duminică, 19 august 2007

albele, vin rosu, adrenalina, efemer

"sa vii la albele."
"ljuba, stii ca nu pescuiesc..."
"nu pescuim. visam."

cabana lui ljuba de la albele se prelungeste cu un ponton generos peste balta. apa-i scazuta si pontonul seamana cu un greiere caraghios, cu picioarele prea lungi. si l-au napadit cosasii.
ljuba are parul mai alb si cuta de pe frunte i s-a adancit.cand e furios, ochii lui capata culoarea otelului. dar cand ljuba rade cosasii tac.
vinul curge rosu, de culoarea sangelui. aspru. in ceaunul sprijinit pe pirostii se rumenesc jumari. noaptea, femeie cu valuri de intuneric, aduce ochilor straluciri de jar. scapati de nada pierduta-n vise, pestii se joaca clipocind apa.
ljuba fredoneaza un cantec din copilaria lui amestecata in iernile de la novisad. vocea-i e usor ragusita de alcool si tutun. canta cu ochii inchisi, isi canta lui, canta cerului si apei, canta vinului, femeilor frumoase pe care le-a iubit. e un cantec provocator, intens. care infierbanta sangele.
in miez de noapte, batranele doamne sunt smulse din vesnica lor odihna de brate hotarate. miros a benzina si-a ulei ars, urla a jale asemeni lupilor hamesiti.
te bagi?
jumatate din mine imi transpira palmele si-mi accelereaza pulsul. cealalta jumatate se-aseaza pe ponton, joaca apa cu picioarele si priveste cerul. imi ard ochii si narile-mi palpita. nebunia invinge ratiunea. strang saua motocicletei intre picioare si-i simt vibratiile. in fata geme campul, negru, nesfarsit. o cursa nebuna in necunoscut, pamantul scrasneste sub roti, se rup crengi, imi vajaie in urechi inima, ma umplu de aer, de praf si de libertate, adrenalina ma face sa zbor, zbor. tovarasii mei striga, striga ceva, nu-i iau in seama, nu vreau sa ma opresc, nu. zaresc ochiul de apa tarziu, prea tarziu. virez brusc.
simt gust de pamant si de sange. ma doare umarul, pe maini sunt zgariata, juliturile de pe picior imi sangereaza. si rad. zac intinsa pe camp, ascult cosasii si rad. sarbii imi toarna vodca pe rani.
tarziu, in caldura placuta a sacului de dormit, imi sprijin capul de lemnul aspru si privesc cerul. jarul tigarii lui ljuba straluceste. doua taceri se-nvecineaza pe pontonul caraghios.
"te doare?" ma intreaba intr-un tarziu ljuba. brutal si neastepat, lacrimile imi inteapa ochii. ma doare cerul cu stele indepartate, ma doare apa neagra de sub mine, ma doare sufletul uimit de efemerul clipei. "ma doare", zic si-i simt zambetul in intuneric. e-un zambet bland, care ma mangaie pe frunte cu mana tatalui meu. incerc sa ma agat cu disperare de un gand, sa mai pastrez mana calda pe frunte o secunda. somnul ma cotropeste, fierbinte. ma arunca in uitare.
adorm zambind. e-un zambet trist. efemer.

Un comentariu:

greenfield spunea...

Frumoasa povestioara, are parfum de padure si gust de vetust, mi-a placut muuult de tot.