la drum de seara

ultimii trei kilometri din drumul catre casa
imi ofera, de multe ori, doza de adrenalina absolut necesara in monotonia unor zile.
cafeaua de dimineata si adrenalina de seara, doua lucruri minunate de care nu ma pot lipsi.
desigur, ar mai fi borcanul de nutella pe care-l atac pe la miezul noptii,
caldura celuilalt corp din pat,
muzica, apoi
privirea barbatului care ma iubeste-n taina
si a tanarului cu ochi de culoarea desertului, care se incapataneaza sa ma vrea in asternutul unei nopti de iarna.

insa ultimii trei kilometri din drumul meu spre casa,
drum bine asflatat si de multe ori pustiu
invaluit in fuiori de ceata cu nuante oranj imprumutate de la luminile strazii
ma arunca intr-o poveste, de fiecare data alta.
o poveste cu viteza,
cu motorul masinii care urla ca un lup al noptilor cu luna plina
si ma tintuieste in scaun,
cu volanul care devine parte a corpului in vreme ce muzica imi inunda simturile
si privirea scruteaza soseaua, in inlantuirea nebuna a copacilor cu umbre lungi.

stiu ca am limita de viteza, stiu
dar nu pot sa ma abtin
sa nu apas pedala
pana cand simt cum adrenalina mi se varsa in sange. trei kilometri...