la drum de seara

ultimii trei kilometri din drumul catre casa
imi ofera, de multe ori, doza de adrenalina absolut necesara in monotonia unor zile.
cafeaua de dimineata si adrenalina de seara, doua lucruri minunate de care nu ma pot lipsi.
desigur, ar mai fi borcanul de nutella pe care-l atac pe la miezul noptii,
caldura celuilalt corp din pat,
muzica, apoi
privirea barbatului care ma iubeste-n taina
si a tanarului cu ochi de culoarea desertului, care se incapataneaza sa ma vrea in asternutul unei nopti de iarna.

insa ultimii trei kilometri din drumul meu spre casa,
drum bine asflatat si de multe ori pustiu
invaluit in fuiori de ceata cu nuante oranj imprumutate de la luminile strazii
ma arunca intr-o poveste, de fiecare data alta.
o poveste cu viteza,
cu motorul masinii care urla ca un lup al noptilor cu luna plina
si ma tintuieste in scaun,
cu volanul care devine parte a corpului in vreme ce muzica imi inunda simturile
si privirea scruteaza soseaua, in inlantuirea nebuna a copacilor cu umbre lungi.

stiu ca am limita de viteza, stiu
dar nu pot sa ma abtin
sa nu apas pedala
pana cand simt cum adrenalina mi se varsa in sange. trei kilometri...

si urata, si proasta.

multi barbati au de multe ori dreptate: multe femei sunt proaste.
daca mai sunt si urate
combinatia e dramatica. aceasta "ea" se numeste femeie isterica (la mine-n cartier baietii ii spuneau simplu, nefe), sustinuta adanc de frustrari metamorfozate in rautati.

am intalnit femei urate, dar al caror farmec devenea de-a dreptul naucitor, sprijinit, desigur, de o inteligenta sclipitoare. si femei grase care stiu sa rada in hohote. si femei cu picioare prea groase ori prea subtiri, cu sanii prea mici si ochii prea apropiati, femei pentru care toate aceste neajunsuri fizice devin parte a personalitatii lor. daca , numai daca, le ajuta capul.

am cunoscut femei frumoase si proaste, dar a caror prostie devine chiar simpatica in momentul in care-o asorteaza unui zambet larg cu dinti perfecti si buze senzuale.
si da, chiar exista femei frumoase si destepte.
dar nu ele fac obiectul insemnarii mele. ea este dedicata exclusiv femeilor urate si proaste.
o specie aparte in frumosul peisaj feminin.
femeile urate si proaste traiesc din razbunari, din scandaluri si rautati, din razboaie personale in numele unui ideal general si nu neaparat valabil. in cele mai multe cazuri, femeile urate si proaste simt nevoia adanca (hm...si de alte lucruri!) de a se afirma in plan...profesional. ele muncesc enorm, ele sunt "stalp" al firmei in care activeaza, ele sunt baza si acidul, sarea si piperul (mai degraba lamaia..), sacul si peticul, acul si ata, alfa si omega. oh, ele sunt permanent obosite, renunta (?!)la viata lor personala in favoarea banilor care intra, fireste, in buzunarul patronului.
ele sunt primele care solicita sedinta de dimineala "mai devreme" si care se ofera, oftand adanc a sacrificiu, sa lucreze in zilele de sarbatoare.
oh si daca, doamne fereste, un barbat mai uratel indrazneste a inalta o iluzie de curte in jurul lor, ele se ofenzeaza subit "dar, vai, draga, cum indrazneste? ala nu se uita la el?!..."

o vaca de-asta m-a scos din minti azi.
si-as fi avut multe sa-i spun, dar uitandu-ma de-aproape la privirea ei rautacioasa, am vazut cat e de chinuita. si-am tacut.
dar ii urez acum, din suflet: sa te ia dracu, urato. si proasto.

the english patient

azi
toata ziua
in inima mea n-a fost loc decat pentru
"the english patient"

zuzeta?

messenger, miez de noapte.

el: zuzeta?
eu: nu.
el: cine esti?
eu: eu.
el: si unde esti?
eu: unde sunt eu sau zuzeta?
el: tu, zuzeta. amandoua.
eu: pe drum, suntem pe drum...
el: la dus sau la intors?
eu: nici la dus nici la-ntors. pe la jumatatea drumului.
el: ah, am fost acolo. imi vezi umbra?
eu: fireste. mi-au crescut aripi, plutesc pe umbra ta
el: asteapta-ma acolo. ma intorc intr-o seara.
eu: stiu, am auzit muzica.
el: zuzeta?
eu: nu.
el: haide, ma, ca stiu ca esti tu...

in locul tau sa fiu, eu nu m-as baza pe asta.

dance me to the end of love

rosu si negru

vin.
rosu. negru. merlot demisec de murfatlar. pentru o noapte amestecata. culoarea lui ma fascineaza. e culoarea sangelui. e-un vin greu, puternic. seamana cu un barbat.
ai imbatranit si-ai obosit, prietene. dar nu ti-ai pierdut farmecul. mai stii sa mangai. si sa soptesti. si mana pe care ti-ai plimbat-o peste chipul meu, intr-un gest tandru si senzual, m-a ars.
paharul cu picior, pahar inalt si elegant. ii simt raceala in palma si caldura inghititurii de vin imi aprinde noaptea.
si rosii imi sunt buzele, si neagra privirea.
mi-am amintit de camera ta mica. si calda. buze fierbinti in intuneric.
pateaza vinul. pete rosii pe noaptea neagra.
imi plac petele. petele colorate in vieti albe, petele albe in vieti obositoare.
cum e viata mea? ca vinul si ca noaptea. rosu si negru.

imi amintesc gustul. dar aroma e de fiecare data alta.

fara mine

sa fiu a naibii
azi vreau sa ma opresc din drum, sa nu mai am treaba,
nici familie, nici bani
sa nu mai am nimic
sa fiu un om diferit, o femeie noua, alta
fara identitate.
sa nu mai recunosc drumurile, sa am alt nume, alte ganduri, alta viata.
m-am plictisit
de mine.
sa fiu a naibii daca nu m-am plictisit.

looking for the winter

iubitule, ninge?
...a fost primul lucru pe care l-am intrebat cand m-am smuls din bratele somnului.
pe urma toata ziua am pandit. cand si cand mi-am aruncat privirea pe fereastra sperand ca mocaneasca ploaie a lui noiembrie are sa devina joc de zapada.

ca niciodata am asteptat iarna, azi.
fiecare prieten drag ce mi-a calcat pragul casei mi-a adus zvon de ninsoare. obraji inrositi, miros de vant. au navalit inauntru cainii, cu boturile reci si pernitele inghetate. am fiert vin si mieji de nuca am rumenit in cuptor.
ninge, iubitule?

inca astept. poate c-are sa ma fure somnul, mai tarziu.
dar daca ninge, sa ma trezesti, iubitule.

sampanie, tristete si bucurie

o mare tristete si-o mare bucurie am avut ieri.
potrivit legii compensatiei, as fi pe zero.
matematic vorbind, minus cu plus...hm, ar trebui sa fiu trista.
insa legile firii nu ma lasa sa plang.
bucuria imi atenueaza tristetea, dar si tristetea si-a luat parte din deplinatatea bucuriei.

si-acum, la ceas tarziu
nu-mi ramane decat
sa inchin o cupa de sampanie
cu viata. si-apoi, pe rand, cu tristetea si bucuria mea.

martini. sec.

cand s-a intamplat asta? maine cred.
s-au adunat norii. rasaritul s-a facut apus, cuvantul tacere.
a cazut soarele. a cazut pe jos, s-a spart in cioburi de noapte alba.
maine.
maine a plouat cu stele.
maine am fost pe drumul ciudat al gandurilor de ieri.

"intinde mana. am sa-ti ghicesc in palma"

nu esti in palma mea. ai fost maine. ai fost in anotimpurile tacerilor, apuse-n rasarit. in farame de suflet. ieri nu te-a pastrat in amintire.
in palmea mea e linia vietii.
in palma mea se odihneste-un curcubeu. l-am strans in pumn si l-am baut.

maine are gust de martini. sec.
ieri am sa ma intorc, urmand linia vietii din palma.

unica, minunata

printre atitudinile care ma everveaza rau pe lumea asta, la loc de frunte este lingusirea.
ma mai enerveza ipocrizia. si oamenii care nu-si asuma o vina ce le apartine ma scot din minti.
dar tot lingusirea reuseste sa ma infurie cel mai rau. pana si cuvantul ma enerveaza , in toate formele lui. lingusire, linguseala. lingusitor.
oh, ce frumos gandesti. oh, ce om minunat esti.
oh, cum ma inspiri, muza mea divina.
cum gasesc eu printre gandurile tale nespusele mele cuvinte. cum te descurci tu in toate situatiile...
cum le faci tu, cum le aranjezi. ca nimeni altcineva.

oh, sunt unica. sunt o minune ratacita pe pamant. sunt omul oamenilor, frumusetea frumusetilor, desteapta, spontana, logica , echilibrata . sunt fascinanta, cuceritoare, uimitoare.

ce mama dracului vrei de fapt? spune direct si poate ai sansa sa obtii.


(orice asemanare cu persoanaje si intamplari de pe blog este strict intamplatoare. cu personaje si intamplari din viata mea reala nu)

zambet de toamna

dimineata lenesa, ratacita in voluptatea patului cald. cafeaua fiebinte, cafea fierbinte la ibric. aproape de nebaut. savurata in pat, cu privirea pierduta pe fereastra.
cerul ferestrei, cer ploios, furisat prin storuri.
linistea intrerupta de latratul indepartat al cainilor. glasuri de pescarursi. de pescarusi!
darabana ploii, pierduta pe pervaz.
cornuri calde, miros de cornuri calde.

amintirea soarelui nu m-a mai durut azi. si i-am zambit.

pasiunea mea, viata

cat te mai iubesc, viata.
cat ma fascinezi, cum ma inveti sa simt, ce daruri senzationale imi faci. mi te oferi fara durere si fara resemnare, mi te oferi fara a-mi cere raspunsuri si socoteli, mi te oferi...
cum imi picuri tu amar si bucurie in paharul zilelor, cum imi canti diminetile si-mi colorezi noptile. in zambet mi le colorezi.
te iubesc. pasional, calm, cald, tandru, disperat. iti iubesc farmecul subtil al intamplarilor, caldura intensa a intalnirilor, durerea acuta a despartirilor. iti iubesc zilele terne si nesfarsite, cand gandurile intra-n hora cu deziluziile. iti iubesc scanteile fascinante ale soarelui, cand sufletul danseaza cu ingerii.
alerg cu tine de mana, ma ascund printre nori, ma strecor prin ceata, ma dezvalui in lumina soarelui, ma pierd, ma regasesc. sunt eu, sunt tu.
cat te mai iubesc, viata. eu, tu.

gol

ma doare ca ma doare.
nu mai stiu de unde am plecat si unde-am ajuns.
nu stiu unde te-am pierdut, in ce ite te-am incurcat.

nu mai gasesc drumul catre tine, iubitule.
m-am ratacit
si locul meu din pat e gol.

stii sa ma chemi?
eu stiu sa vin? vreau?
in lumea mea nesfarsita, in goana mea nebuna
am uitat. aminteste-mi.

nopti albe

sunt tare lungi noptile astea de toamna. multe ore negre care mi se scurg tacute pe sub pleoape. stau asa, cu ochii inchisi si ma gandesc. ma gandesc la tot felul de lucruri. lucruri pe care le-am facut si nu le-am facut, pe care ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit sa le fac. nu trag concluzii, nici nu analizez. doar las zile ori perioade din viata sa mi se perinde prin fata ochilor, asemeni unui film pe care-l stiu, dar vreau sa-l revad.
si cate lucruri am a-mi aminti, si cate nu mai reusesc sa recompun.
nu mai stiu de ce intr-o vara am plecat la mare singura, fara bagaje. dar imi amintesc perfect culoarea marii, cartea pe care-am citit-o si ceasul solar pe care-l desenam pe nisip ca sa aflu cand e ora amiezii.
nu mai stiu de ce plangeam intr-o noapte de toamna, la o cabana in munti, in vreme ce un foc uluitor imi infierbanta obrajii. dar mirosul de rasina arsa, haina pufoasa pe care cineva mi-a pus-o pe umeri si sunetul chitarelor n-am sa le uit vreodata.
nu mai stiu unde ma grabeam intr-o iarna cu troiene de poveste. dar imi amintesc fulgii imensi de zapada, mana care-o tinea stransa pe-a mea in viscolul turbat, imi amintesc sentimentul de bucurie amestecat in culoarea cerului.
nu mai tin minte numele baiatului care m-a dus, pe o vreme teribila, intr-o casa cu miros de gutui. dar stiu zambetul frumos al mamei lui, obrajii inrositi de ger ai bunicului si caldura sobei de lemne.
nu-mi amintesc cum am fugit de la o petrecere si cum am ajuns, multe ore mai tarziu, intr-un bar slab luminat, amestecand povesti in pahare cu insusi sarbatoritul serii. dar stiu exact rochia pe care-o purtam, rochia neagra cu spatele gol. si muzica suava care ne-a acompaniat gandurile.
nu mai tin minte cuvantul, doar rezonanta lui mi-o amintesc.

imi lipsesc ore din viata, zile, perioade. in schimbul lor primesc, din invalmaseala de amintiri, secvente, senzatii. in noptile albe ma bantuie fantomele uitarilor mele.
as vrea sa cred ca amintirile care-mi lipsesc exista, de fapt, in mintile si-n sufletele celor cu care le-am impartit. ca fiecare a luat, din marea sau mica poveste a vietii, piesele care i-au trebuit. ca gandurile si trairile ce se zbat sub pleoape in noptile lungi de toamna se intalnesc, dincolo de mine, cu gandurile si amintirile celorlalti. ca se inlantuie, se completeaza. si ne recompun povestile.

e vineri

...si-n noaptea asta am sa-mi fac de cap!

masa de pranz

multa vreme nu am mancat de pranz. mi s-a parut o masa inutila, asa in mijlocul zilei.
de la un timp, insa, am descoperit frumusetea dejunului.
cand se-apropie ora de masa, simturile mi se-ascut. imi rostogolesc in minte tot felul de ganduri si preferinte culinare. si mirosul, mirosul de mancare...
mirosul de mancare este pentru un infometat, asemeni nevoii de a strange in brate pentru un indragostit. de fapt, atunci cand ti-e foame, masa de pranz capata, intr-un fel ciudat, conotatii erotice.
dorinta, asteptarea, emotia primei inghitituri, satisfactia. si oboseala de dupa.