am visat intr-o noapte. era vara si iarna in acelasi timp si-n acelasi loc. stateam pe marginea unei ape, pe malul unei mari poate, mi-era si frig si cald, mi-era soarele lui august si ninsoarea lui decembrie. eram pe un ponton de lemn, aproape de capatul lui si priveam cum apa ingheata in vreme ce se dezgheata. si pescarusi zburau, zburau jos atingand cu aripile zapada, nisipul.
nu-mi aduc aminte sa fi fost mirata, doar fericita ma simteam, fericita ca asist la un asemenea spectacol. ca anotimpurile s-au intalnit sub ochii mei, in acelasi timp si in acelasi loc.
mult timp m-a urmarit visul. uneori imi parea atat de real incat chiar credeam ca mi s-a intamplat. pe urma am uitat.
pana azi-noapte...
azi-noapte am avut acelasi vis. identic. mi l-am amintit perfect in vreme ce-l visam. poate pentru ca il uitasem. sau poate doar pentru ca in sufletul meu e vara si iarna in acelsi timp. si pescarusii zboara jos. ridica in zbaterea aripilor lor largi nisipul fierbinte. si-l amesteca in zapada.
11 comentarii:
Cand te trezesti din vis citeste despre "Pescarusul" Jonathan Livingstone a lui Richard Bach. If not already ..:)
nu mai ai nevoie sa citesti nimic... la cum scrii si gandesti, sa nu strici ceva ... ramai asa, minunata, cu gandurile si visurile tale perfecte...
multumesc pentru recomandare, clara
vali, vali! nu-mi mai spune asa, ca o sa ajung sa si cred!!!
o spun ca sa o cred eu... tu o stii deja...:)
Gandeste frumos...
gandesc in culori. da, chiar asa fac, gandesc in culori. de fapt asa si traiesc, cred. nu stiu daca asta-i minunat si nu stiu daca "perfect" e termenul care sa mi se potriveasca. dar iti multumesc.
pai perfect este cum este pentru tine.. pentru altii suntem lumi imperfecte... doar pentru noi suntem completi sau absoluti... sau ar trebui...
chiar in asta seara am avut o discutie despre interactiunea lumilor noastre. despre dorinte si cautari, despre fericire si perfectiune.
lumile noastre nu-s nici complete, cu atat mai putin perfecte. si nici n-ar trebui sa fie. cred ca fiecare zi ne-aduce sansa unor descoperiri. iar ca sa-ti spui ca lumea ta e perfecta, ar insemna sa-ti asumi suficienta si sa inchizi usile.
lumea mea se misca, vali. uneori ramane in urma, alteori mi-o ia inainte, dar se misca.
Superb... e frumos la tine aici... ma regasesc in ceea ce scrii, poate pentru ca si eu sunt trist si pentru ca uneori aripile mele sunt frante, poate pentru ca in lumea mea nu sunt decat prea singur sau poate... doar asa, pentru ca scrii prea suflet...
am si eu un coltisor pe blogul lui vali, sunt mai scump la scris, dar... te astept...
te-am citit deja, alex, caci vorbesti pe limba mea! :)
nu-s trista. sunt doar dezamagita uneori, necajita ca oamenii sunt cenusii si liniari, surprinsa de lipsa de intelegere si comunicare si uimita de lumile mici si meschine ale unor personaje cu pretentii de oameni.
in rest...numai de bine.
:) inteleg exact ceea ce spui... pai sper sa mai scrii, sper sa mai scriu si eu... si imi place ca scrii si din suflet si ... abstract, paradoxal...
Trimiteți un comentariu