, existenta ta mi-a fost sprijin tacit. gandul ca esti acolo, undeva, ca ma cunosti de mult, ca ma stii bine, cu bune si rele, cu jenante sau reconfortante aspecte mi-a multumit nevoia de incredere. de prietenie. de dragoste profunda.
eu sunt prin excelenta un om egoist. dar in egoismul meu te-am iubit pentru ce esti, nu pentru ce reprezentai pentru mine. absenta ta mi-a lasat un gol in viata. mi-ai lipsit fizic, psihic, sentimental. imi lipsesti si acum, intr-o noapte tampita, in care beau whisky cu gheata si scriu un mesaj catre nicaieri. fara tine am fost mai singura pe lume, pe lumea asta care nu prea-mi mai zambeste. in lumea asta pe care nu prea o mai inteleg. in lumea asta in care oamenii isi devin straini.

patetic si inutil, o sa te iubesc mereu. dar nu mai vreau sa te vad. vreau sa stiu ca ti-e bine, ca esti fericit, ca fantomele singuratatii au incetat sa te urmareasca. deseori ma gandesc ca numai o fericire profunda te-a impiedicat sa-mi fii prieten. si atunci ma bucur. si nu pot sa te urasc. si te iert ca m-ai lasat singura. si te iert ca m-ai renegat, ca m-ai sters din inima ta, acolo unde imi imaginez ca am fost vreodata. inteleg.
dar asta nu ma impiedica sa-mi fie dor.
de departe, in liniste, in paharul de whisky cu gheata, in amintirile mele tandre
despre una dintre cele mai frumoase relatii pe care le-am avut cu cineva. si ma recunosc, lucru care nu prea mi se intampla, invinsa.
te urasc pentru ca m-ai abandonat. dar te iubesc pentru ca ai facut-o. mi-ai oferit, astfel, sansa unei suferinte profunde, care ma innobileaza. sunt un om mai bun pentru ca te iubesc si tu m-ai uitat. altfel, as fi fost banala.
de fapt, du-te dracului. nu meritam asta. si nu inteleg. si ma revolt. si sufar. si esti un bou. si eu sunt o vaca pentru ca ii spun ca esti un bou.
dar mi-e mai usor, mai comod si mai linistitor
sa stiu ca viata iti e atat de frumoasa incat in ea nu mai loc de amintiri.
dar in ajun de an nou - a trecut un an deja- am sa-ti spun doar
ca o sa te iubesc mereu. chiar si atunci cand te urasc.

2 comentarii:

Nicoleta Țintea spunea...

Uff. Ce greu e când ne simţim trădaţi!

john spunea...

Scrii mult :P