vineri, 25 aprilie 2008

vinerea mare

prima oara m-am trezit pe la 12. e drept, c-o seara inainte somnul ma rapise abia pe la patru, in zgomot de pasari trezite dis-de-dimineata.
n-am baut cafea pentru ca mi-era prea foame. cas cu ridichi si ceapa verde si o ameteala placuta in soarele bland de la pranz. si, cu promisiunea ca mai stau doar o jumatate de ora in pat, somn de voie pana pe la sase dupa-amiaza.
m-am trezit mirata, cu soarele de partea cealalta a casei.
vreo ora m-am ocupat de cafeaua (de dimineata!!!) si alta ora am vorbit la telefon cu diversi prieteni. s-a inserat.
si iata cum, in seara din vinerea mare, m-am apucat de treaba.
oua nu vopsesc. ma indeletniceam cu asta prin adolescenta cand, cu prietena mea cristina, legam cu ciorapul frunze de ceapa pe oua, fire de iarba ori frunzulite de patrunjel in modele incredibile. si-am mai vopsit oua, o noapte intreaga, cand o alta prietena indragostita si trista si-a varsat tot amarul in bucataria mea, in miros de otet, cafele si sticle de bere golite printre lacrimi. (au iesit caraghioase, insa noaptea a fost de neuitat). n-am mai facut asta de ani de zile. nici n-as mai avea, probabil, rabdare. buuun. cu ouale am terminat. mi le vopseste mama.
drob nu stiu sa fac. si mi se pare si complicat, sa stau sa toc atatea chestii pe care mai intai ar trebui sa le fierb si-apoi sa le bag la cuptor. asta-i treaba de soacra.
stufat facea tata, saracul. ar fi un sacrilegiu sa ma apuc eu...
cozonac si pasca am comandat deja la o cofetarie. am incredere, ca am mai luat.
miel. asta trebuie sa fac eu, friptura de miel.
am mai facut si-n alti ani, dar nu am o reteta pentru asta. deocamdata am varsat un vin (unul rosu, fugit spre otet) peste pulpele cumparate de la carrefour. si-am pus menta, foi de dafin si piper. si usturoi. si-am sa-l las asa pana duminica dimineata, asa mi-a spus mie un libanez, mare bucatar.
anul asta, pentru prima oara, ma risc la un bors. am sunat-o pe soacra-mea, care mi-a zis ca-i simplu, doar fierb chestiile alea, zarzavaturile, ca la o ciorba normala. si-mi trebuie leustean. om vedea.
pana una-alta n-am zarzavaturi. si-am sa plec la real (non-stop) sa-mi fac, in mijloc de noapte, cumparaturile de zi! (desi am auzit ca s-a invatat lumea la non-stop. mi-a zis o prietena ca ieri noapte, pe la doua, erau cozi de-o ora la case)
asta fuse vinerea mea mare.

anyway, wish me luck!
si paste fericit tuturor!!! :))

update. cand sa plec, primesc telefon de la o alta prietena. zice ca tocmai ce se urca-n masina sa se duca la cumparaturi. am convins-o sa vina si ea, tot la real. ca, din cumparatura-n cumparatura, o dam in altele. asta-i muzica ce-mi place, ca doar e vinerea mare! si unde mai pui ca-s si odihnita-bec, ca doar am dormit toooata ziua! :)) ciorba? ei, poate sa mai astepte...

4 comentarii:

maria spunea...

si eu am cumparat fructe pentru paste....restul, am familii. si le si face placere sa se ocupe

Anonim spunea...

ei, uite ca fructe-am luat si eu!
cat despre pregatiri, as fi putut desigur, chiar sa nu fac nimic. mai ales ca dupa paste ma duc...direct la scoici!
da',zau, friptura de miel mi-a iesit de fiecare data! :)

Anonim spunea...

Daa, ce noapte fuse aceea!
:)

greenfield spunea...

Sper ca ti-ai terminat preparatele intre timp, la mine a facut fata mea pasca, e placerea ei si o face bine.
Iti doresc un Paste fericit cu ganduri bune si trairi intense!