acru-dulce la templul soarelui

aveam chef de mancare chinezeasca, asa ca, plecand de la birou, il sun pe stefan si-l convoc la "templu". nimic nu prevestea scandalul ce avea sa urmeze.

(acu, ce sa zic? mie-mi place sa ma cert. si cateodata mi se nazare asa, din senin. dar, daca a apucat sa mi se faca chef de harta, nimic nu-mi sta in cale. nici macar puiul acru-dulce, preferatul meu)
cu stefan ma cert din tot felul de prostii. eu stiu ca-s prostii, si el stie, dar tot ma mananca limba. si, ca o musca enervanta, incep sa sacai. el rezista eroic provocarilor mele, lucru care ma scoate si mai tare din sarite. motiv pentru care ma perfectionez de la un scandal la altul.

comandam complementar, ne intelegem si la aperitive. (in timpul asta trancanim despre vacanta pana la care au mai ramas...vreo 48 de ore, 52 poate. planuri, bani, chestii). eu cer betisoare, stefan tacamuri. ha, atat imi trebuie!
" de ce nu vrei bete" (tonul nu e unul politicos...)
n-am chef de bete
"mancarea chinezeasca fara bete n-are niciun farmec" (de fapt si eu o mananc adesea cu furculita)
mancarea e buna oricum si acum n-am chef de bete.
"cum vine asta? cum adica n-ai chef de bete?"
adica mi-e foame si n-am rabdare sa mananc cu betisoare.
"rabdare?" (sunt indignata) "mancatul cu bete e o arta. "
stefan e calm, eu incep sa dau in clocot, aiurea-n tramvai.
vreau sa mananc cu furculita.
"asta e o tampenie. (ma repliez). dar, ma rog, e chestie de gust. si de educatie. sigur, mamaliga nu trebuie mancata cu bete chinezesti..."
(asta este, stiu, un obicei urat. profit de originile mele sarbesti, ca sa-l atac magareste pe romanul de stefan. dar daca ma incalzesc, tre sa dau si-n clocot...)
l-am iritat, stiam. rad in sinea mea, satisfacuta si pandesc replica. vine instantaneu.
ma rog, la voi se manca direct cu mana, nu?
(asta-i un apropo la copilaria mea petrecuta-n mahalaua bucurestiului, vreme in care stefan batea mingea pe magheru)
clar, se lasa cu scandal.
am de ales. ma apuc si-mi apar mahalaua, o dau cu sarbii si kosovo ori o tin cu chinezii si arta lor straveche. pentru primele doua variante disputa e garantata si in principiu facila. m-am certat de-atatea ori pe temele asta, ca aproape am epuizat toate abordarile. o sucesc, da, ca la ploiesti. sau, ma rog, ca la beijing.
"ai perceptia europeanului de rand asupra unei culturi pe care nu o intelege. de-aia nici n-ai vrut sa mergem in china" (atac frontal. acum cativa ani aveam ca varianta de concediu o excursie la tovarasii cu ochii alungiti conta unei vacante europene. eu am pledat - si insistat- atunci pentru marele zid, dar am fost in minoritate. lovitura de gratie mi-a dat-o tocmai stefan, care a votat pentru europa. da, recunosc, a facut-o din considerente financiare, dar in dragoste si razboi corectitudinea e doar o figura de stil...)

de-acum ne certam. stefan suiera infundat pe deasupra mesei, eu ridic tonul si gesticulez, argumentele de ambele parti sunt din ce in ce mai tampite, ma trezesc aparatoarea din oficiu a chinezilor (dupa care, fie vorba intre noi, nu ma omor), problema devine deja personala, de viata si de moarte, pachetelele de primavara se racesc aburind, sting tigarile la jumatate, nu stiu cum dracu ajung sa afirm ca barbatii chinezi sunt interesanti, probabil ca aveam nevoie de o lovitura in orgoliul masculin al iubitului meu, ma trezesc sa dau exemplu si filmul "amantul" din care nu-mi mai amintesc decat vreo doua-trei scene de amor pe care le descriu in amanunt, am reusit sa-l evervez pe stefan, care-mi tranteste o magarie despre barbatii chinezi si, ca sa ma razbun, ii zic ca o sa testez eu si o sa-i povestesc dup-aia cum a fost....
sunt atat de nervoasa incat trebuie sa ma misc, schimb pozitia scaunului si privirea imi aluneca spre o masa alaturata, un chinez in care si oase, cu parul tepos si fata dolofana inmoaie dumicatul de orez in sos si mustaceste, dar cand sesizeaza ca-l privesc arunca brusc betele, sa retrage intr-un gest de aparare si-mi face explicit un gest rugator, "nu eu, nuuu eu!"
terasa de la templul soarelui se dezlantuie intr-un hohot de ras (la dracu, de-aia era asa liniste, toata lumea asculta incordata discutia noastra prosteasca) scandalul se dezamorseaza brusc, rad pana ma dor falcile si stomacul, rade pana si ospatarita, rade in hotote saltanad in drumul spre masa noastra platoul cu pui acru dulce...