marți, 15 iulie 2008

singuratate

mai bine de-o ora am incercat sa surprind intr-o fotografie dansul fantastic al licuricilor. nicio imagine nu a reusit sa se apropie de spectacolul luminilor vii, amestecate printre brazi. si am renuntat. mi s-a facut frig, in ciuda sacului de dormit aruncat pe umeri si m-am ascuns in casa.
sunetul tastelor, lovite in ritm de litere, suna bizar in linistea incredibilia de la poalele muntelui. incremenita in noapte, pana si padurea tace, tace adanc, tace promitator, tace infricosator. liniste. linistea asta ma nelinisteste. ma sperie brazii batrani ce capata forme ireale prin dreptunghiul ferestrei si latratul indepartat al unui caine capata proportii de cosmar. am stins luminile lasand de veghe doar lumanarea palida cu aroma de vanilie. e placut in casa, dar mi-e rece, un fior de teama se furiseaza in odaie, il zaresc cu coada ochiului traversand in graba incaperea. se ascunde sub masa, sub scrinul vechi din care se revarsa miros de levantica, umbre lungi se amesteca pe pereti, flacara lumanarii palpaie ingrijorata.
mi-e frica.
noaptea se labarteaza dizgratioasa in patul insomniei mele. orele sunt lungi, nesfarsite, minutele se scurg odata cu bataile inimii. imi alearga prin minte amintiri stranii, ganduri dezlegate, tresariri. adun mainile palnie si-mi lipesc fruntea de geam, intuneric, intuneric si vant, rascolesc cu privirea in bezna, ma intorc la masa mare, de stejar, fumez, verific telefoanele mobile, am semnal, am semnal. imi vine sa rad de mine, ras nervos, stiu ca as putea sa formez un numar, sa aud o voce, sa ascult muzica, nu, asta m-ar impiedica sa aud alte zgomote, podeaua scartaie a jale, pandesc, pandesc.
nu stiu de ce ma tem. am fugit de-acasa si-am venit intr-un suflet. mi-a tresarit inima din departare cand am vazut casa, singuratica, casa mica si varuita in alb, napadita de vita cataratoare si brazii, brazii care ating de-acum cu varfurile lor cerul. am respirat liniste si fericirea incredibila a unui cer instelat mangaiat in solitudine. am trait bucuria intensa a apropierii de perfectiune.
si m-am trezit in miez de noapte dezorientata, nesigura, pierduta.
acompaniata de vaietul prelung al unei cucuvele, am inteles, tarzie revelatie,
ca mi-e frica de singuratate.

3 comentarii:

Alex spunea...

:) ce as mai putea sa zic?
Noapte buna, zuzeta !

Unknown spunea...

ei, zuzeta, ne e frica de singuratate dar alergam uneori dupa ea ca niste bezmetici deci...:)

Anonim spunea...

noapte buna, alex :))

corect. mi-am imaginat de-atatea ori cum o sa fug pentru cateva zile, cum o sa respir singura, cum tot aerul o sa fie numai al meu, cum o sa pot sa ma invart de cate ori vreau in patul mare si nimeni n-o sa ma intrebe nimic, incat am ajuns sa cred ca are sa-mi si placa. gresit!