aseara eram atat de obosita incat doar ce mi-am sprijinit capul pe spatar, ca am si adormit pe canapea. imediat am inceput sa visez. ca stateam pe canapea, eram obosita si am adormit. eram tot acasa, dar pielea canapelei avea alta culoare, visina putreda in loc de brun si peretele vopsit in verde-militar era albastru. m-am enervat in vis de asemenea combinatie. si m-am trezit, tot in vis. discutia ce urmeaza mi-a fost reprodusa. eu nu-mi amintesc nimic.
eu: "auzi? de ce dracu ai vopsit peretele ala asa?" (ton iritat, de inceput de cearta)
stefan: cum vezi tu peretele cu ochii inchisi? (ton amuzat)
eu: lasa asta. tu l-ai facut nu? cand nu eram acasa. de ce l-ai facut albastru?
stefan: (mirat) ...nu e albastru
eu: (nervoasa) adica eu sunt nebuna. eu nu vreau perete albastru. am zis verde. VERDE. si asta, asta e visinie. NU-MI PLACE. NU-MI PLACE (dau cu podul palmei in bratul canapelei).
stefan: deschide putin ochii...
eu: eu am ochii deschisi. eu si cand dorm am ochii deschisi! (tip, desigur)
simt cum o mana imi mangaie parul si aud de undeva de departe ..."hai in pat. esti
obosita. hai, muta-te in pat...
tresar si deschid ochii, dar am senzatia ca plutesc.
vad peretele verde - militar, canapeaua bruna. si rostesc tare, raspicat. (asta imi amintesc)
"ah, ce bine ca ai vopsit la loc! dar canapeaua cum ai putut s-o schimbi fara sa simt?!!! "
4 comentarii:
De multe ori visele-s un chin. Tot de atâtea ori sunt deosebit de liniştitoare. Eu am visat mai spre dimineaţă o încăpere plină de purtători de cuvânt care mă zoreau. Ptiu!
nu prea visez urat. sau nu-mi amintesc. insa, de multe ori, visele imi par atat de reale incat se amesteca printre amintiri, se confunda cu ele.
uite, acum nu reusesc sa-mi dau seama
daca o seara minunata cu zapada si foc, intr-un loc uitat de lume, chiar a existat sau doar am visat...
sper din suflet ca a existat, zuzeta... daca sufletul tau s-a deschis nici nu mai conteaza, sigur a fost frumos...
si visele exista.
Trimiteți un comentariu