nu-mi spune ca ma pierd. nu-mi spune ca traiesc prea mult. nu-mi reprosa ca ma impart, ca ma amestec, ca ma regasesc in toate bucatile vietii mele. asa sunt eu. ma caut in fiecare zambet, ma descopar in orice tristete. iubesc mereu si uit mereu. de fiecare data o iau de la capat. nu-mi spune ca gresesc. nu-mi pasa ca gresesc. sunt abur si lumina, sunt nor si intristare, sunt zi de vara toamna. uita-te la mine, hai, uita-te. nu ma recunosti!? ma cunosti, ca sa poti sa ma recunosti? stii cum vad eu soarele? stii ce-mi spun mie noptile? stii unde incep si unde ma termin? cum ai putea, cand eu insami ma descopar pe zi ce trece?
sunt amestecata cu sufletul meu si sufletul meu e amestecat cu gandul meu, si gandul meu e amestecat cu mine. nu-mi cere sa ma definesc. nu-mi cere sa-ti spun ce simt. simt culorile si sunetele, simt moartea si dragostea, simt fericirea si simt durerea. ma ascund sau cedez acceselor violente de traire, caut, gasesc, caut, nu gasesc, caut. nu stiu sa fiu intr-un fel, nici nu vreau. sunt eu, doar eu.
24 de comentarii:
chiar atat de toamna sa fie?...
;-)
pai tocmai ca nu-i. :))
ba e. miroase. nu a merele alea ale tale, ci a frunze uscate, pline de praf si apoi plouate un pic.
de fapt, toamna mirosea pe vreme aia (ehe...) a frunze de vita de vie (prafoase si uneori ude, daca era dimineatza).
plecam de-acasa pe frig, plecam cu bluzele de trening pe noi. apoi la pranz venea caldura, si lenea venea (de la mancare...), si fugeam departe in vie, sa ne ascundem la umbra, de ochii profilor si de munca.
toamna eram la practica la struguri.
pe noi ne duceau la un depozit de cartofi. mormane de cartofi pe care trebuia sa-i sortam si sa-i caram in cosuri de nuiele. n-am amintiri prea placute, deci. praf, miros de praf, soricei, multi soricei ...
si cata vreme soarele zambeste, eu uit de toamna. si nu ma deranjeaza ca-i rece dimineata, pentru ca dorm. si-n somn, in vis, toamna e tare frumoasa!
mai prindeam, din cand in cand, si noi, cartofi, porumb, ardei (doar o data, parca). dar cel mai des eram la struguri. a, si la visine am mers o data.
eram la tulcea, si totul imprejur era vita de vie.
faceam must in sticlele de apa si ei ne controlau in genti, sa nu luam nimic. imi amintesc acum (e prima data in 20 de ani cand ma gandesc la asta...) cum ne opreau la intrarea in autobuz si ne puneau sa scoatem tot ce luasem din marile roade ale pamantului care Le Apartinea. ce frica ne era! (si ce adrenalina, de fapt, simteam...) dar ce frica le era lor sa nu cumva sa vina Cineva sa-i ia la suturi ca n-au tinut micii hotzomani in frau...
of. (si) de asta urasc comunismul si pe toti cei care imi amintesc de el. si trec in fiecare zi pe langa casa lui paunescu...
scuzati amintirile din copilarie si din comunism.
da, am observat ca esti mai activa noaptea. lucrezi schimbul 3, sau ce? ;-)
o sa-ti raspund, hm, cu o rautate; lucrez cand vreau :)
la tulcea am mancat pentru prima oara raci si tare mi-au placut. si lapti pane, tot la tulcea.
in afara de depozitul de catrofi ne mai duceau la o fabrica, mecanica fina parca. ne puneau sa bobinam nu stiu ce dracu'. si, da, imi amintesc, ne controlau la iesire, sa nu furam piese din fabrica. (de parca am fi stiut noi ce-s toate bucatile alea de sarma...)
dar stii ceva? tot furam. de-ai naibii, furam. gaseam cele mai ingenioase ascunzatori si scoteam din mecanica fina pumni intregi de suruburi, surubele sau mai stiu eu ce, pe care le aruncam ostentativ in fata fabricii, pe jos. :))
e, de ce sa fie rautate? si eu lucrez tot cand vreau - de vreo 2 saptamani vreau sa lucrez de la 9 la 24... :-)
:))
munca innobileaza... (nu asa ne spuneau aia?)
macht frei, veneau ailalti cu alta parere.
(nu, va rog, sa nu zica nimeni gluma aia cu "macht fraieri"!)
munca, banu, gloria, goana dupa senzatia de creier plin. e plin universu de motive ca sa muncesti. plin.
alte argumente? ca nu m-ai convins...:)
da' am auzit ca nici lenea n-a omorit pe nimeni.
:D
ce-as mai lega un hamac intre doi pomi dintr-o livada...
sa vad lumina blanda a apusului de toamna, sa cada frunze-n jurul meu, sa privesc cerul ascuns printre crengi.
lenea e un aproape un lux, nu?
a, da nici nu vroiam sa te conving, D.f.!
insiram doar cele mai comune motive pt pomenita ocupatie. am crezut in primele pt cate o ora. cand eram mai tanar. pe ultimul am inceput sa-l banuiesc acu cativa ani - goana aia idiot-vesela a fluturelui catre lampa. o sinucidere amuzanta. foarte amuzanta.
de ce-l atrage pe fluture lumina? mai ales ca e un fluture de noapte, nu? ei, insecte ale intunericului, isi gasesc sfarsitul in lampi aprinse.
n-am inteles niciodata...
cu lampile aprinse se sinucid fluturii. cu lampile stinse se omoara oamenii in romane si filme.
ah, inteleg. diferenta dintre oameni si fluturi se poate face gratie unei lampi.
suna ca un inceput de piesa de teatru englezeasca.
o sa urmaresc ideea, la un moment dat. sa vedem unde ajunge :)
de la toamna la anglia. suntem acolo. cel putin deocamdata :-)
e logic, daca te gandesti bine. ploaia, ceata...
:-)
subiectul, insa, se epuizeaza incet, incet...
sa zicem ca l-am epuizat. desi, intr-un fel, abia acum incepe! (n-ai vazut stirile? de maine vine, de fapt, toamna!)
sa vina. merge repede? si din ce directie vine?
ca eu plec maine dupa-amiaza pana la constanta. n-am detector de radar, deci mai mult de 140 pe strada soarelui nu pot. crezi ca ma ajunge din urma?
te-ajunge, pe seara.
dar vei fi ajuns deja la constanta. 140 km la ora pe autostrada, da,un ritm bun. plus aia 60 de kilometri de la cernavoda, vreo trei sferuri de ora, sa zicem, ca pe bucata aia se merge prost.
concluzie? ai toate sansele sa fii la adapost cand nebuna aia cu ploi si furtuni o sa dea navala peste plaja.:)
Trimiteți un comentariu