ospatarul doru (I) - intalnirea

dormisem pana spre pranz.
ceilalti plecasera deja la plaja.
am facut un dus si asteptand ca amica mea, la fel de somnoroasa ca si mine, sa se trezeasca, am coborat la bar, sa beau o cafea. i-am lasat bilet.
pe mica terasa o singura masa era ocupata. doi ospatari intre doua varste, proaspat iesiti din tura, “se dregeau” cu lamaie scursa abundent in cafeaua neagra. radeau mult.
dupa numai cateva minute, unul dintre ei a inceput sa traga cu ochiul catre mine. din ce in ce mai obraznic. ma enerva. voiam doar sa-mi savurez licoarea in liniste, in soarele bland al lui iunie.
la un moment dat si-a parasit tovarasul si a venit catre masa mea, masa rotunda de rachita. “eu sunt doru, s-a recomandat, si-mi place de tine”. era cu vreo 20 de ani mai mare decat mine. pfff, era batran. si avea ochi de peste. si, pe deasupra, mai era si ospatar. “sa fii sanatos”, i-am replicat si el a ras.
in urmatoarele minute el a fost din ce in ce mai insistent, iar eu din ce in ce mai mojica. ma agasa. m-as fi ridicat sa plec, dar, vai, cafeaua… nu mi-as fi permis o alta.
incet, incet in minte mi-a incoltit un gand.
l-am testat. “mai ia-mi o cafea, am zis, si-un gin tonic. si-apoi stam de vorba”.
de fapt ospatarul doru era haios. plin de viata si jovial, spun eu acum gandindu-ma in urma. era omul pus pe distractie, ca abia incepea sezonul si pan la urma nu facea nimic rau. incerca sa agate o pustoaica de care- zicea el – se indragostise la prima vedere.
dupa doua ginuri stiam ce am de facut. si cred ca si ospatarul doru gandea la fel. hm, ghinion.
abandonat la masa, tovarasul lui plecase de mult.
am vorbit, am vorbit. i-am povestit despre noi, ca noi suntem sapte prieteni, nedespartiti. intre timp a aterizat usor mahmura amica mea, doru i-a cumparat cafea si bere si i-a declarat vesel ca are sa ma rapeasca, ca sunt o minune. oh, imi si spunea obsesiv cumva, un nume de alint, dar nu mi-l mai amintesc.
“diseara te duc olimp, la amfiteatru, pe terasa. sa vezi ce chef are sa fie, ce distractie”, mi-a promis ospatarul. “ai vrea sa vii si tu?”, a intrebat-o, intr-o doara, si pe prietena mea.
si-atunci, cu o obraznicie fantastica, am pus piciorul in prag. “doru, vin numai daca vin si prietenii mei. toti.”
trebuie ca era nebun, ori a crezut ca mint. a ezitat doar cateva secunde. “ok”, a zis. “la sapte vin sa va iau. pe toti”
si da, a venit…