la familia (altuia)

daca iubitul meu ar citi insemnarea asta, tare s-ar supara pe mine.
nu pentru ca m-am vazut cu un alt barbat care, pe deasupra mi-e si prieten vechi, ci pentru felul in care am facut-o. si, pentru ca, zice el, am un talent incredibil de a intra in tot felul de situatii imposibile.

buun. un bun prieten de-al meu TREBUIE sa onoreze invitatia familiei. partintii lui implinesc vreo 40 de ani de casnicie, e petrecere mare, vin rude - toate de sange-albastru, pur-sange sau mai stiu eu cum, vin prieteni de familie sus-pusi, vin oameni importanti,von, de, sir, ce mai, aristocratia europei.
"nu pot sa merg singur" zice el, altfel un mare consumator de femei. de femei de consumatie. "toata lumea o sa creada ca-s poponar. sau ratat."
ba poti, zic eu. un barbat singur nu e neaparat poponar. nici ratat.
"la mine in familie asa e considerat " sustine el si-mi inchide gura. "hai, rochie eleganta, pantofi. si prinde-ti parul ala cumva. ne vedem la 12,00."
nu ma pricep sa refuz o invitatie atat de directa. si-s prietena cu "printul" asta de vreo 15 ani. in plus, sunt curioasa sa-i cunosc parintii cei nobili. unde mai pui ca mi se pare si amuzanta situatia.

masa mare, rosenthal-uri, argintarie, cutite de peste, lingurite de cafea, pahare de cristal de bohemia. lumanari in sfesnice, parol. conversatii elegante si spumoase, doamne cu violet de gentiana in parul alb, impecabil coafat, domni cu pipa si butoni. mirosuri ametitoare. mancare delicioasa. alta lume, venita dintr-un alt timp.
stau cuminte la locul meu, discut cu vecinii de masa, glumesc, rad, imi spun (sincer) parerea despre americani, despre orientul mijlociu si despre traian basescu. intru in rol, schimb priviri tandre si zambete timide cu prietenul care, se vede treaba, e tare mandru de mine, caci se apuca sa ma prezinte tuturor rudelor.
de buna seama ca am facut o impresie frumoasa, consider ca a venit momentul sa ma retrag in plina glorie, l-am scos elegant din impas pe amicul meu - motiv pentru care o sa-mi fie recunoscator toata viata. sau asa ar trebui.
dar nu, nu-i atat de simplu cum mi-am imaginat. parintii lui, oameni extrem de eleganti si politicosi, ma abordeaza direct, imi explica ce multumiti sunt ca fiul lor a terminat cu viata de desfrau, isi exprima speranta ca ne vom cunoaste mai bine si...
si ma invita sambata urmatoare la masa.

ii arunc amicului meu o privire criminala, el ma ciupeste violent de brat si-mi suiera..."taci". apoi, cu cel mai fermecator zambet din lume ii raspunde galant mamei sale..."nimic n-o sa ne stea in cale. venim negresit..."

poftim situatie,
la dracu.