betie cu mintea mea

mi-am baut mintile. de fapt mi-am imbatat mintile, una cate una. cel mai greu mi-a fost cu mintea cea de pe urma.
in jurul mesei ovale cu blat rece de marmura le-am oferit vesnicia clipei in pahare de cristal. le-am promis ca le duc in lumi colorate, ca le invat sa danseze dansul ploii, ca le arat toate inceputurile si toate sfarsiturile. m-au crezut, bietele minti ratacite si s-au apucat sa soarba din farmecul uitarii. s-au pornit sa se veseleasca, sa cante cu voci groase, sa-si schimonoseasca chipurile candide. au dansat pe mesele tacerii, s-au imbratisat ura cu nevoie, dragoste cu tristete, prostie cu resemnare.
dar ea, mintea cea de pe urma, statea cu bratele incrucisate pe piept si privea impasibila spectacolul vietii distorsionate de acceleratoare de senzatii.
bea, i-am spus, ca n-o sa ne mai intelegem.
m-a privit cu ochi reci si a cerut o cola cu gheata. si lamaie.
proasto, i-am soptit in fata si am mai comadat un rand.
celelalte minti erau de-acum euforice, gesturile le erau lascive, le-atarnau suvite de par ude pe obrazi. vorbeau prostii de femei bete, se hlizeau caraghios, se pipaiau pe sani, isi dezgoleau picioarele.
bea, i-am spus din nou mintii de pe urma. bea cu mine un pahar, unul.
i-am impins cu podul palmei paharul de tequilla. m-am scurs pe masa catre ea, mi-am sprijinit obrazul de marmura rece si am privit-o in ochi. bea, am implorat-o. n-am sa te las doar sa privesti, i-am zis, m-am tarat pana la ea, buzele aproape ca ni s-au atins, i-am simtit parfumul, respiratia, frica. i-am simtit dorinta.
c-o miscare brusca a smuls paharul de pe masa. m-a privit intens, ochi negri in ochi negri, si-a muscat buza pana picatura de sange s-a prelins in pahar, si-a lasat capul pe spate cu gatul arcuit, elegant arcuit. si-a turnat paharul pe gat, pe gat dintr-o miscare, fara sa-l atinga de buze, fara sa schimbe pozitia mainii, gest scurt din incheietura fina stransa in bratara de alama.
hai, a ranjit alb mintea cea de pe urma, sa bem acum.
pahar dupa pahar, sub ochii mei, mintea cea de pe urma s-a transformat. a fost mai intai barbat, frumos barbat. mi-a spus vorbe de-amor si m-a sarutat pe gat. chipul i s-a ascutit apoi si-a devenit vioara. mi-a cantat la ureche, lipita de umarul meu drept. s-a smuls iscusit de langa mine si mi-a aparut in fata luand forma de sticla, sticla eleganta de sampanie. s-a turnat in pahar, mi-a turnat luna in pahar in pulbere rece, rece pe buze, in gand, mi-a alunecat in minte, fior de luna plina cu gust de sampanie, barbat, frumos barbat, vioara la ureche, uitare, fericire, disperare.
m-a apucat rasul, m-a cuprins emotia, mi-a tremurat mana, violent mi-a tremurat, mi-a scapat pe jos paharul, pe dale colorate, s-a spart paharul in mii de cioburi transparente, s-a facut praf. in cele din urma, pana si mintea mea cea de pe urma s-a facut praf, la picioarele mele.