printr-o fericita intamplare, detin...un soi de "casa de vacanta" intr-o statiune aflata la o distanta rezonabila de bucuresti. e mica, prietenoasa, poarta miros de foc din lemne pana si vara, miros amestecat in arome de busuioc si levantica. asadar, sa fie clar de la inceput: nu intentionez sa ma plang!
pentru ca de-a lungul vremii nenumarati prieteni mi-au solicitat cheile pentru un week-end, un concediu romantic sau pentru "o curte unde sa se joace copiii", anul asta am ajuns la concluzia ca trebuie sa imbin utilul cu placutul si sa "o scot la produs". am inarmat-o pe vecina anisoara cu rabdare, asternuturi de schimb si un telefon mobil, mi-am frecat palmele si am asteptat.
da, a fost lume toata vara. si-acum, c-am simtit in ploaie miros de toamna, m-am dus sa culeg roadele ideilor mele.
n-a daramat nimeni casa, nu. ba am gasit si curat, cat de cat, ca biata anisoara, cu toata varsta ei inaintata, a tinut sa se achite cat mai bine de sarcini. am purces totusi la un sumar inventar.
au disparut:
un trandafir din curte, unul agatator, trandafir adult. cu tot cu radacina, maaare radacina. (cum l-or fi carat, doamne?)
multe linguri urate. linguri de alpaca.
o cutie mare, de tabla. verde. (tineam in ea faina, malai, dupa caz)
toate canile albastre, vreo sase. sau s-or fi spart? doar alea albastre?
de pe perete, o poza inramata. cu o femeie batrana. poza era frumoasa, imi placea si mie.
perdeaua de la dus si paharul pentru periute de dinti, desi ambele isi strigasera necesitatea de inlocuire inca de acu' vreun an.
si, in fine, singura dupa care imi pare rau, floarea mea de colt presata in folia unui pachet de tigari.
..cam atat.
ba nu, bonus.
in spatele godinului din una dintre (cele doua) camere, am gasit o gramada de cenusa. nu are importanta de ce in toiul verii oamenii au facut focul. poate pentru ca e zona de munte sau, pur si simplu, au vrut sa fie romantici.(si romantismul e inclus in pret). dar n-o sa inteleg niciodata cum au reusit sa vare cenusa adunata in sertarul godinului in spatiul ala extrem de ingust din spate. atat de ingust incat abia am reusit s-o trag afara cu matura! de ce au facut-o, nici nu indraznesc sa ma intreb.
15 comentarii:
Hai sa ne mai mutam si aici. Cautam cu prietenii o pensiune de genul asta in care sa lasam orasul prada amintirilor si sa ne amintim de iarba si trandafiri. As aprecia daca ai adaposti candva si niste trecatori infometati de liniste, adica pe noi. Plateste baietii confortul!
nu-i pensiune, la propriu. inca nu m-a lasat inima s-o inscriu in circuitul cu margarete. cat despre confort, daca "gusti" foc de lemne in godin, camere varuite-n alb si aminitri din alte lumi...discutam!
(pentru amatori o yamaha enduro din '74 abia asteapta sa rupa noroaiele!)
Yamaha asta e de-a dreptul bucolica. Eu gust ce-ai spus, sunt fermecat. S-ar putea sa am probleme cu convivii mei, ei sunt mai rasfatati :)
n-as folosi termenul "bucolica" pentru batrana de culoare galben-soare - ale carei coarne se intrezaresc undeva in spate. e...al dracului de nervoasa, cand te-arunca din sa uiti de toate pastoralele, idilicele ori campenestile peisaje!
cat despre convivi, am si apa calda...
Te-arunca din sa drept in capita de fan, deci ramai in peisaj. Cat despre apa calda, noi nici la oras n-avem tot timpul asa ca probabil n-am avea de ce ne plange. Ramanem in conexiunea, imi pastrez ideea, iar tu sper sa-ti pastrez dulcea ospitalitate.
sunt pe-aici :)
si ma bucur ca ti-a placut casa. mie mi-e asa de draga incat ma bucur la orice compliment pe care il primeste!
Casa imi place la nebunie. Am si eu un rai asemanator undeva prin judetul olt. aerul de acolo e splendid. miroase a fan cosit si regina noptii. liniste cu carul si multa armonie in somnul pisicilor.
ah, m-ai provocat sa-ti dau un indiciu! si-n zona casei mele se vorbeste cu influenta olteneasca...
ma bucurai c-auzii asta!
oamenii sunt ciudati si distructivi. de ce au luat trandafirul? sau canile sau o poza de pe perete, lucruri care faceau parte, nu-i asa, din farmecul locului? nu le folosesc la nimic, nu? le-au luat ca sa faca rau, sa contribuie la distrugerea unui loc unde, probabil, si-ar dori sa revina. dar ei uita asta. ce povestesti tu este doar o pagina din marea carte a inconstientei umane.
in rest, felicitari pentru blog. sunt foarte impresionat de ce-am gasit aici.
eu sunt o persoana optimista, alex. m-am gandit ca oamenii, turisti de ocazie, au fost atat de incantati, incat au vrut neaparat sa-si ia acasa o ...amintire. oricare ar fi ea. (cu toate astea, ma vad nevoita sa-ti dau dreptate...)
Oamenii sunt cleptomani sau neamuri proaste. E greu sa-i mai educi acum, dar poti sa incerci sa-i selectezi.
Casuta e frumoasa. Avem si noi o casuta la Predeal, am iubit-o foarte mult, mergeam des acolo cand traiau parintii, dar acum vrem s-o vindem.
E complicat, suntem mai multi frati...
casuta chiar trebuie vanduta? ar fi pacat..
am trecut si eu printr-o experienta..."financiara" acum cativa ani si am fost tentata s-o vand, mai ales ca obtinusem un pret bun, chiar foarte bun. dar n-am putut, desi tratativele erau avansate. cand respectivii clientii au intrat in casa si au inceput sa cotrobaie cu ochii, sa vorbeasca despre viitoarele lor vacante acolo, mi s-a pus n nod in gand si m-am razgandit. pe loc.
Si mie mi se pune nodu-n gat, cand ma gandesc la vanzare, eu m-am opus vanzarii casei timp de noua ani, dar nu mai rezist presiunilor sorei mele, care din cauza casei de la Predeal ma chinuie aiurea, nici nu mai mergem acolo ca inainte, asa ca...Sincera sa fiu acum am ajuns la concluzia ca ma scutur de amintiri si raman cu banii si cu linistea, sper.
nu pot decat sa-ti urez...un pret bun! si linistea pe care ti-o doresti.
Multumesc mult, sa dea Dumnezeu sa fie, ca am atata nevoie si de una si de alta.
Trimiteți un comentariu