cand m-am intalnit cu moartea mea

de pe la sfarsitul verii durerile nu-mi dadeau pace.
revenisera in acelasi loc ca anul trecut, junghiuri ascutite in spate, in omoplatul stang, raspandite difuz in cutia toracica. obositoare. in orice pozitie, la orice ora, atat de prezente ca aproape invatasem sa traim impreuna. dar gandul incepuse sa ma obsedeze.
nu dor pamanii, stiu.
dar sa fiu a naibii, toata literatura de specialitate de pe internet imi indica doar vreo doua afectiuni de gen astfel dureros. pleurezia ( a picat la o analiza mai atenta) si o tumoare. si, cu o insistenta de femeie isterica, mi-a intrat in cap ca am cancer la plamani.

pe la jumatatea lui noiembrie, chinuita de dureri si ganduri extreme (am schimbat si salteaua, degeaba am schimbat-o, am luat calmante, aiurea le-am luat) am decis. sa merg, nu la doctor sa ma asculte, nu la radiografie sa ma sperii de vreo pata, ci direct la rmn. in tub, in tub, cosmarul vietii mele de claustrofoba.
am avut nevoie de toata ratiunea concentrata in varful degetelor cu care am strans targa de plastic vreme de vreo 20 de minute. am stat cu ochii inchisi chemand pe retina amintiri dragi sufletului meu. de vreo trei ori mi-a venit sa urlu, de vreo 10 ori am vrut sa ma tarasc si sa ies de-acolo. nevoia de a sti a fost insa mai puternica. am ramas, incercand sa-mi controlez respiratia si bataile inimii, am ramas nemiscata.
cand m-au scos de-acolo, nu-mi doream decat sa respir. si sa vad cerul. m-am tarat, sprijinita de o asistenta, pana la vestiar, sa-mi scot rochia aia ingrozitoare cu miros de spital. si-n vreme ce imi incheiam nasturii de la blugi, AM AUZIT.
nu-i bine, spunea o voce. ce-i acolo? - a intrebat altcineva.
e-o TUMOARE pe lobul pulmonar, invaziva in cutia toracica, T3, T4...

intr-o clipa timpul s-a oprit. mi-am auzit inima, clar, tuf, tuf, tuf, tuf. pe urma au inceput sa-mi tiuie urechile. stiam eu, stiam eu. am simtit cum ma albesc la fata, cum imi pleaca tot sangele din cap. am ametit. m-am sprijinit de perete, in camera cat o debara, am cautat cu mana zidul rece, nu m-am mai incheiat la blugi si-am iesit, pasind nesigur printr-un culoar de oameni ce ma priveau compatimitor, de parca tosi stiau, toti stiau
ca o sa mor.
la capat am zarit chipul ingrijorat al iubitului meu, brusc mi-a fost mila de el, asa de mila de el stiind ca are se sperie, ca are sa sufere, m-am gandit la fiica-mea, doamne, e prea mica inca, au inceput sa-mi curga lacrimile, m-am infuriat apoi, nu-i drept, am spus, nu-i corect. pe urma m-am asezat in fund pe scari, nu mai vedeam nimic in jur, imi era greata, imi era frica, groaza imi era...
m-am intalnit cu moartea mea si m-am speriat cumplit. am vrut sa fug, sa fug, am refuzat sa vorbesc, n-am ascultat ce-mi spuneau toti oamenii aia adunati in jurul meu, stai sa vezi rezultatele, mama, sa vezi ce spune doctorul, de unde stii, ai auzit tu, pai poate n-ai auzit bine, calmeaza-te, esti fata tanara, spune-mi exact cum ai auzit, ti-a spus tie personal, n-avea cum, poate nu e, poate nu e...
zaceam pe scarile spitalului asteptand rezultatele, zaceam prabusita in propria moarte, nu intelegeam ce vor toti, ce-mi spun. nu intelegeam nimic, doar sentimentul apasator de sfarsit ma invaluia ametitor. dar de undeva, din adancul mintii mele, s-a iscat un gand. nu, n-am sa mor asa usor. am sa lupt. am sa incerc, am sa pot...dar frica ma paraliza. ma tintuia in disperare.

nu stiu cand a venit asistenta si mi-a dat coala neagra cu desenul ciudat al corpului meu, mi-am vazut oasele, coastele, plamanii,nu intelegeam nimic, ma uitam la plansa aia ca la o condamnare la moarte, o uram, as fi vrut sa o fi rupt, as fi vrut sa nu fi venit niciodata, sa nu fi trait niciodata. cu mainile inclestate pe poza bolii mele mortale, m-am asezat pe scaun, in cabinetul doctorului, l-am privit curajoasa in ochi, curajul nebunului, l-am stapuns cu privirea, i-am dat radiografia, l-am privit incercand sa deslusesc pe chipul lui verdictul, o secunda, un minut, ma sufocam.
spune-mi. spune-mi, mor?
da, a oftat medicul. toti murim. si-a zambit.
in mijlocul dramei mele, a zambit. mi-a venit sa-i sparg capul. imi tremurau mainile, imi clantaneau dintii.
spune-mi. spune-mi.
nu-i mare lucru de spus. s-a oprit. parca isi batea joc de mine. ai o herniuta de disc in zona lombara....