ospatarul doru (II) - despartirea

de cateva ori am tot vrut sa ma apuc de doru II asta. dar, pe langa multe alte treburi care m-au incurcat zilele astea, m-am lovit de o problema. grava. nu-mi mai aduc aminte exact ce s-a intamplat. doua variante mi se contureaza in minte, dar nu stiu care e cea corecta. poate, deci, ma ajuta "cineva".

a venit, da, ospatarul doru a venit la ora promisa. ne-am imbarcat cu totii, gramada in dacia lui.
pe terasa de la amfiteatru a fost superb. marea aproape, muzica in surdina, mancare din belsug, sampanie.
(imi aduc aminte ca prietenii mei ma intrebau din priviri, inainte sa comande, care si la cat "sa se arunce". si eu radeam, radeam. si-i incurajam)
doru nu ma slabise toata seara. statea langa mine, in sufletul meu, imi trecea cand si cand mana dupa umeri si ma ciupea de obraz, gest care ma enerva teribil. dar, pentru binele (si indestularea) gastii mele, ma sacrificam. rabdam cu stoicism.

(hei, prietenii mei de-atunci, domnilor, doamnelor, oriunde ati fi acum, imi sunteti datori cu o masa pe terasa de la amfiteatru. fiecare!)

trecusera multe ore si cursese multa sampanie. pendulul noptii batea de ora 1. poate 2.
si, ei bine, de-aici nu mai stiu.
imi amintesc de o discutie de la hotel, dintre mine si prietenii mei, in care stabilisem ca sub nicio forma sa nu ma lase singura cu ospatarul. aveam, pare-se un plan. dar nu mi-l amintesc sub nicio forma. am o imagine legata de chipul lui doru in momentul notei de plata. cand a inteles ca el trebuie sa plateasca TOATA consumatia. am o alta imagine cu mine plecand agale catre toaleta si fugind de-acolo prin sala de mese pana in strada. si mai am o alta, contradictorie cu cea anterioara, in care eram cu totii la masa si ne pregateam de plecare. "tu ramai, nu?" ma intreba doru. si protestele prietenilor mei care spuneau la unison "nu, nu, ea merge cu noi".
nu mai stiu cum, dar am plecat de-acolo. imbuibati si stropiti cu sampanie. fara sa fi scos din buzunar macar un leu.
cu siguranta stiu ca ne-am intors pe jos, pitindu-ne pe dupa tufele de tuia de pe drumul catre neptun. ca dacia lui doru a trecut pe langa noi, la pas, si ne-am lasat pe vine in hohote de ras. ca dacia lui doru s-a intors. ne cauta.
mai stiu ca am ramas pana spre dimineata pe terasa hotelului. si-am vorbit, am povestit, ne-am spus secrete, ne-am impartasit vise.

in ziua urmatoare ne-au venit intariri de la bucuresti. ne-am mutat in olimp pentru alte cateva zile. dar nu inainte de a incheia apoteotic sejurul in neptun. e previzibil, nu? da, da. nu am platit nici camera la hotel!!!

ospatarul doru (I) - intalnirea

dormisem pana spre pranz.
ceilalti plecasera deja la plaja.
am facut un dus si asteptand ca amica mea, la fel de somnoroasa ca si mine, sa se trezeasca, am coborat la bar, sa beau o cafea. i-am lasat bilet.
pe mica terasa o singura masa era ocupata. doi ospatari intre doua varste, proaspat iesiti din tura, “se dregeau” cu lamaie scursa abundent in cafeaua neagra. radeau mult.
dupa numai cateva minute, unul dintre ei a inceput sa traga cu ochiul catre mine. din ce in ce mai obraznic. ma enerva. voiam doar sa-mi savurez licoarea in liniste, in soarele bland al lui iunie.
la un moment dat si-a parasit tovarasul si a venit catre masa mea, masa rotunda de rachita. “eu sunt doru, s-a recomandat, si-mi place de tine”. era cu vreo 20 de ani mai mare decat mine. pfff, era batran. si avea ochi de peste. si, pe deasupra, mai era si ospatar. “sa fii sanatos”, i-am replicat si el a ras.
in urmatoarele minute el a fost din ce in ce mai insistent, iar eu din ce in ce mai mojica. ma agasa. m-as fi ridicat sa plec, dar, vai, cafeaua… nu mi-as fi permis o alta.
incet, incet in minte mi-a incoltit un gand.
l-am testat. “mai ia-mi o cafea, am zis, si-un gin tonic. si-apoi stam de vorba”.
de fapt ospatarul doru era haios. plin de viata si jovial, spun eu acum gandindu-ma in urma. era omul pus pe distractie, ca abia incepea sezonul si pan la urma nu facea nimic rau. incerca sa agate o pustoaica de care- zicea el – se indragostise la prima vedere.
dupa doua ginuri stiam ce am de facut. si cred ca si ospatarul doru gandea la fel. hm, ghinion.
abandonat la masa, tovarasul lui plecase de mult.
am vorbit, am vorbit. i-am povestit despre noi, ca noi suntem sapte prieteni, nedespartiti. intre timp a aterizat usor mahmura amica mea, doru i-a cumparat cafea si bere si i-a declarat vesel ca are sa ma rapeasca, ca sunt o minune. oh, imi si spunea obsesiv cumva, un nume de alint, dar nu mi-l mai amintesc.
“diseara te duc olimp, la amfiteatru, pe terasa. sa vezi ce chef are sa fie, ce distractie”, mi-a promis ospatarul. “ai vrea sa vii si tu?”, a intrebat-o, intr-o doara, si pe prietena mea.
si-atunci, cu o obraznicie fantastica, am pus piciorul in prag. “doru, vin numai daca vin si prietenii mei. toti.”
trebuie ca era nebun, ori a crezut ca mint. a ezitat doar cateva secunde. “ok”, a zis. “la sapte vin sa va iau. pe toti”
si da, a venit…

aventuri la malul marii

1 iunie era.
deschiderea "oficiala" a sezonului la marea neagra.
ce an?
cine sa mai stie? era demult. sa fi trecut de-atunci vreo 15 veri.

vremea era suava, era cald fara sa fie obositor. litoralul aproape pustiu.
neptun.
stateam gramada, sapte oameni, intr-o camera cu doua paturi, intr-unul dintre hotelurile cu patru etaje dinspre bazar. balea, parca.
dupa doua zile nebune si lungi abia daca mai avea bani de tigari. si ne era foame, ah, foame. si gandul la o bere rece pe o terasa ne chinuia aprig.
cum am facut nu stiu, dar am cazut de acord.
se-nsera in culori palide si miroasea a mare si a sare. si eram foarte tineri, si foarte veseli eram. toti sapte, care mai de care mai dichisiti, am ocupat o masa mare in restaurantul de la caraiman. izul fripturii era naucitor, aroma micilor fantastica. lalaia orchestra romante pe terasa. o ospatarita cu alura de gospodina ne-a adus paharele, meniul.
doamne, am mancat regeste. ciorba si friptura, salate, desert. bere, vin. am comandat si cateva pachete de tigari.
planul era simplu. plecam pe rand, ca sa nu bata la ochi.
(de ce dracu eu eram una dinte ultimii doi... sacrificati? ca fugeam mai repede? ca avem mai mult tupeu? ca eram obraznica, dar delicata? sau pur si simplu ma lasasem pacalita?)
si-au plecat primii doi. fericitii...
atmosfera incepea sa se tensioneze. ospatarita-gospodina sa se invarta din ce in ce mai des in jurul mesei noastre. dar noi ne continuam seara minunata, berea curgea-n valuri, rasul nostru era cel al oamenilor siguri pe ei, cu portofelele burdusite. inca o prajitura cu ciocolata, inca un rand de beri si ..hop, am ramas trei.
(dar domnii nu platesc? oh, nicio problema, platim noi tot, erau invitatii nostri. pai sa va fac nota. da, sigur, dar noi vrem sa mai comandam...)
devenise suspicioasa.
nota de plata era imensa. si in plan nu era sa apucam sa o primim. dar, uimitor, am improvizat spectaculos, am conlucrat fantastic. "dau eu. nu, nu. lasa-ma pe mine, tu ai platit ieri. scotocit in buzunare, in cele ale hainei, in cele ale pantalonilor. schimb de priviri cu ochii mari, sub ochii intrigati ai ospataritei. la dracu, am uitat borseta, cu acte cu tot. e la hotel, la doi pasi. da, da, du-te neaparat. te asteptam, sa vii repede."
si-am ramas doi.
vigilenta, femeia si-a tras un scaun si s-a asezat la masa noastra. chiar la masa noastra. nu, n-am ignorat-o. am discutat mult cu ea, despre litoral si servicii, despre turisti nesimtiti, despre familie si copii. calm, relaxat. prieteneste chiar. (si acum mi se intampla uneori sa-mi fie mila de ea)
dupa ce i-am recastigat increderea am rugat-o sa ne mai aduca doua beri. ba trei, sa bea si ea un pahar cu noi. nu apucase bine sa se indeparteze de masa si am zbughit-o. sprint nebun printre mese, pe teresa de la caraiman, am traversat, ne-am ascuns prin spatele hotelului neptun sa ne pierdem urma, am fugit intr-un suflet la romanta, unde aveam loc de intalnire cu ceilalti. gafaiam precum caii dupa cursa cand am intalnit restul grupului.
si pentru ca noi, sacrificatii, ne voiam razbunati, am stigat, fara sa fi vorbit intre noi..."fugiti, ne urmareste politia...!!!!"
s-au panicat si s-au raspandit ca potarnichile, care incotro. iar noi ne-am savurat razand victoria...

si nu, n-am plecat de la mare.
a doua zi, pe la pranz, l-am cunoscut la barul hotelului, pe ospatarul doru.
dar asta-i deja alta poveste...

cosmar

sunt tot acolo, tot acolo
recunosc coltul de cer din fereastra, conturul camerei dar
ochii goi pandesc si respiratia-i suiera, vand rece imi ingheata mainile
si-mi simt bataile inimii in gat
se misca in intuneric, in ungherul ascuns al mintii
fosneste ca frunzele moarte-ale toamnei
ca marea in prag de furtuna
caut cu privirea lucruri
familiare
simt tremurul pleopelor, o lacrima fierbinte mi se scurge pe gat
si-a inclestat mana pe tocul usii, miroase a intuneric jilav, a aer bolnav
m-apasa pe piept
frica
stiu ca-i acolo dar nu pot sa vad, simt cum pandeste
cum rade hidos si face un pas nestiut catre sufletul meu
ma trag mai spre mine, ma ascund mai adanc, simt pe buze gustul sangelui,
strig fara glas
o umbra se-ascunde sub pat si alta se-agata-n fereastra, ma pierd de mine, ma ratacesc, multe parti fug disperate-n podea
raman numai eu, o parte de eu
si chipul lunii
m-atinge pe frunte cu mana fierbinte a unui vis,
trezeste-te.
trezeste-te.

probleme (de adult)

nu-mi place sa fiu adult. adultii au mereu treaba, au responsabilitati.
iar eu, eu cand intalnesc oameni prea seriosi mai ca ma apuca durerea de cap. pentru ca-mi place sa ma joc, sa rad, sa dorm, sa-mi pierd vremea contempland cerul sau s-ascult bancuri decoltate la o terasa, la bere, in vreme ce rontai alune de padure. sa vad oameni si locuri noi, sa toc bani in magazine, sa calc pedala de acceleratie, sa citesc pana in zori de zi. sa-mi urle janis joplin in boxe, sa cant clapton in masina. sa hranesc toti cainii fara stapan, sa iau in brate toate pisicutele necajite, sa salvez toti caii chinuiti care tarasc infernalele carute. sa ma gandesc si sa ma razgandesc. sa ma cert si apoi sa-mi para rau. sa-mi fortez limitele si norocul, sa fiu nestatornica si nechibzuita.

cateodata, cand constientizez ca sunt adult, ma intreb cum dracu de ma descurc. cum stiu sa fac un lucru sau altul, cum ma trezesc sa iau decizia potrivita la momentul oportun, cum imi iese, totusi, puiul cu smantana atat de bun, cum de platesc facurile, cum am reusit sa o determin pe fiica-mea sa spuna adevarul si atunci cand minte, cum de ma asculta cainii cand le strig “nu-i voie” si de ce mama ma suna sa ma intrebe daca e bine sau rau sa faca mai stiu eu ce, ceva care o priveste strict pe ea. cum inteleg lucruri de neinteles si cum rostesc adevaruri de nespus. cum stiu sa tac, cum pot sa uit, cum vreau sa iert. cum imi amintesc, imi amintesc. prea multe lucruri si intamplari.

probabil ca sunt adult. dar o sa ma obisnuiesc cu gandul asta abia cand o sa imbatranesc.

circuitul vorbelor in natura

trrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrr, telefon.
"ce-a facut, zuzeto, fiica-ta la olimpiada?!" un prieten. rade in hohote.
nu trec 10 minute. trrrrrrrrrr, trrrrrrrrr..
"asa, bre, pai noua nu ne povestesti? si tu ai blog? si noi aflam de la radio?"
si tot asa, intreaga dupa-amiaza, tot felul de prieteni, mai buni sau mai rai, mai vechi sau mai noi, oameni care n-au bloguri si nici nu le citesc pe-ale altora, m-au sunat sa-mi spuna ca au auzit amuzanta povestioara a fiicei mele la olimpiada, au auzit-o la radio.
pentru aceasta neasteptata celebritate, trebuie sa-i multumesc deci
lui amardezi
si-i sa-i urez eroinei mele
...sa continue sa ma inspire!!!

olimpiada la romana

in urma cu vreo trei saptamani, fiica-mea m-a anuntat mandra tare ca merge la olimpiada de romana. nu pentru ca ar fi cine stie ce studioasa sau ambitioasa, dar a gasit o metoda relativ simpla si ingenioasa de a "se pune bine" cu profa.
a venit, insa, dezamagita.
punctul principal al lucrarii era cu si despre cazurile substantivului. pe care inca nu le studiase la scoala, deci habar n-avea.
"eu totusi am scris ceva..." mi-a marturisit prudenta fiica-mea.
da? m-am minunat eu incercand sa-mi imaginez ce ar putea sa scrie un copil la un subiect despre care n-a auzit in viata lui.
"pai da", zice." m-am gandit ca acuzativul e un caz care acuza, ca dativul e unul care da si..si ca vocativul ar trebui sa se termine intr-o vocala. si-am facut un text cu substantivul in cazurile astea, iar la nominativ si la genitiv am pus si eu din capul meu... "
!!!!

si astazi, dupa ce la telefon m-a anuntat ca a luat 7 la un test usor la geografie...mi-a zis sa nu ma supar ca are si o veste buna. ca s-a calificat la olimpiada la romana, a luat 9.
acum, dupa ce mi-am revenit din uimire (si din ras), as fi tare curioasa sa vad si eu lucrarea notata cu 9, in care acuzativul acuza, dativul da si vocativul se termina intr-o vocala!!!

(pseudo)rutine

e-aproape doua.
ora la care, de obicei, incepi sa ma sacai. sa ma toci, sa ma convingi c-ar trebui sa dorm. ca maine am o zi grea. ca maine dimineata o sa strig din nou, cu fata ascunsa in perna "lasamaaaaaaaaaaa sa doooorm"
nu-mi place sa dorm noaptea. de-atata vreme stii ca nu-mi place. si-am vrut sa ma uit la "frida". ce daca l-am mai vazut de trei ori?!

acum, cand esti la mii de kilometri distanta de mine
savurez momentul in care ar trebui sa ma ascund in pat si sa ma prefac a somn, in timp ce pe sub pleaope mi se perinda povesti fantastice.
nu dorm si nici n-am sa ma culc.
si maine, si-n toate zilele urmatoare
profitand de absenta ta
o sa fac toate lucrurile pe care nu-ti place sa le fac.
o sa umblu desculta pe gresie, o sa beau cafeaua in cada. o sa plec de-acasa cu parul inca ud. si fara sa mananc.
o sa fumez multe tigari, multe tigari.
o sa
o sa
o sa
de fapt nu stiu ce o sa fac.
de fiecare data cand ma enervezi ma gandesc ca am sa razbun oferindu-mi "libertate" cand esti plecat. si abia astept sa pleci, sa respir numai aerul meu, sa raman numai cu gandurile mele, sa fac numai ce vreau si ce cred eu. dar atunci cand esti departe, micile mele ambitii prostesti nu mai au nicio importanta. deodata imi dau seama ca toate lucrurile pe care mi le promit n-au farmec fara tine, nici gust, nici aroma. ca-mi lipsesti si ca mi-e dor. ca drumul spre casa e prea trist si gresia prea rece. ca ma doare capul daca nu-mi usuc parul si tusesc ingrozitor de la prea multe tigari. ca e lisit de savoare sa stau intr-un pub pana spre dimineata fara sa-ti soptesc la ureche ultima barfa. sau sa intarzii ore in sir cu baietii la bere, abandonandu-mi masina prin vreo parcare, daca stiu ca acasa nu ma astepti tu.

asa ca o sa ma duc in pat. si o sa dorm acum. noapte buna, iubitule.

(cand insa o sa te-ntorci, n-o sa mai recunosc nimic)

jocuri

sofatul sportiv si flirtul, ce placute exercitii de intretinere. daca se intampla si concomitent, rezultatul e garantat. schimbari de stare.
barbatul cu audi avea peste trezeci de ani, parul negru tuns scurt usor grizonat si un zambet haios. el a inceput, desi la un semafor de la cativa kilometri distanta a pretins ca eu l-am provocat. n-am facut decat sa-l las sa iasa de pe o strada laterala, ca asa-s eu, civilizata. pe urma si-a continuat drumul cu 10 la ora asa ca l-am depasit. si, da, m-am uitat cu gatul sucit, asa, de curiozitate. interesant barbat…
s-au trezit deodata orgoliul lui si caii putere ai masinii. a trecut precum o naluca pe langa mine si i-am admirat linia eleganta. l-am urmarit cu privirea pret de cateva masini, pana a disparut ascuns prin coloana de pe bulevard. mi-a fugit gandul in alta parte, dar ceva mai jos l-am zarit pe dreapta, asezat aiurea, cu avariile puse.
“asta-i nebun” m-am gandit, a accelerat ca sa opreasca dupa un kilometru. dar cand m-am apropiat si a pornit, am inteles.
hm, vrei sa ne jucam, domnule. eu ma bag…
accept provocarile. accept provocarile in general, dar cand e vorba despre masina, condus si un barbat interesant o fac aproape instinctiv si implicit pasional.
nu stiu el unde se ducea, dar, ca orice femeie interesata, l-am condus pe calea mea. aveam avatajul drumului batut, in care orice groapa mi-e familiara, unde stiu care banda merge mai bine si unde linia de tramvai e facuta zob. i-am anulat rapid avantajul, m-a pacalit si-a trecut inaintea mea printr-o manevra eleganta in intersectie, am recuperat alegand banda “rapida”. am mers paralel cateva zeci de metri, am ras amadoi cu gura pana la urechi, am profitat ca nu-i atent si l-am fentat la semafor.
era cu o lungime de masina inaintea mea cand am virat la dreapta, pe straduta laterala catre destinatia mea. am trisat, da. ajunsesem.
nu mai avea cum sa intoarca imediat si a claxonat prelung. m-a certat ca n-am jucat corect si avea dreptate.

dupa cateva ore, cand in sfarsit am lasat calea pribegiei ca sa ma retrag spre casa mea cu gradina in lucru, am gasit “agatata” in stergator o carte de vizita a unui “manager” de la o companie multinationala. pe dos, cu rosu, mazgalite doua cuvinte. “impresionant, felicitari”. atat.
mai, sa fie...

apucaturi de femeie

n-am avut niciodata fantezii cu barbati batrani. sau, ma rog, in varsta.
in afara de unul. maria m-a provocat fara sa vrea si mi-a amintit de cohen.
sa fiu a naibii
lasand la o parte muzica
si vocea cu tonul ei grav, senzual
barbatul asta ...batran imi da fiori pe sira spinarii
felul in care priveste, felul in care zambeste
gatul, mainile, gesturile
tinuta perfecta
culoarea pielii
domnul cohen, leonard, cu tot respectul,
imagianatia mea a luat-o razna.

zile albe

azi sunt obosita.
si putin trista sunt.
si nu m-am mai indragostit de vreo sase luni. chiar sapte.
oi fi bolnava?

lacrimile banilor

eu ce sa-ti spun cand tu plangi, plangi?
imi trec mana prin parul tau, taiat scurt, iti sterg lacrimile si tac.
dar nu pot sa te sufar. nu-mi place de tine, nu-mi place suficienta ta, snobismul, nu-mi plac banii tai ridicati la rang de unic si fundamental scop in viata, nu-mi plac nici cadourile pe care mi le-aduci zambind plin, vezi, m-am gandit la tine, nu-mi scoate ochii, la dracu, eu nu vreau sa te gandesti la mine, nu-mi place cand iti deschizi portofelul intotdeauna burdusit si-l tii la vedere (ce dracu, fratioare, ca exista carduri de multa vreme), cand scoti banii ostentativ si-i fluturi pe sub nasul ospatarului, platesc eu, platesc eu, nu-mi place cand ma astepti in oras si-ti parchezi limuzina intr-un loc prea vizibil, cu mana scoasa pe geam, taranule cu tot cu rolexul tau. si eu iti spun, tu razi, prostii papusa, comanda tu ce vrei. ca banu-i singuru-mparat. oh, nu erai asa. sau eu nu-mi amintesc.
nu-mi place de tine si dintre toti oamenii din lume, dintre toti prietenii tai smecheri si femeile tale incredibile, din toate cercurile tale inalte si inaccesibile, cum dracu te gandesti sa ma chemi tocmai pe mine si sa plangi???
de fapt nu-mi pasa, te privesc si nu simt nimic, pierd timpul, pierd timpul, nici nu inteleg ce problema ai, nu stiu de ce am venit, nu stiu de ce continui sa ma cauti si eu sa-ti raspund la telefon, ani de zile, ani de zile o relatie saraca si inutila, ne intalnim si n-avem ce vorbi, n-avem ce gandi, n-avem.
te privesc si incerc sa-mi amintesc, doamne, am impartit cu tine patul si vreun an din viata mea, am uitat demult, nu recunosc nimic din ce-mi povestesti despre noi, s-a intamplat in alta viata, nu mai stiu. stiu ca eram tineri si radeam, beam bere pe terasa si mergeam cu nasul, faceam amor noaptea pe plaja si ne certam mereu.
tu ma cunosti, imi spui si eu habar n-am despre tine. de multi ani nu mai stiu decat ca nu ai nimic in comun cu mine. de prea multi ani ne-am indepartat, fiecare pe drumul lui, ne-am instrainat, ne-am pierdut. o amintire, la dracu, printre mii de amintiri. n-am ramas prieteni, nici camarazi nu suntem. nimic.
in schimb stiu ca
esti singur intr-o lume mare. in jurul tau nu-s oameni calzi, in jurul tau sunt suflete mutilate, stiu. si plangi acum, dar maine o sa uiti, si minti acum si maine o sa crezi. eu te privesc si tac. si tac.
dar data viitoare, sper
o sa am puterea sa-ti spun
ca nu-mi pasa. nu-mi pasa.
atunci sa plangi si-o sa te cred.

out of life

in unele zile, cum este cea de azi
imi vine sa strang totul ghem, toata viata mea cu tot cu lucrurile ei bune si frumoase
si s-o arunc dracului la gunoi
intr-un cos mare de metal, sa-i dau foc
sa fac altceva, altceva
cu alta "eu" si alti oameni in jur
cu alte ganduri si alte treburi, cu alte lucruri de care sa-mi pese sau sa nu-mi pese.

in unele zile
ma satur de mine, de tine ma satur
de faptul ca am treaba, ca trebuie, ca trebuie, ca trebuie
imperativele m-au scos intotdeauna din minti
dar astazi
vreau sa fug departe si sa uit tot, sa nu mai sune toate telefoanele, sa nu mai stiu drumul spre casa, sa nu mai recunosc locurile, ca intr-un oras nou, mare si strain, intr-o lume noua in care sa-mi caut identitatea.

astazi vreau sa ma lasati in pace, sa ma lasati
astazi vreau sa merg direct la aeroport, sa ma urc intr-un avion care o sa plece imediat spre o destinatie pe care n-o stiu, sa plec, sa plec

astazi vreau sa plec din viata mea.

tudor

tudor doarme in camera de la mansarda, cea in care apune soarele. si-a lasat fereastra intredeschisa, "sa auda noaptea". e rece acolo si e invelit cu o patura subtire. mi-a refuzat categoric pilota mare cu puf, preferata mea. am urcat si l-am privit, doarme cu mainile mari aruncate pe spate, cu gatul puternic rasucit delicat.
tudor e o lume.
cu vapoare care inconjoara pamantul, cu avioane prinse in ultima clipa, o lume cu desert, cu jungla si femei frumoase din brazilia. cu privirile cercetatoare ale copiilor arabi, cu parul cret si murdar al celor somalezi, cu zone de conflict, cu oameni veseli sau tristi. cu razboiul crud al lumii si pacea ingheatata a unui iceberg ratacit prin oceanul framantat. cu zborul unui pescarus, cu agonia unei antilope.
tudor
e o lume care-mi aduce, de fiecare data, parfum de aventura. si muzica frantuzeasca ascultata pana la disperare. si vin de porto. si jack. tigari de foi, parfumuri de la dior. intotdeauna de la dior.
dintr-un an, trei sute de zile e pe drumuri. el spune ca-i un ratacitor. eu zic ca-i un fotograf genial. si viata lui, fasii de univers, se impleteste in imagini de vis.
il vad rar. de fiecare data pielea ii e mai aspra si mai bronzata, ridurile mai adanci. dar ochii mai limpezi, din ce in ce mai limpezi.

maine la amiaza are sa plece din nou.
nu stiu cand o sa revina, nici el nu stie. nici nu-i important. in anii de cand il stiu am invatat ca nu distantele ii separa pe oameni.
si-apoi port porecla ce mi-a dat-o intr-o primavara, in urma cu multi ani, pe cand pe un deal inflorit priveam norii si ne jucam ghicindu-ne in formele lor viitorul: "zuzeta"

despre prostia omeneasca

cand intalnesc oameni-carpe nu-mi vine sa cred.
incerc sa deslusesc mecanismul care sta la baza lipsei lor de caracter, la disponibilitatea lor de a se umili, la statutul pe care si-l asuma in fata lumii si, pana la urma, in fata lor. pentru ce?
ce lucru pe lumea asta merita sa te calci singur in picioare oferindu-te apoi, precum o carpa, sa aduni noroiul de pe bocancii celorlalti? celorlati ...mai bine asezati decat tine?
cum dracu isi imagineaza oamenii astia ca jenanta lor umilinta fi-va uitata o data ce isi ating scopul?
bai, carpa esti in orice pozitie, fie ca ai scos un ban in plus la salariu, ai prins un post de sefut sau ca sefu' al mare te foloseste pe post de curier sau ospatar de serviciu. ca ai mancat la cea mai smechera carciuma din oras si a platit altul? ca te-a vazult lumea la magazin de firma? ca te-a bagat in seama, raspunzandu-ti la salutul tau mieros, vreun baiat bazat? te-ai indoit de spate pana ce fruntea ti-a atins pantofii si zambetul tau dulceag s-a zborsit precum o muratura uitata in borcan peste vara. si care ti-e satisfactia, biet om?

nu stiu in ce masura ei, milogii oportunisti, inteleg locul pe care se aseaza. nu stiu in ce masura isi dau seama cat sunt de penibili.
nu stiu cum de nu sesizeaza felul in care sunt priviti de ceilalti. cum sunt tratati. cum sunt evitati. cum sunt folositi si luati in ras.

ei, oamenii astia, ce cred ei despre ei?

nu inteleg cum, privindu-si in oglinda chipurile servile, nu se iau la palme. eu i-as lua.

promisiune

am promis, am comis
te-am "estompat" nitel
ca sa nu stie nevasta-ta pe unde umbli noaptea
cand spui ca lucrezi
sau ai sedinte.
hai noroc!

vant de noapte

oh, bate vantul
si mi-e frica sa nu-mi goneasca primavara.

come on, ili!

vlad a zis sa bag o poza cu el pe blog.

baaaaaaaaaaai
n-am poza cu tine!!!!
dar, daca maine seara ne intalnim ca in vremurile bune
promit sa-ti fac
si ti-o si pun
(pe blog)!!!

:)))))))

de primavara

prind viata in mine
toate cele ce-au dormit peste iarna.
ma trezesc si zambesc, adulmec, imi doresc, visez.

au pocnit mugurii
si eu m-am scuturat de hainele grele ale iernii.
traiesc
o data cu anotimpurile.
in inima mea a incoltit o tufa de liliac batut, din par imi creste iarba,
in palme mi-au inflorit branduse si viorele,
in ochi am flori de regina a noptii.

miroase a padure tanara, a iubire
pielea se bucura de mangaierea soarelui,
merg cu trapa masinii deschisa si ma invadeaza primavara

as incaleca pe-un motor, sa fug, sa fug in lume
sa fiu a naibii
m-a apucat asa un dor de duca
ca ma doare pana si liliacul din inima!

intre anotimpuri

aseara
s-au amestecat in mine cea rea, cea buna, frumoasa si bestia
visul unei nopti de vara si zapezile de altadata, clipele de nebunie, nelinistile si contemplarile, povestile vechi si poeziile noptii, ploaia cu soarele, iarba cu zvon de roua si nisipul fierbinte,
aseara mi-au cantat lautarii la ureche, m-am imbatat si-am ascultat doine de jale, suspine de dor, am ras in hohote si am cantat la acordeon, am tocat pardoseala cu tocurile si-un tanar regizor a jurat ca face-un film despre mine, baietii de la masa din colt s-au intrecut la cazacioc si dimineata s-a iscat senina si ametita, am mancat pe strada, in zori de zi, castraveti murati cumparati de la chiosc, a rasarit soarele si m-a trimis acasa, sa dorm, sa visez, mi-am amintit ca am parul negru si lung, ca iubesc noptile de vara, ca lumea e si-a mea si-o impart, o tai in felii si-o mananc, trage dracului draperia, unde-i pastila, algocalminul, apa, apa, e patul prea mare, e perna prea sus si somnul departe, cafea cu lamaie, nu dorm, nu dorm, nu vreau
red bull
o lume intreaga la mine acasa
azi dimineata
am plutit ireal intre mai multe lumi, am uitat ce zi e si ce anotimp, am uitat si mi-am amintit prea multe, si inainte sa adorm invadata de soare si dimineata tarzie de primavara, am scris cu pixul pe un servetel, sa nu uit, sa nu uit, doua cuvinte cu multe intelesuri ascunse, cheia vietii si a iubirii, esenta ultimei nopti de iarna, noaptea pleoapelor m-a mangaiat si m-a cuprins somnul, greu ca o moarte
m-am trezit zambind
mirosea a flori de primavara, m-am trezit cu o raza de soare strecurata in patul meu
azi dupa-amiaza
n-am mai gasit servetelul pe care reusisem sa surprind, in numai doua cuvinte, tot ce-am trait si-am gandit intr-o noapte, intr-o viata
in care s-au amestecat
alcoolul, tigarile si lautarii, zambetele si prietenii, iubiri trecute si viitoare, tristeti cu veselii si cautari cu regasiri,
s-au amestecat
ultimele clipe ale iernii cu primele ore de primavara.