alegeri

plecasem din casa parinteasca, imi amintesc. sa fi avut vreo 19 ani. lucram si, din cand in cand, invatam. banii ii tocam in primele trei zile dupa salariu, iar acasa sa ma pici cu ceara si n-as fi cerut, caci ma voiam independenta. ma suna bietul tata si ma momea cu ciorbe, din cele mai bune din lume. ma tenta mama cu chiftele calde. nimic. orgoliul tineretii imi tinea de foame, si de cald uneori.
in garsoniera pe care-o imparteam cu un prieten, frigiderul era un tablou al pustietatii. dezolanta siberie in bucataria mea...
toamna golea copacii de ultimele amintiri ale verii. ajunsesem acasa in prag de noapte si-mi era foame. un cotor de salam uscat si o bucata de branza veche, mi-era foame si n-aveam un leu. mi-era foame rau, mi-era foame.
si atunci, tocmai atunci, pe ferestra pe care o deschisesem sa privesc cerul, pe fereastra din bucataria mica si urata, a patruns miros de friptura. vecinii de jos gateau. carne cu arome, cu miros de cimbru si usturoi, carne pe gratar. mirosul m-a izbit mai degraba in inima decat in stomac, mi-a zgaltait independenta, sufletul, linistea, viata.
m-am asezat pe jos in bucataria rece si am inceput sa plang. de foame, de tristete, de disperare, dar mai ales de foame, de foame.
la un cartier distanta, in lumina calda a familiei, pe masa aburea ciorba si chiftelele calde inotau in verdeata proaspata.
am plans in liniste, am plans tare. peretii bucatariei straine s-au naruit si m-au ingropat intr-un morman de neputinta. m-am intins pe gresia rece, sa-i simt durerea ei de piatra slefuita, s-o acopere pe-a mea. am baut un pahar cu apa si m-am culcat cu matele chioraind sinistru, cu buzele arse si ochii grei de lacrimi.

s-a intamplat, desigur, sa-mi mai fie foame si altadata. dar niciodata nu m-a durut ca atunci. si de multe ori m-am intrebat ce gand nebun m-a oprit sa fac un drum de un sfert de ora pana la promisa fericire a unei mese imbelsugate, alegand lacrimile, paharul cu apa, somnul chinuit.
am pierdut? am castigat? nu stiu.