la terasa cu toamna

bolta de vita de vie fosneste. nu-i place nici ei vantul care umfla parul aranjat al cucoanelor. protesteaza si arunca uneori cate o frunza ingalbenita peste canile cu vin. cani de lut, brune... ceva mai incolo, pe gratar, toamna se-amesteca violent cu mirosul pastramei de oaie. focul se joaca, starnit de mana agera a grataragiului dolofan. “bag-o p-aia cu vinul ghiurghiuliu, maaai!”. noaptea coboara peste zambete. e rece afara, da’ vinu-i bun si mamaliguta, mmm, sa te lingi pe degete. ca bucatarul are un secret: arunca-n ea un ou crud, tocmai cand sa rastoarne ceaunul pe fundul de lemn, gros de-o palma.. “bun ii vinul mie-mi place, saidiridiridididai , nu stiu viei ce i-oi face…” usturoi. ba ceapa. ba nu, usuroi, un mujdei cu smantana. incantata, toamna isi face loc printre mese. gusta din cani si-si linge cu pofta buzele pline, se infrupta din pastrama, se-aseaza in bratele barbatilor ramasi fara jachetele cedate generos. rastoarna cani si-si rade-n pumni cand suflarea-i brumarie atinge obraji imbujorati. se-ncinge vorba lunga si apriga cu toamna, se golesc canile, vinul sclipeste rubiniu in lumina palida a felinarelor strecurate printre frunze. se dezleaga limbile, stralucesc ochii, marioara ii tot zice cu iubirile, cu farmecele, cu vinul. toamna sta cu noi la masa, la o terasa de cartier. si canta...