miercuri, 21 iulie 2010

vizita

am un sentiment ciudat cand intru pe blog. aici viata a incremenit si ma sperie. de fiecare data, rar, cand m-am vizitat, m-am simtit straina mie si am fugit.
ce sa-mi mai spun dupa atatea luni de tacere?
am vorbit altfel, am vorbit tare. si cand n-am avut nimic a spune am tacut si-am privit.
nu mai stiu sa scriu. nu ma mai regasesc in cuvinte picurate catre nicaieri in miez de noapte, nu mai am rabdare, nu mai am timp.
e vara si lumea asta inchisa in laptopuri si calculatoare ma sufoca. de fapt ma sufoca exact in momentul asta si un abur dens de raid outdoor, cu care am dat in disperare in casa. pana am declansat alarma de gaze, care urla. daca nici in noaptea asta nu scap de tantari, nu mai stiu ce altceva sa fac.
poate ca toamna o sa ma reinvete drumul catre partea asta din mine care a ramas parasita pe-aici. pana atunci
raman cu vara. si cu lumea mea reala. asa, cu bune si cu rele. fara prea multe ganduri si constatari. cu nopti lungi si bere rece. cu oameni, cu emotii sau certuri. raman...

8 comentarii:

Anonim spunea...

pe mine aproape ca era sa ma ia plansul. la propriu. nu doar citind ce-ai scris in primele randuri ale acestei insemnari, ci uitandu-ma peste propriul meu blog. e ca o frantura de timp decupata din trecut si azvarlita departe, de parca nimeni n-a avut vreodata nevoie de ea, ci doar a tolerat-o. ma recunosc in propriile mele cuvinte de la acea vreme, doresc sa le recapat, sa ma inunde din nou. uneori dorul de a scrie este sufocant. sau poate ca sufocanta e doar nevoia de a avea din nou ceva ce aveam, nu doar eu, ci noi toti atunci: acel sentiment de "acasa". de prietenie, pana la urma. imi pare rau de bloguri. erau cu mult mai sincere, mai profunde si mai "neuitabile" decat superficialitatea fioroasa de pe FB.

imi aduc si acum aminte de primele tale insemnari. le citeam fara sa clipesc.

Anonim spunea...

... hai revino-i toamna iar, cu ploi si soare...

marul spunea...

pai , daca te sperie , mai bine fugi de tot .

Anonim spunea...

Ce trist... mi-am uitat pana si parola. Imi este un dor nebun de acele vremuri, Zuzeto. Sufleteste eram mai tanar. Mult mai tanar, de-a dreptul adolescent.

zuzeta spunea...

asta seara a intrat pe blog dupa luni bune. sa fie un an? s-ar putea.
nu mi se mai pare strain. iar pe tine, kolonele, te regasec ca si cum ai fi fost mereu aici. ai si fost, cu diferenta ca "aici" inseamna "in sufletul meu"
nu ne-am pierdut. ne-am ratacit doar. cand vrei sa gasesti drumul spre tine, trebuie doar sa te opresti din alergat.

vlad, mi-e greu sa-ti raspunde pe loc. ma bucura ce mi-ai scris si chiar mar interesa la care anume insemnare ai ales sa faci o dezbatere.ramane in legatura, zic eu. pentru ca m-am intors :)

marule, ce sfat imi dai? pai in psihanaliza nu ne invata sa ne infruntam fricile ?!
altfel, bine ai venit in casa mea

zuzeta spunea...

scuze pt acele litere lipsa> deh, emotiile incepatorului :))

v spunea...

bine că i-ai zis spammerului ăluia că 'te-ai întors'. unde te-ntorseşi, madam? că nu se vede... :(((

Melchiade spunea...

nu se putea atunci sa mori de doua ori . acum se poate. traiesti aici ? scrii, respiri, spui si trece. vino