nu m-am impacat niciodata prea bine cu lumea asta virtuala. pentru ca nu-i o lume completa. e un loc unde te poti pretinde, transforma sau preschimba in orice, in oricine. e un loc unde poti spune adevaruri dureroase sau minciuni frumoase, unde sinceritatea devine, la un moment dat, o chestiune conditionata de o stare.
diferite persoane pe care le-am intalnit aici, in aceasta lume virtuala, au batut la usa vietii mele reale. pe care am deschis-o, caci n-am incuiat niciodata usile, nici inaintea, nici in urma mea. asa mi s-a parut si mi se pare firesc.
dar intr-o zi am inteles ca am gresit.
mi s-a spus ca par o persoana blanda si sensibila, chiar nesigura in sensibilitatea ei. ca-s eleganta si fina, ca aproape imi strig nevoia de a fi protejata. poate ca am toate aceste calitati. dar ele reprezinta numai o parte din mine. partea pe care am "eliberat-o" in lumea virtuala, pe un blog intitulat zuzeta's , dupa o porecla ce ma urmareste de ani buni.
n-am vrut sa impresionez ori sa conving pe cineva. in general sunt impacata cu mine insami, stiu ce pot si ce vreau, stiu ce caut - si o sa caut probabil toata viata, indiferent de cate ori gasesc. nu m-am dat inapoi de la provocari, indiferent de ce natura au fost ele, pentru ca, doamne-iarta-ma, imi plac provocarile, imi place viata, imi plac situatiile extreme, imi place aventura, imi place tot ce iese din firescul zilelor noastre insirate sub semnul banalitatii, al mediocritatii.
spuneam ca am gresit. da, am gresit. imaginea pe care am lasat-o la vedere este una deformata. defomata de taste, de monitoare, de cabluri sau de lipsa lor, de ganduri, de o clipa de extaz sau de stari de toamna. sigur, toate imi apartin. dar nu ma definesc.
pe de alta parte am gresit - oh, sfanta inocenta! - mizand pe sinceritate. pe sinceritatea interlocutorilor, a gandurilor lor ravasite prin bloguri, pe sinceritatea unor oameni care se descopera, chiar partial. intotdeauna, intotdeauna de partea celalata a unui ecran este un om. cu propriul lui suflet, propriile lui sentimente, trairi, alunecari, cautari. dar sinceritatea, nu-i asa, nu-i inclusa in pret.
am gresit amestecand lumile. si sincer, nu-mi pare rau.
5 comentarii:
So what? Si ce daca ai amestecat lumea reala cu cea virtuala?
N-ai facut nimic rau.
Daca ai sti ce dispute au fost zilele astea pe WeBlog apropos de identitati virtuale. Lupte de strada, nu alta.
n-am facut nimic rau, am facut ceva prostesc. :)
raman uimit de lucuri pe care le rostesc eu si le scrii tu. chiar imi dau seama ca eu nu mai am nevoie de blogu-mi. Doua issue-uri:
-o adresa de email?
-sinceritatea asta publica te ajuta, in cele din urma?
sa ne sincronizam, la un moment dat, in asa fel incat adresa mea de mail sa nu zaca in nestire pe blog.
sigur ca ma ajuta. sinceritatea publica e un mod de selectie senzational. :))
Trimiteți un comentariu