iubire verde pe hartie galben-pai

n-am avut de lucru si l-am provocat pe verbiaj sa cotrobaie printre amintiri legate de "prime experiente", pana m-am trezit eu insami scobind prin sertare prafuite ale sufletului in cautarea unor fragmente cu savoare de inceputuri. mi-am amintit, da, de prima masina, de primul concert (un iris la polivalenta!), dar cel mai mult si mai mult mi-am amintit de prima iubire. nu de cea din clasa intai, care purta in zambet copilaresc numele victor si ma tinea de mana pe drumul de la scoala, nu de amorul spontan cu bebe, vecinul meu de bloc -hm, frumos vecin - de prin clasa a sasea, nici de micile pasiuni fulgeratoare de pe vremea liceului. mi-am amintit de prima iubire adevarata.
"the first cut is the deepest"? aiurea! amintirea primei mele iubiri reuseste sa ma faca sa rad. in hohote.
a fost dragoste la prima vedere. vedere peste masa unei terase, pe inserat. ochi verzi, plete rebele, motor parcat strategic, tot la vedere. cz sau mz, nu mai stiu. se vorbea despre o plecare la munte, ceva organizat. "mergi?". mi se adresa pentru prima oara, desi imparteam masa si gasca de mai bine de o ora. privire scurta, ochi verzi, plete rebele, motor parcat strategic. "merg". singurul raspuns posibil. "atunci merg si eu". m-am topit, m-am topit.
rozmarin, predeal. dragoste in sticle cu bere. dragoste in camera, pe strada, dragoste la piscina de la orizont. pasiune, nebunie, gelozie. pentru ca robert, iluzionistul si adi, scriitorul, imi tineau teorii despre viata. pentru ca-mi spuneau ca el, iubitul meu, nu ma merita. scandal si iar dragoste. in camera, pe strada, dragoste la piscina de la orizont.
nu stiu cat a durat. nu mai stiu. eram indragostita si timpul se scurgea altfel, dupa ceasul inimii mele. pasiunea a devenit de-a dreptul coplesitoare cand mi-a spus ca are sa plece. in columbia. tocmai in columbia, cea din america de sud. era un aranjament de familie, un contract pe care unul dintre parinti trebuia sa-l onoreze. am plans, am blestemat. am sustinut ca pierd iubirea vietii mele, c-am sa ma pierd si pe mine. sfasietor, disperat, durere in suflet si-n ganduri, iubire, iubire.
intr-o zi a plecat. am plans in aeroport ca la propria-mi inmormantare. am suferit din toate componentele fiintei mele. ne-am jurat ca distantele n-or sa ne stea in cale. ca, intr-o zi....
imi amintesc ca i-am scris o scrisoare lunga. o scrisoare frumoasa, cu sufletul meu asezat printre randuri. (am muncit la ea o zi intreaga).
a durat o vreme pana mi-a raspuns. disperarea crestea, incordarea ma scotea din functionarea cotidiana, pandeam cutia de scrisori, urmaream postasul pe fereastra.
in ziua in care par-avionul mi s-a aratat in cutia de metal, am fost in culmea fericirii. n-am luat scrisoarea imediat, m-am bucurat doar stiind-o acolo. abia spre seara, cu mainile tremurand de emotie, am indraznit s-o strang la piept. hartie galbena, galben pai, cuvinte asternute cu pix verde. aveam inima in gat si sufletul in ochi cand am citit primele randuri.
draga zuzeta
sper ca esti bine sanatoasa cea ce i-ti doresc si ti-e.
(nu, mi-am zis. sunt prea emotionata. mintea imi joaca feste. din nou.)
draga zuzeta
sper ca esti bine sanatoasa cea ce i-ti doresc si ti-e. eu sant bine. nu i-mi place aici. aici toti rad de mine ca am paru lung ei zic ca sunt popo. niste prosti. fetele sant proaste nu ca tine desteapta. mie tare dor de tine. ma-m tuns. am o planta frumoasa. ma uit mereu la ea...
Doamne. Doamne-Dumnezeule.
nu stiam daca sa rad sau sa plang.
nu-mi mai aduc aminte in amanunt continutul ravasului primit de peste mari si tari si asteptat cu sufletul la gura. stiu doar ca, parcurgand rand dupa rand, nu ma mai puteam opri din ras. se incheia apoteotic, cu te iubesc si i-mi doresc sa fim impreuna para siempre...
mi s-au zbatut aripile, in gol. mi s-a golit si mintea. iubirea mea a agonizat si-a murit. pe loc. dar, si asta nu inseamna ca n-am suflet!, am ras cu lacrimi, zile in sir. si-acum, amintindu-mi, rad. si, trebuie sa recunosc, de multe ori m-am intrebat cat si ce o fi inteles el din scrisoarea mea infocata, stilizata, metaforizata, hiperbolizata...
ah, prima iubire...!!!

poftim, verbiaj, bucolica!

pentru ca tot a circulat leapsa cu "inceputuri", ma conformez si eu, in felul meu.
1974, yamaha 4oo DT. model premiat la categoria lui (motocros stilizat astazi in enduro) cativa ani la rand, vreo patru daca nu ma insel.


cat despre alte inceputuri, eu m-as orienta catre...prima masina, primul concert, prima iubire..(prima coca-cola!!!). hai verbiaj, alege-ti domeniul!!!!

linguri si trandafiri

printr-o fericita intamplare, detin...un soi de "casa de vacanta" intr-o statiune aflata la o distanta rezonabila de bucuresti. e mica, prietenoasa, poarta miros de foc din lemne pana si vara, miros amestecat in arome de busuioc si levantica. asadar, sa fie clar de la inceput: nu intentionez sa ma plang!
pentru ca de-a lungul vremii nenumarati prieteni mi-au solicitat cheile pentru un week-end, un concediu romantic sau pentru "o curte unde sa se joace copiii", anul asta am ajuns la concluzia ca trebuie sa imbin utilul cu placutul si sa "o scot la produs". am inarmat-o pe vecina anisoara cu rabdare, asternuturi de schimb si un telefon mobil, mi-am frecat palmele si am asteptat.
da, a fost lume toata vara. si-acum, c-am simtit in ploaie miros de toamna, m-am dus sa culeg roadele ideilor mele.
n-a daramat nimeni casa, nu. ba am gasit si curat, cat de cat, ca biata anisoara, cu toata varsta ei inaintata, a tinut sa se achite cat mai bine de sarcini. am purces totusi la un sumar inventar.
au disparut:
un trandafir din curte, unul agatator, trandafir adult. cu tot cu radacina, maaare radacina. (cum l-or fi carat, doamne?)
multe linguri urate. linguri de alpaca.
o cutie mare, de tabla. verde. (tineam in ea faina, malai, dupa caz)
toate canile albastre, vreo sase. sau s-or fi spart? doar alea albastre?
de pe perete, o poza inramata. cu o femeie batrana. poza era frumoasa, imi placea si mie.
perdeaua de la dus si paharul pentru periute de dinti, desi ambele isi strigasera necesitatea de inlocuire inca de acu' vreun an.
si, in fine, singura dupa care imi pare rau, floarea mea de colt presata in folia unui pachet de tigari.
..cam atat.
ba nu, bonus.
in spatele godinului din una dintre (cele doua) camere, am gasit o gramada de cenusa. nu are importanta de ce in toiul verii oamenii au facut focul. poate pentru ca e zona de munte sau, pur si simplu, au vrut sa fie romantici.(si romantismul e inclus in pret). dar n-o sa inteleg niciodata cum au reusit sa vare cenusa adunata in sertarul godinului in spatiul ala extrem de ingust din spate. atat de ingust incat abia am reusit s-o trag afara cu matura! de ce au facut-o, nici nu indraznesc sa ma intreb.

fericire fara pret

"il iubesc pe petre. si el ma iubeste. sunt fericita."
si atunci, alina draga, de ce il presezi pe petre sa te ia de nevasta? sa te bage-n randul lumii, sa-ti ofere "statut social" si siguranta de femeie la casa ei?
de ce, alina, nu-ti traiesti fericirea?

a, o sa te mariti cu petre si o sa fii si mai fericita. un timp. pe urma, dintr-o data, o sa ti se para ca sunteti prea inghesuiti in garsoniera iubirii voastre, ca rujurile ti se amesteca neigienic cu lamele lui de ras si pantofii, ah, pantofii nu-ti mai incap in dulapul de pe hol.
"o camera in plus m-ar face fericita". nu, alina? te-ar face, nu?
fericita te-ar face si un mixer de bucatarie, sa nu mai plangi cand tai ceapa julien pentru eternele mancaruri cu sos, preferatele lui petre.
"as fi fericita ca petre sa-si petreaca mai mult timp cu mine in loc sa deseneze intruna la planseta aia, nenorocita aia de planseta fir-ar a dracului, ca-mi vine sa dau cu ea de pamant!'"
...si un televizor lcd cu pixeli plus si diagonala de 82..., parca si masina ar trebui schimbata si cel mai mult, cel mai mult ai avea fericirea la picioare intr-un concediu la ibitza. sau la mallorca, la dracu', de ce sa-ti mai intinzi cortul pe plaja de la corbu?
da, alina, si-n vreme ce prezumtiva ta fericire o sa capete noi fete, dorinte si cautari, o sa te trezesti nefericita, o sa te trezesti intrebandu-te unde a disparut farmecul iubirii, o sa te trezesti tanjind dupa vremurile in care fericirea insemna doar sa te pierzi in ochii iubitului tau.

fericirea nu se livreaza la pachet. ea, fericirea, locuieste in fiecare dintre noi. nu trebuie decat sa lasi usile sufletului deschise. nu trebuie decat sa renunti la gandul ca fericirea se poate obtine pacalind-o cu vreo moneda de schimb. sau ca o poti pastra doar pentru ca ai intalnit-o odata, vreodata.
fericirea nu are pret. poate tocmai de-asta pare uneori atat de greu de obtinut.

betie cu mintea mea

mi-am baut mintile. de fapt mi-am imbatat mintile, una cate una. cel mai greu mi-a fost cu mintea cea de pe urma.
in jurul mesei ovale cu blat rece de marmura le-am oferit vesnicia clipei in pahare de cristal. le-am promis ca le duc in lumi colorate, ca le invat sa danseze dansul ploii, ca le arat toate inceputurile si toate sfarsiturile. m-au crezut, bietele minti ratacite si s-au apucat sa soarba din farmecul uitarii. s-au pornit sa se veseleasca, sa cante cu voci groase, sa-si schimonoseasca chipurile candide. au dansat pe mesele tacerii, s-au imbratisat ura cu nevoie, dragoste cu tristete, prostie cu resemnare.
dar ea, mintea cea de pe urma, statea cu bratele incrucisate pe piept si privea impasibila spectacolul vietii distorsionate de acceleratoare de senzatii.
bea, i-am spus, ca n-o sa ne mai intelegem.
m-a privit cu ochi reci si a cerut o cola cu gheata. si lamaie.
proasto, i-am soptit in fata si am mai comadat un rand.
celelalte minti erau de-acum euforice, gesturile le erau lascive, le-atarnau suvite de par ude pe obrazi. vorbeau prostii de femei bete, se hlizeau caraghios, se pipaiau pe sani, isi dezgoleau picioarele.
bea, i-am spus din nou mintii de pe urma. bea cu mine un pahar, unul.
i-am impins cu podul palmei paharul de tequilla. m-am scurs pe masa catre ea, mi-am sprijinit obrazul de marmura rece si am privit-o in ochi. bea, am implorat-o. n-am sa te las doar sa privesti, i-am zis, m-am tarat pana la ea, buzele aproape ca ni s-au atins, i-am simtit parfumul, respiratia, frica. i-am simtit dorinta.
c-o miscare brusca a smuls paharul de pe masa. m-a privit intens, ochi negri in ochi negri, si-a muscat buza pana picatura de sange s-a prelins in pahar, si-a lasat capul pe spate cu gatul arcuit, elegant arcuit. si-a turnat paharul pe gat, pe gat dintr-o miscare, fara sa-l atinga de buze, fara sa schimbe pozitia mainii, gest scurt din incheietura fina stransa in bratara de alama.
hai, a ranjit alb mintea cea de pe urma, sa bem acum.
pahar dupa pahar, sub ochii mei, mintea cea de pe urma s-a transformat. a fost mai intai barbat, frumos barbat. mi-a spus vorbe de-amor si m-a sarutat pe gat. chipul i s-a ascutit apoi si-a devenit vioara. mi-a cantat la ureche, lipita de umarul meu drept. s-a smuls iscusit de langa mine si mi-a aparut in fata luand forma de sticla, sticla eleganta de sampanie. s-a turnat in pahar, mi-a turnat luna in pahar in pulbere rece, rece pe buze, in gand, mi-a alunecat in minte, fior de luna plina cu gust de sampanie, barbat, frumos barbat, vioara la ureche, uitare, fericire, disperare.
m-a apucat rasul, m-a cuprins emotia, mi-a tremurat mana, violent mi-a tremurat, mi-a scapat pe jos paharul, pe dale colorate, s-a spart paharul in mii de cioburi transparente, s-a facut praf. in cele din urma, pana si mintea mea cea de pe urma s-a facut praf, la picioarele mele.

aristo-cat

no comment. doar dedicatie. pentru vidal, de la danutz.

ieri

se scurge ieri prin mine ca un sarpe veninos. mi se taraste pe vene, aluneca pe langa stomac, se incolaceste printre coaste, isi infige coltii in inima mea. ii simt sangele rece, fior in sangele meu. imi picura venin inghetat in ganduri fierbinti. ssst.ssst. il aud din mine cum cauta drumul, drumul sa iasa, poate c-ar vrea sa fuga si sa se ascunda sub patul meu plin de vise, poate s-alunece pe la coltul ferestrei si sa se-amestece in noapte, in noaptea mea plina de amintiri. ma doare in mine, ma doare pielea sarpelui colorata fantastic, ma dor ochii lui de reptila, dintii ascutiti imi sfasie lumile asezate frumos in celule stravezii, in capilare fine, in artera aorta. imi taie respiratia, ma sufoca in miscarile lui unduitoare, imi vine sa-l urlu, imi vine sa-l plang. imi vine sa-l uit.
as vrea sa-l vomit in chiuveta, sa-mi bag mainile pe gat si sa-l trag afara, in chiuveta de la baie, sa dau drumul la apa, jet de apa fierbinte peste ziua de ieri.

focuri de paie

focurile de paie sunt senzationale. pentru ca se aprind de la o scanteie. pentru ca ard cu putere, parjolesc, flacarile se inalta uimitor, jocul lor e nebunesc, dansul ametitor. sunt senzationale si pentru ca ard repede, prea repede.
am vazut o capita de fan arzand. cu o forta teribila flacarile au mistuit-o. spectacolul a fost complet, infricosator de frumos. naucitor de puternic. privind inlantuirea mareata a soarelui coborat pe pamant ai fi zis ca nu se va sfarsi niciodata. tocmai pentru ca e neasteptat, finalul devine spectaculos. focul de paie se stinge la fel de repede precum s-a aprins.
dar focurile de paie nu se uita niciodata. tocmai pentru ca sunt atat de puternice si atat de scurte.
*
n-as vrea, nu, n-as vrea sa fiu propriul meu foc de paie.

vreau

o sa ma odihnesc cand o sa mor. azi-noapte am gandit si-am spus asta, in vreme ce ma odihneam in bratele unui barbat. nu mai vreau sa ma odihnesc.
vreau sa raspund la telefon, de fiecare data cand suna. vreau sa te vad si pe tine, pe care te aman de-atata vreme motivand ca-s obosita. vreau sa merg la mare cand imi spui sa merg la mare. sa-mi trag hainele pe mine si sa plec in miez de noapte din casa, ca sa bem o bere la o terasa din celalalt capat al orasului. vreau sa conduc in aglomeratie. sa te ascult, sa-ti povestesc. sa vad oameni, sa iubesc oameni. vreau. vreau sa.
nu, nu vreau sa ma odihnesc de tot ce simt si ce fac. si de ce gandesc, si de ce visez. si de ce? de ce m-as odihni? nu-s obosita.
sfasii cercul vicios din jurul meu. nu mai vreau sa respect reguli. omor drumurile fixe, refuzurile, scuzele. ucid pretextele din fasa. imi las viata sa traga de mine, in toate partile, din toate directiile. am timpul in urma si inaintea mea. o sa ma odihnesc cand o sa mor.
hai cu jack-ul ala. si pune red bull. pana sus.

mama's connexion

acu' vreo ora m-a sunat mama.
"ai treaba maine dimineata?"
(hm, cunosc modul de abordare)
"n-am. vrei la metro?"
nu, nu. nu vrea la metro. maine dimineata mama vrea sa mearga la depozitul de calculatoare. vrea sa-si cumpere niste componente pi si. o intereseaza o alta configuratie si niste mega de ram. si, parol, a vazut si-un scanner la oferta...
mama a depasit de cativa ani pragul a saizeci de primaveri. dar mama are conexiune. asadar, s-avem pardon!!!

cafea. tare, dulce.

ador cafeaua.
pentru ca de multe ori diminetile-mi incep la pranz, mi-e prea foame ca sa mai beau cafea. si ore in sir tanjesc apoi dupa licoarea neagra si tare care-mi aduce gust de brazilia si de calatorie. gust de viata.
cafeaua de dupa-amiaza e savuroasa pentru ca e indelung asteptata.
cafeaua de dupa-amiaza, in cana mare, in cana de ceai.
cafeaua, "neagra ca noaptea, dulce ca iubirea".
fierbinte, aromata, cafea la ibric, cu caimac.
viata e compusa si din lucruri simple, nu-i asa?!

albele, vin rosu, adrenalina, efemer

"sa vii la albele."
"ljuba, stii ca nu pescuiesc..."
"nu pescuim. visam."

cabana lui ljuba de la albele se prelungeste cu un ponton generos peste balta. apa-i scazuta si pontonul seamana cu un greiere caraghios, cu picioarele prea lungi. si l-au napadit cosasii.
ljuba are parul mai alb si cuta de pe frunte i s-a adancit.cand e furios, ochii lui capata culoarea otelului. dar cand ljuba rade cosasii tac.
vinul curge rosu, de culoarea sangelui. aspru. in ceaunul sprijinit pe pirostii se rumenesc jumari. noaptea, femeie cu valuri de intuneric, aduce ochilor straluciri de jar. scapati de nada pierduta-n vise, pestii se joaca clipocind apa.
ljuba fredoneaza un cantec din copilaria lui amestecata in iernile de la novisad. vocea-i e usor ragusita de alcool si tutun. canta cu ochii inchisi, isi canta lui, canta cerului si apei, canta vinului, femeilor frumoase pe care le-a iubit. e un cantec provocator, intens. care infierbanta sangele.
in miez de noapte, batranele doamne sunt smulse din vesnica lor odihna de brate hotarate. miros a benzina si-a ulei ars, urla a jale asemeni lupilor hamesiti.
te bagi?
jumatate din mine imi transpira palmele si-mi accelereaza pulsul. cealalta jumatate se-aseaza pe ponton, joaca apa cu picioarele si priveste cerul. imi ard ochii si narile-mi palpita. nebunia invinge ratiunea. strang saua motocicletei intre picioare si-i simt vibratiile. in fata geme campul, negru, nesfarsit. o cursa nebuna in necunoscut, pamantul scrasneste sub roti, se rup crengi, imi vajaie in urechi inima, ma umplu de aer, de praf si de libertate, adrenalina ma face sa zbor, zbor. tovarasii mei striga, striga ceva, nu-i iau in seama, nu vreau sa ma opresc, nu. zaresc ochiul de apa tarziu, prea tarziu. virez brusc.
simt gust de pamant si de sange. ma doare umarul, pe maini sunt zgariata, juliturile de pe picior imi sangereaza. si rad. zac intinsa pe camp, ascult cosasii si rad. sarbii imi toarna vodca pe rani.
tarziu, in caldura placuta a sacului de dormit, imi sprijin capul de lemnul aspru si privesc cerul. jarul tigarii lui ljuba straluceste. doua taceri se-nvecineaza pe pontonul caraghios.
"te doare?" ma intreaba intr-un tarziu ljuba. brutal si neastepat, lacrimile imi inteapa ochii. ma doare cerul cu stele indepartate, ma doare apa neagra de sub mine, ma doare sufletul uimit de efemerul clipei. "ma doare", zic si-i simt zambetul in intuneric. e-un zambet bland, care ma mangaie pe frunte cu mana tatalui meu. incerc sa ma agat cu disperare de un gand, sa mai pastrez mana calda pe frunte o secunda. somnul ma cotropeste, fierbinte. ma arunca in uitare.
adorm zambind. e-un zambet trist. efemer.

photoshop

contrar aparentelor, nu traiesc in photoshop.in photoshop n-as avea cum sa pierd ore in sir in zeci de kilometri de trafic intr-un oras infect, cu strazi cumplite si semafoare "corelate" dupa ora exacta indicata de ceasul militianului din intersectie. in photoshop n-as sta niciodata la coada ca sa imi platesc impozitul, n-as astepta 16 luni impanate cu spagi periodice ca sa obtin cadastrul unui teren, electricianul nu mi-ar spune sa-l astept ca vine, vine sigur si el n-ar mai veni niciodata. si la telefon nu mi-ar spune impasibil, am avut alte prioritati, doamna, fututi prioritatile matii, alea altele. pe banii si pe timpul meu. in photoshop inginerul de la apa si canal mi-ar raspunde la telefon, nu as fi nevoita sa-l alerg cu masina pe un camp si sa-l amenint ca-i dau foc daca nu-mi rezolva treaba. pardon, daca nu-si rezolva treaba. e munca pentru care e platit. e obligat s-o faca. si totusi n-o face. se holbeaza prin ochelarii cu lentile groase si nu intelege de ce draguta doamna atat de simpatica isi baga in el organe ce nu-i apartin. nu mai fluiera in urma mea, tarane! daca am cur misto si-un tatuaj pe omoplat nu inseamna c-am iesit la agatat pe strada, in caldura si-n praf. nu mai parca, ba, pe banda intai, ca pe-acolo am liber dreapta, intermitent.
asta nu-i photoshop, prietene. viata mea e reala, atat de reala ca-mi vine uneori s-o strang in pumni si sa dau cu ea de pamant.si daca toti jegosii, functionarii publici, militienii, toapele de la primarie si manelistii poleiti cu aur din Turcia imi rapesc dreptul la un trai civilizat, puterea de a visa nu mi-o ia nimeni. ala e photoshopul.

marea mea

mi-e dor de mare. mi-e dor sa ma intind direct pe nisip, sa fie fierbinte, sa ma arda placut, sa-mi asez obrazul intr-o adancitura pe care am sapat-o cu mana in cautarea stratului mai rece de pulbere de scoici. sa miros nisipul de-aproape. sa stau cu fata spre apa, sa privesc cu ochii intredeschisi marea, marea sa fie gri si agitata. s-o privesc pana ii invat miscarile, sa inchid ochii apoi, s-o aud, s-o miros, s-o simt. sa adorm in nisip in vreme ce marea ma leagana cu gust de sare.

hallo, stranger

a fost o insemnare pentru o singura zi

calatorie cu si fara mine

o sa plec fara bagaje, data viitoare cand o sa calatoresc. o sa inghesui intr-o geanta de mana actele, banii, camera foto, poate parfumul si o sa plec. ca si cum m-as duce pana la coltul strazii. pentru ca tot ce nu-mi trebuie pot sa las in urma. hainele vechi le voi abandona, de fiecare data, in locurile unde imi voi fi petrecut noaptea. sau ziua. sau clipa. n-o sa fiu nevoita sa ma intorc acolo unde “am lasat bagajele”. n-o sa las un samsonite sa ma lege de o camera de motel. nu vreau sa port alta povara in afara de cea a propriilor mele ganduri.

un vechi prieten, celibatar convins, nu-si spala niciodata ciorapii. ii arunca si-si cumpara altii. ciorapi buni, ciorapi frumosi, ciorapi grosi, ciorapi din portugalia, din olanda, din emirate sau de la bucur obor, toti iau inevitabil calea pubelei. intr-o zi l-am intrebat daca i-a parut vreodata rau dupa macar o singura pereche. “esti nebuna?” s-a mirat. “sunt doar niste ciorapi”.

nu pot sa-mi arunc hainele pentru ca sunt doar haine. intr-un fel ciudat, ele ma leaga de mine. dar ar trebui sa reusesc sa le parasesc, macar pentru o vreme. sa ma eliberez de exterior ca sa ma pot abandona , de fiecare data, in camera de hotel a cate unui popas dintr-o calatorie.

confuzie

nu stiu daca te mai iubesc.
"ce-ai face daca te-as insela?"
"nu stiu"
"gandeste-te, totusi. ce-ai face? m-ai ierta? m-ai parasi?
"as lupta pentru tine"
bravo, iubitule. ai dat raspunsul corect. dar tot nu stiu daca te mai iubesc.
pot sa te iubesc doar cand vreau? cand am chef, cand am aripile frante, cand mi-e frica sau frig?
cand razi, cand taci, cand in aglomeratie imi cauti mana, in noptile cand fulgera, in diminetile in care nu ma doare capul si miroase a cafea?
pot sa te iubesc doar intr-una din cele patru camere ale inimii mele?

Bucuresti, mon amour!

pe o bucata de trotuar cu pretentii de terasa, intr-un decor incremenit in timp, cu mese si scaune din fier forjat care se vaita sinistru la fiece miscare mai brusca, dupa o perdea de tuia obositi in ghivece nesigure, la ora 4 in zori de zi, se poate manca o tocanita de vitel excelenta, creier macelaresc ca la carte (orez cu legume drept garnitura), ficatei de pui in sos de ceapa cu muraturi. berea soseste in halbe tinute la gheata. campari-orange -ul respecta cantitatile intocmai, inclusiv numarul cuburilor de gheata. desert: placinta "cu branzica" de casa sau un "tortulet racoritor de merisoare".
la 4 dimineata ospatarul zambeste. nu condescendent. zambeste profesional.
se intampla in bucuresti, romania, anul de gratie 2007.

4. in cele din urma

asta seara am sa port siragul de margele din sticla colorata.

3. les jeux sont fait

tot jucandu-ma cu margelele de sticla am descoperit ceva. desi le-am asezat intr-un anumit fel, in momentul in care n-am fost atenta, si-au schimbat pozitia. s-au aranjat singure. am crezut ca imaginatia-mi joaca feste si am mai incercat o data. insa, stiind ca ele n-au sa observe, le-am privit cu coada ochiului. imediat cele verzi s-au amestecat cu cele galbene. albastrele au stat o clipa grupate, apoi s-au repezit, fiecare in cate un loc parca bine stabilit. printre celelate. iar le-am amestecat. le-am privit indelung. nicio miscare. stateau incremenite in fata mea, mici bucati impasibile de sticla colorata. a, vreti sa ne jucam, mi-am zis, si mi-am acoperit ochii cu palma. de data asta s-au miscat mult mai repede. cand le-am privit erau din nou aliniate.
un gand nebunesc mi-a trecut prin cap. am luat pumnul de margele rosii (pe care le pastram pentru inima mea noua) si l-am azvarlit pe jos. nici nu m-am uitat, stiam. si-au recompus singure siragul. cu tot cu sfoara subtire pe care o aruncasem la gunoi.
nu-mi trebuie o inima noua din margele rosii de sticla.
probabil, nu stiu inca pentru ce, imi trebuie siragul de margele colorate.

2. inima rosie

am desirat margelele. le-am pus pe cele rosii deoparte. vreau sa-mi fac din ele o inima noua. sa am totusi o inima de rezerva, in caz ca pe cea veche mi-o fura cineva.

1. intamplare...

azi dimineata, am gasit in chiuveta de la baie un sirag de margele din sticla colorata. tu l-ai pus acolo?

narcisa

pe narcisa am cunoscut-o pe vremea cand aveam soarele in par si rasul in inima. mi-a intrat in suflet firesc, prin usa intredeschisa a varstei. mi-a zambit si m-a intrebat simplu, “tu cine esti?”. ascultam aceeasi muzica, ne placeau aceiasi barbati, aveam fluturii colorati in nuante asemanatoare. ne-am imprietenit.
18 ani si o prietena ca narcisa, oh, o combinatie ucigatoare. in urmatorii ani lumea a fost a noastra. nu-mi amintesc sa ne fi certat vreodata, desi am impartit totul. da, totul. rasul, plansul, o garsoniera, vreo doi barbati, sticla de "vodka" luata pe datorie, vinetele de la maica-sa, ninsoarea, nebunia. Doamne. Doamne Dumnezeule!
n-am nicio poza cu narcisa. n-aveam timp de poze pe-atunci. nici nu-mi trebuie vreo poza cu ea, caci lumea noastra era construita din imagini, bucati de viata colorata pe care le port in albumul sufletului meu.

ne-am pierdut pe drum, fiecare pe drumul ei.

acum cativa ani m-a cautat. m-a dibuit sunand la vechiul numar de telefon al parintilor mei. eram undeva la o petrecere, mobilul pierdea semnalul, alcoolul imi juca feste si narcisa plangea.
m-a sunat din nou in seara zilei in care s-a stins motu pittis. avea vocea sugrumata, sufletul chinuit. nu m-am mirat. si eu ma gandisem la ea, printre amintirile cu muzica si adolescenta. mi-a spus cuvinte calde, mi-a rascolit prin suflet, m-a facut sa plang. telefonul nu mi-a mai fost de-ajuns. “hai in lume”, i-am zis, “hai sa ne vedem acum, peste o ora, peste doua..” “nu pot acum, am parul alb”, mi-a soptit narcisa. “o sa te caut eu”

in zilele urmatoare, la telefonul de la care ma apelase n-a mai raspuns nimeni .“abonatul nu poate fi contactat, nu, abonatul nu poate fi contactat…”

am regasit-o pe mama narcisei acolo unde o lasasem in urma cu multi ani. doar ca parul ii era nins si frumosii ei ochi albastri acoperiti de valul unei adanci suferinte. m-a tinut indelung de mana. “oh, Doamne, fata mea, biata fata mea. e atat de bolnava, saracuta”. m-am cutremurat. “nu prea mai recunoaste pe nimeni. nici pe ea. de multe ori nu stie cine e. din ce in ce mai rar are momente de luciditate. are schizofrenie. de ani de zile umbla din spital in spital. si acum e internata, de doua saptamani, de cand a avut ultima criza…”

Doamne, narcisa! din adancul sufletului tau zbuciumat, fragil si zbuciumat, din ratacirile mintii tale, din noaptea gandurilor ascunse sub o boala ingrozitoare, mi-ai vorbit. mi-ai spus ca n-ai uitat nimic. mi-ai spus ca totul va fi bine. am inima sfasiata de toate clipele in care nu te mai cunosti, de toate orele tale negre, de toate durerile tale reale sau imaginare. dincolo de toate, intr-unul dintre putinele tale momente de luciditate, ne-am intalnit.

dincolo de noi, mai presus de noi, sunt sufletele noastre.

noapte de vara, dupa ploaie

a fost cesaria evora, dar a plecat.

in pat cu soarele

am luat soarele in pat cu mine. i-am dat un pui de perna si l-am asezat sa doarma intre noi. cum de nu m-am gandit ca, de cate ori vei incerca sa ma atingi, te vei arde?!
dupa un timp, cand te-am vazut atat de parjolit pe maini, pe buze, orbit de o asemenea stralucire, m-am hotarat sa gonesc soarele.
si totusi ma intreb: au sa ti se vindece ranile atunci? o sa-ti recapeti privirea? ai sa mai stii sa ma gasesti prin intunericul dintre noi?

noaptea ploii

nu am umbrela. nu am avut niciodata. nu am avut niciodata nevoie. vreau sa ma ploua. nu-mi pasa ca ma uda, nu ma supar ca mi-e frig. la capatul fiecarui drum prin ploaie ma asteapta voluptatea uscatului. jacheta unui barbat, confortul unei case, un coniac in pahar glazurat, caldura unui pat.
ploaia ma nelinisteste, ma agita. ma cheama. daca sunt in casa vreau sa ies. sa plec undeva numai ca sa trec prin ploaie. s-o miros. s-o simt. sa injur ca trebuie sa plec, dar sa fiu fericita doar pentru ca am ajuns.
noptile ploioase sunt cele mai frumoase. sunt senzuale. vreau sa ma-ndragostesc in noptile cand ploua. si sa iubesc cu patima pana la capat, pana la capatul ploii.

ziua vantului

uneori il uit. nu-l astept, nu stiu sa-l astept. doar cand se intoarce inteleg cat de mult mi-a lipsit. ma atrage. ii ascult de multa vreme cantecul, ii ador soaptele pierdute prin iarba primaverii. as alerga cu el de mana prin paduri tinere, l-as urmari printre muguri de roua. ma atrage suieru-i rece de iarna cand izbeste cu putere ferestrele. urla si-mi cere sa-l primesc in casa, in suflet, sa-i fac loc in patul cald, sa-l las sa ma imbratiseze, sa ma iubeasca. sa-l ascult, sa-l ascult.
dar cel mai mult il iubesc vara. nu-mi pasa ca ridica fustele tuturor femeilor din oras. nu-mi pasa ca le mangaie chipurile. eu stiu cand e numai al meu. il las sa ma invaluie, sa-i simt puterea, sa-mi fluture parul, rafalele sa ma palmuiasca, sa-mi feresc privirea, sa inchid ochii. ma prefac ca mi-e frica, dar fiecare fibra din corpul meu ii asteapta atingerea. stie si el si vrea sa se joace cu mine. se opreste brusc prefacandu-se ca a plecat, se ascunde dupa copaci, ma pandeste la urmatorul colt de strada, ma mangaie tandru pe spate si se repede la mine, din toate partile, cu toate puterile, ma inconjoara, ma infioara, ma ameteste. e peste tot, e nicaieri, il simt, il am, dar nu-l pot atinge. nu-l pot vedea. am fost femeia vantului, azi. apoi a fulgerat si a-nceput ploaia.

Visul

azi-noapte au venit la mine naiadele. si-au despletit parul si m-au ametit cu dansul lor nebun. mi-au prezis ca o sa cresc pana cand fruntea-mi o sa atinga cerul, cerul albastru ca marea. cineva a ras in hohote din spatele pernei. am banuit ca-i Morpheu si m-am repezit sa ma uit, dar era doar o vrajitoare de jucarie. naiadele miroseau a alge, a furtuna si-a departe, am vrut sa ma prind in dansul lor, dar printre degete mi-a alunecat iarba. un gand mi-a facut semn sa ma ridic pe varfuri si sa plutesc pe vise, m-a chemat, m-a chemat. m-am speriat atat de tare ca am inceput sa plang rauri de lacrimi sarate, se uda covorul am gandit, dar am continuat sa plang apa de mare. gandul ma privea nerabdator si-mi tot facea semn cu mana-i fina, apa-mi ajungea de-acum pana la glezne, vrajitoarea de sub perna chicotea si mi-am zis ca rade de mine, ca n-am curajul sa plutesc. m-am agatat de o umbra si-am desenat in aer un soare cu raze scurte si zambet timid. soarele s-a scuturat si-a luat-o la fuga pe fereastra, am incercat sa-l agat de-o raza, insa, pentru ca razele-i erau atat de mici, mi-a scapat. apa imi trecuse de genunchi, imi urca insinuanta pe coapse, naiadele dansau din ce in ce mai repede, mai repede, mai repede. doar gandul statea deoparte si ma privea ingandurat. nu ma mai chema. m-am uitat pe cer, pe cerul pana la care urma sa cresc si am vazut soarele, soarele meu. se prefacea ca-i luna, nu, nu m-a pacalit, l-am recunoscut dupa zambet. o sa ma inec, m-am gandit si m-am oprit din plans. apa era de-acum destul de adanca, pluteau haine si pantofi, creioane si telefonul mobil, sticla de plastic goala si-o bucata de beteala aurie. am inotat si-am apucat beteala, am impletit o coronita si mi-am asezat-o pe frunte, parul a inceput sa-mi creasca, pielea mi-a devenit stravezie, vrajitoarea a tusit gros, tusea fumatorului de mahoarca si-am vrut sa rad, dar rasul mi-a devenit cantec. gandul a zambit, in sfarsit, naiadele si-au impletit parul, am inghitit apa sarata a lacrimilor mele, am inghitit-o pe toata si-am transformat-o in lumina. naiadele m-au mangaiat pe rand pe frunte, soarele ascuns in muntii lunii a palit si abia atunci, in lumina filtrata a diminetii, l-am zarit pe Morpheu. dormea alaturi de mine si bratul lui greu imi proteja fruntea, ca sa nu ma lovesc de cer, de cerul albastru ca marea. vrajitoarea de jucarie disparuse.

Cometele ratacirilor mele

De cateva saptamani ma tot bate gandul sa fug de-acasa. Asa, din senin, in cele mai nepotrivite momente, m-apuca dorul de duca. Am mai fugit de-acasa si nu o data. Am alergat nebuna pana la capatul pamantului si-n loc sa ma opresc la timp, am alunecat si-am cazut de pe planeta. Nu-i o senzatie tocmai placuta, dar, ca orice experienta nefericita, si caderea asta-n univers are partile ei bune. Ca de exemplu cometele. Ce spectacol sa-ti vajaie cometele printre degete! Sa le simti lumina de aproape, sa-ti arda parul pana la radacina, radacina pana la tulpina, frunza si floare. Cometele iti ard florile, fara sa le pese ca-s boboci de trandafir sau parfumate regine ale noptii. Ale noptilor in care am plans sughitand in sticla de whisky, oficial Jack Daniel’s Old Time Old No.7 Brand Tennessee Sour Mash Whiskey. Dar puteti sa cereti simplu, un Jack. De culoarea chihlimbarului. Si cometele au culoarea chihlimbarului si-ti fura ochii. Ochii negri, ochi de tiganca. O tiganca mi-a ghicit in palma ca am drumurile incurcate. Poate de-aia ma tot apuca sa fug de-acasa, sa alunec de pe planeta si sa ma intalnesc cu tot felul de comete. Dar ma intorc, intotdeauna ma intorc.