pornesc de la premisa potrivit careia, in timp, toti oamenii se schimba. devin ori mai nebuni, ori mai intelepti, aduna experiente pe care le folosesc in avantajul spiritului sau al bunastarii trupului, sau nu le folosesc deloc. adica nu intr-un fel vizibil. se accentueaza trasaturi, uneori suparatoare pentru ceilalti, se inclina intr-o oarecare directie, isi restabilesc prioritatile, abandoneaza vise, nazuiesc catre altceva. cred ca e firesc sa se intample asta, cata vreme viata e o indelunga lectie a cunoasterii.
ma bucur pentru persoanele care se schimba frumos. daca ma gandesc, mi-ar placea sa cred ca ma numar printre ele. pe aceia pe care viata ii urateste, ii compatimesc, desi, poate, in noua lor postura n-au facut decat sa se impace cu ei.
insa ce n-am sa inteleg niciodata, oricat m-as stradui, este schimbarea brutala, fara ca vreun eveniment brutal sa fi intervenit in destinul cuiva. caci aceasta poate fi, da, exceptia. si mai inteleg schimbarea generata de dragostea subita, cea in care universul se muta, temporar, intr-un prezumtiv suflet pereche.
asadar nu inteleg cum e posibil, cum dracu e posibil, ca o persoana sa se schimbe subit in fata unui eveniment de importanta modica, irelevant, nesemnificativ in marea ordine a vietii. de fiecare data raman uimita, incerc sa inteleg, dar realitatea stramta creata in jurul acestei metamorfoze ma paralizeaza.
bunaoara, prima astfel de experienta am avut-o cu ani in urma, cand o buna prietena de-a mea s-a combinat cu un tip mult mai in varsta, posesor de cont zdravan la purtator. lasand la o parte faptul ca nu am inteles (sau n-am admis) la vremea respectiva optiunea, imediat urmatoarele doua saptamani au adus schimbarea. ea vorbea altfel, pasea altfel. i s-au schimbat peste noapte gusturile, teoriile despre viata, relatiile interumane. si cu aceeasi repeziciune fantastica a intervenit uitarea. a vechilor prieteni, a stilului de muzica, a filmelor preferate. a vietii insasi. a devenit altcineva. am putut sa observ toate astea, caci, intamplator, am fost singura persoana pe care a pastrat-o, distant, aproape. si m-am gandit, si m-am intrebat. si am ajuns pana intr-acolo incat m-am suspectat de invidie, de proasta perceptie a unei realitati. dar femeia se schimbase. aproape peste noapte. si nici pana in ziua de azi n-am inteles care a fost motorul si in ce hal a fost el ambalat, de a fost in stare sa determine o asemenea modificare.
de-a lungul vremii m-am mai intalnit, destul de rar, e drept, cu astfel de situatii. si, cu toate teoriile si noptile pierdute in incercarea de a afla, n-am dibuit factorul sau factorii care determina schimbarea. iar intre timp am incetat sa incerc sa aflu.
asa se face ca acum, cand viata ma pune din nou in fata unei astfel de situatii, nu reactionez. nu intreb si nu ma intreb, aproape ca nu ma mir. tristele schimbari ale unor oameni ma gasesc resemnata. si, dintr-o pornire absolut egoista, ma simt linistita.
3 comentarii:
Dar uite că reacţionezi! :)
Îmi place mult cum scrii, zuzeta. De fapt, cum eşti. Dorinţa ta de a afla cât mai mult din viaţă. De a-i primi toate lecţiile.
Mi-a plăcut cum ai spus:
"inteleg schimbarea generata de dragostea subita, cea in care universul se muta, temporar, intr-un prezumtiv suflet pereche."
Sau poate că celălalt eu era deja acolo, dar nu apucase să preia controlul. A aşteptat şi terenul propice.
innu, innu
stiam ca are sa spuna cineva asta si iata ca tocmai tu o faci. reactionez da, intr-un fel. ma doare.
si n-am fost asa intotdeauna. poate tocmai de-asta stiu cum NU as vrea sa mai fiu.
cat despre povestea aia cu vazut, placut, n-am sa spun si eu acelasi lucru despre tine. e de la sine inteles!!! :)
good point, adela.
m-am gandit si eu ca poate vine un moment in care adevarata natura a omului se lasa vazuta. si e nevoie doar un strop de substanta revelatoare. dar nu-s convinsa. nu-s, nu-s. adica nu int-atat incat sa generalizez.
Trimiteți un comentariu