spritul meu rebel s-a manifestat de foarte devreme. aveam vreo cinci ani cand mama m-a certat si mi-a interzis ceva, asa ca mi-am facut bagajele (mi-am luat o pereche de chiloti, o palarie de vara desi era noiembrie si ditamai ursul preferat, pe mache) si am fugit de-acasa. m-am dus la mama dica, strabatand pe jos juma de cartier si cateva strazi.
pesemne ca, in timp, familia mea si-a adaptat strategia ca sa ma tina cat de cat sub supraveghere. asa ca mi-a permis nenumarate lucruri. aveam voie, asadar, la 17 ani jumate, sa am o camera tapetata cu "rockereli", sa-mi conturez ochii cu dermatograf negru, greu, sa port blugi sfasiati si bocanci inalti. ba si-o "geaca de motor" pe care dadusem o caruta de bani. sa merg in centru cu baietii si sa stau toata noaptea la unele chefuri. dar mai aveam voie ceva: sa-mi chem seara prietenii acasa si sa stam pana tarziu, sa bem cafea - si aveam cafea adevarata, nu nechezol - sa fumam si sa ascultam ac/dc, metallica, judas priest si iron maiden (da' nu prea tare).
fireste, dormitorul meu devenise punct de atractie pentru o gramada de prieteni, care aveau astfel si acceptul parintilor lor sa ajunga acasa dupa miezul noptii.
doua fete si patru baieti eram. stateam turceste pe jos intr-un fum sa-l tai cu cutitul si casetofonul "darama legea" in ritmuri de priest. "trebuie sa facem ceva", asta era ideea.
19 decembrie a fost seara in care m-am certat pentru prima oara cu radu. pentru ca nu eram de acord cu el si-i "tineam partea" lui alex, de la "arte". se enervase radu si ne acuzase ca suntem lasi si ca ne facem semne cu piciorul cand el nu-i atent. ca eu ma uit prea mult la el si el prea des la mine in loc sa ne concentram pe lucruri serioase. sa iesim in strada, asta voia radu si noi sustineam ca-i o nebunie. ca e riscant. sticla de coniac adusa-n buzunar de unul dintre baieti se terminase de mult. eram agitati, dezamagiti, ingandurati. asteptam ca scanteia timisoarei sa ajunga cumva la bucuresti. dintre noi, doar radu sustinea ca asteptarea e o solutie inutila. ca o sa-i casapeasca pe aia de la timisoara asa cum se intamplase in 87 la brasov si ca flacara nu o sa se aprinda niciodata. ca ratam sansa sa fim liberi. ca ne e frica si ca frica o sa ne pastreze-n lanturi.
poate ca avea dreptate. poate ca ne era frica. nu aveam curaj si o dadeam pe filozofii. filozofii ieftine.
2 comentarii:
In acele zile toti am trait intr-o deruta generala. Nu stiam exact ce se intampla, de cine trebuia sa ne temem, cu cine sa pactizam. In timp ce noi stateam inchisi in noi. altii deja incepusera ascensiunea si imbogatirea rapida. Am pierdut trenul
acesta, din pacate sau poate din fericire.
de atatea ori am auzit asta, cu trenul pe care l-am pierdut.
dar eu cred ca fiecare are trenul lui, care poarta bagajele ce i se potrivesc.
ce am castigat eu in anii de imediat dupa 89 nu valoreaza nici cat o ceapa degerata in ochii unora. pentru mine, insa, e cel mai frumos si folositor bagaj. pe care-l port cu mandrie.
Trimiteți un comentariu