am un sentiment ciudat cand intru pe blog. aici viata a incremenit si ma sperie. de fiecare data, rar, cand m-am vizitat, m-am simtit straina mie si am fugit.
ce sa-mi mai spun dupa atatea luni de tacere?
am vorbit altfel, am vorbit tare. si cand n-am avut nimic a spune am tacut si-am privit.
nu mai stiu sa scriu. nu ma mai regasesc in cuvinte picurate catre nicaieri in miez de noapte, nu mai am rabdare, nu mai am timp.
e vara si lumea asta inchisa in laptopuri si calculatoare ma sufoca. de fapt ma sufoca exact in momentul asta si un abur dens de raid outdoor, cu care am dat in disperare in casa. pana am declansat alarma de gaze, care urla. daca nici in noaptea asta nu scap de tantari, nu mai stiu ce altceva sa fac.
poate ca toamna o sa ma reinvete drumul catre partea asta din mine care a ramas parasita pe-aici. pana atunci
raman cu vara. si cu lumea mea reala. asa, cu bune si cu rele. fara prea multe ganduri si constatari. cu nopti lungi si bere rece. cu oameni, cu emotii sau certuri. raman...
