era tarziu.
si era toamna.
ploua marunt, ploaia cea rece care-ti patrunde in suflet. ploua a despartire.
trecusera de-acum doua ceasuri peste ora la care ar fi trebuit sa te intalnesc. si fiecare minut ma duruse ca o lovitura de bici. doua ceasuri lungi in care privisem ploaia prin geamul aburit. si stiam ca ma astepti, simteam. iti ghiceam in noapte incordarea, privirea, gestul nervos prin care-ti priveai ceasul, o data, inca o data.
stiam ca n-ai sa te urnesti de-acolo, de pe trotuarul cenusiu, din ploaia rece de toamna tarzie. stiam ca ma astepti.
si dupa doua ore de lupta surda cu demonii, am venit.
si niciodata, dar niciodata, n-am sa uit noaptea de toamna a despartirii noastre.
ce frumoasa despartire...
in partea mea de lume, toamna continua sa planga cu lacrimi de ploaie. si sa fie tarziu...
si, da, imi mai aduc aminte. dar amintirile nu mai dor.
6 comentarii:
poftiti la film!
pe
www.pantacruel.blogspot.com
:)
:(( atat ...asta am vrut sa zc de fapt, dar am gresit tastele :(
pai, vali, un zambet era tocmai bine.
amintirile poate nu mai dor, dar sigur apasa
e drept, dede, apasa. dar unele amintiri te-apasa tandru, aproape placut, altele te sufoca, altele sunt in stare, nu-i asa, sa-ti taie rasuflarea.
dar e bine cand ele exista. viata noastra este mai plina. chiar si o amintire trista poate sa-ti aduca bucurie. pentru ca ai trait-o.
Trimiteți un comentariu