lui stefan
in urma cu sapte ani pe vremea asta, un tip intra cu mine-n vorba, intr-o seara nebuna la barfly.
cu mare indrazneala, se asezase la masa pe care-o imparteam cu prietenii mei, la fel de nebuni ca barul acelor vremuri. voia sa-mi stie numele, numarul de telefon, viata, gandurile. avea parul negru si mirosea frumos, zambea mult si privirea-i era cercetatoare. era tentant, interesant. oferise un rand de bere, apoi inca unul pentru toata lumea.
ma insotea un alt barbat in seara aia. un tip de genul haina-calda-pentru-vreme-rea, companie placuta si discreta. intervenise la un moment dat taindu-i entuziasmul admiratorului meu. intervenise bland, strangadu-ma dupa umeri, protector. "mergem?"
nu voiam sa plec.
"mai stam." si-am mai stat.
dar el nu renuntase, nici gand. dupa multa bere si muzica picurata in suflet i-am soptit la ureche numarul de telefon. a plecat inaintea mea, inaintea noastra. din usa s-a intors si mi-a aruncat o privire. stiam ce inseamna privirea aia. dar nu-mi imaginam cat poate sa dureze...
14 comentarii:
:) O viata? Frumos povestit, Zuzeta!
stiu ca nu o sa uiti asta , dar simt nevoia sa ti-o spun si eu : sa nu uiti asta niciodata, zuzeta... si sa simti mereu momentul ala... ai grija de tine si de sufletul tau ... multumesc pentru ceea ce ai scris... frumos si simplu, cum imi place mie ... Buna seara !
nu stiu daca o viata, anamaria. au trecut abia sapte ani!
nu uit, alex. n-as avea cum, de-atunci privirea ma urmareste. la proppriu (si la figurat!)
buna dimineata, alex!
Sângele mi-a părăsit venele. S-a adunat acolo...în suflet, unde o fi el.
Nu ştiu dacă mai lipseşte sau nu ceva, dar pot spune că am fost capabil să-mi imaginez scena. Sper să nu te deranjeze asta, dar a fost atât de puternic totul, încât m-am simţit la o masă vecină, observând totul.
Of...splendid.
ai intuit corect, demaio.
intreaga scena, intinsa pe parcursul mai multor ore, a fost extrem de...incarcata. tensionata, puternica.
dupa atata vreme, amintindu-mi-o,aproape ca o retraiesc si tamplele incep sa-mi zvacneasca!
Probabil că din tot ce ne alcătuieşte, sufletul este singurul "device" ce poate fi socotit remanent...
sufletul.
e cel de care am cea mai mare grija, si cel pe care-l calc in picioare cu cea mai mare usurinta.
pana la urma in care zona a corpului locuieste sufletul, demaio?
daca tot vorbim d eiubire, unde am putea "localiza" sufletul, daca nu aproape de inima ? sufletul e primul care paraseste corpul (spatiul in care se manifesta) atunci cand murim, deci sufletul se afla in fiecare bataie a inimii... poate ca de aceea si spunem despre cineva care ne raneste ca ne-a frant inima... atunci sufletl este cel ranit... iar cand iubim, avem suflet mare, iar inima bate cu putere incat pare ca vrea sa ne sparga pieptul... atunci, doar atunci suntem cu adevarat completi, ferciiti si doar atunci traim cu adevarat...
Unde este localizat...păi...pe cuvânt, nu mă interesează. E pe undeva. Bine că ne putem lăsa duşi de el atunci când trebuie, ăsta este cel mai important lucru legat de suflet.
Dacă au fost 7 ani minunaţi echivalează cu o viaţă. Foarte frumos :)
frumos.
asa-i, alex. asa cred si eu, ca sufletul sta foarte aproape de inima. uneori ma gandesc daca nu cumva locuieste chiar in inima...
au fost (deocamdata) sapte ani frumosi. interesanti. cu perioade mai grele, cu agonie si extaz, cu impliniri si renuntari. ani in care am invatat ce inseamna intradevar sa "imparti viata" cu un om.
multumesc, maria. de obicei ce incepe frumos, asa continua. dar nui o regula.
* (nu-i)
pai, cred ca-ti cam lipsea din bagaj asta cu impartitul vietii.
:)
Trimiteți un comentariu