Acele masini minunate si oamenii lor zburatori

- reality show-

Aseara, prinsa intr-o joaca stupida, fiica-mea a tras un pumn in capota unei masini parcate in fata blocului, ca sa se amuze cand alarma-i stridenta ii scoate din minti pe locatari. Ghinion, proprietarii, o familie de cetateni responsabili cam la limita dintre varstele a doua si a treia, au zarit-o de la postul de panda, fereastra bucatariei lor, si au coborat buluc sa-i administreze o corectie. I-au facut morala, au amenintat-o cu urecheala, c-o spun la scoala, la politie... ma rog, toata gama. A venit copilu-n casa, usor speriat, mi-a relatat incidentul, am admonestat-o si eu, ca un parinte responsabil, ba i-am smuls si promisiunea ca n-o sa se mai repete. " Or sa vina la usa, mami, sa vezi, or sa vina la tine" s-a lamentat fiica-mea, dar mi-am pus academic mainile -n solduri si-am linistit-o parinteste: "las' sa vie, mamito!"
Nici o clipa nu mi-am imaginat ca asta o sa se si intample. M-am inselat.
buf, buf
buf, buf, buf (batai cu pumnul in usa)
(cine dracu' imi mutileaza usa si-mi distruge linistea la ceas de seara, gandesc, ignorand fundamental avertismentul copilului. smucesc violent usa )
Pe prag, gata-gata sa se rastoarne la mine-n in apartament, ea - in pozitie de atac, cu pieptul (sau burta?) la inaintare , el - un zdrahon de barbat, cu ochii micsorati de furie. Navalesc spre mine vreo mie de hertzi.
Stii ce a facut fiica-ta?
Stiu, zic.
Sa-ti spun eu ce a facut. A lovit opelul nostru. E o masina noua, argintie, are 20 de mii de kilometri la bord, stii? E adusa din Germania, stii?
(dau din cap ca inteleg)
A lovit-o cu pumnul. A sunat alarma. E un copil prost crescut. (vede ca n-am reactie si se-nfierbanta) Si daca stii (a , deci auzise replica mea) ce ai facut?
Am luat masurile ce se impun.
Adica ce masuri ai luat? Sper ca ai batut-o? Ai pedepsit-o? Ca asta merita, e un copil prost crescut, e dovada de nesimtire...
(m-am enervat)
Am legat-o de calorifer, zic, i-am taiat mana care a lovit opelu', i-am smuls dintii cu patentu'...
(ea vocifereaza ceva, din ce in ce mai ascutit, el intervine barbateste)
Tu unde-ti tii masina?
Unde vreau. (ma straduiesc sa raman calma, calma)
Vrei sa ma duc acum sa dau cu pumnul in masina ta?
(ma pufneste rasul, dar incerc sa ma abtin)
Domnule, zic, masina mea a avut experiente mai dureroase decat un pumn in capota...
(l-am iritat. isi apleaca amenintator capul spre mine si urla)
Atunci vrei sa-ti dau tie un pumn in cap?
zic ca aduc si eu ciocanul de snitele, scandalul se dezlantuie, ies vecinii de palier, coboara un etaj cei de sus, urca ceilalti, toata lumea tipa, se uita din casa fiica-mea cu ochi de caprioara speriata , uimita ca joaca ei prosteasca a reusit sa declanseze o asemenea isterie. pe acest fundal sonor, taximetristul Gelu de la cinci urca scarile cate doua, zgaltaind balustrada. Gelu e un munte de om si e cam nebun, da' eu il stiu de cand era mic si-l ajutam sa agate fete.
Ce-i aicea, maaaaaaaaa? striga Gelu
(cineva incearca sa-i explice incidentul, Gelu nu are rabdare, intelege doar ca e vorba de opelul argintiu si de o alarma care suna. se intoarce catre victime care, surprinzator, au tacut)
E masina aia argintie parcata in fata blocului? intreaba mieros.
la unison proprietarii dau din cap ca da
Stiti ce a facut masina aia? (toata lumea e atenta) Ieri am parcat taxiul langa ea. Si stiti ce-a facut masina aia?(toata lumea ii soarbe cuvintele) Sa va spun eu ce a facut masina aia. S-a futut toata noaptea cu taxiul meu. I-a tras-o ala de i-a indoit teava de esapament, de i-a curs uleiu pe toate gaurile. Si n-a sunat alarma, asta inseamna ca i-a placut. Masina dumitale e o curva.
liniste. nu se-aude nici respiratia. adanc ofensati proprietarii se retrag. vecinii pleaca pe la casele lor. fiica-mea plange si rade. Gelu bea o bere la mine in bucatarie.
Azi dimineata, cand sa descui portiera, o urma adanca de cheie imi zambea had din vopsea, de la un capat la altul al masinii. Eu cred ca opelul, gelos ca taxiul lui Gelu ii mai da din cand in cand tarcoale si masinii mele, s-a razbunat.

"Impietate"

Sunt trista cand moare un om, orice om. desi cred ca trece intr-o alta forma de existenta, tot sunt trista. m-a intristat si moartea batranului Teoctist, dar fara sa ma atinga. nu l-am perceput ca pe un patriarh. nici ca pe un sfant. m-a impresionat profund in doua momente, mai intai ca simbol, vazandu-l alaturi de Papa Ioan Paul in Romania - si-am fost mandra de el - si a doua oara la televizor, stergandu-si lacrimile provocate de amintirea mamei sale. ii cunosc biografia scrisa, am plecat urechea si la controversele din jurul lui, accept si recunosc toate lucrurile bune si frumoase pe care le-a facut sau le-a spus. dar, si iertata sa-mi fie impietatea, nu pot sa intru in randul compatriotilor mei care-l admira acum neconditionat, numai pentru ca a trecut in lumea celor drepti. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Despre provocare si alti demoni

Privirea. Cercetatoare, care mângâie, care dezbracă. Care tace.
Mainile. Puternice, cu degete prelungi. Maini care vorbesc.
Cesaria Evora.
Siguranţa de felină la pânda, sălbătică, imprevizibilă.
Parfumul. Aspru, provocator.
Mirosul pământului după ploaie.
Whisky cu red bull, noaptea. Aproape de mare.
Vorbe dulci, vorbe amare.
Gâtul bronzat, gât de mascul tânăr.
Fesele, încordate instinctiv, o secundă.
Buzele. Şoaptele.
Furtuna.
Mirosul de piele cu soare şi tutun aromat.
Cămăşile albe, largi.
America de Sud.
Cabinele yachturilor.
Viteza. Blugii clasici. Nisipul fierbinte.
Atingerea voit neglijentă, aparent întâmplătoare.

Jocurile.

Bilenku si Titina

...then
and now...

In cautarea fericirii

nu stiu incotro ma indrept. nici nu prea imi pasa. nici nu ma prea gandesc la drumul vietii mele. am plutit mereu intre doua lumi, am mers pe-un drum ingust, ca un fir de ata suspendat deasupra prapastiei, am mers pe drumuri batatorite, am mers si pe apa cand uscatul mi-a inghitit elanul. m-am oprit sa trag aer in piept dupa ce-am alergat, m-am impiedicat si-am cazut cand ochii n-au mai stiut sa vada, m-am scufundat in uitare cand am obosit si-am evadat in nebunie daca nimic nu mi-a mai fost de-ajuns. dar mi-a placut. si-mi place. iubesc viata, o iubesc cu pasiune, cu inversunare, cu furie uneori. ma fascineaza felul in care se inlantuie lucrurile, se completeaza intamplarile, se amesteca fragmentele si-apoi se recompun, alcatuiesc figuri, senzatii, sentimente. imi plac oamenii si mastile lor, eternul carnaval in care danseaza suflete fragile laolalta cu cele hidoase, in care tristeti profunde se intersecteaza cu amoruri superficiale, in care urata orasului poate sa fie diva pentru o noapte iar barbatul chel, burtos si nefericit devine erou national pentru c-a tinut un copil de pelerina salvandu-l de la inec. nu poti sa-ndesti fragmentele de fericire intr-un borcan si sa te prefaci ca-s licurici. la fel ca micile insecte lipsite de aer si libertate, au sa se stinga.

cod rosu. rosu de tot.

azi chiar ca mi-a fost cald, si neuronilor mei le-a fost si au luat-o razna. mai intai, plecand de-acasa, m-am trezit intr-o cu totul alta directie, catre o zona unde am lucrat pe vremuri, in urma cu multi ani. comanda gresita. mai tarziu, la birou, un coleg mi-a zambit complice si m-a felicitat, ca sunt in tendinte. aveam tricoul pe dos. alta comanda gresita. la pranz am mancat la un fast food cu aer conditionat si totusi, plecand de-acolo am lasat portofelul pe masa si-am luat, la schimb, paharul. comanda FOARTE gresita. am raspuns senina la telefonul unei colege, convinsa fiind ca-i al meu, desi nici modelul, nici soneria nu aveau nici o legatura. am reusit sa ma si enervez azi. ca sa-mi vars oful, am sunat repede un prieten. "bai, seful meu e cel mai mare idiot, futu-i (pe masa, pe tacsu si tot neamul lui cel adormit)" . de la celalalt capat al firului, seful meu m-a intrebat, ingrijorator de mieros "draguta, nu cumva ai gresit tu numarul???
neverosimil, nu? de-aia zic: fratilor, a fost cod rosu. rosu de tot.

update: acum, neuronii mei zic sa beau o bere rece. o fi gresita si comanda asta?

erotism

sunt uda. sunt fierbinte si uda... teoretic, ar trebui sa fiu visul oricarui barbat, nu?

Valea Doftanei cu ferestre termopan

In Valea Doftanei soarele are culoarea capitelor de fan. Miroase a iarba proaspat cosita, a balega si a padure. In Valea Doftanei, cofetaria satului are rol de bacanie si e loc de intalnire la o sueta si-o bere. Sau la o cinzeaca.
De locul asta aruncat intre dealuri si munte, salbatic si brutal, ma leaga amintiri fantastice. Un vals la miezul noptii cu veterinarul satului, pe "valurile Dunarii" fredonate aiuristic de doi lautari de ocazie, acordeon si contrabas. Un "intaritor" la cafea, la noua dimineata, oferit cu generozitate de padurar, atat de intaritor ca mi-a schimbat brusc perspectiva asupra intregii zile, asupra intregii vieti... O duminica de Florii cand, in incercarea de a cuceri Negrasul (el e dealul din fotografie) cu un jeep din greu incercat, am cazut intr-o viroaga si nici trei cai n-au reusit sa ma mai smulga noroiului. Cand, in cele din urma, tractoristul satului s-a induiosat, s-a ridicat de la masa familiei si m-a adus in vale, au iesit oamenii pe la porti sa-si rada in palme si sa-mi faca bezele. Valea Doftanei e locul unde, in miez de iarna si anuntata ca ajung, gazda a uitat sa faca focul si-am dormit sub kilograme de lana la temperaturi de frigider. Tarziu, in noapte, la Musita am facut fripturi pe bolovanii din mijlocul raului, am cantat cantece cu haiduci si-abia a doua zi am aflat ca eram taman in mijlocul rezervatiei de ursi. La Valea Doftanei am traversat Paltinu' cel verde ca smaraldul si-am avut viziunea mortii. La Valea Doftanei am facut probabil cele mai frumoase focuri de tabara.
La Valea Doftanei am fost invitata sambata, la o aniversare.
Nu mi-am luat haine de schimb, n-am ratacit nici un rimel prin geanta, n-am fost la salonul de cosmetica inainte. Mi-am luat sufletul, CD-urile si pastila de a doua zi, algocalminul.
"Cat mai ai?"
"am trecut de baraj, ajung in 10 minute"
"Pai sa vii direct la Pavel"
"cine-i Pavel? Cum ajung la Pavel?"
"Nu stii sa ajungi la Pavel? E cel mai tare restaurant din Vale... Am inchirat un etaj!"
O camera lunga si ingusta. Peretii somon. Termopane maro. Cald, sufocant. Masa mare, cu fata de masa portocalie si servetele asortate. Un siropel cu rol de fundal sonor. Dame coafate, fardate, imbracate. Meniu ca la nunta. (bulz pe post de garnitura la peste, la dracu!). Dansuri chinuite in locuri stramte, cu penibile pete de transpiratie pe rochii. Discutii stereotipe, farduri scurse, chipuri deformate de caldura si de vin. Vin dr. Pusca, adus tocmai din Bucuresti.
Afara cerul, padurea. Mirosul de fan. Vantul. Valea Doftanei. Atat de aproape, dar atat de departe. La distanta de o fereastra termopan.

Inca un rand pentru prietenii mei!

am iesit la bere si-am baut apa tonica. de fapt, ca sa respect adevarul, am baut, pe rand, limonada, cafe-frape, limonada, apa minerala, apa plata, apa tonica. vreo patru ore am tot baut. intre timp, prietenii mei au baut, fireste, bere. desi in prima jumatate de ora mi-am renegat carnetul, masina si comoditatea, in urmatoarea jumatate m-am luptat cu tentatia taxiului si in a doua ora de terasa am vrut sa plec la fiecare cinci minute, am petrecut o seara senzationala.

"unde suni? . la ala. sa vina cu zdreanta aia de sora a lu' nevasta lu' poteca. unde sa vina? sa vina aici. adica sa vina acolo. la cine suni, ma? la catalin soferu'. e prietenul meu. toti sunt prietenii mei, tot corpul auxiliar. si femeia de serviciu. aoleu, cred ca m-am imbatat. am scapat de canicula, da m-am imbatat. unde suni, ma? la poteca. sa vina aici, sa plateasca. telefonul meu nu mai afiseaza nimic.sunt 38 de grade. cand am venit erau 41, era cald. era canicula. cand se fac 25 plecam. alo, poteca? unde-i ala, ma? sa-l iei si sa vii aici cu zdreanta aia de prietena a lu 'sora lu nevasta-ta. cine esti? ooo, catalin! uite-asa, toarna-ti apa in cap ca-ti curge pe spate si te racoresti. pe cine suni ma? pe catalin soferu'. uite, scrie, catalinsoferu. inca doua beri! trei beri! unde esti? io unde sunt? unde suntem ma? unde suntem aici? ce dracu' ma? telefonul meu nu mai afiseaza nimic, uite, nimic. eu socializez, toti sunt prietenii mei, tot corpul auxiliar. acu' pe cine suni? pe poteca, sa vad de ce nu mai vine. asta e nebun, vorbeste singur. mai bea din cupa romaniei aia, ca parca e un extraterestru. ce dracu' bei acolo, ma? gin? nu las nici un bacsis, ca ma enerveaza asta. e obraznica. alo, poteca? vino aici, ca daca nu, te fac autostrada. de ce razi, ma? cred ca m-am cam imbatat. sa vina ala cu zdreanta aia de sora a lu nevasta lu poteca. mergem? unde mergem? pai sunt abia 36 de grade. telefonul meu nu mai afiseaza nimic. mai adu niste beri, reci. adu de sus. alo, poteca? io de ce dracu' sunt ud pe spate? asta ma suna la 10 dimineata in fiecare zi. nu te mai sun pe tine, acum il sun pe catalin soferu. il sun mereu. alo, poteca? esti pe drum? esti cu catalin soferu? asta nu vorbeste cu nimeni, se preface. asa face el. e nebun. sa vii aici cu zdreanta aia de sora a lu' prietena a lu' sora lu' nevasta lu' poteca! sa vii ca te astept, stau aici pana vii. asta e sefu meu. spune tu, sefule. mi-am luat spray de-ala de picioare, sa nu transpir la picioare. de-ala scump. mi-am dat. ala e prost. scump si prost. e pentru vreme rece. mie mi-a fost rau. la varsta mea mi-a fost rau in autobuz. sa-ti dai cu pudra de talc. alo, poteca? ce dracu' ma, telefonul meu nu mai afiseaza nimic. ia zi, ma, mai bem o bere? mai adu un rand! adu de sus!

cadou pentru un fost iubit

am primit un telefon de la cineva care si-a amintit ca ziua mea e prin iulie. ca sa nu fie prea tarziu, a sunat mai devreme. iubitul meu de-o vara, n-am stiut sa-ti spun in doua vorbe ce s-a intamplat atunci. nici n-am vrut. erai atat de tanar si atat de insurat, incat n-am stiut sa ma abtin. nici n-am vrut. textul de mai jos iti apartine. ti-l fac cadou, de ziua mea.

Nu trecuseră nici două săptămâni de când o mare iubire mă coborâse-n palme câteva etaje dintr-o instituţie publică din oraş. Nu trecuseră nici două nopţi de când mă îmbătasem cu aceeaşi iubire pierdută şi-i tăiasem cu lama regretelor linia vieţii din palmă. Şi ăsta stătea docil şi timorat în faţa mea, îşi frământa mîinile şi-mi povestea filme de Sergiu Nicolaescu. Era vară şi beam bere la o terasă cu umbrele roşii, îmbâcsite. Ca aerul, ca viaţa mea. Şi, de la o scenă cu săbii şi cai, îşi rostogolise privirea peste halbele aburite şi sărise direct în clasele mele primare. „Ăăă...vrei, ăăă, ai vrea să fii prietena mea?” (Dă-mi răspunsul prin Raluca – continuase băiatul care printr-a patra mă abordase curajos şi-apoi fugise...) Dar ăsta se uita adânc în golul din mine şi eu râdeam în sinea mea, râdeam, râdeam...

*

În noaptea următoare ne tăvăleam gâfâind pe mocheta garsonierei lui din Militari. Avea carnea tânără, privirea verde, gesturi tandre. „Eşti visul meu, eşti femeia mea” îmi şoptea fierbinte în palmă şi mă ameţea, şi mă ameţea. Transpiram alcool şi orgasme multiple cu fruntea sprijinită pe coapsa lui, mirosea a sex, a tutun şi-a pafum când mi-a spus că-i fericit. „Trebuie să pleci acum, dragostea mea..”. Dimineaţa gemea la ferestre, gri, străină în zdrangănit de tramvaie. Păsări. Voci estompate. Linişte. „Trebuie să pleci...” Alarmat. Agitat. Strângea pahare, stivuia discuri. „ Ştii, nevastă-mea..A lucrat de noapte....” Se ridicau, una câte una, bucăţi din corpul meu mutilat de amor. Se tânguiau în mine tresăriri de voluptate. Mă uitam adânc în golul din mine şi tăceam, tăceam. Tăceam.

*

Aveam lumea la picioare. El avea nevastă. Şi pe mine, uneori, deseori. Când voiam eu, unde voiam eu, cum, niciodată destul, niciodată complet, niciodată. Mă jucam într-o lume care nu începea şi nu se termina nicăieri. Eram în mine şi în afara mea. Dimineaţa albastră mă ameţea în vioara lăutarului, soarele mă mângâia ca un amant bătrân şi tandru şi-mi şoptea nisip fierbinte, tăvăleam iarba sub palme, amestecam tequilla cu focuri de armă într-un parc de distracţii, îmi ardeau ochii, respiram prin vârful degetelor, alergam desculţă sub rafale de ploaie, vorbeam germană fluent, alegeam nume şi senzaţii, intram în suflete şi ieşeam, trânteam uşi grele de regrete, stârneam furtuni de vorbe goale, iubeam, uram, iubeam. Aveam mâinile printre stele şi picioarele afundate în noroi. Şi-n golul din mine se zbăteau păsări călătoare obosite.

*

„Ce dracu faci?” mă întrebase într-o zi Vocea. Şi eu ridicasem arogantă din umeri. Şi întorsesem capul spre soare. Şi îmi uitasem numele. O umbră, un nor negru, vântul. Un geam se trântise cu zgomot, marea se înfuriase, vânătă. Plângeam cu apă sărată în mijlocul furtunii. Se prăbuşeau în jurul meu copaci, zburau pagini rupte din jurnale, o părăsesc, o părăsesc pentru tine, fir-ar al dracului, ce-am făcut, ce-am făcut, se rupeau bucăţi din mine, din el, se amestecau cu tristeţea ei, cu telefonul mobil azvârlit în perete, cu fierul de călcat şi genunchiul care-o durea uneori, lumea era mică, stricată şi berea avea gust acrişor, eu nu vreau să fiu nevastă, nu ştiu, nu. Muzica se oprise. Degeaba ploua. Nu mai simţea nimeni. Degeaba fulgera argintiu şi lung. Degeaba mă dureau degetele pe butoanele telefonului. Degeaba mă întindeam goală pe canapea, cu lumina stinsă şi geamul deschis. Nu mai era nimic. Înăuntru, afară, nu mai era nimic.

*

Obosisem. De mine, de noi. Era târziu de-acum, se auzeau deja gândurile zdrăngănind la fel ca tramvaiele din dimineaţa în care am aflat că erai însurat. Eram prea departe ca să te mai prind când te-am împins şi ai căzut. Dar te-am iubit. Un timp chiar te-am iubit. O vara intreaga.

amicul cristian vasile

"va mai amintiti de bucurestiul anilor 30-40" ma intreaba insistent un promo de pe N24, cred. sigur ca ne amintim! eu, una, n-am sa uit niciodata perioada aia. ... ieseam cu fetele sambata de sambata la sosea, cu automobilul. iar serile ni le petreceam la "vulpea rosie" sa-l ascultam pe cristian vasile, pe care mi-l amintesc de parca ar fi fost ieri. si-n fond, cat timp sa fi trecut? doar vreo 70 de ani... rochia verde pe care mi-o invidia zarada (cum care zarada? iubita lu' vasile, draga!) imi vine inca perfect. doar fermoarul nu se mai inchide bine, ca l-au ros nitel moliile. va imaginati, asadar, ce lezata m-am simtit cand televiziunea cu pricina mi-a pus la indoiala memoria. oi fi eu ramolita, da nici chiar asa... pana si fiica-mea ar putea sa va povesteasca cate ceva, ca doar era si ea acolo, in epoca. cu totii eram...
ca sa-mi treaca supararea, am plantat niste prosoape de-alea de care creste magda catone in gradina, sa vedem daca incoltesc. nu de alta, dar vreau sa am si eu talie de viespe...

gradina de zarzavat

azi e o zi proasta. e o zi in care nu gasesc nici un sens, nici o explicatie pentru nimic. e o zi in care nu mi-e foame, nu-mi vine sa rad, nu vreau sa primesc nici o mostenire de la vreo matusa bogata din america. nu mi-e dor de nimic si nici nu-mi pasa. de-aia am si plecat imbracata cu tricoul pe care l-am patat acasa cu ulei. si nici nu m-am pieptanat. azi sunt o leguma, o rosie dintre alea care nu se simt implinite decat atunci cand devin bulion.

barbatul prietenei mele

"barbatul prietenei mele". suna ca un inceput de povestioara erotica. de fapt barbatul prietenei mele e un bou. (sigur, si prietena mea are zile cand e vaca si probabil ca asa ajuns sa se marite cu el). barbatul prietenei mele e mitoman. in lumea lui el e, pe rand, absolvent de studii la Sorbona, director de firma, as in publicitate, barbat fatal, prieten cu primul ministru si fostele lui neveste, tatal perfect, sotul model, pilot de raliu, colaborator de marca al serviciilor secrete (asta am pus-o de la mine, pe celelalte si le asuma...). el e foarte, foarte destept. citit, vorbit, studiat. mult mai destept decat prietena mea, nu? ea, zice el, e inculta, ingalata, barfitoare, lenesa. e oricum, numai nevasta nu. barbatul prietenei mele e un om superior si poarta pe umeri drama omului superior care traieste alaturi de un om inferior. asa ca e mereu ofensat, obosit, nervos. si mereu face scandal. bate din picior, urla, injura. (nu aiurea, doar pe nevasta-sa). ca doar el e sefu. seful c(l)asei.
prietena mea se-apropie de 40 de ani. vrea familie. vrea banii sotului ca sa plateasca ratele pe la banci. vrea sa aiba "statut social", sa-i spuna lumea "doamna X". sa gateasca sambata tocanita si ciorba pentru toata saptamana si se stea duminica pe canapea, cu sotul ei. sa se uite amandoi la emisiuni de divertisment. pentru toate aceste lucruri minunate, barbatul prietenei mele continua sa aiba nevasta.

ferma animalelor

O broasca testoasa obosita, mascul. O sa-l numim "prietenul". Deasupra lui sta un cocos de munte, din cel pitic, fara prea multe pene pe coada, dar cu glasul ascutit. Mai e si-o cotofana, simpatica altfel, dar...cotofana. Si o soparla, si o gazela cu nume de scena, si un porcusor de Guineea. E si-un caine maidanez, cam naparlit sarmanul, dar cu ambitii mari. Si harry potter in varianta feminina, doamnelor si domnilor. Harry potter cu sani. Niste sani pe care pana si masculul testos, prietenul, si-ar fi lipit limba despicata. Dar harry potter face vraji. Unele lucruri dispar si apar apoi in manutele lui (ei?) harnice. cocosul cotcodaceste a gaina, cotofana a furat gablontul lucios si l-a ascuns, bine, bine in coada cainelui. Nimeni n-are inspiratie, n-are expiratie. La ferma noastra arde neonul non stop.
Arde degeaba, da-i bine ca nu consuma...

acasa

vreau sa stau acasa. imi doresc cu disperare sa stau acasa. si cand reusesc, imi vine sa ma urc pe pereti. nu de bucurie. am tot felul de treburi, pe care le aman din jumate-n jumate de ora, doar, doar le voi trece peste pragul celeilalte zile. in care...nu mai stau acasa. nu-mi place stau singura, mi-e urat. ma enerveaza pisicile, ca se bat. ma enerveaza aerul conditionat ca bazaie si, daca-l opresc, ma enerveaza caldura.ma enerveaza toti prietenii mei, care ma suna in cele mai nepotrivite momente, dar acu' au treaba cu totii. mi-e foame si n-am paine. ma uit cu groaza la ultima tigara din pachet si trag de timp, s-o mai pastrez. vreau sa mut masina ca sta in soare si se incinge. si poate plec, totusi... vreau, vreau sa slabesc 5 kile in timp ce ma indop cu inghetata si ciocolata. vreau sa miroasa a iasomie si eu sa fiu foarte tanara. vreau sa vorbesc fara sa gandesc si sa gandesc fara sa vorbesc.vreau sa dorm si nu mi-e somn.
azi e ziua in care stau acasa.