se-agata de ferestre, grea, apasatoare
cu ceata si vant starnit din frunze moarte
beau pinot noir din paharul inalt cu picior, imi ard obrajii
si imi furisez privirea catre toamna intunecata
cand clapele pianului imi picura in inima nostalgii de vara pierduta
mi-e cald si-mi simt sufletul inghetat
umbre lungi de vise
cu gust demidulce
ma inconjoara din unghere intunecate, in lumina calda a lumanarilor,
felinare tandre
ce-arunca umbre pierdute pe chipuri
afara o lume se prabuseste, copacii se strang unul in altul sa-si tina de cald
cerul a coborat pe pamant si suiera a vijelie,
s-a oprit timpul , a incremenit intr-o clipa cenusie
e noiembrie de-acum
si vant pustiu imi bate prin suflet
tine-ma de mana, iubitule
mi-e frica de vant
de ploi si de frig
mi-e frica de toamna. si mai adu-un pahar
cu vin rosu
in el stau ascunse
un apus de soare la mare
si stralucirea verii
dulceata diminetilor calde
si ameteala zilelor fierbinti.
mi-e frica
si vreau sa ma-mbat cu vara, iubitule
in seara asta plina
de toamna grea.
5 comentarii:
cum doare toamna in gandurile tale, zuzeto....
simplu de tot... si, evident, foarte pur ;)
si eu beau pinot noir, zuzeta, mai ales seara in zilele fara soata, insa nu imi ies asa versuri frumoase :)
dragut!
pur si simplu, alex, pur si simplu!!!!
am scris versuri? nu mi-am dat seama
(din cauza vinului pesemne!)
in serile de toamna, da
pinot noir sau merlot
obligatoriu din pahar cu picior, noroc, domnule!
bai, deci voi astia carora toamna va sugereaza chestii de-astea lirice, va zic io, NU SUFERITI DESTUL DIN CAUZA TOAMNEI, bre!
Trimiteți un comentariu