aventuri la malul marii

1 iunie era.
deschiderea "oficiala" a sezonului la marea neagra.
ce an?
cine sa mai stie? era demult. sa fi trecut de-atunci vreo 15 veri.

vremea era suava, era cald fara sa fie obositor. litoralul aproape pustiu.
neptun.
stateam gramada, sapte oameni, intr-o camera cu doua paturi, intr-unul dintre hotelurile cu patru etaje dinspre bazar. balea, parca.
dupa doua zile nebune si lungi abia daca mai avea bani de tigari. si ne era foame, ah, foame. si gandul la o bere rece pe o terasa ne chinuia aprig.
cum am facut nu stiu, dar am cazut de acord.
se-nsera in culori palide si miroasea a mare si a sare. si eram foarte tineri, si foarte veseli eram. toti sapte, care mai de care mai dichisiti, am ocupat o masa mare in restaurantul de la caraiman. izul fripturii era naucitor, aroma micilor fantastica. lalaia orchestra romante pe terasa. o ospatarita cu alura de gospodina ne-a adus paharele, meniul.
doamne, am mancat regeste. ciorba si friptura, salate, desert. bere, vin. am comandat si cateva pachete de tigari.
planul era simplu. plecam pe rand, ca sa nu bata la ochi.
(de ce dracu eu eram una dinte ultimii doi... sacrificati? ca fugeam mai repede? ca avem mai mult tupeu? ca eram obraznica, dar delicata? sau pur si simplu ma lasasem pacalita?)
si-au plecat primii doi. fericitii...
atmosfera incepea sa se tensioneze. ospatarita-gospodina sa se invarta din ce in ce mai des in jurul mesei noastre. dar noi ne continuam seara minunata, berea curgea-n valuri, rasul nostru era cel al oamenilor siguri pe ei, cu portofelele burdusite. inca o prajitura cu ciocolata, inca un rand de beri si ..hop, am ramas trei.
(dar domnii nu platesc? oh, nicio problema, platim noi tot, erau invitatii nostri. pai sa va fac nota. da, sigur, dar noi vrem sa mai comandam...)
devenise suspicioasa.
nota de plata era imensa. si in plan nu era sa apucam sa o primim. dar, uimitor, am improvizat spectaculos, am conlucrat fantastic. "dau eu. nu, nu. lasa-ma pe mine, tu ai platit ieri. scotocit in buzunare, in cele ale hainei, in cele ale pantalonilor. schimb de priviri cu ochii mari, sub ochii intrigati ai ospataritei. la dracu, am uitat borseta, cu acte cu tot. e la hotel, la doi pasi. da, da, du-te neaparat. te asteptam, sa vii repede."
si-am ramas doi.
vigilenta, femeia si-a tras un scaun si s-a asezat la masa noastra. chiar la masa noastra. nu, n-am ignorat-o. am discutat mult cu ea, despre litoral si servicii, despre turisti nesimtiti, despre familie si copii. calm, relaxat. prieteneste chiar. (si acum mi se intampla uneori sa-mi fie mila de ea)
dupa ce i-am recastigat increderea am rugat-o sa ne mai aduca doua beri. ba trei, sa bea si ea un pahar cu noi. nu apucase bine sa se indeparteze de masa si am zbughit-o. sprint nebun printre mese, pe teresa de la caraiman, am traversat, ne-am ascuns prin spatele hotelului neptun sa ne pierdem urma, am fugit intr-un suflet la romanta, unde aveam loc de intalnire cu ceilalti. gafaiam precum caii dupa cursa cand am intalnit restul grupului.
si pentru ca noi, sacrificatii, ne voiam razbunati, am stigat, fara sa fi vorbit intre noi..."fugiti, ne urmareste politia...!!!!"
s-au panicat si s-au raspandit ca potarnichile, care incotro. iar noi ne-am savurat razand victoria...

si nu, n-am plecat de la mare.
a doua zi, pe la pranz, l-am cunoscut la barul hotelului, pe ospatarul doru.
dar asta-i deja alta poveste...