nopti albe

sunt tare lungi noptile astea de toamna. multe ore negre care mi se scurg tacute pe sub pleoape. stau asa, cu ochii inchisi si ma gandesc. ma gandesc la tot felul de lucruri. lucruri pe care le-am facut si nu le-am facut, pe care ar fi trebuit sau n-ar fi trebuit sa le fac. nu trag concluzii, nici nu analizez. doar las zile ori perioade din viata sa mi se perinde prin fata ochilor, asemeni unui film pe care-l stiu, dar vreau sa-l revad.
si cate lucruri am a-mi aminti, si cate nu mai reusesc sa recompun.
nu mai stiu de ce intr-o vara am plecat la mare singura, fara bagaje. dar imi amintesc perfect culoarea marii, cartea pe care-am citit-o si ceasul solar pe care-l desenam pe nisip ca sa aflu cand e ora amiezii.
nu mai stiu de ce plangeam intr-o noapte de toamna, la o cabana in munti, in vreme ce un foc uluitor imi infierbanta obrajii. dar mirosul de rasina arsa, haina pufoasa pe care cineva mi-a pus-o pe umeri si sunetul chitarelor n-am sa le uit vreodata.
nu mai stiu unde ma grabeam intr-o iarna cu troiene de poveste. dar imi amintesc fulgii imensi de zapada, mana care-o tinea stransa pe-a mea in viscolul turbat, imi amintesc sentimentul de bucurie amestecat in culoarea cerului.
nu mai tin minte numele baiatului care m-a dus, pe o vreme teribila, intr-o casa cu miros de gutui. dar stiu zambetul frumos al mamei lui, obrajii inrositi de ger ai bunicului si caldura sobei de lemne.
nu-mi amintesc cum am fugit de la o petrecere si cum am ajuns, multe ore mai tarziu, intr-un bar slab luminat, amestecand povesti in pahare cu insusi sarbatoritul serii. dar stiu exact rochia pe care-o purtam, rochia neagra cu spatele gol. si muzica suava care ne-a acompaniat gandurile.
nu mai tin minte cuvantul, doar rezonanta lui mi-o amintesc.

imi lipsesc ore din viata, zile, perioade. in schimbul lor primesc, din invalmaseala de amintiri, secvente, senzatii. in noptile albe ma bantuie fantomele uitarilor mele.
as vrea sa cred ca amintirile care-mi lipsesc exista, de fapt, in mintile si-n sufletele celor cu care le-am impartit. ca fiecare a luat, din marea sau mica poveste a vietii, piesele care i-au trebuit. ca gandurile si trairile ce se zbat sub pleoape in noptile lungi de toamna se intalnesc, dincolo de mine, cu gandurile si amintirile celorlalti. ca se inlantuie, se completeaza. si ne recompun povestile.