floare de cactus

mai intai a fost un schimb de priviri. scurt, cercetator. chiar firesc.
pe urma, la o noua intalnire intamplatoare, in ochi a aparut un zambet. zambetul ala care spune, hm, te plac.
si urmatoarea intalnire a parut intamplatoare, dar n-a fost. nu stiu cine a provocat-o. poate amandoi. dar e senzational cand privirea ti se intalneste cu a altcuiva si zambetul iti infloreste spontan.
cam asa incepe, da, fantasticul joc al seductiei. flirtul. atractia. chimia.
e ciudat cum, dintre zeci de persoane pe care le intalnesti pe parcursul unei zile, unei saptamani, unei luni, una, oarecare, aiurea, intra in rezonanta cu tine. cum privirea aia scurta, prima privire, iti trezeste interesul. cum zilele devin mai calde cand stii ca te asteapta. si simti ca te asteapta. ca ai sa primesti tandri fiori pe sira spinarii. emotia, magia necunoscutului, bucuria descoperirii.
nu cred ca iubirea e chimie, dar cred in atractiile spontane dintre un barbat si o femeie. felul in care se cauta si se intalnesc, in care reusesc sa transmita, fara cuvinte, emotii si ganduri. asteptarile, intrebarile. faptul ca iti poti permite sa-ti imaginezi ce vrei. zambetele. golurile din stomac. ochii care vorbesc si spun povesti de amor furat prin mansarde in lungi si ploioase nopti de toamna.
toate au farmecul delicat al unei flori, al unei flori de cactus.