Valea Doftanei cu ferestre termopan

In Valea Doftanei soarele are culoarea capitelor de fan. Miroase a iarba proaspat cosita, a balega si a padure. In Valea Doftanei, cofetaria satului are rol de bacanie si e loc de intalnire la o sueta si-o bere. Sau la o cinzeaca.
De locul asta aruncat intre dealuri si munte, salbatic si brutal, ma leaga amintiri fantastice. Un vals la miezul noptii cu veterinarul satului, pe "valurile Dunarii" fredonate aiuristic de doi lautari de ocazie, acordeon si contrabas. Un "intaritor" la cafea, la noua dimineata, oferit cu generozitate de padurar, atat de intaritor ca mi-a schimbat brusc perspectiva asupra intregii zile, asupra intregii vieti... O duminica de Florii cand, in incercarea de a cuceri Negrasul (el e dealul din fotografie) cu un jeep din greu incercat, am cazut intr-o viroaga si nici trei cai n-au reusit sa ma mai smulga noroiului. Cand, in cele din urma, tractoristul satului s-a induiosat, s-a ridicat de la masa familiei si m-a adus in vale, au iesit oamenii pe la porti sa-si rada in palme si sa-mi faca bezele. Valea Doftanei e locul unde, in miez de iarna si anuntata ca ajung, gazda a uitat sa faca focul si-am dormit sub kilograme de lana la temperaturi de frigider. Tarziu, in noapte, la Musita am facut fripturi pe bolovanii din mijlocul raului, am cantat cantece cu haiduci si-abia a doua zi am aflat ca eram taman in mijlocul rezervatiei de ursi. La Valea Doftanei am traversat Paltinu' cel verde ca smaraldul si-am avut viziunea mortii. La Valea Doftanei am facut probabil cele mai frumoase focuri de tabara.
La Valea Doftanei am fost invitata sambata, la o aniversare.
Nu mi-am luat haine de schimb, n-am ratacit nici un rimel prin geanta, n-am fost la salonul de cosmetica inainte. Mi-am luat sufletul, CD-urile si pastila de a doua zi, algocalminul.
"Cat mai ai?"
"am trecut de baraj, ajung in 10 minute"
"Pai sa vii direct la Pavel"
"cine-i Pavel? Cum ajung la Pavel?"
"Nu stii sa ajungi la Pavel? E cel mai tare restaurant din Vale... Am inchirat un etaj!"
O camera lunga si ingusta. Peretii somon. Termopane maro. Cald, sufocant. Masa mare, cu fata de masa portocalie si servetele asortate. Un siropel cu rol de fundal sonor. Dame coafate, fardate, imbracate. Meniu ca la nunta. (bulz pe post de garnitura la peste, la dracu!). Dansuri chinuite in locuri stramte, cu penibile pete de transpiratie pe rochii. Discutii stereotipe, farduri scurse, chipuri deformate de caldura si de vin. Vin dr. Pusca, adus tocmai din Bucuresti.
Afara cerul, padurea. Mirosul de fan. Vantul. Valea Doftanei. Atat de aproape, dar atat de departe. La distanta de o fereastra termopan.