revansa primei dimineti

fascinanta roata a vietii mi s-a revelat din primele ore ale noului an, in mijlocului unei dureri crunte de cap, de la excesul de whisky. mi s-a revelat cu o respiratie de barbat in ceafa, cu o mana fierbinte pierduta in mangaieri pe spate, cu soapte tandre in zori de zi, in prima zi a noului an, in patul meu.

sunt momente in care nu stiu sa reactionez. sau nu vreau sa reactionez. stiu cum sa-mi conduc viata, cu mana de fier mi-o conduc, dar imi pierd ratiunea in fata unor manifestari de tandrete, oricat de bizare ar fie ele, oricat de nepotrivite. tandretea, o fereastra intredeschisa a unui suflet. inteleg ca nu-i moral, ca nu se face, ca eu insami nu vreau sa fac asta, ca in cealalta camera doarme linistit iubitul meu, ca in alta camera doarme fata mea, pe care de peste 12 ani incerc s- o invat despre lucruri drepte si strambe, despre alegeri si asumari, ca in alte camere respira dormind alti prieteni dragi si ca barbatul care-si ascunde capul in parul meu mi-e camarad. si ca el, omul care ma mangaie in prima dimineata a noului an si-mi sopteste vorbe dulci, mi-a fost, in urma cu vreo cinci ierni, cel mai aprig inchizitor. dintre toti prietenii mei, a fost cel mai vehement in a ma pune la zid. de ce? oh, ma pufneste rasul. pentru ca nu eram morala. pentru ca nu respectam asa numitele valori sociale. pentru ca vorbeam cu prea mare usurinta despre experiente sexuale, despre cautari, despre alegeri, dar mai ales pentru ca avusesem indrazneala sa povestesc, la un chef, despre o tentativa (a mea si-a iubitului meu, iubitul meu de-atunci si de-acum) de a face amor cu alt cuplu.
Doamne, ce inversunare! ce discutii, ce dispute. cu judecati si interdictii date fostei neveste, si ea amica de-a mea. ce epitete, ce metafore…toate purtate pe la spatele meu, fragilul meu spate blindat cu armuri de sinceritate. eram..cum eram pe-atunci? un personaj periculos, o femeie frivola, lipsita de morala si de bun simt, o curva dezlantuita, pe care-i bine s-o tii departe de nevasta cea cuminte. ca nu carecumva sa-i dau idei, ca nu carecumva sa stric un echilibru cladit pe false iluzii de respect. cata ipocrizie!
pastele ma-sii de viata. nevasta cea cuminte s-a combinat cu soferul de la firma si prietena cea veche, asa imorala, s-a dovedit balsam de inima franta. si deodata inteleapta. si sinceritatea, ooo, o virtute. si cautarile, calitati ale evolutiei umane. si casa mea i-a devenit a doua casa, si familia mea a doua familie, si eu, ilegala, drag camarad al noptilor de singuratate. si-n prima zi a noului an, in patul meu, in casa mea, i-as fi putut deveni femeie. in oboseala placuta de dimineata, cu cerul gri revarsat pe fereastra, cu muzica in surdina si ecourile unei nopti nebune in minte, niciuna dintre teoriile lui nu mai era valabila. acum, o data aflat de partea cealalta a vietii, nimic nu mai avea importanta. doar soldul meu sprijinit de piciorul lui gol, doar respiratia accelerata si pulsul crescut. doar tentatie, cautare. o dorinta profund lipsita de moralitate.
oricat de ciudat ar parea, in prima dimineata a noului an, n-am putut sa ma smulg mangaierilor tandre. le-am primit cu ochii inchisi, cu pumnii stransi. si pe langa senzatia de placere fizica pe care, recunosc, am avut-o, m-a incercat si un alt sentiment. de satisfactie. o revansa tarzie pe care trupul meu si-a luat-o, in numele sulfetului. si-am adormit zambind.