probleme (de adult)

nu-mi place sa fiu adult. adultii au mereu treaba, au responsabilitati.
iar eu, eu cand intalnesc oameni prea seriosi mai ca ma apuca durerea de cap. pentru ca-mi place sa ma joc, sa rad, sa dorm, sa-mi pierd vremea contempland cerul sau s-ascult bancuri decoltate la o terasa, la bere, in vreme ce rontai alune de padure. sa vad oameni si locuri noi, sa toc bani in magazine, sa calc pedala de acceleratie, sa citesc pana in zori de zi. sa-mi urle janis joplin in boxe, sa cant clapton in masina. sa hranesc toti cainii fara stapan, sa iau in brate toate pisicutele necajite, sa salvez toti caii chinuiti care tarasc infernalele carute. sa ma gandesc si sa ma razgandesc. sa ma cert si apoi sa-mi para rau. sa-mi fortez limitele si norocul, sa fiu nestatornica si nechibzuita.

cateodata, cand constientizez ca sunt adult, ma intreb cum dracu de ma descurc. cum stiu sa fac un lucru sau altul, cum ma trezesc sa iau decizia potrivita la momentul oportun, cum imi iese, totusi, puiul cu smantana atat de bun, cum de platesc facurile, cum am reusit sa o determin pe fiica-mea sa spuna adevarul si atunci cand minte, cum de ma asculta cainii cand le strig “nu-i voie” si de ce mama ma suna sa ma intrebe daca e bine sau rau sa faca mai stiu eu ce, ceva care o priveste strict pe ea. cum inteleg lucruri de neinteles si cum rostesc adevaruri de nespus. cum stiu sa tac, cum pot sa uit, cum vreau sa iert. cum imi amintesc, imi amintesc. prea multe lucruri si intamplari.

probabil ca sunt adult. dar o sa ma obisnuiesc cu gandul asta abia cand o sa imbatranesc.