sarbatoarea zapezii

toata dupa-amiaza am stat cu ochii atintiti pe fereastra. dar pe seara, cand am reusit sa plec de la birou, ninsoarea se oprise. nici macar zapada, pe care am curatat-o eroic de pe masina, n-a reusit sa-mi aduca iarna in suflet, nici sa-mi inroseasca obrajii.
in vreme ce savuram un ceai fierbinte intr-un local de prin centru, m-a sunat insa stefan. sa vin acasa, sa vin odata. pe fundal se auzea galagie, se-auzeau strigate, muzica, latrat de caini. hai acasa, sa ne dam cu sania, mi-a zis. si-a inchis.
am lasat si ceaiul, si compania.
in primul rand pentru ca eram curioasa. in al doilea rand pentru ca nu-mi aminteam de niciun deal prin curte, prin cartier sau prin imprejurimile locuintei mele.
si, in al treilea rand pentru ca lui stefan nu-i place sa se dea cu sania. ca sa nu mai spun ca prin oras zapada deja se topise....

dar la marginea urbei era iarna. la mine-n cartier era iarna. si, de o masina cu toate ferestrele deschise, din care rasuna muzica, erau legate saniile, trei, patru. pe fiecare sanie cate doi oameni, in portbagajul masinii alti doi. chiote, strigate, rasete. da-i 30, da-i 40, da-i 50, curbaaa, vine curba. invariabil, toate saniile se rastoarna, rasete. muzica. "haiiii, renii mei!" o sticla trece din mana in mana. cica-i palinca.
intru in joc, sigur ca intru. se face cu schimbul. si se dau premii pentru cine conduce cel mai bine caravana. dar si pentru cine ramane cu sania pe talpice. si premiul cel mare...e vin, vin de tara ce asteapta sa fie fiert, cu zahar si scortisoara.
ne-am jucat vreo doua ore. n-am simtit frigul, in schimb m-am umplut de iarna. cu zapada in par si uda pana la chiloti, asa cum numai in copilarie mai pateam, m-am bucurat, in sfarsit, de un anotimp pe care , in mod normal, nu-l agreez. am pierdut la echilibrul pe sanie, in schimb am castigat la condus.
si vinul fiert a fost perfect.